AFFAIRE FELLONI c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

06.02.2020

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Procès équitable);Non-violation de l'article 7 - Pas de peine sans loi (Article 7-1 - Rétroactivité)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE FELLONI c. ITALIE (CtEDO, 2020)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I CERINȚA FELLONI c. Italia (solicitarea nr. 44221/14) Hotărârea Art 6 (penal) • Proces echitabil • Procedura în fața Curții de Casație care nu garantează o examinare efectivă a principalelor argumente ale reclamantului și nici un răspuns care să permită înțelegerea motivelor respingerii lor Art 7 • Retroactivitate • Noua lege care limitează puterea discreționară a judecătorului în recunoașterea atenuărilor pedepsei, fără a face nefuncțional un criteriu juridic care ar fi fost favorabil reclamantului • Requecționat din cauza faptului că, din perspectiva noii legi, a faptelor anterioare intrării sale în vigoare • Determinarea pedepsei rezultate dintr-o punere în discuție a tuturor elementelor relevante STRASBURG 6 februarie 2020 DEF 06/06/20, această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 Õ 2 din convenție. Poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Felloni c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o Cameră compusă din: Ksenija Turković, președinte, Aleš Pejchal, Armen Harutyunyan, Pere Pastor Vilanova, Tim Eicke, Jovan Ilievski, Raffaele Sabato, judecători, și Abel Campos, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 ianuarie 2020, Rend la hotărâre, adoptat la această dată: PROCEDURA 1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 44221/14) îndreptată împotriva Republicii Italiene, inclusiv un resortisant al acestui stat, M. Riccardo Felloni a sesizat Curtea la 17 iulie 2014, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Reclamantul a fost reprezentat de dl G. Carpeggiani, avocat la Ferrare. Guvernul italian a fost reprezentat de fostul său agent, dl E. Spatafora. În opinia sa, reclamantul se plângea de o aplicare a unei legi penale mai severe și de un refuz al Curții de Casație din perspectiva motivului de casare în această privință. La 28 august 2017, cererea a fost comunicată guvernului. FACEȚI CIRCUMSTANȚELE LÂNGII 5. Reclamantul s-a născut în 1978. Locuiește în Ferrara. La 29 septembrie 2007, a fost arestat în timpul unui control rutier și supus unui alcoolotic. Ca urmare a acestui control, a fost inițiată o procedură penală împotriva lui în fața tribunalului din Ferrara pentru conducere în stare de ebrietate. În apărarea sa, reclamantul a susținut că rezultatele de laalcootest au fost afectate de luarea unui medicament împotriva astmului bronșic. Prin hotărârea din 14 noiembrie 2011, Tribunalul din Ferrare a recunoscut că este vinovat de comiterea unui delict de conducere în stare de ebrietate, l-a condamnat la o pedeapsă de o lună de închisoare cu suspendare, precum și la o amendă de 900 EUR (EUR) și a dispus suspendarea permisului său de conducere timp de un an. Reclamantul a solicitat această hotărâre, pledând pentru nevinovăția sa și solicitând, în subsidiar, recunoașterea unor circumstanțe atenuante în sensul articolului 62a din Codul penal (CP). În sprijinul cererii sale, el a susținut că dosarul său judiciar era curat. 10. Prin hotărârea din 22 mai 2012, Curtea de Apel de la Bologna a respins cererea reclamantului și a confirmat condamnarea acestuia. Comisia a respins cererea reclamantului de a beneficia de circumstanțe atenuante, pe motiv că absența unor circumstanțe jurisdicționale, singurul element invocat de către reclamant în sprijinul cererii sale, nu mai constituie un criteriu care să permită acordarea unor circumstanțe atenuante (nu ê pi ê ê pié é é élemento idoneo ad interle). Ea a adăugat că nu există niciun alt parametru care să poată juca în favoarea reclamantului, nici măcar comportamentul arătat de acesta în timpul procesului, în cursul căruia el nu a arătat nici un semn de căință. Aceasta a arătat că, în schimb, era necesar să se țină seama de faptul că, ulterior comisiei de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în cauză, reclamantul fusese arestat din nou la bordul vehiculului în stare de ebrietate și că, în apărarea sa, prezentase argumente similare celor considerate în speță ca fiind nefondate și nefondate. 