Kamiński împotriva Poloniei și încă o cerere

Comunicat la 12 mai 2017 PRIMEI SECȚIUNE Cerere nr. 45614/15 Waldemar KAMIשSKI împotriva Poloniei depusă la 9 septembrie 2015 Cerere nr. 45615/15 Jarosław KAMIשSKI împotriva Poloniei depusă la 9 septembrie 2015 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, dl Waldemar Kamiński (depunerea nr. 45614/15) și dl Jarosław Kamiński (depunerea nr. 45615/15) sunt resortisanți polonezi, născuți în 1969 și 1976 și trăiesc în Charzykowy și, respectiv, Chojnice. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl A. Zielonacki, avocat practicant la Poznań. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de către solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au cofinanțat o parcelă de teren în Charzykowy enumerată ca nr. 875/6.

Prin decizia din 1 iunie 2009 acest teren a fost împărțit în parcele mai mici desemnate pentru vânzare ulterioară în scopuri de construcție. Una dintre parcele, nr. 875/31, a fost folosită în scopul construcției unui drum intern ( Droga dojazdowa droga wewnętrzna La 30 mai 2011, după mai multe încercări de a obține compensații, reclamanții au depus o cerere administrativă de compensare în ceea ce privește parcela nr. 875/31. Ei au susținut că acest teren a fost de facto Expropriat deoarece a fost utilizat ca un drum public, accesibil tuturor, în ciuda desemnării sale în decizia de mai sus ca un drum intern. Prin urmare, compensarea ar trebui plătită în temeiul prevederilor Legii de administrare a terenurilor din 1997. La 2 august 2011, primarul Chojnice a refuzat să acorde compensația reclamanților, după ce a remarcat că nu s-a expropriat în legătură cu această parcelă, deoarece nu a fost utilizată ca cale publică.

Prin urmare, nu a fost solicitat acordarea compensației reclamanților. Reclamanții au apelat la hotărârea Curții în cazul Bugajny și alții c. Polonia , nr. 22531/05, 6 noiembrie 2007, în cazul în care Curtea a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. Ei au subliniat faptul că autoritățile nu au luat în considerare ce fel de utilizare a drumului care urmează să fie construit trebuie pusă. La 25 noiembrie 2011, Guvernatorul Pomorze a anulat decizia primarului și a remis cazul. El a remarcat că drumul care va fi construit în viitor va oferi acces la numeroase parcele mai mici individuale de teren situate pe aceeași proprietate. Este probabil ca un număr substanțial de oameni să folosească acest drum.

Autoritatea de prima instanție nu a luat în considerare acest factor. De asemenea, nu a luat în considerare hotărârea Curții în cazul Bugajny c. Polonia în cazul în care Curtea a subliniat că calificarea unui drum în calitate de public ar trebui făcută cu referire la utilizarea sa efectivă, inclusiv dacă este accesibilă publicului în general, nu doar la statutul său juridic oficial. În plus, s-a remarcat că această hotărâre a avut ca efect anularea interpretării oficiale a dispozițiilor articolului 98 din Legea privind administrarea terenurilor de către instanțele administrative, în sensul că acestea au devenit mai dispuși să aibă în vedere condiția reală pe drumuri, nu doar calificarea lor juridică.

La 20 martie 2012, primarul Chojnice a refuzat să acorde compensații reclamanților. Autoritatea a remarcat că compensarea nu poate fi plătită decât în urma unei decizii finale privind expropriarea. Cu toate acestea, nu au fost îndeplinite condițiile pentru expropriarea terenurilor prevăzute de art. 98 alineatul (1) din Legea privind administrarea terenurilor din 1997. Terenul ar putea fi expropriat dacă ar fi fost utilizat în scopul construcției drumurilor publice în sensul Legii privind drumurile și dacă drumurile ar fi fost incluse în planul local de dezvoltare a terenurilor. Numai a doua condiție obținută în acest caz.

Autoritatea a fost în continuare de opinia că abordarea Curții în cazul Bugajny și alții c. Polonia, nr. 22531/05, 6 noiembrie 2007 nu a putut fi aplicată în acest caz, deoarece această hotărâre se referă la situația juridică care a fost obținută înainte de 15 februarie 2000, atunci când legea nu a făcut o distincție între un drum public și un drum nepublic. După modificările legislative adoptate în 2000, expropriarea a devenit posibilă numai în ceea ce privește drumurile definite drept public (a se vedea legislația internă relevantă). În cazul reclamanților, în cadrul planului local de dezvoltare a terenurilor adoptat de municipiul, drumurile care urmează să fie construite pe terenul în cauză nu au fost drumuri publice în sensul Legii privind drumurile publice.

Prin urmare, nu ar putea fi acordată nici o decizie de expropriare a terenului în cauză și nici o expropriare. Reclamanții au apelat, reiterând argumentele lor anterioare și se referă la art. 1 din Protocolul nr. 1 și la hotărârea Curții în cauza Bugajny și alții c. Polonia. La 29 august 2012, guvernatorul Pomorze a susținut decizia primarului, împărtășind pe deplin abordarea autorității de primă instanță. Reclamanții au apelat și au reiterat argumentele lor anterioare. S-a remarcat că largitatea parcelei în cauză era de 12 metri și că trebuia să servească drept drum de acces la o proprietate de parcele mai mici care să fie vândute numeroase terțe părți, proprietatea care acoperă 33 de hectare.

La 5 februarie 2013, Curtea Administrativă Regională de Gdansk a respins apelul reclamanților. Curtea a susținut că, în decizia privind diviziunea terenurilor în parcele mai mici, având în vedere în 2009, planul reclamantului a fost etichetat ca fiind destinată utilizării drept drum intern. Prin urmare, nu au fost îndeplinite condițiile de expropriare a acestei parcele. În opinia faptului că art. 98 alineatul (1) din Legea privind administrarea terenurilor nu are ca scop să facă municipalități expropiate și să plătească compensații pentru toate terenurile utilizate în scopul comunicării în cadrul municipiului. Nu exista nicio bază pentru a accepta că municipalitățile ar trebui să utilizeze fonduri publice în scopul compensarii proprietarilor de parcele care nu sunt utilizate în scopuri publice.

În plus, instanța a remarcat că, în cazul în care un proprietar al terenurilor utilizate pentru construcția unui drum folosit de facto în scopuri publice este de părere că ar trebui să fie expropriat împotriva compensației, municipalitatea locală a contestat rezoluția privind calificarea drumurilor în calitate de public, prin încercarea de a-și contesta validitatea, în temeiul articolului 100 alineatul (1) din Legea privind administrația locală ( În plus, s-a remarcat că, în ciuda hotărârii Curții în cauza Bugajny și alții, legea administrativă de fond nu a constituit o bază pentru compensare în cazul în care utilizarea publică a drumurilor are caracter de facto. Această hotărâre trebuia considerată un impuls pentru legislatorul de a crea un cadru legislativ pentru situațiile similare cu cele ale reclamanților, dar în absența acestui cadru nu ar putea fi plătită nicio compensație, de aceea acțiunile care se plângeau erau legale.

Curtea a fost de părere că nu a fost exclusă faptul că persoanele aflate în situația reclamantului ar putea solicita compensații în fața instanțelor civile pe baza dispozițiilor Codului Civil pentru răspunderea autorității publice în ceea ce privește acțiunile ilegale. Curtea a remarcat că încă nu s-a construit nici un drum pe terenul în cauză. În plus, s-a remarcat că reclamanții creau pe terenul în cauză servitudinile de trecere. Curtea a constatat că reclamantul înființase, prin intermediul procedurilor civile, o licență de trecere pe această teren pentru a permite proprietarilor proprietăților vecine să adere la terenurile lor. Prin hotărârea din 23 ianuarie 2015, avocatul reclamantului a fost judecat la 9 Martie 2015, Curtea Supremă Administrativă a respins recursul reclamantului, împărtășind pe deplin concluziile instanței de judecată.

