Nurmiyeva împotriva Rusiei

Comunicată la 3 mai 2017

SECȚIA A TREIA

Cererea nr. 57273/13 Larisa Vitalyevna NURMIYEVA împotriva Rusiei introdusă la 30 august 2013

EXPUNEREA FAPTELOR

Reclamanta, dna Larisa Vitalyevna Nurmiyeva, este o resortisantă rusă născută în 1970 și locuind la Shadrinsk (regiunea Kurgan). Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanta este o întreprinzătoare individuală. În 2005, ea a început construcția unei parcări pe un teren în chirie pe care l-a cumpărat ulterior. În 2007, reclamanta a făcut să se înscrie acest bun în registrul unificat de stat al bunurilor urbane (Единый государственный реестр объектов градостроительной деятельности) sub denumirea de „construcție – acoperiș pe fundație de beton cu platformă de beton" (сооружение - навес на бетонном фундаменте с бетонной площадкой) și a primit un certificat tehnic (технический паспорт) al construcției.

Registrul și certificatul menționate mai sus indicau că platforma fusese pavată cu dale de beton. În 2009, în cadrul unei anchete penale pentru furt declanșate împotriva unui anumit M.B., un anchetator a ordonat ridicarea a șaizeci de dale ca probe materiale, precum și predarea acestora, pentru păstrare, societății declarate victimă în cauza penală. Dalele în cauză au fost, prin urmare, retrase. În 2010, anchetatorul a pronunțat o decizie de neîncepere a urmăririi penale pe motiv de absență a elementelor constitutive ale infracțiunii. Cu toate acestea, societatea declarată victimă în cauza penală revânzând dalele menționate mai sus, reclamanta nu a putut obține restituirea acestora. Ea a sesizat atunci justiția cu o cerere de despăgubire împotriva statului prin care solicita o sumă corespunzătoare prețului dalelor și cuantumului lucrărilor de reconstrucție a platformei (incluzând costul forței de muncă și al materialelor).

Aceasta a furnizat un deviz estimativ în sprijinul cererii sale. La 30 mai 2012, tribunalul de comerț al regiunii Kurgan a admis parțial acțiunea persoanei în cauză. Considerând că statul era răspunzător de pierderea dalelor, tribunalul a ordonat plata către reclamantă a unei sume cu acest titlu. Totuși, a respins cererea de despăgubire în partea sa privind cuantumul lucrărilor de reconstrucție a platformei pe motiv că reclamanta nu făcuse să se înscrie parcarea ca „obiect imobiliar neterminat" (объект незавершенного строительства) în registrul unificat al drepturilor imobiliare și deci nu îi conferise statutul de imobil. Pe acest temei, tribunalul a înlăturat devizul estimativ furnizat de reclamantă, fără să-l examineze.

La 12 august 2012, cea de-a 18-a curte de apel de comerț a circumscripției Ural a respins apelul declarat de reclamantă, iar la 13 decembrie 2012, curtea federală de comerț a circumscripției Ural a respins recursul formulat de persoana în cauză. La 18 martie 2013, Curtea Superioară de Comerț a Rusiei a respins recursul în revizuire introdus de reclamantă. În deciziile lor respective, aceste trei instanțe confirmau, în esență, concluziile tribunalului de comerț.

CAPĂT DE CERERE

Invocând articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanta se plânge de refuzul opus de justiție cererii sale de despăgubire referitoare la ridicarea dalelor de pe platforma parcării sale și la costul reconstrucției acesteia.

ÎNTREBĂRI PĂRȚILOR

1. Parcarea neterminată aparținând reclamantei constituia un „bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? 2. În caz afirmativ, refuzul opus de justiție cererii de despăgubire a reclamantei referitoare la cuantumul lucrărilor de amenajare a parcării, în special pentru pavarea cu dale de beton, era contrar articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție?

Communiquée le 3 mai 2017

TROISIÈME SECTION

Requête n o 57273/13 Larisa Vitalyevna NURMIYEVA contre la Russie introduite le 30 août 2013

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M me Larisa Vitalyevna Nurmiyeva, est une ressortissante russe née en 1970 et résidant à Shadrinsk (région de Kourgan). Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. La requérante est une entrepreneuse individuelle. En 2005, elle commença la construction d’un parking sur un terrain en location qu’elle acheta par la suite. En 2007, la requérante fit inscrire ce bien dans le registre unifié d’État des biens urbains ( Единый государственный реестр объектов градостроительной деятельности ) sous la dénomination d’« ouvrage – toit sur fondation en béton avec plateau en béton » ( сооружение - навес на бетонном фундаменте с бетонной площадкой ) et se vit délivrer un certificat technique ( технический паспорт ) de l’ouvrage.

Le registre et le certificat susmentionnés indiquaient que le plateau avait été pavé avec des dalles de béton. En 2009, dans le cadre d’une enquête pénale pour vol diligentée contre un certain M. B., un enquêteur ordonna le retrait de soixante dalles en tant que preuves matérielles, ainsi que leur remise, pour conservation, à la société déclarée victime dans l’affaire pénale. Les dalles en question furent par conséquent retirées. En 2010, l’enquêteur rendit une décision de non-lieu à poursuivre au motif de l’absence des éléments constitutifs du délit. Cependant, la société déclarée victime dans l’affaire pénale ayant revendu les dalles susmentionnées, la requérante ne put obtenir la restitution de celles-ci.

Elle saisit alors la justice d’une demande d’indemnisation contre l’État par laquelle elle sollicitait une somme correspondant au prix des dalles et au montant des travaux de reconstruction du plateau (comprenant le coût de la main ‑ d’œuvre et des matériaux). Elle fournit un devis estimatif à l’appui de sa demande. Le 30 mai 2012, le tribunal de commerce de la région de Kourgan accueillit partiellement l’action de l’intéressée. Ayant considéré que l’État était responsable de la perte des dalles, le tribunal ordonna le paiement à la requérante d’une somme à ce titre. Il rejeta cependant la demande d’indemnisation en sa partie concernant le montant des travaux de reconstruction du plateau au motif que la requérante n’avait pas fait inscrire le parking en tant qu’« objet immobilier inachevé » ( объект незавершенного строительства ) au registre unifié des droits immobiliers et ne lui avait donc pas conféré le statut d’immeuble.

Sur ce fondement, le tribunal écarta le devis estimatif fourni par la requérante, sans l’examiner. Le 12 août 2012, la 18 e cour d’appel de commerce de la circonscription de l’Oural rejeta l’appel interjeté par la requérante, et, le 13 décembre 2012, la cour fédérale de commerce de la circonscription de l’Oural débouta l’intéressée du pourvoi en cassation formé par elle. Le 18 mars 2013, la Cour supérieure de commerce de Russie rejeta le pourvoi en révision introduit par la requérante. Dans leurs décisions respectives, ces trois juridictions confirmaient, pour l’essentiel, les conclusions du tribunal de commerce. GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, la requérante se plaint du refus opposé par la justice à sa demande d’indemnisation relative au retrait des dalles du plateau de son parking et au coût de la reconstruction de celui ‑ ci.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le parking inachevé appartenant à la requérante constituait-il un « bien » au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ? 2. Dans l’affirmative, le refus opposé par la justice à la demande d’indemnisation de la requérante relative au montant des travaux d’aménagement du parking, notamment pour le pavage par les dalles en béton, était-il contraire à l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ?