UDOVENKO v. UKRAINE

Comunicat la 30 martie 2017 CUARTĂ SECȚIUNE Cererea nr. 33040/08 Pavel Pavlovich UDOVENKO împotriva Ucrainei depusă la 24 iunie 2008 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Pavlovich Udovenko, este un cetățen ucrainean, născut în 1966 și trăiește în Yalta. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 martie 2006, reclamantul a fost arestat sub suspiciune de o serie de crime violente comise împotriva a două dintre fostele prietene și plasat într-un centru de detenție de poliție, unde a fost reținut cu câteva întreruperi până la 18 aprilie 2007. La 2 martie 2007, Curtea Yalta a condamnat reclamantul de tortură, extorcare, jaf, intimidare martoră și confiscarea ilegală a documentelor oficiale și a condamnat-o la zece ani de închisoare. La 15 mai 2007, Curtea de Apel a susținut condamnarea reclamantului. La 20 decembrie 2008, Curtea Supremă a anulat hotărârea Curții de Apel și a remis cazul împotriva reclamantului pentru o nouă ședință privind recursul. La 4 iunie 2009, Curtea de Apel a confirmat din nou condamnarea reclamantului. La 16 septembrie 2010, Curtea Supremă a întrerupt procedurile împotriva reclamantului pentru intimidarea martorilor și confiscarea ilegală a documentelor în timp util și a susținut restul condamnării și sentinței sale. La 1 februarie 2016, după ce a îndeplinit condamnarea, reclamantul a fost eliberat. La 3 februarie 2008, reclamantul a sosit la Colonia Correcțională Berdychiv nr. 70 din regiunea Zhytomyr („pensiunea”) pentru a-și îndeplini sentința. A avut cu el aproximativ o mie de pagini de documente legate de diferite proceduri juridice. O anchetă internă efectuată ulterior de biroul procurorului regional (a se vedea mai jos) a stabilit că gardienii închisorii au luat în considerare documentele și le-au pus în depozit, deoarece volumul lor a depășit numărul de exemplare (decim) pe care deținuții le-au fost autorizați să le țină. Reclamantul a fost informat că va avea acces la documentele la cerere dacă are nevoie de ele pentru pregătirea unei cereri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit reclamantului, după această criză, el nu a avut acces adecvat la documente. În special, el a putut accesa și utiliza pentru redactarea cererii sale numai cu permisiunea de la guvernatorul închisorii, care a fost acordată doar o singură dată, și sub supravegherea unui gardian de închisoare. La 12 februarie 2008, patruzeci din documentele sale au fost returnate reclamantului de către administrația închisorii, însă reclamantul susține că multe documente necesare pentru cererea sa la Curtea Europeană nu au fost returnate. La 3 iulie 2008, reclamantul a dat un drept de avocat mamei sale autorizand-o să-l reprezinte în cadrul procedurii dinaintea Curții. La o dată neespecificată, mama reclamantului a cerut administrației închisorii exemplare ale documentelor oferite să le plătească. La 18 august 2008, administrația a răspuns în afirmația negativă că nu există reglementări care reglementează întrebarea cum ar putea fi făcute și plătite astfel de exemplare. La 1 decembrie 2008, procurorul regional Zhytomyr a refuzat să intenteze proceduri penale împotriva oficialilor de la închisoare pentru abuz de competență în legătură cu confiscarea documentelor reclamantului și cu modalitățile făcute pentru accesul său la ei. Acesta a constatat că confiscarea documentelor și modalitățile de acces la acestea sunt conforme cu reglementările aplicabile. La 8 ianuarie 2009, reclamantul a avut o vizită de la mama sa. Se pare că, în cursul acesteia, el a încercat să-i transmită anumite documente, presupunând legate de cererea sa la Curte, dar nu a fost permisă. La 13 și 14 ianuarie 2009, avocatul reclamantului, dl S., a încercat să-l viziteze pentru o consultare în închisoare. Potrivit reclamantului, această consultare a fost legată de cererea sa și, în cursul acesteia, el a dorit să transmită avocatului său anumite documente conexe. Cu toate acestea, consultarea nu a avut loc deoarece reclamantul și avocatul său au crezut că aranjamentele oferite de administrația închisorii nu permit confidențialitatea comunicării lor. La datele de mai sus, avocatul a depus plângeri la biroul guvernatorului închisorii care a declarat că i s-a oferit să comunice cu reclamantul nu direct, ci doar prin intermediul unui dispozitiv de intercomunicații printr-o partiție de sticlă fără posibilitatea de a transmite documente între ei. Avocatul a considerat că astfel de condiții i-au făcut imposibil să își îndeplinească mandatul și a solicitat să vadă reclamantul direct într-o cameră separată cu o masă și scaune pentru a face posibilă îndeplinirea sarcinii sale. Nu este clar dacă administrația a răspuns la plângerile de mai sus. Potrivit reclamantului, dispozitivul de intercomunicații menționat mai sus a fost supus monitorizării personalului penitenciar. Administrația penitenciară a oferit reclamantului posibilitatea de a prezenta toate documentele pe care le-a dorit să le transmită avocatului său în primul rând administrației; aceasta din urmă le-ar fi transmis avocatului. Cu toate acestea, considerând că documentele ar fi supuse revizuirii și că nu ar exista nici o garanție că acestea vor fi transmise în timp util, reclamantul a refuzat. Reclamantul susține că, din cauza conflictului cu administrația față de cererea sa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, administrația i-a impus o serie de sancțiuni disciplinare, inclusiv plasarea în celule de pedeapsă. La 5 aprilie 2009, reclamantul a fost transferat din închisoare la Centrul de detenție preliminară Simferopol pentru a putea participa la repetiția cazului său în apel. La 10 aprilie 2009, biroul procurorului regional Zhytomyr a scris mamei reclamantului, ca răspuns la plângerea ei, că acțiunile administrației penitenciare referitoare la ea și vizitele avocatului reclamantului și accesul la documentație au respectat reglementările interne relevante. Toate sancțiunile disciplinare au fost impuse reclamantului pentru motive obiective de infracțiuni împotriva regimului de închisoare și nu există dovezi că administrația de închisoare l-a pressionat sau hărțuit. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 34 din Convenție că, în 2008 și 2009, administrarea Coloniei Correcționale Berdychiv nr. 70 a împiedicat dreptul de cerere individuală, în special prin restricții privind contactul său cu reprezentanții săi și accesul la documente legate de cazul său și prin impunerea de sancțiuni disciplinare asupra lui. În acest caz, în 2008 și 2009 a existat orice obstacol de către statul privind exercitarea efectivă a dreptului reclamantului de cerere individuală, asigurat de art. 34 din Convenție, în cursul deținerii reclamantului în colonia corecțională Berdychiv nr. 70 având în vedere: (i) restricțiile impuse contactei dintre reclamant și reprezentanții săi; (ii) confiscarea documentelor și restricțiilor impuse pentru accesul la acestea; și (iii) impunerea sancțiunilor disciplinare asupra acestuia?

Communicated on 30 March 2017

FOURTH SECTION

Application no. 33040/08

Pavel Pavlovich UDOVENKO

against Ukraine

lodged on 24 June 2008

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Pavel Pavlovich Udovenko, is a Ukrainian national, who was born in 1966 and lives in Yalta.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

A.

Criminal proceedings against the applicant

On 21 March 2006 the applicant was arrested on suspicion of a number of violent crimes committed against two of his former girlfriends and placed in a police detention facility where he was held with some interruptions until 18 April 2007.

On 2 March 2007 the Yalta Court convicted the applicant of torture, extortion, robbery, witness intimidation and unlawful seizure of official documents and sentenced him to ten years’ imprisonment.

On 15 May 2007 the Crimea Court of Appeal (“the Court of Appeal”) upheld the applicant’s conviction.

On 20 December 2008 the Supreme Court quashed the Court of Appeal’s ruling and remitted the case against the applicant for a new hearing on appeal.

On 4 June 2009 the Court of Appeal again upheld the applicant’s conviction.

On 16 September 2010 the Supreme Court discontinued proceedings against the applicant for witness intimidation and unlawful seizure of documents as time-barred and upheld the rest of his conviction and sentence.

On 1 February 2016, having served his sentence, the applicant was released.

B.

Events at the Berdychiv Correctional Colony

On 3 February 2008 the applicant arrived at the Berdychiv Correctional Colony no. 70 in Zhytomyr Region (“the prison”) to serve his sentence. He had with him about a thousand pages of documents related to various legal proceedings. A domestic investigation subsequently conducted by the regional prosecutor’s office (see below) established that the prison guards seized the documents and put them in storage since their volume exceeded the number of copies (ten) which prisoners were allowed to keep with them. The applicant was informed that he would be given access to the documents on request if he needed them for preparation of an application to the European Court of Human Rights.

According to the applicant, following this seizure, he had no adequate access to the documents. In particular, he could access and use them for drafting his application only with permission from the prison governor, which had been granted only once, and under the supervision of a prison guard.

On 12 February 2008 forty of his documents were returned to the applicant by the prison administration but the applicant alleges that many documents needed for his application to the European Court were not returned.

On 3 July 2008 the applicant gave a power of attorney to his mother authorising her to represent him in the proceedings before the Court.

On an unspecified date the applicant’s mother asked the prison administration for copies of the documents offering to pay for them.

On 18 August 2008 the administration responded in the negative saying that there were no regulations in place governing the question of how such copies could be made and paid for.

On 1 December 2008 the Zhytomyr regional prosecutor’s office refused to institute criminal proceedings against the prison officials for abuse of power in connection with the seizure of the applicant’s documents and with the arrangements made for his access to them. It found that the seizure of the documents and the arrangements for access to them were in accordance with applicable regulations.

On 8 January 2009 the applicant had a visit from his mother. It appears that in the course of it he tried to pass to her certain documents, supposedly related to his application to the Court, but was not allowed to.

On 13 and 14 January 2009 the applicant’s lawyer, Mr S., sought to visit him for a consultation in prison. According to the applicant, this consultation was related to his application and, in the course of it, he wished to pass to his lawyer certain related documentation. However, the consultation did not take place because the applicant and his lawyer believed that the arrangements offered by the prison administration did not permit confidentiality of their communication. On the above dates the lawyer filed complaints with the prison governor’s office stating that he had been offered to communicate with the applicant not directly but only through an intercom device through a glass partition without the possibility of passing documents between them. The lawyer considered that such conditions made it impossible for him to fulfil his mandate and demanded to see the applicant directly in a separate room with a table and chairs to make it possible for him to do his job. It is unclear whether the administration responded to the above complaints. According to the applicant, the intercom device mentioned above was subject to monitoring by prison staff.

The prison administration offered to the applicant the possibility of submitting all the documents he wished to pass to his lawyer to the administration first; the latter would have subsequently forwarded them to the lawyer. However, believing that the documents would be subject to review and that there would be no guarantee that they would be transmitted in a timely fashion, the applicant refused.

The applicant alleges that because of his conflict with the administration over his application to the European Court of Human Rights the administration imposed on him a number of disciplinary sanctions, including placement in punishment cells.

On 5 April 2009 the applicant was transferred from the prison to the Simferopol Pre-Trial Detention Centre to be able to attend the rehearing of his case on appeal.

On 10 April 2009 the Zhytomyr regional prosecutor’s office wrote to the applicant’s mother, in response to her complaint, that the prison administration’s actions concerning her and the applicant’s lawyer’s visits and access to documentation had complied with the relevant domestic regulations. All the disciplinary sanctions had been imposed on the applicant on objective grounds for infractions against the prison regime and there was no evidence that the prison administration had pressured or harassed him.

COMPLAINTS

The applicant complains under Article 34 of the Convention that in 2008 and 2009 the administration of the of Berdychiv Correctional Colony no. 70 hindered his right of individual application, in particular through restrictions on his contact with his representatives and on access to documents related to his case and through imposition of disciplinary sanctions on him.

QUESTION TO THE PARTIES

Has there been in the present case in 2008 and 2009 any hindrance by the State of the effective exercise of the applicant’s right of individual application, ensured by Article 34 of the Convention, in the course of the applicant’s detention in the Berdychiv Correctional Colony no. 70 on account of: (i) restrictions imposed on the contact between the applicant and his representatives; (ii) seizure of the applicant’s documents and restrictions imposed on access to them; and (iii) imposition of disciplinary sanctions on him?