11. Reclamantul trebuie să se asigure că este utilizat în caz de casare. În mijlocul său de Casație nr. 6, acesta se plângea, printre altele, de aplicarea retroactivă a Legii nr. 125 din 2008 în cazul său și susținea că această lege a modificat art. 62a din CP în sensul că nu mai puteau fi acordate circumstanțe atenuante în cazul unui cazier judiciar curat de la data intrării în vigoare a acestei legi, la 24 iulie 2008, fie după data la care a fost pronunțată comisia de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în cauză. 12. Prin hotărârea din 26 februarie 2014, Curtea de Casație a declarat inadmisibile toate motivele invocate de reclamant pe motiv că au propus o versiune diferită a faptelor și au ridicat întrebări de fond la care Hotărârea Tribunalului de apel a oferit un răspuns suficient de cuprinzător și convingător. Aceasta concluzionează că instanța de apel a indicat în mod clar motivele pentru care ar trebui să se declare răspunderea reclamantului pentru încălcarea dreptului comunitar care i-a fost reproșată. DREPTURILE ȘI PRACTICILE INTERNE AU RĂSPUNS D I S P O ZI Ț II Codului Penal 13. La art. 62a din CP se referă la circumstanțele atenuante generale (generașe). Acest articol prevede că, indiferent de circumstanțele atenuante specifice enumerate la art. 62 din CP, judecătorul poate lua în considerare alte circumstanțe și consideră că acestea justifică o reducere a pedepsei. 14. La art. 1 alineatul (1) litera (f) din Decretul-lege nr. 92 din 2008, convertit în lege prin Legea nr. 125 din 24 iulie 2008, a modificat art. 62a din CP , adăugând un al treilea și ultimul paragraf, astfel: Prin Hotărârea nr. 183 din 2011, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională art. 62a în măsura în care nu permitea judecătorului să considere favorabil, în scopul aplicării circumstanțelor atenuante generale, comportamentul condamnatului multirecidivist (rezidivo reiterato) ulterior comisiei pentru încălcarea dreptului comunitar. 15. În conformitate cu art. 65 din CP, în cazul recunoașterii unei circumstanțe atenuante pedepsele sunt astfel reduse: mai puțin frecvente (mai puțin de 1/100 UI/ ml) Articolele 132 și 133 din CP conțin dispoziții menite să ghideze judecătorul din fond în exercitarea puterii sale de fixare a pedepsei. Ei se citesc după cum urmează: art. 132 (Publicul discreționar al judecătorului în stabilirea pedepsei: limite) □ În limitele stabilite de lege, judecătorul stabilește pedeapsa în mod discreționar. Acesta trebuie să indice motivele care justifică utilizarea acestei puteri discreționare. Acesta poate majora sau reduce pedeapsa stabilită prin lege fără a putea totuși să depășească limitele stabilite de aceasta pentru fiecare categorie de pedeapsă, cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres de lege. În exercitarea puterii discreționare menționate la articolul precedent, judecătorul trebuie să țină seama de gravitatea lacului în funcție de: 1) natura, tipul, mijloacele, obiectul, timpul, locul și orice alt mod de acțiune delictuoasă; 2) gravitatea prejudiciului sau a pericolului cauzat victimei lacului; 3) intensitatea elementului intenționat sau gradul de vinovăție. Judecătorul trebuie, de asemenea, să ia în considerare abilitatea de a comite o infracțiune (de a delinca) a autorului de decăzut în ceea ce privește: 1) motivele de decădere (motivi a delinquere) și la adresa autorului acesteia (reo) ; 2) antecedentele penale și judiciare și, în general, conduita și viața autorului delquarei înaintea comisiei acesteia; 3) conduita autorului de infracțiune în timpul și după comisia acesteia; 4) condițiile de viață personală, de familie și socială ale autorului de infracțiune. □ Jurisprudența relevantă a Curții de Casație 17. Din elementele prezentate de părți reiese că există o jurisprudență divergentă a Curții de Casație cu privire la efectele intrării în vigoare a Legii nr. 125 din 2008 privind regimul circumstanțelor atenuante. 