MUSEYAN v. ARMENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
MUSEYAN v. ARMENIA (CtEDO, 2017)
Comunicat la 3 mai 2017 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 1106/13 Lilit MUSEYAN împotriva Armenia depusă la 21 decembrie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Lilit Museyan, este un național armenian născut în 1971 și locuiește în Erevan. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Zeynalyan și dl A. Ghazaryan, avocați care practică în Erevan. La 25 octombrie 2010, reclamantul a cumpărat o mașină în Statele Unite ale Americii pentru 14 800 de dolari SUA (USD) și l-a trimis în Armenia. La 19 ianuarie 2011, mașina reclamantului a sosit în Armenia. Reclamantul susține că în aceeași zi la biroul vamal reprezentantul ei a fost avertizată cu privire la răspunderea în temeiul articolului 203 din Codul vamal pentru nedepunerea unei declarații și pentru obținerea autorizației vamale pentru mașină în termen de zece zile. La 20 ianuarie 2011, reclamantul a trimis o scrisoare Comitetului de venit al statului („Comitetul”) solicitand următoarele informații: a) numele autorității care au emis normele de stabilire a procedurii de autorizare vamală a vehiculelor personale, astfel cum se menționează la art. 128 din codul vamal, precum și titlul, data eliberării și numărul de identificare al legii care conțin aceste norme; b) data și numărul de identificare al publicării oficiale care conțin normele menționate la art. 128 din Codul Vamal. La 21 ianuarie 2011, reclamantul a prezentat comitetului o a doua scrisoare, declarând că cererea inițială a acesteia se referă la normele aplicabile persoanelor fizice. La 27 ianuarie 2011, Comitetul a răspuns la scrisorile reclamantului, declarând că procedura solicitată a fost prescrisă de Ordinea Departamentului Vamal nr. 71-MVR din 12 iunie 1998 („Ordinea”). În aceeași zi, reclamantul a răspuns la comitet, argumentând că, luat singur, art. 132 din Codul vamal nu a obligat-o să depună o declarație vamală pentru autovehiculul importat și că Ordinea nu a putut fi considerată o lege oficială publicată și înregistrată și că, prin urmare, nu există nicio bază juridică pentru impunerea autorizației vamale și impozitul taxei și taxelor vamale privind valoarea adăugată a mașinii sale. Cu toate acestea, pentru a evita plata amenzilor grele și a responsabilității penale potențiale și pentru a fi în măsură să dispună de mașină, ea ar respecta totuși cerințele acestei Ordine privind declarația și plata impozitelor și taxelor vamale. Ianuarie 2011, o societate de intermediere vamală angajată de reclamant a depus o declarație vamală în numele comitetului în numele reclamantului care declară că USD 14,800 este prețul de achiziție al mașinii sale. În aceeași zi, ofițerul vamal a făcut următoarea notă scrisă pe declarația vamală: „17,020”, care a fost prețul mașinii reclamantului în USD, astfel cum a determinat ofițerul respectiv. În aceeași zi, reclamantul a plătit impozitul pe valoarea adăugată în valoare de 1.356.454 dram armenian (AMD – aproximativ 2.737 euro (EUR)) și taxe vamale în valoarea AMD 616.570 (aproximativ 1.244 EUR) pe baza prețului autovehiculului, astfel cum este stabilit de ofițer vamal. În aceeași zi, Comitetul a furnizat reclamantului o scrisoare care confirmă că a plătit toate taxele obligatorii în legătură cu mașina sa. Această scrisoare a fost solicitată pentru înmatricularea cu poliția de trafic a dreptului de proprietate al reclamantului în ceea ce privește mașina. La 1 februarie 2011, Comitetul a trimis reclamantului o scrisoare care declară că Ordinea prevăzută de art. 128 din Codul Vamal au fost publicate în revista oficială a actelor juridice normative nr. 9(15) la 16 iulie 1998. La 2 februarie 2011, drepturile de proprietate ale reclamantului au fost înregistrate la Poliția de Trafic și ea a fost în măsură să dispună de masina ei. La 21 Aprilie 2011 reclamantul a inaugurat o procedură în Curtea Administrativă, încercând să declare acțiunile și omisiunile Comitetului care au condus la prezentarea declarației și la plata impozitelor și taxelor vamale ilegale, precum și la obținerea unei compensații. Ea a susținut că nu a existat nicio bază juridică pentru perceperea taxelor în cauză și că a trebuit să le plătească pentru a evita consecințe mai severe și pentru a fi în măsură să se bucure de proprietatea sa. 132 § 2 din Codul vamal prevede o obligație generală de a depune o declarație vamală, dar se referă la „procedură prescrisă de acest cod” pentru detalii. La rândul său, art. 128 din Codul vamal se referă la „procedură determinată de autoritatea vamală superioară”. Prin urmare, Codul vamal nu conține o procedură de depunere a unei declarații vamale pentru mașina sa; (2) Ordinul care a stabilit procedura de autorizare vamală pentru mașinile importate nu are forță juridică, deoarece