DZIKOWSKI v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
DZIKOWSKI v. POLAND (CtEDO, 2017)
Comunicat la 27 mai 2017 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 38799/11 Mariusz DZIKOWSKI împotriva Poloniei depusă la 22 decembrie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Mariusz Dzikowski, este un național polonez născut în 1987 și locuiește în Biała Rawska. Situațiile cazului La momentul evenimentelor în cauză, reclamantul a îndeplinit condamnarea la închisoare în Radom Detention Centre. La 16 august 2011, reclamantul a cerut judecătorului penitenciar la Curtea Regională Radom (Såd Okręgo wy) să-i acorde concediu compasiune din închisoare pentru a încheia o căsătorie religiosă (islamică). La 14 septembrie 2011, judecătorul penitenciar a refuzat cererea sa. Hotărârea a citit după cum urmează: „Situațiile specificate în cererea nu justifică acordarea de concediu compasiune din închisoare în temeiul articolului 141a § 2 din Codul de Execuție a sentințelor penale.” Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. La 2 noiembrie 2011, Curtea Regională Radom a respins apelul reclamantului. Decizia a citit, în măsura în care este relevantă, după cum urmează: „Examenul reclamantului este nefondat ... În opinia instanței, hotărârea [penitenciarului] este corectă și motivată în mod corespunzător. În temeiul articolului 141a § 1 din Codul de execuție a sentințelor penale, o persoană condamnată poate fi acordată permisiunea de a părăsi închisoarea doar pentru o perioadă de maximum cinci zile în situații care sunt de o importanță deosebită pentru el. O persoană condamnată care îndeplinește o condamnare condamnată este supusă anumitor limite legate de izolarea penitenciară, cum ar fi, de exemplu, limitarea capacității sale de a întreprinde acțiuni în domeniul personal, inclusiv încheierea unei căsătorii. În opinia instanței, încheierea unei căsătorii religioase (islamică) nu este genul de situație deosebit de importantă (“szczególnie ważna okoliczność „) care ar justifica acordarea concediului pe termen scurt de la închisoare.” Legea internă și practică relevante Codul de executie a sentințelor penale (a) apeluri art. 7 alineatele (1) și (2) din Codul de execuție a sentințelor penale prevede că o persoană reținută poate contesta în fața unei instanțe orice decizie ilegală emise de un judecător, de un judecător penitenciar, de un director de închisoare sau de un director al unui centru de detenție, de un director regional sau de director general al Serviciului de închisoare sau de un ofițer de probă. Cererea privind executarea condamnărilor la închisoare este examinată de către o instanță competentă de penitenciară. Restul articolului 7 din Codul se citește după cum urmează: „3. Apelurile împotriva deciziilor [menționate la alineatul (1)] se depune în termen de șapte zile de la data pronunțării sau serviciului deciziei; decizia [în cauză] se pronunță sau se transmite cu un aviz motivat și o instruire privind dreptul, termenul și procedura de depunere a recursului. Se depune recursul autorității care au emis decizia atacată. În cazul în care autoritatea [denumită în continuare] nu consideră că recursul este în mod favorabil, aceasta îl trimite, împreună cu dosarul și fără întârziere nejustificată, instanței competente. Curtea competentă de examinare a recursului poate suspenda executarea deciziei atacate ... După examinarea recursului, instanța decide fie să susțină hotărârea atacată, fie să o modifice; hotărârea instanței nu este supusă unui recurs interlocutiv.” (b) Părăsirea compasiune a articolului 141a din Codul de Execuție a sentințelor penale din 1997 („Codul”), după caz în momentul material, se citește după cum urmează: „1. În situațiile care au o importanță deosebită ( wypadki szczególnie ważne ) pentru o persoană condamnată, el sau ea poate fi acordat permisiunea de a părăsi închisoare pentru o perioadă de maximum cinci zile, dacă este necesar sub escorta unui ofițer de închisoare sau în compania unei alte persoane de încredere ( osoba godna zaufania În ceea ce privește prizonierii deținuți într-o instituție de tip închisă, permisiunea prevăzută la alineatul (1) este acordată de un judecător penitenciar sau în situații urgente de către directorul instituției penitenciare.” La 1 ianuarie 2012, această dispoziție a fost modificată. Concesiunea de compasiune este acum acordată de directorul instituției penitenciare și art. 141a se referă în mod expres la „văzând un rude grav bolnav, participand la înmormântarea unui rude sau la alte situații de o importanță specială pentru persoana condamnată”. O recomandare a Comitetului de Miniștri către statele membre cu privire la normele europene privind închisoarea (Rec(2006)2) („Regulile europene privind închisoarea”), adoptată la 11 ianuarie 2006, stabilește următoarele standarde în ceea ce privește concedierea compasivă din închisoare, care pot fi relevante în contextul prezentului caz. „Oricât circumstanțe le permit, deținutul ar trebui să fie autorizat să părăsească închisoarea fie sub escortă, fie singur pentru a vizita un rude bolnav, a participa la o înmormântare sau pentru alte motive umanitare.” COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 8 și 9 din Convenție cu privire la refuzul de a-l concedia din închisoare pentru a încheia o chestiune de căsătorie religios (islamică) către părți A existat o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale de familie, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție? Se face trimitere la modul în care judecătorul penitenciar a abordat cererea reclamantului de concediu compasiune din închisoare pentru a încheia o căsătorie. A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a se căsători, în contravenție cu art. 12 din Convenție? Căsătoria religioasă planificată a fost o manifestare a libertății de religie ale reclamantului în sensul articolului 9 § 1 din Convenție? În afirmativ, a existat o interferență cu libertatea de religie a reclamantului, în sensul acestei dispoziții? În caz afirmativ, această interferență prescrisă de lege și necesară în temeiul articolului 9 § 2 din Convenție?