FELLONI c. ITALIE

Comunicat la 28 august 2017 Prima secțiune Cerere nr. 44221/14 Riccardo FELLONI împotriva Italiei introdusă la 17 iulie 2014 ÎNCHEIAT DE LA Luxemburg Acuzat de conducere în stare de ebrietate, la 14 ianuarie 2011, reclamantul a fost condamnat la închisoare pentru o lună de detenție, la o amendă de 900 EUR și la suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de un an. Recurentul și-a atacat condamnarea în care susținea că, având în vedere cazierul său judiciar curat, ar fi avut dreptul la aplicarea unor circumstanțe atenuante. Instanța de apel a respins argumentul că, în conformitate cu articolul articla din Codul Penal, astfel cum a fost modificat prin Decretul-lege nr. 92 din 2008, faptul că avea un cazier judiciar curat nu mai constituia un motiv de aplicare a circumstanțelor atenuante.

În acțiunea sa în Casație, reclamantul a susținut, între altele, că Decretul-lege nr. 92 din 2008 a intrat în vigoare după data de comisie a infracțiunii. pe de o parte, aplicarea retroactivă a legii penale în detrimentul reclamantului și, pe de altă parte, lipsa de răspuns de către Curtea de Casație la o întrebare care are un impact asupra determinării pedepsei cu închisoarea lal 7 din Convenție, o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă în momentul în care a fost comisă infracțiunea, ținând cont de refuzul instanțelor de a aplica circumstanțele atenuante (a se vedea Gabarri Moreno c. Spania, nr 68066/01, 22 iulie 2003) Acuzația penală pe care reclamantul a primit-o a fost examinată în mod echitabil, așa cum se cere la art. 6 1 din Convenție, în special din cauza lipsei de răspuns din partea Curții de Casație prin acțiuni privind aplicarea retroactivă a Decretului-lege nr. 92 din 2008 (a se vedea mutatis mutandis Dima c. România, nr. 58472/00, 16 noiembrie 2006)

Communiquée le 28 août 2017

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 44221/14 Riccardo FELLONI contre l’Italie introduite le 17 juillet 2014

OBJET DE L’AFFAIRE

Accusé de conduite en état d’ivresse, le 14 janvier 2011, le requérant fut condamné à la peine d’un mois de réclusion, à une amende de 900 Euros et à la suspension du permis de conduire pour une période d’un an. Le requérant attaqua sa condamnation faisant valoir qu’au vu de son casier judiciaire vierge il aurait eu droit à l’application des circonstances atténuantes. La cour d’appel rejeta son argument affirmant que, conformément à l’articl 62 bis du code pénal tel que modifié par le décret-loi n o 92 de 2008, le fait d’avoir un casier judiciaire vierge ne constituait plus un motif d’application des circonstances atténuantes. Dans son recours en Cassation, le requérant allégua entre outre que le décret-loi n o 92 de 2008 était entré en vigueur postérieurement à la date de commission du délit.

La Cassation débouta le requérant sans répondre audit moyen de recours. La requête concerne d’une part l’application rétroactive de la loi pénale au détriment du requérant et, d’autre part, le défaut de réponse par la Cour de cassation à une question ayant une incidence sur la détermination de la peine de l’intéressé.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant s’est-il vu infliger, en violation de l’article 7 de la Convention, une peine plus forte que celle qui était applicable au moment où l’infraction a été commise, compte tenu du refus des juridictions de lui appliquer les circonstances atténuantes (voir Gabarri Moreno c. Espagne , n o 68066/01, 22 juillet 2003) ? 2. Le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre le requérant a-t-il été examiné équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention, en raison notamment du défaut de réponse de la part de la Cour de cassation au moyen de recours concernant l’application rétroactive du décret-loi n o 92 de 2008 (voir, mutatis mutandis , Dima c. Roumanie , n o 58472/00, 16 novembre 2006) ?