a fost adoptat pe baza Codului Vamal din 1993, care a fost abrogat și înlocuit cu noul Cod Vamal din 2000; (3) Chiar dacă Ordinea avea o forță juridică, aceasta se aplică numai întreprinderilor și antreprenorilor privati și, prin urmare, nu este aplicabilă persoanelor particulare; (4) datorită faptului că taxele vamale și taxele au fost calculate pe baza prețului vamal al mașinii sale, așa cum a fost determinat de ofițerul vamal, a fost obligată de autorități să plătească AMD 257.362 (aproximativ EUR) 500) mai multe taxe și taxe decât ar fi făcut ea dacă baza calculului acestor taxe ar fi fost prețul de achiziție al mașinii. (5) Aplicarea Ordinei în cazul reclamantului a contrazis o hotărâre anterioară dictată de Curtea Administrativă la 21 octombrie 2009 în cazul nr. VD/3607/05/09, în care, în circumstanțe de fapt identice, a constatat că Ordinea nu era aplicabilă persoanelor fizice. Iulie 2011 înainte de Curtea Administrativă, reclamantul și-a clarificat cererea și a declarat că noțiunea scrisă de ofițer vamal pe formularul ei de clearance vamal era ilegală, deoarece a crescut arbitrar impozitele și taxele percepute de la ea. La 9 noiembrie 2011, Curtea Administrativă a respins cererile reclamantului. Curtea Administrativă a motivat faptul că reclamantul ar fi trebuit să fi fost conștient că art. 6 din Legea privind impozitul pe valoarea adăugată, articole 98, 100, 128, 130 și 132 din Codul vamal impune-i obligația de a depune o declarație vamală și de a plăti taxe și taxe vamale pentru importul de mașini și că respectarea acestor obligații nu depinde de deciziile executive ale Comitetului. Curtea Administrativă a subliniat faptul că, în practică, autorizarea vamală a fost efectuată în conformitate cu procedura prevăzută în Ordine. Acesta a fost de acord cu argumentul reclamantului că, la momentul importării mașinii, Ordinea nu era aplicabilă persoanelor fizice, deoarece era aplicată numai societăților și antreprenorii privați. De asemenea, a fost de acord cu argumentul reclamantului că baza juridică a Ordinului, și anume codul vamal din 1993, a fost abrogată în 2000. Cu toate acestea, Curtea Administrativă a subliniat că, la 26 ianuarie 2011, șeful comitetului a emis ordinul executiv nr. 22-N de modificare a normelor procedurale ale Ordinului, care a precizat: „Procedura următoare se aplică persoanelor care transferă mijloacele de transport peste granița vamală...”, făcând astfel ca Ordinea să fie aplicabilă persoanelor fizice. Curtea Administrativă a concluzionat că, întrucât reclamantul a obținut deja autorizarea vamală în conformitate cu procedura prevăzută de Ordine, argumentul său că nu există nicio bază juridică accesibilă și previzibilă pentru acțiunile contestate ale Comitetului este nefondat. În plus față de argumentele pe care le-a prezentat-o în cererea inițială, reclamantul a susținut în recursul său că Curtea administrativă nu a abordat problema legii interferenței cu proprietatea ei, atât în ceea ce privește masina ei, cât și taxarea majorării taxelor și taxelor pe baza estimării prețului de către ofițer vamal. Martie 2012 Curtea Administrativă de Apel a respins recursul reclamantului. După cum s-a constatat în hotărârea judecătorului, Curtea Administrativă de Apel a remarcat că obligația generală a reclamantului de a obține autorizarea fiscală pentru mașina ei a fost prescrisă de Codul Vamal. Acesta a subliniat faptul că argumentele reclamantului potrivit căreia Ordinea nu are forță juridică și nu a fost, în niciun caz, aplicabilă persoanelor fizice, nu ar putea servi drept bază pentru refuzarea respectării obligațiilor vamale generale, deoarece un ordin executiv nu ar putea fi o condiție prealabilă pentru respectarea unei obligații prevăzute de un statut. În ceea ce privește argumentul reclamantului în ceea ce privește valoarea sporită a taxelor și taxelor vamale, Curtea Administrativă de Apel a afirmat că această întrebare nu ar putea fi inclusă în reexaminare, deoarece cazul se limitează la problema obligației reclamantului de a obține autorizarea vamală și orice astfel de reexaminare ar fi fost inutilă deoarece reclamantul a plătit deja taxele și taxele respective. În cele din urmă, în ceea ce privește argumentul reclamantului cu privire la diferențele din aplicarea Ordinei, Curtea Administrativă de Apel a considerat că hotărârea în cazul nr. VD/3607/05/09 nu era aplicabilă, deoarece circumstanțele factuale erau diferite. Iunie 2012 Curtea de Casație a hotărât să declare recursul reclamantului inadmisibil pentru lipsa de merit. Această decizie a fost notificată reclamantului la 22 iunie 2012. Legea și practica internă relevantă 1. Constituția din 2005 În conformitate cu art. 45, toată lumea este obligată să plătească taxe și alte taxe obligatorii în conformitate cu procedura și cu suma determinată de lege. (2) Legea privind impozitul pe valoarea adăugată art. 6 prevede că tranzacțiile privind importul de mărfuri în cadrul regimului de „importare spre liberă circulație” trebuie să fie supuse impozitului pe valoarea adăugată. 