Comunicat la 31 ianuarie 2017 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 19771/09 Yusuf ERTEKIN împotriva Turciei introdusă la 8 aprilie 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Yusuf Ertekin, este un resortisant turc născut în 1972 și rezident în Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul suferă de un sindrom de delir paranoic. El a fost declarat inapt pentru serviciul militar din cauza acestei probleme de sănătate ca urmare a unei examinări medicale efectuate la 23 decembrie 1997. De asemenea, handicapul mintal al reclamantului a fost recunoscut la 25 decembrie 2001 printr-un raport întocmit de institutul de medicină legală, care a concluzionat că persoana respectivă este exonerată de răspunderea penală. În plus, un raport întocmit la 7 martie 2002 de către spitalul public Manisa a constatat atrofia mâinii drepte a reclamantului ca urmare a unei secțiuni a nervilor mediani și a concluzionat o pierdere a capacității de lucru de 40%. La o dată nespecificată, reclamantul a depus o cerere către Hotărârea Generală Fundație pentru a beneficia de o pensie pentru persoanele cu handicap și a depus în sprijinul cererii sale raportul medical din 7 martie 2002. September 2005, o alocație pentru persoanele nevoiașe în conformitate cu regulamentul privind această alocație, ținând cont, în special, de pierderea capacității de muncă a persoanei în cauză și de absența unui alt venit sau pensie încasată de acesta, ținând cont și de o scrisoare din partea fondului de pensii din 28 aprilie 2005, care declara că reclamantul nu a beneficiat de nicio pensie. La o dată nespecificată, reclamantul a depus o cerere către fondul de pensii pentru a beneficia de o pensie în temeiul Legii nr. 2022 privind acordarea unei pensii persoanelor fără venit și sprijin. La 21 noiembrie 2005, fondul de pensii i-a atribuit reclamantului o pensie începând cu 1 decembrie 2005 în temeiul Legii nr. 2022. La 15 ianuarie 2007, după ce a descoperit printr-o scrisoare din partea fondului de pensii din 25 decembrie 2006 că reclamantul a beneficiat de o pensie atribuită de aceasta din urmă, Hotărârea Generală Fundații a acordat reclamantului alocația pe care o atribuise reclamantului pe motiv că nu putea culege alocația pentru persoanele nevoiașe și o altă pensie. Aceasta a precizat că reclamantul ar fi trebuit să informeze administrația în termen de o lună de la data la care a început să primească pensia acordată de fondul de pensii și, prin urmare, a solicitat reclamantului rambursarea a 2 564,14 lire turce (TRY), sumă corespunzătoare pensiilor plătite între 1 decembrie 2005 și 1 noiembrie 2006. La 26 februarie 2007, Hotărârea Generală Fundație a introdus în fața instanței judecătorești o acțiune de rambursare a sumei de 2 564,14 TRY de către solicitant. La o dată nespecificată, reclamantul și-a exprimat intenția de a solicita desemnarea unui reprezentant din oficiu pe motiv că nu a putut plăti un avocat. Baroul d Comisia a susținut că scrisoarea din 3 iulie 2006, care conținea cartea de beneficiar a reclamantului, nu a putut fi emisă la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, Comisia a considerat că data la care situația de persoană nevoiașă a reclamantului a luat sfârșit a fost cea la care clientul său a luat cunoștință de atribuirea pensiei de către fondul de pensii și la care acesta a ajuns efectiv la aceste pensii și a solicitat respingerea acțiunii administrației. Procedura a început printr-o primă audiere în fața instanței judecătorești. La 15 iunie 2007, avocata reclamantului indiqua a încetat să mai asigure apărarea lacului. Această demisie a fost notificată reclamantului de către instanța de judecată. La 9 octombrie 2007, reclamantul a prezentat instanței o cerere în care susținea că situația sa de handicap fizic și mental impune desemnarea unui tutore pentru a-și apăra interesele. Invocând, de asemenea, o lege de amnistie privind persoanele care primesc simultan mai multe ajutoare și pensii în circumstanțe similare, acesta susținea că această lege trebuie aplicată în cazul său și, pe de altă parte, a înaintat Tribunalului raportul medical din 23 septembrie 1997 care îl declara inapt pentru serviciul militar. Recurentul a asistat numai la trei dintre cele șapte ședințe care au avut loc ulterior. Prin hotărârea din 8 iulie 2008, tribunalul judecătoresc din statul membru a dat dreptul la cererea administrației, pe baza documentelor prezentate în sprijinul acesteia și al conținutului dosarului. Prin urmare, acesta a ordonat reclamantului să ramburseze administrației 2 564,14 TRY, suma corespunzătoare pensiilor plătite între 1 decembrie 2005 și 1 noiembrie 2006. Această hotărâre a fost pronunțată în absența reclamantului. La 26 septembrie 2008, reclamantul