Karnaukhov împotriva Rusiei

Comunicată la 19 iunie 2017

SECȚIA A TREIA

Cererea nr. 45538/14 Ruslan Ilkhamovich KARNAUKHOV contra Rusiei introdusă la 4 iunie 2014

EXPUNEREA FAPTELOR

Reclamantul, dl Ruslan Ilkhamovich Karnaukhov, este un resortisant rus născut în 1996 și având reședința la Nizhnekamsk, Republica Tatarstan. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. A. Interpelarea reclamantului și pretinsele rele tratamente La 29 aprilie 2013, reclamantul, minor la momentul faptelor, a fost interpelat de poliție pe motiv că era suspectat de a-și fi asasinat bunica. El a fost condus la sediul direcției de Interne din Nizhnekamsk. La ora 16, procesul-verbal al interpelării sale a fost întocmit de anchetatorul Ch. La ora 21:45, reclamantul a făcut mărturisiri. Acestea au fost consemnate într-un proces-verbal de «predare cu recunoașterea vinovăției» (протокол явки с повинной) întocmit de S., un alt anchetator.

La ora 22:45, reclamantul a confirmat mărturisirile sale în cursul unei convorbiri cu un al treilea anchetator, Ab. Convorbirea a fost înregistrată și un proces-verbal de convorbire (протокол опроса) a fost întocmit. La ora 23:45, în cursul unei convorbiri suplimentare cu același anchetator, reclamantul, acuzat că a furat bani de la bunica sa, a indicat ce făcuse cu aceștia. Această convorbire a fost, de asemenea, înregistrată și un proces-verbal (протокол дополнительного опроса) a fost întocmit. Conform reclamantului, între momentul interpelării sale și obținerea mărturisirilor, a fost torturat de poliție. Mai întâi, ar fi fost încătușat, cu mâinile la spate, și o pălărie i-ar fi fost îndesată pe cap. Apoi, ar fi fost condus într-un birou și acolo ar fi primit o injecție în antebrațul drept.

Mai târziu, i s-ar fi pus o mască de gaze și ar fi respirat un gaz cu miros greață. Ar fi fost, de asemenea, electrocutat de mai multe ori la nivelul rinichilor. B. Examenul medical al reclamantului și interogatoriile sale în calitate de suspect și acuzat În ziua interpelării, la ora 23:50, reclamantul a fost examinat de expertul medico-legal de gardă, F. Cu ocazia examenului, acesta a relevat prezența de zgârieturi pe tâmpla, pomete și obrazul stâng ale tânărului. Reclamantul a indicat expertului că aceste leziuni îi fuseseră cauzate în cursul unui accident de scuter, survenit chiar în acea dimineață, în jurul orei 10. La 30 aprilie 2013, la ora 0:50, reclamantul a fost internat în centrul de detenție temporară.

În aceeași zi, la ora 14:40, a fost interogat în calitate de suspect în prezența mamei sale, reprezentantul său legal, și a avocatului său. El și-a confirmat mărturisirile inițiale. La 3 mai 2013, la ora 18:40, reclamantul, care se plângea de dureri la abdomen și rinichi, a fost examinat de N., un membru al personalului paramedical. La 6 mai 2013, a fost interogat în calitate de persoană pusă în examinare în prezența mamei sale și a avocatului său. El nu și-a recunoscut vinovăția, indicând că nu și-a omorât bunica. La 8 mai 2013, expertul medico-legal a întocmit un raport de expertiză medico-legală, referențiat sub numărul 1254, în care consemna rezultatele examenului său din 29 aprilie 2013 și își prezenta concluziile, conform cărora leziunile constatate asupra persoanei reclamantului fuseseră cauzate de un obiect contondent și datau cu unu sau două zile înainte de examen.

C. Ancheta preliminară privind pretinsele rele tratamente La 21 mai 2013, reclamantul a depus plângere împotriva polițiștilor pentru rele tratamente pe care le-ar fi suferit la 29 aprilie 2013. La 31 mai 2013, anchetatorul Sp. a dat o decizie de refuz de a-i urmări pe polițiști. El se baza pe explicațiile agenților de poliție prezenți la momentul interpelării reclamantului și al obținerii mărturisirilor acestuia din urmă. În ceea ce privește raportul de expertiză care arăta prezența leziunilor pe corpul reclamantului, anchetatorul se limita să indice că acestea erau rezultatul accidentului de scuter survenit tânărului înainte de interpelarea sa. La 18 iunie 2013, același anchetator și-a reiterat refuzul precedent de a urmări.

În plus față de elementele care figurau în decizia sa inițială, el se referea la rezultatele diferitelor examene medicale ale reclamantului, indicând că acesta nu avea alte leziuni decât cele rezultate din accidentul său de scuter și că în niciun moment în cursul acestor examene nu menționase relele tratamente pretinse. La 3 iulie 2013, refuzul de a urmări a fost din nou reiterat. D. Procesul penal și condamnarea reclamantului În august 2013, tribunalul din Nizhnekamsk a început să examineze cauza reclamantului. La 17 decembrie 2013, tribunalul l-a condamnat pe reclamant la șapte ani de închisoare pentru uciderea bunicii sale. În decizia sa, el refuza să declare inadmisibile mărturisirile inițiale ale reclamantului și înregistrarea convorbirii acestuia cu anchetatorii aferentă, pe motiv că fuseseră obținute conform art. 142 din codul de procedură penală.

În ceea ce privește relele tratamente denunțate, tribunalul, sprijinindu-se pe raportul de expertiză din 8 mai 2013, considera că alegațiile reclamantului erau nefondate. El releva că teza potrivit căreia accidentul de scuter era la originea leziunilor suferite de reclamant era coroborată cu declarația martorului N., chiar dacă aceasta a revenit ulterior asupra mărturiei sale și chiar dacă un alt martor a indicat că reclamantul se afla la cursuri pe toată dimineața. La 18 februarie 2014, Curtea Supremă a Republicii Tatarstan a confirmat condamnarea reclamantului în apel.

CAPETE DE CERERE

1. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost bătut în timp ce se afla în mâinile poliției. El denunță, de asemenea, o absență a unei anchete efective asupra acestei alegații. 2. Pe terenul art. 6 §1 din Convenție, el critică utilizarea, ca probă în procesul penal îndreptat împotriva sa, a mărturisirilor sale, care, după părerea sa, au fost extorcate cu nesocotirea art. 3 din Convenție. 3. Din perspectiva art. 6 §3 c) din Convenție, el se plânge de a nu fi avut acces la un avocat la alegerea sa în primele zile care au urmat arestării sale în calitate de suspect. 4. În cele din urmă, invocând art. 13 din Convenție, el denunță o absență a căilor de recurs efective pentru a-și valorifica capetele de cerere referitoare la încălcările pretinse ale art. 3 și 8 din Convenție.

ÎNTREBĂRI ADRESATE PĂRȚILOR

1. A fost reclamantul, cu încălcarea art. 3 din Convenție, supus torturii sau unui tratament inuman sau degradant de către polițiști după interpelarea sa la 29 aprilie 2013? 2. Având în vedere obligația Statului de a desfășura o anchetă efectivă asupra unei alegații de tortură, pedeapsă sau tratament inuman sau degradant (Labita c. Italiei [MC], nr. 26772/95, §131, CEDO 2000-IV), a fost ancheta desfășurată în speță conformă cu cerințele art. 3 din Convenție (Lyapin c. Rusiei, nr. 46956/09, §§125-140, 24 iulie 2014)? 3. A fost procedura penală îndreptată împotriva reclamantului, inclusiv modul în care au fost colectate elementele de probă, echitabilă, după cum o cere art. 6 §1 din Convenție (Gäfgen c. Germaniei [MC], nr. 22978/05, §§164-168, CEDO 2010)? Mai exact, a fost dreptul la un proces echitabil nesocotit având în vedere luarea în considerare de către tribunalul din Nizhnekamsk a declarațiilor reclamantului, în pofida alegației acestuia din urmă potrivit căreia aceste declarații au fost obținute prin acte de tortură?

4. A fost temeinicia acuzației în materie penală îndreptată împotriva reclamantului examinată în mod echitabil, după cum o cere art. 6 §§1 și 3 c) din Convenție? În special, a refuzul exprimat de tribunalul din Nizhnekamsk de a exclude mărturisirile făcute de reclamant la scurt timp după interpelarea sa în absența unui avocat adus atingere echității procesului penal îndreptat împotriva persoanei interesate (Turbylev c. Rusiei, nr. 4722/09, §§81-98, 6 octombrie 2015)? 5. Avea reclamantul la dispoziția sa, după cum o cere art. 13 din Convenție, un recurs intern efectiv în cadrul căruia ar fi putut formula capetele sale de cerere referitoare la art. 3 din Convenție?

Communiquée le 19 juin 2017

TROISIÈME SECTION

Requête n o 45538/14 Ruslan Ilkhamovich KARNAUKHOV contre la Russie introduite le 4 juin 2014

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Ruslan Ilkhamovich Karnaukhov, est un ressortissant russe né en 1996 et résidant à Nizhnekamsk, République de Tatarstan. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. A. L’interpellation du requérant et les mauvais traitements allégués Le 29 avril 2013, le requérant, mineur à l’époque des faits, fut interpellé par la police au motif qu’il était soupçonné d’avoir assassiné sa grand-mère. Il fut conduit dans les locaux de la direction de l’Intérieur de Nizhnekamsk. À 16 heures, le procès-verbal de son interpellation fut dressé par l’enquêteur Ch. À 21 h 45, le requérant passa aux aveux. Ceux-ci furent consignés dans un procès-verbal de « reddition avec reconnaissance de culpabilité » ( протокол явки с повинной ) dressé par S., un autre enquêteur.

À 22 h 45, le requérant confirma ses aveux lors d’un entretien avec un troisième enquêteur, Ab. L’entretien fut enregistré et un procès-verbal d’entretien ( протокол опроса ) fut dressé. À 23 h 45, lors d’un entretien complémentaire avec le même enquêteur, le requérant, accusé d’avoir volé de l’argent à sa grand-mère, indiqua ce qu’il en avait fait. Cet entretien fut également enregistré et un procès-verbal ( протокол дополнительного опроса ) fut dressé. Selon le requérant, entre le moment de son interpellation et l’obtention de ses aveux, il a été torturé par la police. Il aurait d’abord été menotté, les mains derrière le dos, et un chapeau aurait été enfoncé sur sa tête. Ensuite, il aurait été conduit dans un bureau et il y aurait reçu une piqûre dans l’avant ‑ bras droit.

Plus tard, il se serait vu mettre un masque à gaz et respirer un gaz à l’odeur nauséabonde. Il aurait également été plusieurs fois électrocuté au niveau des reins. B. L’examen médical du requérant et ses interrogatoires en tant que suspect et accusé Le jour de son interpellation, à 23 h 50, le requérant fut examiné par l’expert médicolégal de permanence, F. Lors de l’examen, celui-ci releva la présence d’éraflures sur la tempe, la pommette et la joue gauches du jeune homme. Le requérant indiqua à l’expert que ces lésions avaient été causées lors d’un accident de scooter, survenu le matin même, aux alentours de 10 heures. Le 30 avril 2013, à 0 h 50, le requérant fut admis au centre de détention temporaire.

Le même jour, à 14 h 40, il fut interrogé en tant que suspect en présence de sa mère, son représentant légal, et de son avocat. Il confirma ses aveux initiaux. Le 3 mai 2013, à 18 h 40, le requérant, qui se plaignait de douleurs au ventre et aux reins, fut examiné par N., un membre du personnel paramédical. Le 6 mai 2013, il fut interrogé en tant que personne mise en examen en présence de sa mère et de son avocat. Il ne reconnut pas sa culpabilité, indiquant qu’il n’avait pas tué sa grand-mère. Le 8 mai 2013, l’expert médicolégal dressa un rapport d’expertise médicolégale, référencé sous le numéro 1254, dans lequel il consignait les résultats de son examen en date du 29 avril 2013 et faisait part de ses conclusions, selon lesquelles les lésions constatées sur la personne du requérant avaient été causées par un objet contondant et remontaient à un ou deux jours avant l’examen.

C. L’enquête préliminaire sur les mauvais traitements allégués Le 21 mai 2013, le requérant porta plainte à l’encontre des policiers pour des mauvais traitements qu’il aurait subis le 29 avril 2013. Le 31 mai 2013, l’enquêteur Sp. rendit une décision de refus de poursuivre les policiers. Il se fondait sur les explications des agents de police présents au moment de l’interpellation du requérant et de l’obtention des aveux de ce dernier. Quant au rapport d’expertise faisant état de la présence de lésions sur le corps du requérant, l’enquêteur se bornait à indiquer que celles-ci étaient le résultat de l’accident de scooter survenu au jeune homme avant son interpellation. Le 18 juin 2013, le même enquêteur réitéra son précédent refus de poursuivre.

Outre les éléments figurant dans sa décision initiale, il se référait aux résultats des différents examens médicaux du requérant, indiquant que celui-ci n’avait pas d’autres lésions que celles résultant de son accident de scooter et qu’à aucun moment lors de ces examens il n’avait mentionné les mauvais traitements allégués. Le 3 juillet 2013, le refus de poursuivre fut de nouveau réitéré. D. Le procès pénal et la condamnation du requérant En août 2013, le tribunal de Nizhnekamsk commença à examiner l’affaire du requérant. Le 17 décembre 2013, le tribunal condamna le requérant à sept ans d’emprisonnement pour le meurtre de sa grand-mère. Dans sa décision, il refusait de déclarer irrecevables les aveux initiaux du requérant et l’enregistrement de l’entretien de celui-ci avec les enquêteurs y afférent, au motif qu’ils avaient été obtenus conformément à l’article 142 du code de procédure pénale.

S’agissant des mauvais traitements dénoncés, le tribunal, s’appuyant sur le rapport d’expertise du 8 mai 2013, estimait que les allégations du requérant étaient mal fondées. Il relevait que la thèse selon laquelle l’accident de scooter était à l’origine des lésions subies par le requérant était corroborée par la déposition du témoin N., même si celle-ci était revenue par la suite sur son témoignage et même si un autre témoin avait indiqué que le requérant se trouvait en classe toute la matinée. Le 18 février 2014, la Cour suprême de la République de Tatarstan confirma la condamnation du requérant en appel. GRIEFS

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant a-t-il, en violation de l’article 3 de la Convention, été soumis à la torture ou à un traitement inhumain ou dégradant par les policiers après son interpellation le 29 avril 2013 ? 2. Compte tenu de l’obligation de l’État de mener une enquête effective sur une allégation de torture, de peine ou de traitement inhumains ou dégradants ( Labita c. Italie [GC], n o 26772/95, § 131, CEDH 2000 ‑ IV), l’enquête conduite en l’espèce a-t-elle été conforme aux exigences de l’article 3 de la Convention ( Lyapin c. Russie , n o 46956/09, §§ 125-140, 24 juillet 2014) ? 3. La procédure pénale dirigée contre le requérant, y compris la manière dont les éléments de preuve ont été recueillis, a-t-elle été équitable, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ( Gäfgen c. Allemagne [GC], n o 22978/05, §§ 164-168, CEDH 2010) ? Plus particulièrement, le droit à un procès équitable a-t-il été méconnu eu égard à la prise en compte par le tribunal de Nizhnekamsk des déclarations du requérant malgré l’allégation de ce dernier selon laquelle ces déclarations avaient été obtenues par des actes de torture ? 4. Le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre le requérant a-t-il été examiné équitablement, comme l’exige l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention ? En particulier,

le refus exprimé par le tribunal de Nizhnekamsk d’exclure les aveux faits par le requérant peu de temps après son interpellation en l’absence d’un avocat a-t-il porté atteinte à l’équité du procès pénal dirigé à l’encontre de l’intéressé ( Turbylev c. Russie , n o 4722/09, §§ 81-98, 6 octobre 2015) ?