3. Codul vamal din 2000 art. 98 definește taxa vamală ca taxa obligatorie pentru transferul de mărfuri care urmează să fie plătită în bugetul de stat în conformitate cu procedura și cu suma prevăzută de lege. 100 prevede că taxele vamale se aplică mărfurilor importate pe teritoriul vamal al Republicii Armenia. art. 128 prevede că mijloacele de transport sunt supuse clearance-ului vamal în conformitate cu procedura scrisă sau orală stabilită de o autoritate vamală superioară. 130 § 1 prevede că o declarație vamală trebuie depusă autorității vamale în termen de zece zile de la importul mijloacelor de transport. art. 132 § 2 prevede că declarantul vamal este obligat să obțină autorizarea vamală pentru mijloacele de transport în conformitate cu procedura prevăzută de Codul Vamal. art. 203 prevede faptul că, în absența unui corpus delicti de infracțiune, nu se aplică informațiilor corecte privind aceste mijloace de transport, în conformitate cu procedura prescrisă, în absența unei infracțiuni penale, este pedepsită cu o amendă în valoarea prețului vamal al mijloacelor de transport în cauză. 4. Ordinea Departamentului Vamal nr.71-MVR privind procedura de declarație vamală a mărfurilor transferate peste granița vamală din Armenia și privind completarea unei declarații vamale în conformitate cu regimul vamal (adoptată la 12 iunie 1998) Partea II a Ordinei, intitulată „Declarația personală a mărfurilor transferate peste granița vamală a Armeniai”, stabilește normele generale privind declarația vamală și domeniul de aplicare al acesteia. În conformitate cu alineatul (1) din partea II, „Această procedură se aplică întreprinderilor, organizațiilor și întreprinderilor private din Armenia (denumite în continuare „declaranți”).” 5. Ordinea Serviciului de Revenue de Stat din 26 ianuarie 2011 nr. 22-N Acest Ordine, care a intrat în vigoare la 3 martie 2011, a făcut o serie de modificări la Ordinea nr. 71-MVR. În special, a adăugat cuvintele „membre de transport” după cuvântul „bune” în titlu și pe tot parcursul textului Ordinei. Alineatul (1) din partea II a fost modificat, făcând ca aceasta să fie aplicabilă tuturor persoanelor care transferă mijloacele de transport pe granița vamală, inclusiv persoanele fizice. A fost adăugat un nou paragraf 2.1, care impune persoanelor fizice să declare mărfurile și mijloacele de transport transferat pe granița vamală în biroul vamal prin care acestea sunt transferate. 6. Hotărârea Curții Administrative din 21 octombrie 2009 (nr. /3607/05/09) În acest caz, reclamantul, S.K., a importat o mașină, dar nu a reușit să o declare la granița vamală. Mașina sa a fost mai târziu găsită de autoritățile și luată în custodia Serviciului de Venituri de Stat (“Serviciul”) în așteptarea plății amenzilor, taxelor și taxelor datorate. Serviciul a depus o cerere la Curtea Administrativă împotriva reclamantului. Referind la art. 203 din Codul Vamal, Serviciul a încercat să amendă reclamantul în valoarea prețului vamal al mașinii importate și să-l oblige să depună o declarație conform articolului 132 din Codul Vamal și în conformitate cu procedura prevăzută de Ordine. Curtea Administrativă a hotărât că „...este evident că procedura prevăzută de Ordine se aplică societăților declarante, organizațiilor și antreprenorilor privati din Republica Armenia, ceea ce înseamnă că dispozițiile prevăzute de Ordine nu se pot aplica, în niciun caz, persoanelor fizice... Prin urmare, dispozițiile Ordinei nu se aplică S.K.”. În ceea ce privește cererea depusă de Serviciu cere S.K. să declare autovehicul său importat în temeiul articolului 132 din Codul Vamal, Curtea Administrativă a declarat: „... această cerere este, de asemenea, respinsă, deoarece ... instanța a constatat că nici un act juridic nu obliga S.K. să ia acțiunile prevăzute la art. 132, și anume să depună la autoritatea vamală o declarație pentru autovehicul său importat”. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că obligația de depunere a unei declarații vamale și, în consecință, perceperea impozitelor și taxelor vamale pentru mașina ei importată, în special pe baza determinării prețului mașinii sale de către ofițerul vamal, nu avea nicio bază în dreptul intern. Reclamantul a fost obligat să plătească taxele și taxele vamale pentru mașina ei importată, în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? În special, legea internă obliga reclamantul să depună o declarație vamală pentru mașina ei importată? Legea internă prevede norme rezonabile previzibile pentru determinarea cuantumului taxelor și impozitelor personalizate pentru mașina importată a reclamantului la momentul importului?