18. Astfel, potrivit hotărârii Curții de Casație nr. 10646 din 2009 Prin urmare, art. 62a din CP în vigoare înainte de Legea nr. 125 din 2008 nu l-a considerat pe judecător ca fiind lipsit de interes judiciar al persoanei condamnate pentru a justifica o reducere a pedepsei sale într-un caz dat. În acest context, hotărârea Curții de Casație nr. 7914 din 2015 a afirmat principiul conform căruia al treilea paragraf din art. 62a din CP, introdus prin Legea nr. 125 din 2008, nu putea fi aplicat retroactiv, deoarece a fost vorba despre o dispoziție care a dus la agravarea regimului sancțiunilor (tractamento sanzionistio) existent. 19. Pe de altă parte, Curtea de Casație a afirmat în hotărârea nr. 4033 din 2014 că, printre altele, că, chiar și înainte de reforma din 2008, circumstanțele atenuante nu puteau fi acordate numai pe baza unei absențe a condamnărilor anterioare, întrucât judecătorul era obligat să ia în considerare toate elementele menționate la art. 133 din CP. Revizuirea procesului 20. La art. 630 din Codul de procedură penală (CPP) prevede cazurile în care o persoană condamnată poate solicita revizuirea procesului său. Prin hotărârea nr. 113 din 7 aprilie 2011, Curtea Constituțională a declarat art. 630 din CPP neconstituțional, în măsura în care acesta nu prevedea posibilitatea de a solicita redeschiderea procesului, dacă acest lucru era necesar, în temeiul articolului 46 din Convenție, pentru a se conforma unei hotărâri definitive a Curții Europene a Drepturilor Omului. Prin intermediul acestei hotărâri (efecto additivo), este acum posibil să se depună o cerere de revizuire a procesului în sensul articolului 630 din CPP, pe baza unei hotărâri a Curții care a concluzionat că procedura nu este corectă. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 21. Reclamantul reproșează Curții de Casație că nu și-a îndeplinit obligația de a-și justifica deciziile care decurg din art. 6 alin. Acesta susține că Curtea de Casație și-a ignorat motivul de Casație întemeiat pe o aplicare retroactivă a Legii nr. 125 din 2008 în cazul său și consideră că, prin urmare, cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil. Comitetul consideră că, în cele din urmă, nici judecătorii din fond, nici Curtea de Casație nu au dat un răspuns la o întrebare de drept pe care o consideră decisivă pentru cauza sa. 23. Guvernul susține că Curtea de Casație a examinat toate argumentele reclamantului, că toate acestea se referă la chestiuni de fapt și că acestea intră, prin urmare, în sfera de competență a instanțelor din fond, motiv pentru care Curtea de Casație le-ar fi declarat inadmisibile în mod corespunzător. Prin urmare, potrivit guvernului, Curtea de Casație a confirmat pe bună dreptate concluziile Curții privind răspunderea penală a reclamantului și cuantumul pedepsei. 24. Curtea amintește că, chiar dacă instanțele nu pot fi obligate să prezinte motivele de respingere a fiecărui argument al unei părți (Ruiz Torija c. Spania , 9 decembrie 1994, § 29, seria A n° 303 - A), acestea nu sunt, cu toate acestea, acordate pentru a examina în mod corespunzător principalele mijloace pe care aceasta le ridică și da (a se vedea, Moreira Ferreira c. Portugalia (nr. 2) [GC], nr. 19867/12, § 84, 11 iulie 2017). În cazul în care, în plus, aceste mijloace se referă la drepturile și libertățile Luxemburg, nr. 76240/01, § 96, 28 iunie 2007 și Magnin c. Franța (dec.), nr. 26219/08, 10 mai 2012). 