AFFAIRE LOCHER ET AUTRES c. SUISSE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Procès équitable;Egalité des armes)
AFFAIRE LOCHER ET AUTRES c. SUISSE (CtEDO, 2013)
A DOUA SECȚIUNE
CAUZA
LOCHER ȘI ALȚII c. ELVEȚIA
(Cererea nr. 7539/06)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
30 iulie 2013
DEFINITIVĂ
30/10/2013
Această hotărâre a devenit definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă unor corecturi de formă.
În cauza Locher și alții c. Elveția,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care a ședințat într-o cameră compusă din:
Guido Raimondi, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători,
și de Stanley Naismith, grefier de secțiune,
După deliberare în camera consultativă la 2 iulie 2013,
Pronunță hotărârea de mai jos, adoptată la acea dată:
PROCEDURĂ
La originea cauzei se află o cerere (nr. 7539/06) adresată Confederației Elvețiene și de care patru cetățeni elvețieni, D. Ludwig Locher și D-na Lia Locher-Doser precum și D. Hans Doser și D-na Maria-Josefa Doser-Stirnimann („reclamanții"), au sesizat Curtea la 14 februarie 2006 în conformitate cu art. 34 din Convenția de protecție a drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția").
Reclamanții sunt reprezentați de D-na Jean Lob, avocat la Lausanne. Guvernul elvețian („Guvernul") este reprezentat de agentul său supleanmunere, D. A. Scheidegger, din unitatea Drept European și Protecția Internațională a Drepturilor Omului a Oficiului Federal al Justiției.
Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanții se plângeau în special de nu a fi primit o copie a unui document al comunei lor produs în cadrul unui proces privind construcția unui drum, document care, potrivit lor, era o piesă esențială.
La 22 aprilie 2008, cererea a fost comunicată Guvernului. După cum permite art. 29 § 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și fondului.
La 1 februarie 2011, secțiunile Curții au fost reorganizate. Cererea a fost atribuită a doua secțiuni (articolele 25 § 1 și 52 § 1 din regulament).
PE FAPT
I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
Reclamanții, D. Ludwig Locher și D-na Lia Locher-Doser precum și D. Hans Doser și D-na Maria-Josefa Doser-Stirnimann, sunt cetățeni elvețieni născuți respectiv în 1928, 1929 și 1930 (Hans Doser și Maria-Josefa Doser-Stirnimann) și rezidând la Raron (cantonul Valais).
Prin decretul federal privind rețeaua drumurilor naționale din 21 iunie 1960, Adunarea Federală Elvețiană a aprobat construcția drumului național N9 (A9) de la Vallorbe (frontiera franceză) la Gondo (frontiera italiană). În 1984, consiliul de stat al cantonului Valais s-a pronunțat în favoarea „variantei nord", conform căreia secțiunea de drum situată între kilometrul 133,8 la Gampel-Steg și kilometrul 140,7 la Viège ouest trebuia să urmărească linia căilor ferate federale (CFF) în plaiul Ronei. La 22 mai 1991, Consiliul Federal a aprobat proiectul general.
În martie 1994, proiectele de execuție ale construcției au fost publicate și depuse pentru consultare publică. Conform acestor planuri, construcția necesita punerea la dispoziție, fie în mod definitiv, fie provizoriu în timpul lucrărilor de construcție, a unei părți din parcelele ale căror proprietari erau reclamanții. Aceștia s-au opus și au cerut ca să fie aleasă „varianta sud", conform căreia drumul național trebuia să fie trasat de-a lungul drumului cantonal existent între Raron/Turtig și vestul Viège, cu o cale de ocolire (rocadă) la Turtig.
La 11 februarie 2004, după ce proiectul de execuție fu modificat în mai multe rânduri și, de asemenea, reexaminat de mai mulți experți, consiliul de stat al cantonului Valais a respins opoziția reclamanților în măsura în care era admisibilă.
Reclamanții au depus un recurs în fața tribunalului cantonal al cantonului Valais. Invocând în special mai multe vicii de procedură, au cerut să li se acorde consultarea anumitor documente și ca o nouă expertiză privind „varianta sud" să fie ordonată.