s-a ocupat de casare. El a pus la îndoială aprecierea probelor efectuate de instanță și a repetat că suferea de un handicap mental și că trebuia să beneficieze de legea de amnistie menționată anterior. În plus, acesta susține că, deși era obligat să ramburseze o anumită sumă administrației, această rambursare trebuia să se refere numai la cele două luni de pensie care i-au fost plătite începând cu septembrie 2006, data la care ar fi primit scrisoarea de la fondul de pensii cu privire la pensia sa. Acesta a prezentat în sprijinul argumentelor sale raportul institutului de medicină legală din 25 decembrie 2001 și un raport medical din 20 septembrie 2007 întocmit de către spitalul public din Karșiyaka, conform căruia suferea de o disfuncție paranoică. La 29 decembrie 2008, Curtea de Casație a confirmat hotărârea instanței judecătorești din Instanță și a considerat că, având în vedere conținutul dosarului, aprecierea probelor de către instanța judecătorească din instanță era pertinentă. La 11 martie 2009, Hotărârea de execuție a cererii va elibera reclamantului un ordin de plată de 3 600 TRY corespunzător sumei pensiilor care trebuie rambursate, plus dobânda datorată și cheltuielile de procedură. Între timp, Curtea de Casație, într-o hotărâre pronunțată la 18 februarie 2009, În decembrie 2008, Tribunalul de Mare Instană din Karșiyaka a încălcat o hotărâre privind reclamantul într-o cauză civilă. În această hotărâre, aceasta a solicitat întocmirea unui raport medical cuprinzător pentru a determina capacitatea reclamantului de a-și exercita drepturile. În plus, Comisia a considerat că, în cazul în care s-a stabilit că nu există o capacitate juridică pentru a-și apăra interesele în cadrul procedurii. Dreptul intern relevant Un articol provizoriu, încorporat în Legea nr. 5754 din 17 aprilie 2008, intrat în vigoare la 8 mai 2008 la Legea nr 2022 din 1 aprilie 2008 iulie 1976 privind acordarea unei pensii persoanelor fără venit și sprijin, elimină obligația de restituire a pensiilor plătite în mod necuvenit în temeiul acestei legi, precum și amenzile și dobânzile care decurg din aceste plăți necuvenite. De asemenea, acesta precizează că nu poate fi îndreptată nicio procedură de executare împotriva persoanelor interesate. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost luat în considerare de instanțele interne ale articolului provizoriu încorporat în Legea nr 2022, care, în opinia sa, îl exonera de plata sumei solicitate de administrație. Invocând același articol, recurentul susține că instanțele interne au omis să desemneze un nou avocat pentru a-și apăra interesele după demisia reprezentantului său, în timp ce, în opinia sa, handicapul său mental era bine stabilit prin mai multe rapoarte medicale pe care le prezentase în fața instanțelor menționate anterior. El se referă în acest sens la hotărârea Curții de Casație din 18 decembrie 1995. În decembrie 2008, potrivit căreia evaluarea capacității sale juridice era necesară pentru apărarea intereselor sale în fața instanțelor interne. Tot la fel, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul denunță o lipsă a motivării hotărârii instanței judecătorești de judecată și a hotărârii Curții de Casație. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge de redeschiderea procedurii în dreptul intern pentru cazurile de încălcare a dreptului comunitar. De asemenea, denunță absența unei căi de atac efective care să îi permită să anuleze ordinul de plată bazat pe hotărârea definitivă a instanței judecătorești din instanță. În cele din urmă, invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge că are obligația de a rambursa, pe baza unei hotărâri inechitabile în ochii săi, pensiile pe care le-a afectat. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Hotărârea privind drepturile și obligațiile cu caracter civil ale reclamantului a fost ascultată în mod echitabil, așa cum se prevede la art. 6 alin. (1) din Convenție • Instanțele naționale au luat măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că interesul reclamantului, care suferă de tulburări mentale, este apărat în special de lipsa desemnării unui nou avocat pentru a reprezenta reclamantul în urma demisiei reprezentantului său și a neaplicarea articolului provizoriu din Legea nr. 2022 prin care se elimină obligația beneficiarilor plăților efectuate pe nedrept de a rambursa aceste plăți au adus atingere echității procedurii S-a încălcat dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1 la convenție
Communiquée le 31 janvier 2017
Requête no 19771/09
Yusuf ERTEKIN
contre la Turquie
introduite le 8 April 2009
Le requérant, M. Yusuf Ertekin, est un ressortissant turc né en 1972 et résidant à İzmir. Il a été représenté devant la Cour par M
e
M.