Curtea a susținut că utilizarea preconizată a bunurilor a fost stabilită într-o hotărâre de divizie din 1 iunie 2009. Curtea a declarat că reclamanții au rămas proprietarul parcelei astfel încât terenurile lor nu au fost expropriate. Nu a fost solicitat acordarea unei compensații. Legea internă relevantă Dispoziții relevante ale legislației privind expropriarea terenurilor La 1 ianuarie 1998 a intrat în vigoare Legea privind administrarea terenurilor din 21 august 1997 (Ustawa o gospodarce nieruchomościami – „Legea privind administrarea terenurilor din 1997”).

În conformitate cu art. 112 din respectiva Lege, expropriarea constă în eliminarea, prin intermediul unei decizii administrative, a proprietății sau a altor drepturi în rem . Expropriarea poate fi realizată în cazul în care obiectivele de interes public nu pot fi realizate fără restricții a acestor drepturi și în cazul în care este imposibil să se achiziționeze aceste drepturi prin intermediul unui contract de drept civil. În temeiul articolului 113, o expropriare poate fi efectuată numai în beneficiul Trezoreriei de stat sau al municipiului local. În conformitate cu art. 128 § 1 din lege, expropierea poate fi efectuată în caz de plată a compensației corespunzător valorii dreptului de proprietate în cauză.

În conformitate cu art. 130 § 1 din lege, valoarea compensației se stabilește, având în vedere statutul și valoarea proprietății în ziua în care a fost dată decizia de expropiere. Valoarea proprietății se estimează pe baza unui aviz elaborat de un expert certificat. Secțiunea 131 prevede că o proprietate de înlocuire poate fi acordată proprietarului expropriat, dacă este de acord. În conformitate cu secțiunea 132, compensarea se plătește în termen de 14 zile de la data în care decizia de expropriare se aplică. Modificări ale dispozițiilor relevante ale Legii de administrare a terenurilor 1997 Problema expropiării terenurilor în scopul construcției rutiere este reglementată în această Lege. Secțiunea 98 § 1 din Lege prevede că diviziunea unei proprietăți în parcele mai mici este posibilă numai atunci când diviziunea propusă de proprietar este compatibilă cu planul local de dezvoltare a terenurilor.

În temeiul § 3 din această secțiune, nu se poate da o decizie privind divizia dacă parcelele rezultate din divizia nu ar avea acces la un drum public. Se consideră, de asemenea, că accesul la un drum public este disponibil dacă un complot are acces la un drum intern. Până la 15 februarie 2000, secțiunea 98 din Lege a citit după cum urmează: „1. Planurile de teren desemnate pentru construcția drumurilor într-o decizie administrativă privind diviziunea proprietăților sunt expropriate ex lege la data în care o astfel de decizie de divizie devine finală. (...) Compensarea datorată acestor parcele se stabilește prin negociere între proprietarul expropriat și autoritatea publică relevantă; în cazul în care negocierile nu reușesc, compensația se stabilește în conformitate cu principiile aplicabile în ceea ce privește expropriarea terenurilor.” La 15 februarie 2000, au intrat în vigoare amendamentele prezentului Act.

În urma acestor amendamente, textul subsecțiunii 98 alin. (1) se citește după cum urmează: „1. Panourile de teren desemnate într-o decizie privind diviziunea proprietăților pentru construcția drumurilor publice, cum ar fi drumurile municipale, județeane, regionale și naționale sunt expropriate ex lege la data în care o astfel de decizie de divizie devine definitivă.

(...) „Jurisprudența instanțelor administrative în urma hotărârii Curții în cazul Bugajny și alții c. Polonia, nr. 22531/05, 6 noiembrie 2007 În o serie de hotărâri, instanța administrativă regională a permis apeluri împotriva hotărârilor administrative ale celei de-a doua instanțe prin care autoritățile municipale au refuzat să expropieze și să stabilească valoarea compensației sau să reclasifice terenurile utilizate în scopuri de construcție rutieră, se bazează pe hotărârea Curții în cazul Bugajny și alții (a se vedea, de exemplu, Curtea Administrativă Regională de Lublin, II S.A./Lu 326.08; 26 iunie 2008; Curtea Administrativă Regională de Varșovia, I S.A./Wa 673/10, 22 iunie 2010; I S.A./Wa 332/10, 16 noiembrie 2011; Curtea Administrativă Regională de Poznań, II SA/Po 893/09, 27 octombrie 20120; Curtea Administrativă Regională de Bydgoszcz, II SA/Bd 457/08, 15 iulie 2008; Curtea Administrativă Supremă, I OSK 403/11.

9 Februarie 2012; I OSK 1360/08, 23 septembrie 2009). COMPLAINTĂ Reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că dreptul lor la bucuria pașnică a bunurilor lor a fost încălcat de refuzul de a expropria proprietatea și de a plăti compensații. Autoritățile nu au luat în considerare faptul că acest teren trebuia să fie utilizat de facto ca un drum public și asigurarea accesului la proprietățile lor pentru numeroase persoane. Prin urmare, drumurile de pe proprietate au constituit o parte a rețelei de drumuri publice. Descrierea artificială a drumului în cauză ca „internă”, în ciuda utilizării sale publice, a servit scopul de a evada obligația din partea municipiului de a expropria terenurile și de a plăti compensații reclamanților.

Acesta a fost municipalitatea care a decis care drumuri să fie calificate ca public. Prin urmare, a fost posibil ca acesta să evite obligația de a plăti compensarea prin drumuri calificate ca fiind interne, în ciuda utilizării publice. În cazul în care răspunsul la aceste întrebări este negativ, reclamanții pot pretinde că sunt victime de o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? Dacă răspunsul la această întrebare este pozitiv, cine a construit acest drum, când și cine a suportat sarcina financiară a construcției? În cazul în care un drum a fost construit, este accesibil și utilizat de către publicul în general? Reclamanții au epuizat toate căile de recurs interne eficace, astfel cum prevede art. 35 § 1 din Convenție?

A existat vreo interferență cu bucuria pașnică a reclamanților de posesia lor, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? În special, această interferență a impus o sarcină individuală excesivă reclamanților (a se vedea Bugajny și alții c. Polonia, nr. 22531/05, §§§ 67-74, 6 noiembrie 2007)?

Communicated on 12 May 2017

FIRST SECTION

Application no. 45614/15 Waldemar KAMIŃSKI against Poland lodged on 9 September 2015 Application no. 45615/15 Jarosław KAMIŃSKI against Poland lodged on 9 September 2015

STATEMENT OF FACTS

The applicants, Mr Waldemar Kamiński (application no. 45614/15) and Mr Jarosław Kamiński (application no. 45615/15) are Polish nationals, born in 1969 and 1976 and living in Charzykowy and Chojnice, respectively. They are represented before the Court by Mr A. Zielonacki, a lawyer practising in Poznań. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. The applicants co-owned a plot of land in Charzykowy listed as No. 875/6. By a decision of 1 June 2009 this land was divided into smaller plots designated for subsequent sale for construction purposes. One of the plots, no. 875/31, was to be used for the purposes of construction of an internal road ( droga dojazdowa droga wewnętrzna ). On 30 May 2011, following several unsuccessful attempts to obtain compensation, the applicants lodged an administrative application for compensation in respect of the plot no. 875/31.

They argued that that land had been de facto expropriated because it was used as a public road, accessible to all, despite its designation in the above decision as an internal road. Hence, compensation should be paid for it under the provisions of the the 1997 Land Administration Act. On 2 August 2011 the Mayor of Chojnice refused to grant the compensation to the applicants, having noted that there had been no expropriation in respect of that plot, because it had not been used as a public road. Hence, there was no call to award compensation to the applicants. The applicants appealed, referring to the Court’s judgment in the case of Bugajny and Others v. Poland , no. 22531/05, 6 November 2007, where the Court had found a breach of Article 1 of Protocol No. 1. They stressed that the authorities had disregarded to what kind of use the road to be built was to be put.

On 25 November 2011 the Governor of Pomorze quashed the Mayor’s decision and remitted the case. He noted that the road to be built in the future would provide access to many individual smaller plots of land situated on the same estate. It was likely that a substantial number of people would use that road. The first-instance authority had failed to take this factor into consideration. It also failed to take into account the Court’s judgment in the case of Bugajny v. Poland where the Court had stressed that the qualification of a road as public should be made with reference to its actual use, including whether it was accessible to the general public, not merely to its formal legal status.