Tribunalul cantonal a ordonat un schimb de memorii. A cerut, de asemenea, celor trei comune interesate de proiect să-i facă cunoscute observațiile lor – Stellungnahme: (luarea) poziției. La 30 iunie 2004, cele trei răspunsuri primite au fost transmise reclamanților, care au confirmat primirea lor corespunzătoare la 1 iulie 2004. Scrisoarea tribunalului cantonal a menționat, între altele, poziția exprimată (Stellungnahme) de comuna Raron la 19 aprilie 2004.
Tribunalul cantonal a respins recursul la 11 martie 2005, într-o sentință corespunzător motivată și bazată pe expertize. În prezentarea sa a faptelor, a făcut referință la o poziție exprimată de comuna Raron la 28 mai 2004 („Die Munizipalgemeinden Raron am 28. Mai 2004 und Visp [...] nahmen denselben Standpunkt ein."). De asemenea, a estimat că documentele la care se cerise acces nu erau relevante, deoarece se refereau la faze anterioare proiectului de execuție, care nu puteau fi puse în discuție în această fază. În plus, a constatat că reclamanții înșiși au admis anterior că au fost în măsură să consulte dosarul în integralitate. În sfârșit, a renunțat la ordonarea unei noi expertize, pe motiv că reclamanții nu au explicat suficient ce puncte ale expertizei curente li se păruseră viciate și necesitau în opinia lor o nouă verificare.
Persoanele interesate au sesizat Tribunalul Federal al unui recurs de drept administrativ.
La 9 august 2005, Tribunalul Federal a confirmat sentința tribunalului cantonal, cu excepția punctului privind cheltuielile și cheltuielile judiciare, pe care l-a trimis tribunalului cantonal. A respins în special argumentul bazat pe inexactitatea susținută a motivelor de fapt cu privire la poziția comunei din 28 mai 2004, de care reclamanții nu aveau cunoștință. Tribunalul Federal a menționat o luare de poziție din 28 mai 2004 („Die Munizipalgemeinde Raron hat in ihrer Stellungnahme vom 28. Mai 2004 dargelegt, [...].), și, în alt loc din sentință, pozițiile din 19 aprilie și 28 mai 2004 („Allerdings wird im Schreiben des Kantonsgerichts die Stellungnahme der Gemeinde Raron vom 19. April 2004 und nicht (auch) jene vom 28. Mai 2004 erwähnt."). A estimat că reclamanții ar fi putut, pe baza deciziei tribunalului cantonal, să-și dea seama de faptul că transmiterea poziției din 28 mai 2004 a fost probabil omisă din greșeală („Sollte Letztere den Beschwerde führern aus Versehen nicht zugestellt worden sein, [...]") și să solicite consultarea dosarului în acest sens.
Printr-o decizie din 26 august 2005, ca urmare a trimiterii mai sus menționate, tribunalul cantonal al Valais a renunțat la prelevarea cheltuielilor procesuale și a acordat fiecărui reclamant suma de 800 de franci elvețieni (CHF) pentru cheltuielile judiciare.
La 11 noiembrie 2005, Tribunalul Federal a respins un nou recurs de drept administrativ.
II. DREPTUL INTERN PERTINENT
Dispozițiile relevante ale legislației Valais se găsesc în legea privind procedura și jurisdicția administrative din 6 octombrie 1976 (Colecția sistematică a legilor Valais nr. 172.6) și sunt redactate după cum urmează:
art. 80 - Trimiteri
„1. Următoarele articole sunt aplicabile prin analogie procedurii de recurs:
(...)
d) efectele și instrucția recursului: articolele (...), 53 la 58."
art. 54 – Audierea autorității care a pronunțat decizia
„1. Dacă recursul nu pare manifestabil inadmisibil, autoritatea încărcată cu instrucția transmite memoriul de recurs autorității care a pronunțat decizia pentru a-i permite să-și exprime observațiile și o invită să transmită dosarul său. După caz, comunică recursul și celorlalte părți, fixând-le un termen pentru a-și depune răspunsul.
Răspunsurile sunt aduse la cunoștința celui care a depus recursul."
PE DREPT
I. PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE
din unghiul EGALITĂȚII ARMELOR
Reclamanții se plânge în esență de o lipsă de echitate a procedurii. Ei reprochează în special tribunalului cantonal al Valais că nu le-a comunicat luarea de poziție a comunei Raron din 28 mai 2004. Invocă art. 6 § 1 din Convenție, redactat în partea sa relevantă după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie judecată în mod echitabil (...) de un tribunal (...), care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...)."
Guvernul contestă această teză.
A. Asupra admisibilității
Curtea constată că grieful nu este manifest neîntemeidat conform articolului 35 § 3 a) din Convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
Tezele părților
a. Reclamanții
Reclamanții expun că pentru trasarea drumului național, poziția comunei Raron avea o importanță esențială. Tribunalul cantonal al Valais ceruse producerea acestui document și, pentru a respinge recursul reclamanților la 11 martie 2005, a făcut, de asemenea, referință la acesta. Conform acestei poziții, comuna Raron ar fi expresamente lua distanță de „varianta sud". În ciuda acestei importanțe, Tribunalul Federal și-a retras recursul. Reclamanții susțin că dacă poziția comunei Raron – și anume documentele din 28 mai 2004 – li s-ar fi comunicat, ar fi putut susține că era nulă și neavenind valoare, din lipsă de a fi fost aprobată cu majoritatea necesară la adunarea generală a cetățenilor comunei Raron.
Reclamanții susțin, în raport cu afirmația Guvernului conform căreia extrasele din procesele-verbale ale două ședințe din 16 decembrie 2003 și 6 aprilie 2004 ale consiliului municipal al comunei Raron au fost trimise de tribunalul cantonal al Valais la 30 iunie 2004 (vedere §24 mai jos), că aceste extrase, în orice caz, „nu ar putea înlocui poziția comunei Raron din 28 mai 2004". În hotărârea sa din 9 august 2005, Tribunalul Federal a făcut expresă mențiune de un document al comunei Raron din 28 mai 2004 care aprobă proiectul consiliului de stat. Potrivit reclamanților, acest document era esențial și nu putea fi valabil înlocuit de extrasele din procesele-verbale ale două ședințe ale consiliului municipal.
Reclamanții se plânge că aveau tot motiv să creadă că li s-au comunicat toate documentele esențiale. Nu și-ar fi putut imagina că s-ar fi abținut de la a le transmite copie a unui document hotărâtor. Indiferent dacă această omisiune a fost intenționată sau nu, reclamanții o consideră contrasens cu principiile unui proces echitabil și, prin urmare, văd în ea o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.
b. Guvernul
Guvernul contracatează susținând că trimiterea tribunalului cantonal al Valais din 30 iunie 2004 conținea nu numai pozițiile celor trei comune interesate de proiectul de construcție, ci și extrasele din procesele-verbale ale ședințelor din 16 decembrie 2003 și 6 aprilie 2004 ale consiliului municipal al comunei Raron. Procesele-verbale au fost semnate de consiliul municipal cu mențiunea „pentru copia conformă" („für getreue Abschrift") la data de 28 mai 2004.
Guvernul constată că în hotărârea sa din 11 martie 2005, tribunalul cantonal al Valais menționează o poziție a comunei Raron din 28 mai 2004, dar se limitează la a rezuma în acest sens extrasele celor două procese-verbale. Prin urmare, în întregul măsur în care această hotărâre și cea a Tribunalului Federal din 9 august 2004 fac mențiune de o poziție a comunei Raron din 28 mai 2004, acestea trebuie înțelese ca simpla referință la extrasele din procesele-verbale trimise reclamanților la 30 iunie 2004.
Prin urmare, Guvernul sugerează că nu a existat niciun alt document de poziție a comunei Raron dincolo de cel din 19 aprilie 2004 și procesele-verbale mai sus menționate.
