CASE OF STURUA v. GEORGIA

Reclamantul s-a născut în 1953 și trăiește în Tbilisi. La 15 mai 1999, reclamantul a fost numit președinte al Curții de district Abasha pentru un mandat de zece ani. La 3 decembrie 2004, Consiliul Suprem al Justiției a inițiat proceduri disciplinare împotriva reclamantului în temeiul articolului 2 alineatul (2) litera (e) din Actul din 22 februarie 2000 privind procedurile disciplinare împotriva judecătorilor de instanțe ordinare (denumit în continuare „Legea privind procedurile disciplinare” – a se vedea punctele 15-18 de mai jos). El a fost acuzat în special de a păstra un dosar penal timp de șase luni după retragerea din caz la 29 octombrie 2003. La 23 decembrie 2004, un comitet al Consiliului disciplinar al judecătorilor (denumit în continuare „panelul”), compus din dl K.K. (președintele grupului și raportor), dl G.Ch, dl D.S. și domnul Th.Th., a luat în considerare cazul în cadrul unei audieri orale. Potrivit transcrisului audierii, reclamantul a admis actul de neglijență de care a fost acuzat. După examinarea circumstanțelor cauzei, comitetul a constatat că reclamantul a fost vinovat din cauza încălcării în cauză. Acesta a considerat comportamentul său cu atât mai grav, deoarece acuzații din acest caz au fost în detenție la momentul respectiv și pentru că el a avut datoria, în temeiul articolului 6 din Convenție, de a acționa cu prompt și fără vină. Comitetul a luat în considerare natura încălcării, pe care le-a considerat gravă, precum și existența unei alte măsuri disciplinare împotriva reclamantului în trecut, și a hotărât să-l îndepărteze din birou. La 29 decembrie 2004, reclamantul a depus un recurs la Consiliul disciplinar al judecătorilor (denumit în continuare „Consiliul disciplinar”) privind punctele de fapt și de drept în temeiul articolului 60 alineatul (1) din Legea privind procedurile disciplinare (a se vedea punctul 17 mai jos). El a pus la îndoială evaluarea circumstanțelor cazului și aplicarea dispozițiilor juridice la faptele stabilite în decizia din 23 decembrie 2004. Apelul său a fost examinat într-o sesiune plenară a Consiliului disciplinar compus din opt membri, inclusiv aceleași patru, dl K.K., dl G.Ch, dl D.S. și domnul Th.Th, care stătea la prima audiere. Ca înainte, d-le K.K. a acționat ca președinte și raportor în examinarea apelului reclamantului. 10. Prin decizia din 27 ianuarie 2005, Consiliul disciplinar a susținut în unanimitate decizia Comitetului din 23 decembrie 2004 în întregime. Instanța de apel a confirmat faptul că organismul inferior a stabilit corect faptele și a aplicat legea relevantă la constatările de fapt. 11. Reclamantul a depus apoi un recurs în fața Curții Supreme în temeiul articolului 74 din Legea privind procedurile disciplinare, astfel cum a fost modificată la 25 februarie 2005 (a se vedea punctul 18 mai jos). El susține că nu i s-a dat atenție că ar putea să apară în fața comitetului și că a fost o întârziere în cadrul Consiliului disciplinar care examină apelul său. El a afirmat, de asemenea, că, în temeiul articolului 6 din Convenție, cei patru membri ai grupului care au luat decizia din 23 decembrie 2004 nu au avut dreptul de a sta ulterior în ședința de apel a Consiliului disciplinar. 12. Într-o hotărâre din 11 iulie 2005, Curtea Supremă a respins recursul de casație al reclamantului ca fiind nefondat. Pe baza tranșei, s-a constatat că el a fost, de fapt, prezent la audiere a Comitetului la 23 decembrie 2004 și a fost în măsură să-și declare cazul fără obstacol, în contravenție cu afirmația sa. La audiere, reclamantul a admis actului de neglijență cu care a fost acuzat. Curtea Supremă a respins acuzația de întârziere în examinarea cauzei de către Consiliul disciplinar, menționând că aceasta din urmă și-a dat hotărârea în termenul legal de o lună. Curtea Supremă a constatat, de asemenea, că prezența a patru membri ai grupului în calitate de participanți la procedurile ulterioare ale Consiliului disciplinar nu a încălcat cerințele articolului 22 și 24 din Legea privind procedurile disciplinare (a se vedea punctul 17 mai jos).