Bedirhanoğlu, avocat à Istanbul.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant souffre d’un syndrome de délire paranoïde. Il fut déclaré inapte au service militaire en raison de ce problème de santé à la suite d’un examen médical effectué le 23 décembre 1997. Le handicap mental du requérant fut également reconnu le 25 décembre 2001 par un rapport de l’institut de médecine légale, qui concluait que l’intéressé était exonéré de la responsabilité pénale. En outre, un rapport établi le 7 mars 2002 par l’hôpital public de Manisa constatait une atrophie de la main droite du requérant due à une section des nerfs médians et concluait à une perte de capacité de travail de 40 %.
À une date non précisée, le requérant présenta une demande à la direction générale des fondations en vue de bénéficier d’une pension pour personne handicapée. Il soumit à l’appui de sa demande le rapport médical du 7 mars 2002.
Le 5 août 2005, la direction générale des fondations décida d’attribuer au requérant, à compter du 1
er
septembre 2005, une allocation pour personnes nécessiteuses en application du règlement relatif à ladite allocation, compte tenu, notamment, de la perte de capacité de travail de l’intéressé et de l’absence d’autre revenu ou pension perçus par celui-ci. Elle tint également compte d’une lettre de la caisse de retraite du 28
avril 2005, qui attestait que le requérant ne bénéficiait d’aucune pension.
À une date non précisée, le requérant présenta une demande à la caisse de retraite pour bénéficier d’une pension en vertu de la loi n
o
2022 relative à l’attribution d’une pension aux personnes dépourvues de revenu et de soutien.
Le 21 novembre 2005, la caisse de retraite attribua au requérant une pension à compter du 1
er
décembre 2005 en vertu de la loi n
o
2022.
Le 15 janvier 2007, ayant découvert par une lettre de la caisse de retraite du 25 décembre 2006 que le requérant bénéficiait d’une pension attribuée par cette dernière, la direction générale des fondations annula l’allocation qu’elle avait attribuée au requérant au motif qu’il ne pouvait pas cumuler l’allocation pour personnes nécessiteuses et une autre pension. Elle précisa que le requérant aurait dû informer l’administration dans un délai d’un mois à partir de la date à laquelle il avait commencé à percevoir la pension attribuée par la caisse de retraites. Elle demanda par conséquent au requérant le remboursement de 2
564,14
livres turques (TRY), montant correspondant aux pensions versées entre le 1
er
décembre 2005 et le 1
er
novembre 2006.
Le 26 février 2007, la direction générale des fondations introduisit devant le tribunal d’instance d’İzmir («
le tribunal d’instance
») une action visant le remboursement de 2 564,14 TRY par le requérant.
À une date non précisée, le requérant s’adressa à l’unité de l’aide judiciaire du barreau d’İzmir pour demander la désignation d’un représentant d’office au motif qu’il ne pouvait pas payer un avocat. Le barreau d’İzmir désigna une avocate pour représenter le requérant.
Le 30 avril 2007, l’avocate du requérant soumit au tribunal d’instance le mémoire en défense du requérant. Elle soutenait que la lettre de la caisse de retraite datée du 3 juillet 2006, qui contenait la carte de bénéficiaire du requérant, n’avait pu être délivré à l’intéressé en raison d’un changement d’adresse, et que ce dernier n’avait obtenu ladite lettre qu’en septembre 2006 par le biais de l’élu du quartier, avant de retirer toutes les pensions déjà versées par la caisse de retraites. Elle considérait donc que la date à laquelle la situation de personne nécessiteuse du requérant avait pris fin était celle à laquelle son client avait pris connaissance de l’attribution de la pension par la caisse de retraite et à laquelle il avait effectivement touché ces pensions. Elle demanda par conséquent le rejet de l’action de l’administration.
La procédure débuta par une première audience tenue le 1
er
mai 2005 devant le tribunal d’instance.
Le 15 juin 2007, l’avocate du requérant indiqua qu’elle n’assurerait plus la défense de l’intéressé. Cette démission fut notifiée au requérant par le tribunal d’instance.
Le 9 octobre 2007, le requérant présenta au tribunal d’instance une pétition dans laquelle il soutenait que sa situation de handicap physique et mental nécessitait la désignation d’un tuteur pour défendre ses intérêts. Invoquant en outre une loi d’amnistie concernant les personnes recevant simultanément plusieurs aides et pensions dans des circonstances similaires, il soutenait que cette loi devait être appliquée à son cas. Par ailleurs, il soumit au tribunal le rapport médical du 23 septembre 1997 qui le déclarait inapte au service militaire.
Le requérant assista à seulement trois des sept audiences qui eurent lieu par la suite.
Par un jugement du 8 juillet 2008, le tribunal d’instance fit droit à la demande de l’administration en se fondant sur les documents présentés à l’appui de celle-ci et du contenu du dossier. En conséquence, il ordonna au requérant de rembourser à l’administration 2
564,14 TRY, montant correspondant aux pensions versées
entre le 1
er
décembre 2005 et le 1
er
novembre 2006. Ce jugement fut prononcé en l’absence du requérant.
Le 26 septembre 2008, le requérant se pourvut en cassation. Il contesta l’appréciation des preuves effectuée par le tribunal et répéta qu’il souffrait d’un handicap mental et qu’il devait bénéficier de la loi d’amnistie précitée. Il soutint en outre que, même s’il était tenu de rembourser un certain montant à l’administration, ce remboursement ne devait concerner que les deux mois de pension qui lui avaient été versés à partir de septembre 2006, date à laquelle il aurait reçu la lettre de la caisse de retraite concernant sa pension. Il présenta à l’appui de ses arguments le rapport de l’institut de médecine légale du 25 décembre 2001 et un rapport médical du 20
septembre 2007 établi par l’hôpital public de Karșıyaka, aux termes duquel il souffrait d’un dysfonctionnement paranoïde.
Le 29 décembre 2008, la Cour de cassation confirma le jugement du tribunal d’instance. Elle estima que, eu égard au contenu du dossier, l’appréciation des preuves par le tribunal d’instance était pertinente.
Le 11 mars 2009, la direction de l’exécution d’İzmir délivra au requérant un ordre de paiement de 3 600 TRY correspondant au montant des pensions à rembourser, augmenté des intérêts dus et des frais de procédure.
Entre temps, la Cour de cassation avait, dans un arrêt rendu le 18
décembre 2008, cassé un jugement du tribunal de grande instance de Karșıyaka concernant le requérant dans une affaire civile. Dans cet arrêt, elle demandait l’établissement d’un rapport médical exhaustif afin de déterminer la capacité du requérant à exercer ses droits. Elle considérait en outre que, s’il était établi que l’intéressé n’était pas doté de la capacité juridique, il fallait lui désigner un tuteur pour défendre ses intérêts lors de la procédure.
B.
Le droit interne pertinent
Un article provisoire, incorporé par la loi n
o
5754 du 17 avril 2008 entrée en vigueur le 8
mai
2008 à la loi n
o
2022 du 1
er
juillet 1976 relative à l’attribution d’une pension aux personnes dépourvues de revenu et de soutien, supprime l’obligation de restitution des pensions versées indûment dans le cadre de cette loi ainsi que les amendes et les intérêts nés de ces versements indus. Il énonce également qu’aucune procédure d’exécution ne peut être dirigée contre les intéressés.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence de prise en compte par les juridictions internes de l’article provisoire incorporé à la loi n
o
2022 qui, selon lui, le dispensait de rembourser la somme réclamée par l’administration.
Invoquant le même article, le requérant allègue que les juridictions internes ont omis de désigner un nouvel avocat pour défendre ses intérêts après la démission de sa représentante, alors que son handicap mental était, selon lui, bien établi par plusieurs rapports médicaux qu’il avait produits devant les juridictions susmentionnées. Il se réfère à cet égard à l’arrêt de la Cour de cassation du 18
décembre 2008, selon lequel l’évaluation de sa capacité juridique était nécessaire pour la défense de ses intérêts devant les tribunaux internes.
Toujours sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonce une insuffisance de la motivation du jugement du tribunal d’instance et de l’arrêt de la Cour de cassation.
Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de l’impossibilité de la réouverture de la procédure en droit interne pour les manquements reprochés. Il dénonce aussi l’absence d’une voie de recours effective susceptible de lui permettre d’annuler l’ordre de paiement fondé sur le jugement définitif du tribunal d’instance.
Enfin, invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, le requérant se plaint d’être obligé de rembourser, sur le fondement d’un jugement inéquitable à ses yeux, les pensions qu’il a touchées.
1.
La contestation sur les droits et obligations de caractère civil du requérant a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention
? Les juridictions nationales ont-elles pris des mesures appropriées pour veiller à ce que l’intérêt du requérant, souffrant de troubles mentaux, soit défendu
?
En particulier, l’absence de désignation d’un nouvel avocat pour représenter le requérant à la suite de la démission de sa représentante et la non-application de l’article provisoire de la loi n
o
2022 supprimant l’obligation pour les bénéficiaires de versements injustement effectués de rembourser ces derniers ont-elles porté atteinte à l’équité de la procédure
?
2.
Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention
?