CtEDO 30.03.2017 Auto

UDOVENKO v. UKRAINE

RESPONDENT
UKR
HOTĂRÂRE
30.03.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
UDOVENKO v. UKRAINE (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

Comunicat la 30 martie 2017 CUARTĂ SECȚIUNE Cererea nr. 33040/08 Pavel Pavlovich UDOVENKO împotriva Ucrainei depusă la 24 iunie 2008 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Pavlovich Udovenko, este un cetățen ucrainean, născut în 1966 și trăiește în Yalta. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 martie 2006, reclamantul a fost arestat sub suspiciune de o serie de crime violente comise împotriva a două dintre fostele prietene și plasat într-un centru de detenție de poliție, unde a fost reținut cu câteva întreruperi până la 18 aprilie 2007. La 2 martie 2007, Curtea Yalta a condamnat reclamantul de tortură, extorcare, jaf, intimidare martoră și confiscarea ilegală a documentelor oficiale și a condamnat-o la zece ani de închisoare. La 15 mai 2007, Curtea de Apel a susținut condamnarea reclamantului. La 20 decembrie 2008, Curtea Supremă a anulat hotărârea Curții de Apel și a remis cazul împotriva reclamantului pentru o nouă ședință privind recursul. La 4 iunie 2009, Curtea de Apel a confirmat din nou condamnarea reclamantului. La 16 septembrie 2010, Curtea Supremă a întrerupt procedurile împotriva reclamantului pentru intimidarea martorilor și confiscarea ilegală a documentelor în timp util și a susținut restul condamnării și sentinței sale. La 1 februarie 2016, după ce a îndeplinit condamnarea, reclamantul a fost eliberat. La 3 februarie 2008, reclamantul a sosit la Colonia Correcțională Berdychiv nr. 70 din regiunea Zhytomyr („pensiunea”) pentru a-și îndeplini sentința. A avut cu el aproximativ o mie de pagini de documente legate de diferite proceduri juridice. O anchetă internă efectuată ulterior de biroul procurorului regional (a se vedea mai jos) a stabilit că gardienii închisorii au luat în considerare documentele și le-au pus în depozit, deoarece volumul lor a depășit numărul de exemplare (decim) pe care deținuții le-au fost autorizați să le țină. Reclamantul a fost informat că va avea acces la documentele la cerere dacă are nevoie de ele pentru pregătirea unei cereri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit reclamantului, după această criză, el nu a avut acces adecvat la documente. În special, el a putut accesa și utiliza pentru redactarea cererii sale numai cu permisiunea de la guvernatorul închisorii, care a fost acordată doar o singură dată, și sub supravegherea unui gardian de închisoare. La 12 februarie 2008, patruzeci din documentele sale au fost returnate reclamantului de către administrația închisorii, însă reclamantul susține că multe documente necesare pentru cererea sa la Curtea Europeană nu au fost returnate. La 3 iulie 2008, reclamantul a dat un drept de avocat mamei sale autorizand-o să-l reprezinte în cadrul procedurii dinaintea Curții. La o dată neespecificată, mama reclamantului a cerut administrației închisorii exemplare ale documentelor oferite să le plătească. La 18 august 2008, administrația a răspuns în afirmația negativă că nu există reglementări care reglementează întrebarea cum ar putea fi făcute și plătite astfel de exemplare. La 1 decembrie 2008, procurorul regional Zhytomyr a refuzat să intenteze proceduri penale împotriva oficialilor de la închisoare pentru abuz de competență în legătură cu confiscarea documentelor reclamantului și cu modalitățile făcute pentru accesul său la ei. Acesta a constatat că confiscarea documentelor și modalitățile de acces la acestea sunt conforme cu reglementările aplicabile. La 8 ianuarie 2009, reclamantul a avut o vizită de la mama sa. Se pare că, în cursul acesteia, el a încercat să-i transmită anumite documente, presupunând legate de cererea sa la Curte, dar nu a fost permisă. La 13 și 14 ianuarie 2009, avocatul reclamantului, dl S., a încercat să-l viziteze pentru o consultare în închisoare. Potrivit reclamantului, această consultare a fost legată de cererea sa și, în cursul acesteia, el a dorit să transmită avocatului său anumite documente conexe. Cu toate acestea, consultarea nu a avut loc deoarece reclamantul și avocatul său au crezut că aranjamentele oferite de administrația închisorii nu permit confidențialitatea comunicării lor. La datele de mai sus, avocatul a depus plângeri la biroul guvernatorului închisorii care a declarat că i s-a oferit să comunice cu reclamantul nu direct, ci doar prin intermediul unui dispozitiv de intercomunicații printr-o partiție de sticlă fără posibilitatea de a transmite documente între ei. Avocatul a considerat că astfel de condiții i-au făcut imposibil să își îndeplinească mandatul și a solicitat să vadă reclamantul direct într-o cameră separată cu o masă și scaune pentru a face posibilă îndeplinirea sarcinii sale. Nu este clar dacă administrația a răspuns la plângerile de mai sus. Potrivit reclamantului, dispozitivul de intercomunicații menționat mai sus a fost supus monitorizării personalului penitenciar. Administrația penitenciară a oferit reclamantului posibilitatea de a prezenta toate documentele pe care le-a dorit să le transmită avocatului său în primul rând administrației; aceasta din urmă le-ar fi transmis avocatului. Cu toate acestea, considerând că documentele ar fi supuse revizuirii și că nu ar exista nici o garanție că acestea vor fi transmise în timp util, reclamantul a refuzat. Reclamantul susține că, din cauza conflictului cu administrația față de cererea sa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, administrația i-a impus o serie de sancțiuni disciplinare, inclusiv plasarea în celule de pedeapsă. La 5 aprilie 2009, reclamantul a fost transferat din închisoare la Centrul de detenție preliminară Simferopol pentru a putea participa la repetiția cazului său în apel. La 10 aprilie 2009, biroul procurorului regional Zhytomyr a scris mamei reclamantului, ca răspuns la plângerea ei, că acțiunile administrației penitenciare referitoare la ea și vizitele avocatului reclamantului și accesul la documentație au respectat reglementările interne relevante. Toate sancțiunile disciplinare au fost impuse reclamantului pentru motive obiective de infracțiuni împotriva regimului de închisoare și nu există dovezi că administrația de închisoare l-a pressionat sau hărțuit. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 34 din Convenție că, în 2008 și 2009, administrarea Coloniei Correcționale Berdychiv nr. 70 a împiedicat dreptul de cerere individuală, în special prin restricții privind contactul său cu reprezentanții săi și accesul la documente legate de cazul său și prin impunerea de sancțiuni disciplinare asupra lui. În acest caz, în 2008 și 2009 a existat orice obstacol de către statul privind exercitarea efectivă a dreptului reclamantului de cerere individuală, asigurat de art. 34 din Convenție, în cursul deținerii reclamantului în colonia corecțională Berdychiv nr. 70 având în vedere: (i) restricțiile impuse contactei dintre reclamant și reprezentanții săi; (ii) confiscarea documentelor și restricțiilor impuse pentru accesul la acestea; și (iii) impunerea sancțiunilor disciplinare asupra acestuia?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă