LYUBOMUDROVA AND VORONINA v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
LYUBOMUDROVA AND VORONINA v. RUSSIA (CtEDO, 2017)
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre. Reclamanții în acest caz sunt Valeriya Viktorovna Lyubomudrova („prima reclamantă”), născut în 1969 și fiica ei Alla Sergeyevna Voronina („al doilea reclamant”), născut în 1995. Reclamanții sunt resortisanți ruși și trăiesc în Novoglagolevo, regiunea Moscova. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Mai 2003 primul reclamant și soțul său, dl Voronin, a cumpărat o casă în regiunea Moscova și reclamanții s-au mutat și au locuit acolo. La 27 mai 2005, serviciul regional de înregistrare a înregistrat titlul primului reclamant și al soțului său în casa respectivă. Niciuna dintre familiile nu a înregistrat oficial casa respectivă ca loc de reședință. Primul și al doilea reclamant au rămas înregistrate ca reședință în apartamentul aparținând L., fostul soț al primului reclamant care a fost, de asemenea, tatăl biologic al doilea reclamant. Dl Voronin a păstrat înregistrarea ca reședință în apartamentul aparținând tatălui său. În 2009 primul reclamant a vândut partea sa în casă L. La 13 martie 2009, serviciul regional de înregistrare a înregistrat titlul L. la o jumătate din casă. Reclamanții și dl Voronin au continuat să locuiască în casă. Acțiunea L. împotriva celui de-al doilea reclamant La o dată neespecificată L. a introdus o acțiune împotriva dlui Voronin în căutarea rambursării unei datorii. La 12 Octombrie 2009 Curtea de district Gagarinskiy din Moscova a acordat creanțele L. și a ordonat ca dl Voronin să răsplătească L. 58.337.565.42 Ruble ruse. La 27 ianuarie 2010, judecătorul a instituit proceduri de aplicare și a acuzat proprietatea dlui Voronin, inclusiv jumatatea sa în casă. Iulie 2010 Curtea orașului Naro-Fominsk din regiunea Moscova a acordat în parte plângerea dlui Voronin și a constatat deținerea de către jumatatea casei ilegală. Curtea a remarcat că casa a fost singurul loc de reședință pentru dl Voronin și reclamanții și, ca o chestiune de drept, nu poate fi confiscată în scopul rambursării datoriei de către dl Voronin. Ianuarie 2011 Curtea Regională de la Moscova a anulat hotărârea din 14 iulie 2010 privind recursul și a constatat că a fost închisă jumătatea casei legale. Curtea a remarcat că dl Voronin nu a demonstrat că casa a fost singurul său loc de reședință. Curtea a refuzat să se bazeze pe mărturia dată de tatăl dlui Voronin, menționând că el este domnului Familia imediată a lui Voronin l-a făcut nefidențială. Și nici Curtea nu a acceptat faptul că dl Voronin a plătit serviciile de utilitate în casă ca dovada confirmată că a locuit în casă în permanență. Adopția celui de-al doilea reclamant de dl Voronin La 21 Februarie 2012 Curtea de district Zyuzinskiy din Moscova a încheiat drepturile parentale ale lui L. în ceea ce privește al doilea reclamant care era minor atunci. L., atunci când a fost interogat, a susținut că al doilea reclamant nu a locuit în apartamentul său din 2009. Curtea a stabilit, de asemenea, că reclamanții de facto rezide în casa din regiunea Moscova. Într-o dată neespecificată, dl Voronin a adoptat al doilea reclamant. Înregistrarea casei ca loc de reședință al dlui Voronin La o dată neespecificată dl Voronin a avut casa înregistrată ca loc de reședință. La 25 aprilie 2013, Tribunalul municipal a respins plângerea L. cu privire la înregistrare. La 28 august 2013, Curtea Regională a reținut hotărârea din 25 aprilie 2013 privind recursul. La o dată neespecificată, L. a interzis o acțiune împotriva reclamanților care au solicitat expulziarea lor din casă. La 2 octombrie 2013, Tribunalul Naro-Fominsk a respins afirmațiile lui L.. Referindu-se la concluziile Curții de District Zyuzinskiy, astfel cum se menționează în hotărârea din 21 Februarie 2012, Curtea a remarcat că casa din regiunea Moscova era acasa reclamanților și că reclamantul nu a demonstrat că reclamanții aveau posibilitatea de a locui în altă parte. Procurorul care a participat la procedura a opus că acțiunea L. ar trebui respinsă. La 3 februarie 2014, Curtea Regională de la Moscova a anulat hotărârea de la 2 Octombrie 2013 privind recursul și acordarea integrală a cererilor L.. Curtea a constatat că reclamanții nu au dovedit că casa era reședința lor din 2003. Curtea a luat în considerare că reclamanții au anulat voluntariat înregistrarea lor în apartamentul L. numai în 2012. Referindu-se la procedura care s-a încheiat cu hotărârea de 21 de ani. Februarie 2012, instanța a remarcat că serviciul de securitate socială a inspectat casa în mai multe ocazii în 2011-2013, fapt care nu ar trebui considerat ca dovada că casa a fost reședința reclamanților din 2003. Procurorul care a participat la procedura a opinionat că hotărârea din 2 octombrie 2013 ar trebui anulată și că cererile L. ar trebui acordate. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 din Convenție că procurorul a participat la procedura de expulsie. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 8 din Convenție cu privire la expulzarea lor. Reclamanții au avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor lor civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, a fost respectat principiul egalității de arme, în ceea ce privește participarea procurorului la procedurile de recurs? A existat vreo ingerință în dreptul reclamanților de a respecta domiciliul lor, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție? Dacă da, a fost această interferență în conformitate cu legea și necesară în sensul articolului 8 § 2?