CtEDO 22.07.2014 AI

AFFAIRE SCHMID c. SUISSE

RESPONDENT
CHE
HOTĂRÂRE
22.07.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Non-violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Procès équitable)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE SCHMID c. SUISSE (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE

CAUZA SCHMID c. ELVEȚIA

(Cererea nr. 49396/07)

22 iulie 2014

22/10/2014

Prezenta hotărâre a devenit definitivă în temeiul art. 44 § 2 din Convenție. Ea poate fi supusă unor corecturi de formă.

În cauza Schmid c. Elveția,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședință într-o cameră compusă din:

Guido Raimondi,

președinte,

András Sajó,

Nebojša Vučinić,

Helen Keller,

Paul Lemmens,

Egidijus Kūris,

Jon Fridrik Kjølbro,

judecători,

și Stanley Naismith,

grefier de secțiune,

După deliberare în ședință de consiliu la 24 iunie 2014,

Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la această dată:

Art. 58 – Deliberări

"1 Tribunalul Federal deliberează în ședință:

a. dacă președintele curții o ordoneaza sau dacă un judecător o solicită;

b. dacă nu există unanimitate.

2 În alte cazuri, Tribunalul Federal pronunță prin procedura de circulație."

Art. 61 – Forța de lucru judecat

"Hotărârile Tribunalului Federal căpătă forța de lucru judecat în ziua în care sunt pronunțate."

Art. 102 – Schimbul de acte scrise

"1 Dacă este necesar, Tribunalul Federal comunică recursul autorității precedente, precum și eventualelor alte părți sau participanți la procedură sau autorităților care au calitate de a recurge; în acest scop, le stabilește un termen pentru a se pronunța.

2 Autoritatea precedentă transmite dosarul cauzei în același termen.

3 În general, nu există un schimb ulterior de acte scrise."

"[f]ață de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (...), Conferința Președinților Tribunalului Federal a decis că, pentru propriile comunicări și pentru a respecta dreptul de a fi ascultat, Tribunalul Federal va transmite, precizând că nu se ordonează un al doilea schimb de acte scrise, poziția sa sau piesa nouă pentru informare și va stabili un termen pentru depunerea unor eventuale observații."

"Orice persoană are dreptul ca causa sa să fie judecată echitabil (...) de un tribunal (...), care va hotărî (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...)."

28. Curtea constată că prezenta cauză se diferențiază de hotărârea Wyssenbach c. Elveția (nr. 50478/06, 22 octombrie 2013), în care principala întrebare era dacă partea reclamantă a fost destinatară observațiilor curții de apel și ale contrapartei. În prezenta cauză, ca și în cauzele Schaller-Bossert c. Elveția, precitată, și Joos c. Elveția, precitată, este constant că actele scrise ale contrapartei au fost bine primite de reclamant. Cu toate acestea, se pune întrebarea dacă reclamantul a avut o oportunitate suficientă de a replica la actele scrise ale autorității judiciare inferioare și ale contrapartei.

Încheiat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iulie 2014, în aplicarea art. 77 §§ 2 și 3 din regulament.

Stanley Naismith

Guido Raimondi

Grefier

Președinte

La prezenta hotărâre se găsește anexată, în conformitate cu art. 45 § 2 din Convenție și 74 § 2 din regulament, expunerea opiniei separate a Judecătorului Lemmens.

Am concluzionat cu toate acestea, nu fără a fi ezitat, că dreptul la o procedură contradictorie nu a fost în prezenta cauză încălcat. Îmi bazez concluzia pe două elemente. Pe de o parte, art. 102, alineat 3, din legea federală din 17 iunie 2005 cu privire la Tribunalul Federal dispune că după un schimb de acte scrise între reclamant și celelalte părți, "în general nu există un ulterior schimb de acte scrise" (a se vedea textul citat la § 13 din hotărâre). Rezultă din aceasta că replicarea este excepția. Pe de altă parte, rezultă dintr-o jurisprudență clară a Tribunalului Federal că reclamantul, dacă vrea să replice la observații care nu i-au fost comunicate de Tribunalul Federal decât "pentru informare", deci dacă vrea să se folosească de excepția precitată, trebuie imediat fie să-și depună replicarea, fie să solicite autorizația de a face acest lucru mai târziu. În lipsa unei asemenea motive, Tribunalul Federal consideră că reclamantul renunță la dreptul de replicare. Această jurisprudență era, la momentul faptelor, consacrată în trei hotărâri ale Tribunalului Federal. Prima hotărâre este cea din 22 noiembrie 2005 (ATF 132 I 42), al cărei considerent 3.3.3 este rezumat la §15 din hotărâre, dar nu și considerentul 3.3.4, care conține totuși ideea esențială a necesității de a reacționa imediat ("unverzüglich") (a se vedea rezumatul mai complet din hotărârea Joos, precitată, § 13, și în § 29 din hotărârea noastră). Celelalte două hotărâri sunt cele din 14 decembrie 2006 (ATF 133 I 98, considerentul 2.2) și din 11 ianuarie 2007 (ATF 133 I 100, considerentul 4.8), necitate în hotărârea noastră, dar bine în observațiile Guvernului. Aceste hotărâri confirmă că un reclamant trebuie să ia poziție imediat ("umgehend" resp. "unverzüglich").

Reclamantul știa deci, sau trebuia să știe, că după ce a primit comunicarea observațiilor celorlalte părți, trebuia să reacționeze imediat. În prezenta cauză, Tribunalul Federal a expediat observațiile celorlalte părți reclamantului la 11 octombrie 2007, care declară că le-a primit la 15 octombrie 2007 (§ 10 din hotărâre). Tribunalul Federal a pronunțat hotărârea sa la 24 octombrie 2007 (§ 11). Reclamantul, care nu pare să fi fost încă la cunoștință de existența hotărârii, și-a trimis replicarea la 30 octombrie 2007 (§ 12). Mi se pare, privind această cronologie, că Tribunalul Federal nu a încălcat dreptul reclamantului de a replica, ținând seama de faptul că ar fi putut considera, în momentul în care a pronunțat hotărârea, că reclamantul nu a reacționat imediat.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă