TAVEL c. SUISSE

La originea cauzei se află o cerere (nr. 41170/07) împotriva Confederației Elveției și pe care un cetățean al acestui stat, Domnul Bertrand Tavel ("reclamantul"), a sesizat Curtea pe 14 septembrie 2007 în temeiul articolului 34 din Convenția de protecție a drepturilor omului și libertăților fundamentale ("Convenția").

Reclamantul este reprezentat de doamna S. Fassbind-Ducommun, avocat la Peseux. Guvernul elvețian ("Guvernul") este reprezentat de agentul acestuia, Domnul F. Schürmann, din Oficiul Federal al Justiției.

Reclamantul susține o încălcare a articolului 14 din Convenție, combinat cu art. 8 din Convenție, sub motiv că ar fi victimă o discriminare nejustificată "în accesul la patrimoniul familial și la menținere financiară acordată de o familie membrilor acesteia".

Pe 6 noiembrie 2009, președintele primei secțiuni hotărât comunice cererea Guvernului în raport cu încălcarea susținută a principiului egalității armelor. După cum permite art. 29 § 1 din Convenție, s-a decis de asemenea că camera se va pronunța concomitent asupra admisibilității și pe fond a cauzei.

Pe 1 februarie 2011, secțiunile Curții fuseseră rearanjate. Cererea a fost atribuită a doua secțiune (articolele 25 § 1 și 52 § 1 din Regulament). PE FOND I.

Casa de Familie de Bosset este o fundație familială în sensul articolului 335 din codul civil (CC; §27 mai jos). A fost constituită prin act notarial pe 13 noiembrie 1922 de Henri de Bosset și Geneviève Elisa de Bosset, soția acestuia, în "scopul de a acoperi cheltuielile educației, asistenței și alte cheltuieli asemănătoare ale membrilor familiei", cu precizarea, privind cercul beneficiarilor, că "doar vor putea beneficia de fundație și primi alocații, subsidii și subvenții persoanele care descind din căsătoria legitimă a fondatorilor și care poartă numele de Bosset".

Staturile fundației prevăd în special că adunarea generală este formată din "[t]ți beneficiarii de sex masculin ai fundației, majori și stăpâni ai drepturilor lor (...)". Ele prevăd de asemenea că diverse bunuri sunt proprietatea Casei de Familie de Bosset și că sunt inalienabile.

Fundatorii au decedat în 1956 și 1964, lăsând o fiică, Anne-Geneviève Tavel, născută de Bosset, și doi fii, Jean-Pierre de Bosset și Renaud de Bosset.

Actul notarial din 13 noiembrie 1922 nu a fost contestat de părinții reclamantului sau de alți moștenitori nici în principii, nici în cota prevăzută.

Doamna Anne-Geneviève Tavel a locuit mult timp în Algeria și s-a stabilit în Elveția abia în 1963.

Pe 13 iulie 1987, adunarea generală a fundației hotărât, cu unanimitate, lărgească cercul beneficiarilor "la fiicele născute de Bosset și copiii acestora (doar de primul grad)". A hotărât de asemenea că alocații, subsidii și subvenții puteau fi acordate la cerere "în dorința echității și pentru a ține seama de evoluția moravurilor și mai ales de intrarea în vigoare apropriată a noului drept matrimonial".

Printr-o scrisoare din 15 iulie 1987, această decizie a fost comunicată interesații, inclusiv doamnei Anne-Geneviève Tavel.

Cu intrarea în vigoare a reformei dreptului matrimonial pe 1 ianuarie 1988, art. 8a din titlul final al CC a prevăzut că, în termen de un an de la data aceasta, femeia care se căsătorise sub regimul dreptului vechi putea declara la oficialul stării civile dorind facă precedă numele familia al seu de numele din tinerețe. Mama reclamantului nu a făcut această declarație, spre deosebire de Anne-Catherine Kunz și Antoinette de Chambenoit, fiicele respective Jean-Pierre de Bosset și Renaud de Bosset.

În aplicarea deciziei din 13 iulie 1987 sus-menționate, doamna Antoinette de Bosset, care se afla într-o situație de instabilitate ca urmare a divorțului, beneficia temporar subsidii martie până august 1991. Copiii Isabelle Guyot, născuți de Bosset, și Anne-Catherine de Bosset Kunz primeau burse de studii versate de asemenea de fundația de familie.

Pe 16 iunie 1992, doamna Anne-Geneviève Tavel a decedat la vârsta 82 de ani.

Printr-o scrisoare din 21 iulie 1998, reclamantul ceruse fundației de familie să examineze și aprobe candidatura lui și cea ai copiilor lui ca membri ai acesteia.

Pe 9 octombrie 1998, fundația de familie respinsese cererea reclamantului pe motiv în special că evoluția profundă mentalități și drept de la creația acesteia nu adusese nici o consecință juridică și că statuturile edictate de fondatori constituiau legea fundației căreia conducători acesteia fuseseră ținuți conformitate. Ea indicase în plus că art. 13 actul constituțional "deciziile adunării generale, oricât ar fi, sunt obligatorii toți și fără recurs: membrii familiei nu vor putea niciodată le ataca în fața tribunalelor".

Pe 4 octombrie 1999, reclamantul deschisese o acțiune împotriva fundației de familie înaintea curții civile tribunalului cantonului din cantonul Neuchâtel ("curtea civilă"), invitând această jurisdicție concluzioneze principal constatarea nulității fundației, restituirea bunurilor acesteia moștenitorilor legali și împărțirii, și subsidiar admiterea lui și descendenților săi în cadrul fundației de familie ca membri cu efect retroactiv 1 ianuarie 1988.

Printr-o sentință din 24 ianuarie 2006, curtea civilă constatase nulitate parțială fundației de familie, în atât cât un patrimoniu compus bunuri mobile, sub forma mobilelor, portretelor, bibeloturi și bijuteri, îi fusese atribuit. Ordinase restituire pentru scopul împărțire ansamblu acestor bunuri moștenitorilor legali fondatorilor, și după aceea împărțire bunuri conform regulilor aplicabile succesiunilor ab intestat. Pronunțase în plus admiterea cererii și descendenților săi în cercul beneficiarilor fundației de familie. În calitate, estimase că decizie luată adunarea generală acesteia unanimitate, 13 iulie 1987, lărgire posibilitate acordare alocații, subsidii subvenții fiicelor născute Bosset și copiii "într-un spirit echității și pentru ține seama evoluție moravurilor și mai ales intrarea vigoare apropriată drept matrimonial nou", chiar dacă era revocabilă și nu adusese modificare dispozițiilor statutare, dovedea membri actuali fundației de familie, nu putea fi bănuiți dorind trăda intenții fondatori, admitere cercul beneficiarilor fundației definit actul constituțional nu corespundea voința fondatori.

Printr-o hotărâre 30 noiembrie 2006 (ATF 133 III 167), notificată reclamantului 16 martie 2007, Tribunalul Federal făcuse droit recursul fundației de familie în termenii următori: "4. Dacă fundațiile de familie se distingu fundațiile ordinare prin scopuri și cercul destinatarilor, clar restrânge lege, sunt în schimb supuse surplus regulilor articolele 80 la 89 [din codul civil; CC] reglementând fundații ordinare (...). 4.1 Libertate fondator trebuie exercita mai ales limitele lege, care sunt aceleași aplicate contracte. Clauze care exclud anumite persoane nu sunt a priori ilicite sau contrare [...] moravuri (...). Conform scop legitim vizează, fondator poate fi dus restricționa cercul beneficiarilor persoane deținând anumite calități. În schimb, scop nu este legitim sau discriminare beneficiarilor nu este obiectiv necesară scop, limitare cercul beneficiarilor trebuie considerată inadmisibilă și, prin urmare, nulă. În virtute art. 88 al. 2 CC, fundație trebuie dizolvată atunci când scop a devenit ilicit sau contrare moravuri. Potrivit jurisprudenței, decizie de dizolve fundație al cărei scop a încetat fi realizabil (art. 88 al. 1 CC) ar trebui în principiu a îmbuca caracter subsidiare raport alte măsuri putând, eventual, permite continuarea fundației, cum ar fi modificare scop (art. 86 CC prin analogie) sau lichidare parțială (...). Trebuie să fie la fel atunci când scop fundației a devenit ilicit; o modificare scop permițând continuarea fundației trebuie fi preferată lichidare acesteia. 4.2 (...) [Casa de Familie X. [de Bosset] se-nscrie în tradiție multe instituții similare create în secolul XIX chiar XVIII, sub imperiul drept neuchâtelois vechi. Erau gestionate bărbați și rezervate descendenților bărbații. În tradiție, fiicele "ieșeau" casa atunci când se căsătoreau, dar era normal să "intre" în altă casa, cea familiei soțului, al căror copii deveneau beneficiari. De la constituția acestei case familia 1922, poziție femeia în societate și familie a evoluat considerabil. Acum, egalitate tratament între bărbat și femeie este garantată art. 8 [din Constituția federală; Cst.], legea trebuind asigure egalitate drept și fapt, în special în domeniile familiei, educației și muncii. Această garanție se adresează statului și, sub rezerva egalitate salari art. 8 al. 3 3 phr. Cst., nu produce efect orizontal direct relații între persoane private. Nu există, dreptul privat, nici un principiu general egalitate tratament. Persoanele private nu sunt ținute să trateze în mod similar toate situațiile similare și disimilar toate situațiile disimilare. Nici un asemenea principiu nu există cu siguranță în materia succesiuni, drepturi reale și contracte (...). Autonomia privată și libertate dispune, în special libertate fundație și fondator, nu sunt limitate de interzicere discriminări drept constituțional (...). Rezultă că art. 335 al. 1 CC nu trebuie fi interpretat conform principiu egalitate tratament între bărbat și femeie garantat art. 8 Cst. și că, prin urmare, excludere femeile cercul beneficiarilor casei de familie aici în cauză, de îndată ce se căsătoresc și-și schimbă numele, precum și descendenți, nu este criticabil sub unghiul (...)"

În rest, în sentința, Tribunalul Federal notase că problemă pierduse din acuitate de la intrarea vigoare noile dispoziții drept matrimonial 1 ianuarie 1988, deoarece era prevăzută posibilitate pentru logodnuți de cere a purta, de la sărbătorirea căsătoriei, numele femeie ca nume familie (art. 30 alineatul 2 CC) și cea pentru femeie conserva numele purta ea înainte căsătorie (art. 160 alineatul 2 CC; §28 mai jos).

În plus, jurisdicția supremă observase că fundație, prin decizie adunare generală 13 iulie 1987, lărgise cercul beneficiarilor "la fiicele născute Bosset și copiii (doar gradul I)" pentru ține seama evoluție moravuri. Prin urmare, Tribunalul Federal constatase că reclamantul nu era lui însuși discriminat: "4.3 (...) În context juridic și social care predomina epoca constituție fundație în cauza, familie și concepție asistenție concentrau în prioritate pe descendența masculină deoarece în se căsători fiică intra într-o altă familie și că soț era ținut legal a-i aduce ajutor și asistenție, precum și a satisface convenabil întreținere (...). Limitare cercul beneficiarilor care decurgea de aici răspundea în plus o necesitate ordinul practic: după cum remarcă pârâta, convenea într-adevăr a asigura perpetuitate fundație și a evita rapid dilapidare bunuri din cauza creștere exponențial descendență (...). În specia, constată că norme statutare litigioase nu exclud femei din cercul beneficiarilor fundației de mod general, ci doar atunci când se căsătoresc și-și schimbă numele familie. În plus, este mai ales pentru ține seama evoluție moravuri că fundație, 13 iulie 1987, lărgise cercul beneficiarilor "la fiicele născute X. și copiii (doar gradul I)". Rezultă că cererea lui însuși, ca copil gradul I fiică născută X., nu este absolut discriminat. În plus, posibilitate (...) pentru logodnuți purta, de la sărbătorirea căsătoriei, numele femeie ca nume familie (art. 30 al. 2 CC) permite a împiedica o femeie născută X. să fie excludă din cercul beneficiarilor casei de familie. După o examinare atentă, clauzele statutare în cauza nu se dovedesc deci contrare moravuri, că se plasează epoca a adopție sau astăzi, ținând seama mai ales a modificare statutară 13 iulie 1987. În plus, ele nu par absolut ilicite, dreptul vigoare conferind fondator, după cum a fost remarcate mai sus, o libertate care-i permite, după modelul testatorului, a restricționa cercul destinatarilor la un grup determinat membri familiei (...)."

Deci, Tribunalul Federal anulase decizia curții civile.

În plus, rezultă din piese anexate reclamantul la "observații privind observații Guvernului elvețian" din 20 aprilie 2010 că managerul patrimonial Fundației de Bosset avusese un lung interviu cu părinții reclamantului la "începutul anilor 80" ("copie-verbul audieri prin chestionar scris doamnei de Dardel 4 și 10 martie 2001"). II.

Fundațiile de familie sunt în esență reglementate CC 10 decembrie 1907 (RS 210). Dispoziție relevantă în specia, art. 335, este redactată după cum urmează: art. 335 [Fundații de familie] "1 Fundații de familie pot fi create conform regulile dreptul persoane sau succesiuni; vor fi destinate plăți cheltuielile educației, stabilirii și asistenței membri familiei sau scopuri analoge. 2 Constituire fideicomis de familie este interzisă."

Cu privire la numele familie femeia căsătorite, dispozițiile relevante în specia CC, vigoare în epoca de la reforma drept matrimonial în 1 ianuarie 1988, se citesc după cum urmează: art. 30 [Schimbare nume] "1 Guvern cantonului domiciliu poate, dacă există jusți motive, autoriza o persoană a-și schimba numele. 2 Logodnuții trebuie autorizați, la cerere și dacă fac valori interese legitime, a purta, de la sărbătorirea căsătoriei, numele femeie ca nume familie (...)" art. 160 [Nume] "1 (...) 2 Logodnica poate totuși declara la oficialul stării civile dorind a conserva numele purta ea până atunci, urmat de numele familie (...)" art. 8a din Titlul final Codul Civil "În termen unu an de la intrarea vigoare legea nouă, femeia care se căsătorise sub drept vechi poate declara la oficialul stării civile dorind facă precede numele familie al nume purta ea înainte căsătorie." GRIEF Reclamantul se plânge că decizie pronunțată de Tribunalul Federal a operat în raport cu el, materie drepturi succesorate, o discriminare nejustificată "în accesul la patrimoniul familial și la menținere financiară acordată o familie membri", această discriminare susținută purtând după el atingere dreptul la respectarea vieții private și familiale. Estimează prin urmare că existat încălcare art. 14 Convenție combinat cu art. 8 Convenție. PE DREPT

Curtea observă de asemenea că reclamantul, pronunțând pe calitate victime "observații privind observații Guvernului elvețian" din 20 aprilie 2010, susține că prezenta cauza se referă nu doar chestiune apartenența cercul "beneficiarilor" fundației de familie, ci și "posibilitate deveni membru de (...) [acesteia], ce [el] dorise de asemenea (...)" (italice adăugate). Or, pe acest aspect, cererea depusă 14 septembrie 2007 înaintea Curții nu comporta – chiar în substanță – nici un element. Rezultă că grievul privind posibilitate plaignantului deveni membru fundației de familie, ridicat pentru prima dată 20 aprilie 2010, este târziu.

La lumina acestor considerații, Curtea consideră că reclamantul nu respectase termen șase luni pus art. 35 § 1 Convenție. Prin urmare, chestiune privind posibilitate deveni membru fundației de familie este inadmisibilă și trebuie respinsă, în aplicarea art. 35 § 4 Convenție.

Cu titlu preliminar și principal, Guvernul estimează că reclamantul nu are calitate victime în sensul Convenție.

Guvernul indică că, în specia, femeile familiei de Bosset nu sunt excluse, de mod general, din cercul beneficiarilor fundației de familie. Precizează că o excludere se produce doar atunci când aceste femei schimbă numele familie. În plus, el adaugă că, ca urmare intrării vigoare reformei drept matrimonial, mai multe din aceste femei au declarat, în termen prevăzut de art. 8a al titlului final CC, dorind facă precede nume familie de nume din tinerețe pe care le pierduseră sub regimul drept vechi la momentul căsătorie.

Din această perspectivă, Guvernul face observa că mama reclamantului, decedată 1992, nu făcuse, nici în termen prevăzut dispoziție sus-menționate, nici după, o asemenea declarație.

Contestând teza Guvernului, reclamantul indică, în esență, că 1987 mama lui, atunci vârstă 77 ani, era bolnavă și dezavantajată, și că ar fi fost inconcevabil cere-i să-și schimbe nume familie. În plus, el declară că mama nu avusese niciodată acces nici o informație privind fundația de familie. B. Aprecierea Curții

Curtea amintește că noțiune "victime" în sensul art. 34 Convenție trebuie interpretată o manieră autonomă și independentă noțiuni interne cum ar fi acelea interes sau calitate a acționa (Sanles Sanles c. Spania (decizie), nr. 48335/99, CEDH 2000-XI, Gorraiz Lizarraga și alții c. Spania, nr. 62543/00, § 35, CEDH 2004 - III, și Tourkiki Enosi Xanthis și alții c. Grecia, nr. 26698/05, § 38, 27 martie 2008).

Potrivit jurisprudenței constante Curții, prin "victime", art. 34 Convenție desemnează persoană direct interesată act sau omisiune litigioasă (SARL Parc Activități Blotzheim c. Franța, nr. 72377/01, § 20, 11 iulie 2006, Otto-Preminger-Institut c. Austria, 20 septembrie 1994, §§ 39-41, seria A nr. 295 - A, Open Door și Dublin Well Woman c. Irlanda, 29 octombrie 1992, § 43, seria A nr. 246 - A, și Norris c. Irlanda, 26 octombrie 1988, § 31, seria A nr. 142). Existența unui manquement cerințe Convenție se concepe chiar în absență prejudiciu (a se vedea, în titlu exemple, Nada c. Elveția [GC], nr. 10593/08, § 128, CEDH 2012, Gäfgen c. Germania [GC], nr. 22978/05, § 115, 1 iunie 2010, Brumărescu c. România [GC], nr. 28342/95, § 50, CEDH 1999 - VII, și Amuur c. Franța, 25 iunie 1996, § 36, Culegere hotărâri și decizii 1996 - III).

În specia, Curtea observă că, prin decizie 13 iulie 1987, adunarea generală fundației de familie lărgise cercul beneficiarilor "la fiicele născute de Bosset și copiii (doar gradul I)". În aplicare acestei decizii, doamna Antoinette de Bosset primise subsidii, la fel copiii Isabelle Guyot, născuți Bosset, și Anne-Catherine de Bosset Kunz percepeau burse studii versate de asemenea fundația. Rezultă – după cum Tribunalul Federal constatase cu dreptate – că reclamantul, ca copil gradul I fiică născută Bosset, devenise beneficiar fundației de familie fără ca mama să-și schimbe nume familie. Astfel, contrare conținut grievului ridicat reclamantul înaintea Curții, acesta avusese – și încă are –, lui singur, "acces patrimoniu familial și menținere financiară" și nu era nici fel obiect vreunei discriminări la această privire.

Într-adevăr, Curtea nu este convinse de declarație reclamantului conform căreia mama nu avusese niciodată acces nici o informație privind fundația de familie. Ea observă mai întâi că, cel târziu șase luni înainte intrării vigoare reforma drept matrimonial, mama reclamantului avusese cunoștință existență acestei fundații în vizul corespondenței 15 iulie 1987 informând persoane interesate, inclusiv interesata, că adunarea generală acestei fundații lărgise cercul beneficiarilor "la fiicele născute Bosset și copiii (doar gradul I)". În plus, ea constată că, potrivit piese anexate observații reclamantul, și în special răspuns managerul patrimonial Casei de Familie de Bosset ("copie-verbul audieri prin chestionar scris doamnei de Dardel 4 și 10 martie 2001"), că acesta din urmă avusese un lung interviu cu părinți reclamantului, că avusese declarat că pentru ei "nu era cert nu dorire solicitare prestații [fundația], poate să-și informeze drepturi sau drepturile după-veniților", și că avusese indicat că interviu datase "începutul anilor 80". Rezultă că mama reclamantului, în ciuda suferințe și vârstă, avusese anterior, și cel târziu iulie 1987, cunoștință existență fundației de familie.

La lumina acestor considerații, Curtea estimează că reclamantul, ca beneficiar fundației de familie, nu poate pretenzi victime încălcare în sensul art. 34 Convenție. În consecință, grievul este incompatibil ratione personae dispozițiilor Convenție în sensul art. 35 § 3 și trebuie respins în aplicare art. 35 § 4. Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Guido Raimondi Grefier Președinte

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 41170/07) dirigée contre la Confédération suisse et dont un ressortissant de cet État, M. Bertrand Tavel (« le requérant »), a saisi la Cour le 14 septembre 2007 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

Le requérant est représenté par M e S. Fassbind-Ducommun, avocate à Peseux. Le gouvernement suisse (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. F. Schürmann, de l’Office fédéral de la justice.

Le requérant allègue une violation de l’article 14 de la Convention, combiné avec l’article 8 de la Convention, au motif qu’il serait victime d’une discrimination injustifiée « dans l’accès à un patrimoine familial et à un entretien financier concédé par une famille à ses membres ».

Le 6 novembre 2009, le président de la première section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement eu égard à la violation alléguée du principe de l’égalité des armes. Comme le permet l’article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et sur le fond de l’affaire.

Le 1 er février 2011, les sections de la Cour ont été remaniées. La requête a été attribuée à la deuxième section (articles 25 § 1 et 52 § 1 du règlement). EN FAIT I.

La Caisse de famille de Bosset est une fondation de famille au sens de l’article 335 du code civil (CC ; paragraphe 27 ci-dessous). Elle a été constituée par acte notarié le 13 novembre 1922 par Henri de Bosset et Geneviève Elisa de Bosset, son épouse, dans le « but de subvenir aux frais d’éducation, d’assistance et autres frais analogues des membres de la famille », avec la précision, s’agissant du cercle des bénéficiaires, que « seuls pourront bénéficier de la fondation et recevoir d’elle des allocations, subsides et subventions les personnes descendant en loyal mariage des fondateurs et portant le nom de Bosset ».

Les statuts de la fondation prévoient notamment que l’assemblée générale est formée de « [t]ous les bénéficiaires mâles de la fondation, majeurs et maîtres de leurs droits (...) ». Ils prévoient également que divers biens sont la propriété de la Caisse de famille de Bosset et qu’ils sont inaliénables.

Les fondateurs sont décédés en 1956 et 1964, laissant une fille, Anne ‑ Geneviève Tavel, née de Bosset, et deux fils, Jean-Pierre de Bosset et Renaud de Bosset.

L’acte notarié du 13 novembre 1922 n’a pas été contesté par les parents du requérant ou par les autres héritiers ni dans ses principes, ni dans la quotité prévue.

M me Anne-Geneviève Tavel a longtemps vécu en Algérie et ne s’est installée en Suisse qu’en 1963.

Le 13 juillet 1987, l’assemblée générale de la fondation décida, à l’unanimité, d’élargir le cercle des bénéficiaires « aux filles nées de Bosset et à leurs enfants (au premier degré uniquement) ». Elle décida également que des allocations, subsides et subventions pouvaient être octroyés sur demande « dans un souci d’équité et pour tenir compte de l’évolution des mœurs et spécialement de l’entrée en vigueur prochaine du nouveau droit matrimonial ».

Par une lettre du 15 juillet 1987, cette décision fut communiquée aux intéressés, dont M me Anne-Geneviève Tavel.

Avec l’entrée en vigueur de la réforme du droit matrimonial le 1 er janvier 1988, l’article 8a du titre final du CC disposa que, dans le délai d’une année à compter de cette date, la femme qui s’était mariée sous le régime de l’ancien droit pouvait déclarer à l’officier de l’état civil vouloir faire précéder son nom de famille de son nom de jeune fille. La mère du requérant ne procéda pas à cette déclaration, à la différence d’Anne-Catherine Kunz et d’Antoinette de Chambenoit, les filles respectives de Jean-Pierre de Bosset et de Renaud de Bosset.

En application de la décision du 13 juillet 1987 susmentionnée, M me Antoinette de Bosset, qui se trouvait en situation de précarité à la suite de son divorce, bénéficia temporairement de subsides de mars à août 1991. Les enfants d’Isabelle Guyot, née de Bosset, et d’Anne-Catherine de Bosset Kunz perçurent quant à eux des bourses d’études versées également par la fondation de famille.

Le 16 juin 1992, M me Anne-Geneviève Tavel décéda à l’âge de 82 ans.

Par une lettre du 21 juillet 1998, le requérant demanda à la fondation de famille d’examiner et d’approuver sa candidature ainsi que celle de ses enfants en tant que membres de celle-ci.

Le 9 octobre 1998, la fondation de famille rejeta la demande du requérant aux motifs, notamment, que la profonde évolution des mentalités et du droit depuis sa création n’emportait aucune conséquence juridique et que les statuts édictés par ses fondateurs constituaient la loi de la fondation à laquelle ses dirigeants étaient tenus de se conformer. Elle indiqua en outre que l’article 13 de son acte constitutif prévoyait que « les décisions de l’assemblée générale, quelles qu’elles soient, sont obligatoires pour tous et sans recours : les membres de la famille ne pourront jamais les attaquer devant les tribunaux ».

Le 4 octobre 1999, le requérant engagea une action contre la fondation de famille devant la cour civile du tribunal cantonal du canton de Neuchâtel (« la cour civile »), invitant cette juridiction à conclure principalement à la constatation de la nullité de la fondation, à la restitution des biens de celle-ci aux héritiers légaux et à leur partage, et subsidiairement à son admission et à celle de ses descendants au sein de la fondation de famille en tant que membres avec effet rétroactif au 1 er janvier 1988.

Par un jugement du 24 janvier 2006, la cour civile constata la nullité partielle de la fondation de famille, pour autant qu’un patrimoine composé de biens mobiliers, sous forme de meubles, portraits, bibelots et bijoux, lui avait été attribué. Elle ordonna la restitution aux fins de partage de l’ensemble de ces biens aux héritiers légaux des fondateurs, et subséquemment le partage desdits biens selon les règles applicables aux successions ab intestat . Elle prononça en outre l’admission du demandeur et de ses descendants dans le cercle des bénéficiaires de la fondation de famille. A ce titre, elle estima que la décision prise par l’assemblée générale de cette dernière à l’unanimité, le 13 juillet 1987, d’étendre la possibilité d’octroyer des allocations, subsides et subventions aux filles nées de Bosset et à leurs enfants « dans un souci d’équité et pour tenir compte de l’évolution des mœurs et spécialement de l’entrée en vigueur prochaine du nouveau droit matrimonial », même si elle était révocable et n’avait pas emporté modification des dispositions statutaires, prouvait que les membres actuels de la fondation de famille, qu’on ne pouvait soupçonner de vouloir trahir les intentions des fondateurs, admettaient que le cercle des bénéficiaires de la fondation défini dans l’acte constitutif ne correspondait plus à la volonté des fondateurs.

Par un arrêt du 30 novembre 2006 (ATF 133 III 167), notifié au requérant le 16 mars 2007, le Tribunal fédéral fit droit au recours de la fondation de famille dans les termes suivants : « 4. Si les fondations de famille se distinguent des fondations ordinaires par leurs buts et le cercle de leurs destinataires, expressément restreints par la loi, elles sont en revanche soumises pour le surplus aux règles des art. 80 à 89 [du code civil ; CC] régissant les fondations ordinaires (...). 4.1 La liberté du fondateur doit notamment s’exercer dans les limites de la loi, qui sont les mêmes que celles qui s’appliquent aux contrats. Des clauses qui excluent certaines personnes ne sont pas a priori illicites ou contraires au[x] mœurs (...). Selon le but légitime qu’il vise, le fondateur peut être amené à restreindre le cercle des bénéficiaires aux personnes détenant certaines qualités. En revanche, si le but n’est pas légitime ou que la discrimination des bénéficiaires n’est objectivement pas nécessaire à ce but, la limitation du cercle des bénéficiaires doit être considérée comme inadmissible et, partant, comme nulle. En vertu de l’art. 88 al. 2 CC, la fondation doit être dissoute lorsque son but est devenu illicite ou contraire aux mœurs. Selon la jurisprudence, la décision de dissoudre une fondation dont le but a cessé d’être réalisable (art. 88 al. 1 CC) devrait en principe revêtir un caractère subsidiaire par rapport à d’autres mesures pouvant, le cas échéant, permettre la continuation de la fondation, comme par exemple la modification de son but (art. 86 CC par analogie) ou sa liquidation partielle (...). Il doit en aller de même lorsque le but de la fondation est devenu illicite ; une modification du but permettant une continuation de la fondation doit être préférée à la liquidation de celle-ci. 4.2 (...) [L]a Caisse de famille X. [de Bosset] s’inscrit dans la tradition de nombre d’institutions semblables créées aux XIX e voire XVIII e siècles, sous l’empire de l’ancien droit neuchâtelois. Elles étaient gérées par des hommes et réservées aux descendants par les mâles. Dans cette tradition, les filles "sortaient" de la caisse au moment où elles se mariaient, mais c’était normalement pour "entrer" dans une autre caisse, celle de la famille du mari, dont leurs enfants devenaient bénéficiaires. Depuis la constitution de ladite caisse de famille en 1922, la position de la femme dans la société et la famille a considérablement évolué. Désormais, l’égalité de traitement entre homme et femme est garantie par l’art. 8 [de la Constitution fédérale ; Cst.], la loi devant pourvoir à l’égalité de droit et de fait, en particulier dans les domaines de la famille, de la formation et du travail. Cette garantie s’adresse toutefois à l’Etat et, sous réserve de l’égalité de salaire de l’art. 8 al. 3 3 e phr. Cst., ne produit pas d’effet horizontal direct dans les relations entre personnes privées. Il n’existe pas, en droit privé, de principe général d’égalité de traitement. Les particuliers ne sont pas tenus de traiter de manière semblable toutes les situations semblables et de manière dissemblable toutes les situations dissemblables. Un tel principe n’existe en tout cas pas en matière de successions, de droits réels et de contrats (...). L’autonomie privée et la liberté de disposer, en particulier la liberté de la fondation et du fondateur, ne sont pas limitées par l’interdiction des discriminations du droit constitutionnel (...). Il s’ensuit que l’art. 335 al. 1 CC n’a pas à être interprété conformément au principe de l’égalité de traitement entre homme et femme garanti par l’art. 8 Cst. et que, par conséquent, l’exclusion des femmes du cercle des bénéficiaires de la caisse de famille ici en cause, dès qu’elles se marient et changent de nom, ainsi que de leurs descendants, n’est pas critiquable sous cet angle. (...) »

Au demeurant, dans son arrêt, le Tribunal fédéral nota que le problème avait perdu de son acuité depuis l’entrée en vigueur des nouvelles dispositions du droit matrimonial le 1 er janvier 1988 puisque était prévue la possibilité pour les fiancés de demander à porter, dès la célébration du mariage, le nom de la femme comme nom de famille (article 30 alinéa 2 du CC) et celle pour la femme de conserver le nom qu’elle portait avant son mariage (article 160 alinéa 2 du CC ; paragraphe 28 ci-dessous).

De plus, la juridiction suprême observa que la fondation avait, par la décision de son assemblée générale du 13 juillet 1987, élargi le cercle des bénéficiaires « aux filles nées de Bosset et à leurs enfants (au premier degré uniquement) » pour tenir compte de l’évolution des mœurs. Par conséquent, le Tribunal fédéral constata que le requérant n’était lui-même pas discriminé : « 4.3 (...) Dans le contexte juridique et social qui prévalait à l’époque de la constitution de la fondation en cause, la famille et sa conception de l’assistance se concentraient en priorité sur la descendance masculine dès lors qu’en se mariant une fille entrait dans une autre famille et que son mari était tenu légalement de lui apporter aide et assistance, ainsi que de pourvoir convenablement à son entretien (...). La limitation du cercle des bénéficiaires qui en découlait répondait en outre à une nécessité d’ordre pratique : comme le relève la défenderesse, il convenait en effet d’assurer la pérennité de la fondation et d’éviter une rapide dilapidation des biens du fait de l’augmentation exponentielle de la descendance (...). En l’espèce, l’on constate que les normes statutaires litigieuses n’excluent pas les femmes du cercle des bénéficiaires de la fondation de façon générale, mais seulement lorsqu’elles se marient et qu’elles changent de nom de famille. En outre, c’est notamment pour tenir compte de l’évolution des mœurs que la fondation a, le 13 juillet 1987, élargi le cercle des bénéficiaires « aux filles nées X. et à leurs enfants (au premier degré uniquement) ». Il s’ensuit que le demandeur lui-même, en tant qu’enfant au premier degré d’une fille née X., n’est pas du tout discriminé. De plus, la possibilité (...) pour les fiancés de porter, dès la célébration du mariage, le nom de la femme comme nom de famille (art. 30 al. 2 CC) permet d’empêcher qu’une femme née X. soit exclue du cercle des bénéficiaires de la caisse de famille. Tout bien considéré, les clauses statutaires en question ne s’avèrent donc pas contraires aux mœurs, que l’on se place à l’époque de leur adoption ou à l’heure actuelle, compte tenu notamment de la modification statutaire du 13 juillet 1987. En outre, elles n’apparaissent nullement illicites, le droit en vigueur conférant au fondateur, ainsi qu’on l’a relevé plus haut, une liberté qui lui permet, à l’instar du testateur, de limiter le cercle des destinataires à un groupe déterminé de membres de sa famille (...). »

Partant, le Tribunal fédéral annula le jugement de la cour civile.

Par ailleurs, il ressort des pièces jointes par le requérant à ses « observations sur les observations du Gouvernement suisse » du 20 avril 2010 que le gérant du patrimoine de la Fondation de Bosset avait eu un long entretien avec les parents du requérant au « début des années 80 » (« copie du procès-verbal d’audition par interrogatoire écrit de M e de Dardel du 4 et 10 mars 2001 »). II.

Les fondations de famille sont essentiellement régies par le CC du 10 décembre 1907 (RS 210). La disposition pertinente en l’espèce, l’article 335, est libellée comme suit : Article 335 [Fondations de famille] « 1 Des fondations de famille peuvent être créées conformément aux règles du droit des personnes ou des successions ; elles seront destinées au paiement des frais d’éducation, d’établissement et d’assistance des membres de la famille ou à des buts analogues. 2 La constitution de fidéicommis de famille est prohibée. »

S’agissant du nom de famille de la femme mariée, les dispositions pertinentes en l’espèce du CC, en vigueur à l’époque depuis la réforme du droit matrimonial intervenue le 1 er janvier 1988, se lisaient ainsi : Article 30 [Changement de nom] « 1 Le gouvernement du canton de domicile peut, s’il existe de justes motifs, autoriser une personne à changer de nom. 2 Il y a lieu d’autoriser les fiancés, à leur requête et s’ils font valoir des intérêts légitimes, à porter, dès la célébration du mariage, le nom de la femme comme nom de famille (...) » Article 160 [Nom] « 1 (...) 2 La fiancée peut toutefois déclarer à l’officier de l’état civil vouloir conserver le nom qu’elle portait jusqu’alors, suivi du nom de famille (...) » Article 8a du Titre final du Code civil « Dans le délai d’une année à compter de l’entrée en vigueur de la loi nouvelle, la femme qui s’est mariée sous l’ancien droit peut déclarer à l’officier de l’état civil vouloir faire précéder le nom de famille du nom qu’elle portait avant le mariage. » GRIEF Le requérant se plaint de ce que la décision rendue par le Tribunal fédéral a opéré à son égard, en matière de droits successoraux, une discrimination injustifiée « dans l’accès à un patrimoine familial et à un entretien financier concédé par une famille à ses membres », cette discrimination alléguée portant d’après lui atteinte à son droit au respect de sa vie privée et familiale. Il estime par conséquent qu’il y a eu violation de l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 8 de la Convention. EN DROIT

La Cour note ensuite que le requérant, en se prononçant sur sa qualité de victime dans ses « observations sur les observations du Gouvernement suisse » du 20 avril 2010, soutient que la présente affaire concerne non seulement la question de son appartenance au cercle des « bénéficiaires » de la fondation de famille, mais aussi « la possibilité de devenir membre de (...) [ladite fondation], ce qu[‘il] souhaitait également (...)» (italiques ajoutés). Or, sur ce dernier aspect, la requête déposée le 14 septembre 2007 devant la Cour ne comporte – même en substance –aucun élément. Il s’ensuit que le grief relatif à la possibilité pour le plaignant de devenir membre de la fondation de famille, soulevé pour la première fois le 20 avril 2010, est tardif.

A la lumière de ce qui précède, la Cour considère que le requérant n’a pas respecté le délai de six mois posé par l’article 35 § 1 de la Convention. Par conséquent, la question concernant la possibilité de devenir membre de la fondation de famille est irrecevable et elle doit être rejetée, en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

A titre préliminaire et principal, le Gouvernement estime que le requérant n’a pas la qualité de victime au sens de la Convention.

Le Gouvernement indique que, en l’espèce, les femmes de la famille de Bosset ne sont pas exclues, de façon générale, du cercle des bénéficiaires de la fondation de famille. Il précise qu’une exclusion se produit seulement lorsque ces femmes changent de nom de famille. De plus, il ajoute que, à la suite de l’entrée en vigueur de la réforme du droit matrimonial, plusieurs de ces femmes ont déclaré, dans le délai prévu par l’article 8a du titre final du CC, vouloir faire précéder leur nom de famille de leur nom de jeune fille qu’elles avaient perdu sous le régime de l’ancien droit au moment de leur mariage.

A cet égard, le Gouvernement fait observer que la mère du requérant, décédée en 1992, n’a pas fait, ni dans le délai prévu par la disposition susmentionnée, ni après, une telle déclaration.

Contestant la thèse du Gouvernement le requérant indique, pour l’essentiel, qu’en 1987 sa mère, alors âgée de 77 ans, était malade et handicapée, et qu’il aurait été inconcevable de lui demander de changer de nom de famille. De plus, il déclare que sa mère n’avait jamais eu accès à la moindre information s’agissant de la fondation de famille. B. L’appréciation de la Cour

La Cour rappelle que la notion de « victime » au sens de l’ article 34 de la Convention doit être interprétée de façon autonome et indépendante des notions internes telles que celles d’intérêt ou de qualité pour agir ( Sanles Sanles c. Espagne (déc.), n o 48335/99, CEDH 2000-XI, Gorraiz Lizarraga et autres c. Espagne , n o 62543/00, § 35, CEDH 2004 ‑ III, et Tourkiki Enosi Xanthis et autres c. Grèce , n o 26698/05, § 38, 27 mars 2008).

Selon la jurisprudence constante de la Cour, par « victime », l’article 34 de la Convention désigne la personne directement concernée par l’acte ou l’omission litigieux ( SARL du Parc d’Activités de Blotzheim c. France , n o 72377/01, § 20, 11 juillet 2006, Otto-Preminger-Institut c. Autriche , 20 septembre 1994, §§ 39-41, série A n o 295 ‑ A, Open Door et Dublin Well Woman c. Irlande , 29 octobre 1992, § 43, série A n o 246 ‑ A, et Norris c. Irlande , 26 octobre 1988, § 31, série A n o 142). L’existence d’un manquement aux exigences de la Convention se conçoit même en l’absence de préjudice (voir, à titre d’exemples, Nada c. Suisse [GC], n o 10593/08, § 128, CEDH 2012, Gäfgen c. Allemagne [GC], n o 22978/05, § 115, 1 er juin 2010, Brumărescu c. Roumanie [GC], n o 28342/95, § 50, CEDH 1999 ‑ VII, et Amuur c. France , 25 juin 1996, § 36, Recueil des arrêts et décisions 1996 ‑ III).

En l’espèce, la Cour observe que, par sa décision du 13 juillet 1987, l’assemblée générale de la fondation de famille avait élargi le cercle des bénéficiaires « aux filles nées de Bosset et à leurs enfants (au premier degré uniquement) ». En application de cette décision, M me Antoinette de Bosset reçut des subsides, de même que les enfants d’Isabelle Guyot, née de Bosset, et d’Anne-Catherine de Bosset Kunz perçurent des bourses d’études versées également par ladite fondation. Il en découle – comme le Tribunal fédéral l’avait constaté à juste titre – que le requérant, en tant qu’enfant au premier degré d’une fille née de Bosset, était devenu bénéficiaire de la fondation de famille sans que sa mère ait eu à changer son nom de famille. Ainsi, contrairement au contenu du grief soulevé par le requérant devant la Cour, celui-ci avait – et a encore –, à lui seul, « accès à un patrimoine familial et à un entretien financier » et n’était aucunement l’objet d’une quelconque discrimination à cet égard.

Au demeurant, la Cour n’est pas convaincue par la déclaration du requérant selon laquelle sa mère n’avait jamais eu accès à la moindre information s’agissant de la fondation de famille. Elle note d’abord que, au plus tard six mois avant l’entrée en vigueur de la réforme du droit matrimonial, la mère du requérant avait eu connaissance de l’existence de cette fondation au vu du courrier du 15 juillet 1987 informant les personnes concernées, dont l’intéressée, que l’assemblée générale de ladite fondation avait élargi le cercle de ses bénéficiaires « aux filles nées de Bosset et à leurs enfants (au premier degré uniquement) ». De plus, elle constate que, d’après les pièces jointes aux observations du requérant, et notamment la réponse du gérant du patrimoine de la Caisse de famille de Bosset (« copie du procès-verbal d’audition par interrogatoire écrit de M e de Dardel des 4 et 10 mars 2001 »), que ce dernier avait eu un long entretien avec les parents du requérant, qu’il avait déclaré que pour eux « il ne s’agissait certainement pas de solliciter des prestations de la [fondation], peut-être de s’enquérir de leurs droits ou de ceux de leurs après-venants », et qu’il avait indiqué que cet entretien datait du « début des années 80 ». Il en découle que la mère du requérant, malgré ses souffrances et son âge, avait antérieurement, et au plus tard en juillet 1987, eu connaissance de l’existence de la fondation de famille.

A la lumière de ces considérations, la Cour estime que le requérant, en tant que bénéficiaire de la fondation de famille, ne peut se prétendre victime d’une violation au sens de l’article 34 de la Convention. En conséquence, le grief est incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et il doit être rejeté en application de l’article 35 § 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Stanley Naismith Guido Raimondi Greffier Président