Aprecierea Curții
Curtea reamintește că garanțiile privind un proces echitabil implică în principiu dreptul, pentru părți la proces, să ia cunoștință de orice document sau observație prezentată judecătorului și să o discute (Joos c. Elveția, nr. 43245/07, § 27, 15 noiembrie 2012; Ellès și alții c. Elveția, nr. 12573/06, § 25, 16 decembrie 2010; Göç c. Turcia [GC], nr. 36590/97, § 55, CEDO 2002-V; Lobo Machado c. Portugalia, sentință din 20 februarie 1996, Colecția 1996-I, pp. 206-207, § 31).
În mai multe cauze privind Elveția, Curtea a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 pe motiv că reclamantul nu fusese invitat să se exprime asupra observațiilor unei autorități judiciare inferioare, unei autorități administrative sau ale părții adverse (Vezi hotărârile Nideröst-Huber c. Elveția, 18 februarie 1997, § 24, Colecția hotărârilor și deciziilor 1997-I; F.R. c. Elveția, nr. 37292/97, § 36, 28 iunie 2001; Ziegler c. Elveția, nr. 33499/96, § 33, 21 februarie 2002; Contardi c. Elveția, nr. 7020/02, § 40, 12 iulie 2005; Spang c. Elveția, nr. 45228/99, § 28, 11 octombrie 2005; Ressegatti c. Elveția, nr. 17671/02, § 30, 13 iulie 2006; Kessler c. Elveția, nr. 10577/04, § 29, 26 iulie 2007; Ellès și alții c. Elveția, precitată, § 29).
În aceste cauze, Curtea a declarat că efectul real al observațiilor are puțin importanță și că părți la un litigiu trebuie să aibă posibilitatea de a indica dacă estimează că un document impune comentarii din partea lor. Aceasta ține, în special, de încrederea justițiabililor în funcționarea justiției: aceasta se hrănește, între altele, cu asigurarea că au putut să se exprime asupra oricărui document al dosarului (Vezi, ca exemplu, Ziegler, precitată, § 38).
Se constată că în speța de față versiunile părților diferă în mod manifest cu privire la fapte. Din dosar apare că singura exprimare de poziție propriu-zisă a comunei Raron datează din 19 aprilie 2004 și nu mențiunea expresă – nici în text, nici în anexe – ale extraselor din procesele-verbale ale ședințelor din 16 decembrie 2003 și 6 aprilie 2004 ale consiliului său municipal. Prin urmare, nu există nimic care să indice existența unei a doua poziții a acestei comune.
Totuși, în hotărârea sa din 11 martie 2005, tribunalul cantonal al cantonului Valais a făcut referință la o poziție a comunei Raron din 28 mai 2004. În mod similar, Tribunalul Federal a menționat în sentința sa din 9 august 2005 o poziție din 28 mai 2004, și, în alt loc din sentință, pozițiile din 19 aprilie și 28 mai 2004. Și exact, Tribunalul Federal nu a exclus ipoteza că, din greșeală, această a doua poziție nu fusese transmisă reclamanților.
După cum Guvernul elvețian susține, probabil cu motiv, absența certitudinii dintre părți și tribunale cu privire la existența uneia sau două luări de poziție ale comunei Raron probabil ține de faptul că data de 28 mai 2004 era cea la care extrasele din procesele-verbale ale ședințelor mai sus menționate au fost semnate cu mențiunea „pentru copia conformă" („für getreue Abschrift"). Cu toate acestea, aceasta nu explică de ce tribunalele elvețiene fac mențiune de o poziție din 28 mai 2004.
Curtea consideră că respectarea dreptului la un proces echitabil, mai în special a principiului egalității armelor, garantat de art. 6 § 1, cerea ca reclamanții să aibă facultatea de a lua cel puțin cunoștință de extrasele din procesele-verbale ale ședințelor din 16 decembrie 2003 și 6 aprilie 2004 ale consiliului municipal al comunei Raron, și, dacă estimau oportun, să-și depună comentariile (a se vedea, de asemenea, Ressegatti, precitată, § 33). Guvernul nu a adus dovada că această posibilitate le-a fost dată.