It was further noted that this judgment had had the effect of reversing the formal interpretation of the provisions of Article 98 of the Land Administration Act by the administrative courts in that they became more willing to have regard to the actual condition on the roads, not merely to their legal qualification. On 20 March 2012 the Mayor of Chojnice refused to grant compensation to the applicants. The authority noted that compensation could only be paid following a final decision on expropriation. However, the conditions for expropriation of land set out by section 98 (1) of the Land Administration Act 1997 had not been met. Land could be expropriated if it was to be used for the purposes of construction of public roads within the meaning of the Roads Act and if roads had been included into the local land development plan.

Only the second condition obtained in the case. The authority was further of the opinion that the Court’s approach in the case of Bugajny and Others v. Poland , no. 22531/05, 6 November 2007 could not be applied in the case, because this judgment concerned legal situation obtaining prior to 15 February 2000 when the law did not make a distinction between a public and non-public road. Following legislative changes adopted in 2000, expropriation became possible only in respect of roads defined as public (see Relevant domestic law). In the applicants’ case, under the local land development plan adopted by the municipality the roads to be built on the land concerned had not been public roads within the meaning of the Public Roads Act.

Hence, no decision to expropriate the relevant land could be given and no expropriation awarded. The applicants appealed, reiterating their earlier arguments and referring to Article 1 of Protocol No. 1 and to the Court’s judgment in the Bugajny and Others v. Poland case. On 29 August 2012 the Governor of Pomorze upheld the Mayor’s decision, fully sharing the approach of the first-instance authority. The applicants appealed, reiterating their earlier arguments. It was noted that the breadth of the plot concerned was 12 metres and that it was to serve as access road to an estate of smaller plots to be sold to numerous third parties, the estate covering 33 hectares. On 5 February 2013 the Gdansk Regional Administrative Court dismissed the applicants’ appeal.

The court held that in the decision on the division of land into smaller plots, given in 2009, the applicants’ plot had been labelled as designed for use as an internal road. Consequently, the conditions for expropriation of that plot had not been met. It was of the view that section 98 (1) of the Land Administration Act was not aimed at making the municipalities expropriate and pay compensation in respect of all land used for the purposes of communication within the municipality. There was no basis on which to accept that the municipalities should use public funds for the purposes of compensating owners of plots not used for public purposes.

The court further noted that if an owner of land used for construction of a road used de facto for public purposes was of the view that he or she should be expropriated against compensation, it was open to challenge the resolution of the local municipality on qualification of roads as public, by way of challenging its validity, under section 100 (1) of the Local Administration Act ( ustawa o samorządzie gminnym ). It was further noted that, notwithstanding the Court’s judgment in the Bugajny and Others case, the substantive administrative law did not provide a basis for compensation where the public use of road had merely de facto character. This judgment had to be seen as an impulse for the legislator to create a legislative framework for situations similar to that of the applicants’, but in the absence of such framework no compensation could be paid.

The actions complained about were therefore lawful. The court was of the view that it was not excluded that persons in the applicant’s situation could claim compensation before civil courts on the basis of provisions of the Civil Code for the liability of the public authority in tort for unlawful actions. The court noted that no road had been constructed yet on the plot of land concerned. It was further noted that the applicants were creating on the land concerned servitudes of passage. The court found that the applicant had been establishing, by way of civil proceedings, an easement of passage on this plot in order to allow owners of the neighbouring properties to accede to their land. By a judgment of 23 January 2015, served on the applicants’ lawyer on 9 March 2015, the Supreme Administrative Court dismissed the applicant’s cassation appeal, fully sharing the conclusions of the lower court.

The court held that the intended use of property had been established in a division decision of 1 June 2009. The court stated that the applicants remained owner of the plot so their land had not been expropriated. There was no call to award compensation to him. B. Relevant domestic law 1. Relevant provisions of the land expropriation legislation On 1 January 1998 the Land Administration Act of 21 August 1997 ( Ustawa o gospodarce nieruchomościami – “the 1997 Land Administration Act”) entered into force. Pursuant to section 112 of that Act, expropriation consists in taking away, by way of an administrative decision, of ownership or of other rights in rem . Expropriation can be carried out where public interest aims cannot be achieved without restriction of these rights and where it is impossible to acquire these rights by way of a civil law contract.

Under section 113 an expropriation can only be carried out for the benefit of the State Treasury or of the local municipality. In accordance with section 128 § 1 of the Act, expropriation can be carried out against payment of compensation corresponding to the value of the property right concerned. Under section 130 § 1 of the Act, the amount of compensation shall be fixed, regard being had to the status and value of the property on the day on which the expropriation decision was given. The value of property shall be estimated on the basis of an opinion prepared by a certified expert. Section 131 provides that a replacement property can be awarded to the expropriated owner, if he or she so agrees.

Pursuant to section 132, compensation shall be paid within fourteen days from the date on which the expropriation decision becomes subject to enforcement. 2. Changes in the relevant provisions of the Land Administration Act 1997 The question of expropriation of land for the purposes of road construction is regulated in that Act. Section 98 § 1 of the Act provides that the division of an estate into smaller plots is possible only when the division proposed by the owner is compatible with the local land development plan. Under § 3 of this section, a decision on the division can not be given if the plots resulting from the division would have no access to a public road. Access to a public road is also deemed to be available if a plot has access to an internal road.

Until 15 February 2000 section 98 of the Act read as follows: “1. Plots of land designated for the construction of roads in an administrative decision on the division of property shall be expropriated ex lege on the date on which such a division decision becomes final. (...) 3. The compensation due for such plots shall be established by way of negotiation between the expropriated owner and the relevant public authority; if negotiations fail, compensation shall be determined according to the principles applicable in respect of land expropriation.” On 15 February 2000 amendments to this Act came in force. Following these amendments, the text of subsection of Section 98 (1) read as follows: “1.

Plots of land designated in a decision on the division of property for the construction of public roads, such as municipal, county, regional and national roads shall be expropriated ex lege on the date on which such a division decision becomes final. (...)“ 3. Case-law of the administrative courts following the Court’s judgment in the case of Bugajny and Others v. Poland, no. 22531/05, 6 November 2007 In a number of judgments the regional administrative courts allowed appeals against second-instance administrative decisions by which the municipal authorities refused to expropriate and fix the amount of compensation or to reclassify the land used for road construction purposes, relying on the Court’s judgment in the case of Bugajny and Others (see, e.g.

the Lublin Regional Administrative Court, II S.A./Lu 326.08; 26 June 2008; the Warsaw Regional Administrative Court, I S.A./Wa 673/10, 22 June 2010; I S.A./Wa 332/10, 16 November 2011; the Poznań Regional Administrative Court, II SA/Po 893/09, 27 October 20120; the Bydgoszcz Regional Administrative Court, II SA/Bd 457/08, 15 July 2008; the Supreme Administrative Court, I OSK 403/11. 9 February 2012; I OSK 1360/08, 23 September 2009). COMPLAINT The applicants complain under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that their right to the peaceful enjoyment of their possessions was breached by the refusal to expropriate the property and pay compensation. The authorities disregarded the fact that this land was to be used de facto as a public road and ensuring access to their properties for numerous persons.

Therefore, the roads on the estate constituted part of the public road network. The artificial description of the road concerned as “internal”, despite its public use, served the purpose of evading the obligation on the part of the municipality to expropriate the land and to pay compensation to the applicants. It was the municipality itself which decided which roads to be qualified as public. It was therefore possible for it to evade the obligation to pay compensation by qualifying roads as internal, despite them being put to public use.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Has a road been built on the plot of land concerned in the present case, no. 875/31? If the answer to these questions is in the negative, can the applicants claim to be victims of a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention? If the answer to this question is in the positive, who built that road, when, and who bore the financial burden of the construction? 2. If a road has been built, is it accessible and used by the general public? 3. Have the applicants exhausted all effective domestic remedies, as required by Article 35 § 1 of the Convention? 4. Has there been an interference with the applicants’ peaceful enjoyment of their possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1? In particular, did that interference impose an excessive individual burden on the applicants (see Bugajny and Others v. Poland , no. 22531/05, §§ 67-74, 6 November 2007)?