Curtea reamintește că Tribunalul Federal a estimat că reclamanții ar fi putut să-și dea seama de greșeala comisă sau să ceară autorizație de a consulta dosarul. Curtea observă că reclamanții au fost reprezentați de un avocat în fața instantelor interne, dar reamintește, totuși, că ea a, în circumstanțe sigur diferite de cele ale speței de față, pus principiul conform căruia revine statelor contractante să-și organizeze serviciile și să-și instruiască agenții în așa fel încât să poată răspunde cerințelor Convenției (a se vedea, mutatis mutandis, Stoll c. Elveția [GC], nr. 69698/01, § 142, CEDO 2007-V; Dammann c. Elveția, nr. 77551/01, § 55, 25 aprilie 2006; Scordino c. Italie (nr. 1) [GC], nr. 36813/97, § 183, CEDO 2006-V; Bottazzi c. Italie [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDO 1999-V). Prin urmare, Curtea estimează că faptul că reclamanții ar fi putut constata, pe baza citirii hotărârii tribunalului cantonal al Valais, că aparent exista o a doua exprimare de poziție a comunei lor, datată din 28 mai 2004, nu descarcă în niciun fel autoritățile interne de obligațiile lor decurgând din Convenție, chiar dacă agenții responsabili de netransmiterea documentelor au acționat de bună credință.
Ținând cont de cele de mai sus, mai cu seamă în lumina incertitudinilor și impreciziilor privind circumstanțele, aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că art. 6 § 1 din Convenție a fost încălcat în speța de față.
II. PRIVIND ALTE PRESUPUSE ÎNCĂLCĂRI ALE ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE
A. Durata procedurii
Reclamanții susțin, de asemenea, că durata procedurii în fața tribunalului cantonal al cantonului Valais a fost excesivă, invocând în continuare art. 6 § 1 din Convenție.
Privind admisibilitatea
Curtea reamintește că nu este necesar ca dreptul consacrat de Convenție să fi fost explicit invocat în procedura internă, cu condiția ca grieful să fi fost ridicat „cel puțin în substanță" (Castells c. Spania, 23 aprilie 1992, § 32, seria A nr. 236; Ahmet Sadık c. Grecia, 15 noiembrie 1996, § 33, Colecția hotărârilor și deciziilor 1996-V; Fressoz și Roire c. Franța [GC], nr. 29183/95, § 38, CEDO 1999-I; Azinas c. Cipru [GC], nr. 56679/00, §§ 40-41, CEDO 2004-III). Aceasta înseamnă că, dacă reclamantul nu a invocat disposițiile Convenției, trebuie să fi ridicat mijloace cu efect echivalent sau similar bazate pe dreptul intern, pentru a fi ofert instantelor judiciare naționale oportunitatea de a remedia mai întâi presupusa încălcare (Gäfgen c. Germania [GC], nr. 22978/05, §§ 142, 144 și 146, CEDO 2010; Karapanagiotou și alții c. Grecia, nr. 1571/08, § 29, 28 octombrie 2010).
În speța de față, în măsura în care reclamanții se plânge de durata procedurii în fața tribunalului cantonal al cantonului Valais, nu apare că acest grief să fi fost ridicat, cel puțin în substanță și în mod inteligibil, în fața Tribunalului Federal.
Din aceasta rezultă că acest grief trebuie respins din lipsă de epuizare a căilor de atac interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
B. Cheltuielile
În sfârșit, reclamanții se plânge de suma cheltuielilor acordate în hotărârea din 26 august 2005 de tribunalul cantonal al Valais. Curtea reamintește că art. 6 din Convenție nu garantează în principiu dreptul de a se vedea rambursate de stat, pentru cheltuieli, cheltuielile avocat expuse. Reiterează că chestiunea caracterului adecvat al compensațiilor (pecuniare sau nu) acordate de tribunalele naționale nu ridică probleme din unghiul articolului 6 din Convenție, cu condiția ca aceste jurisdicții să nu fi pronunțat în mod arbitrar sau total derezonabil (Živulinskas c. Lituania, nr. 34096/02, 12 decembrie 2006 (dec.)).
Se constată mai întâi că reclamanții nu formulaseră o solicitare de asistență judiciară gratuită. În speța de față, tribunalul cantonal al Valais s-a bazat pe legislația federală relevantă, care nu prevedea cu privire la cheltuielile extrajudiciare ocazionate de procedurile de opoziție decât acordarea unei „indemnități corespunzătoare". Prin urmare, tribunalul cantonal a putut constata că legea nu necesita o compensare completă a cheltuielilor avocat ai reclamanților. În consecință, și fără a fi în alt caz legat de tarifele cantonale sau alte practici ale profesiei, tribunalul a calculat și a determinat cheltuielile în funcție de prestațiile efectiv furnizate de avocat, de amploarea și dificultatea cauzei, beneficiind sigur de o marjă considerabilă de apreciere. După cum subliniază Tribunalul Federal în hotărârea sa din 11 noiembrie 2005, tribunalul cantonal al Valais ar fi putut chiar renunța la orice alocare de cheltuieli, având în vedere că concluziile reclamanților au fost respinse în totalitate. Toate acestea fiind departe de a fi arbitrare sau total derezonabile, din aceasta rezultă că art. 6 din Convenție nu a fost încălcat în speța de față.
Prin urmare, grieful este manifest neîntemeidat și trebuie respins în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
Conform articolului 41 din Convenție, „Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții Contractante înalte nu permite ștergerea decât în mod incomplet a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții prejudecate, după caz, o satisfacție echitabilă."
A. Daune
Reclamanții nu au formulat niciun cerere privind daune materiale sau morale.
Prin urmare, nu este cazul să li se acorde nicio sumă la acest titlu.
B. Cheltuielile și daunele
Reclamanții cer, pe baza notelor de onorariu și facturilor cheltuielilor de justiție, 30.000 de franci elvețieni (CHF), adică aproximativ 24.681 de euro (EUR) pentru cheltuielile și daunele suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții.
Guvernul se opune acestei cereri. Face valabil că doar unul din griefurile susținute de reclamanți a fost reținut de Curtea, și anume cel al non-comunicării poziției comunei Raron din 28 mai 2004. Doar cheltuielile și daunele suportate pentru a constata această încălcare-l, și anume cele posterioare hotărârii tribunalului cantonal al Valais din 11 martie 2005, ar trebui deci luate în considerare. În plus, invocarea acestei încălcări în fața instantelor naționale și ale Curții nu reprezintă decât o fracțiune din munca corespunzătoare facturilor prezentate. Prin urmare, ținând seama de sumele acordate de Curtea în alte cauze elvețiene a căror complexitate era comparabilă, Guvernul estimează că o sumă de 4.500 CHF, adică aproximativ 3.702 EUR, la titlul cheltuielilor ar fi echitabilă.
Conform jurisprudenței Curții, un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor și daunelor doar în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). În speța de față și ținând seama de documentele aflate în posesia sa, precum și de jurisprudența sa, Curtea estimează rezonabilă suma de 7.000 EUR, adică aproximativ 8.509 CHF, toate cheltuielile incluse, și o acordă celor patru reclamanți în comun, mărită de orice sumă care poate fi datorată de ei la titlu de impozit.
C. Dobânzi pentru întârziere
Curtea consideră că este adecvat să fixeze rata dobânzii de întârziere conform ratei dobânzii pentru ușurarea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorat de trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Declară cererea admisibilă privind grieful tras din art. 6 § 1 din Convenție din unghiul egalității armelor și inadmisibilă pentru restul;
Declară că a fost o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din unghiul egalității armelor;
Declară
a) că Statul pârât trebuie să verseze, în termen de trei luni de la data când hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, 7.000 EUR (șapte mii euro) pentru D. Ludwig Locher, D-na Lia Locher-Doser, D. Hans Doser și D-na Maria-Josefa Doser-Stirnimann în comun, pentru cheltuielile și daunele, plus orice sumă care poate fi datorată la titlu de impozit, de convertit în franci elvețieni la cursul applicable la data stingerii;
b) că de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu dobânda pentru ușurarea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată de trei puncte procentuale;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.
Făcută în limba franceză, apoi comunicată în scris la 30 iulie 2013, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Stanley Naismith
Guido Raimondi
Grefier
Președinte