25. În plus, Curtea a avut ocazia să sublinieze că motivarea are ca scop în special să demonstreze părților pe care le-au ascultat și, astfel, să contribuie la o mai bună acceptare a deciziei (a se vedea mutatis mutandis , Taxquet c. Belgia [GC], nr. 926/05, CEDO 2010, 16 noiembrie 2010, § 91. 26. Prin urmare, prin respingerea unei căi de atac, instanța de apel poate, în principiu, să se limiteze la a-și face propriile motive ale deciziei în cauză (García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 26, CEDO 1999-I). Cu toate acestea, noțiunea de proces echitabil impune ca o instanță care a motivat pe scurt decizia sa, fie prin includerea motivelor furnizate de o instanță inferioară sau într-un alt mod, să fi examinat într-adevăr aspectele esențiale care i-au fost prezentate (Helle c. Finlanda, 19 decembrie 1997, § 60, Rec., 1997-VIII și Boldea c. România, nr. 19997/02, § 30, 15 februarie 2007). 27. În cazul de față, se constată că Curtea de Casație a răspuns la cerere prin intermediul unei căsări a reclamantului care a beneficiat de aplicarea retroactivă a Legii nr. 125 din 2008 la cazul său și la refuzul judecătorilor din fond de a-l face să beneficieze de circumstanțe atenuante. 28. Curtea observă că înălțarea jurisdicției sa este limitată la a declara inadmisibile toate mijloacele de Casație invocate de reclamant pe motiv că au vizat să pună la îndoială versiunea faptelor reținute de judecătorii fondului. Cu toate acestea, Curtea nu este convinsă că întrebarea ridicată de reclamant prin intermediul căsării sale nr. 6 (punctul 11 de mai sus) se referă la o chestiune de fapt care nu intră în sfera de competență a Înaltei Jurisdicții. În plus, Comisia remarcă faptul că decizia Curții de Casație nu conține nicio mențiune referitoare la pedeapsa aplicată reclamantului și, în special, la legea aplicabilă în domeniul circumstanțelor atenuante, care ar fi permis să se răspundă, chiar și indirect, la obiecțiunile persoanei în cauză cu privire la gravitatea sancțiunii. 29. În cele din urmă, întrucât problema în litigiu a fost ridicată pentru prima dată în fața Înaltei instanțe, nu se poate lua în considerare decât în lacuna în care aceasta din urmă a inclus motivele furnizate de instanța inferioară pentru a-și fundamenta decizia într-un mod compatibil cu cerințele articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea, a contrao, Helle, citată anterior, punctul 56 și Dobrescu c. România (dec.), nr. 10520/09, § 51, 31 august 2010). 30. Curtea consideră că problema aplicării retroactive a legislației în materie de circumstanțe atenuante s-a numărat printre principalele motive ridicate de solicitant, astfel încât aceasta să solicite un răspuns specific și explicit. 31. În concluzie, Curtea consideră că reclamantul nu a beneficiat de o procedură care să îi garanteze o examinare efectivă a argumentelor sale sau un răspuns care să permită înțelegerea motivelor respingerii lor. Prin urmare, Curtea de Casație nu și-a îndeplinit obligația de a-și justifica deciziile care decurg din art. 6 alin. Prin urmare, s-a încălcat această dispoziție. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 7 DIN CONVENȚIA 32. Reclamantul se plânge că pedeapsa care i-a fost aplicată a fost stabilită pe baza unei legi penale pe care o declară mai severă și care ar fi fost aplicată retroactiv în cazul său. Acesta se referă la art. 7 alin. (1) din Convenție, astfel cum este formulat în partea sa relevantă în acest sens: Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracțiune conform legislației naționale sau internaționale. De asemenea, nu este nici o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă în momentul în care a fost comisă. (...) □ Cu privire la admisibilitate 33. Constatând că nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz, Curtea o declară admisibilă. Pe fundalul Tezei din partea 34. Reclamantul reproșează instanței și instanței judecătorești că a făcut o aplicare retroactivă a Legii nr. 125 din 2008 pentru a refuza acordarea beneficiului unor circumstanțe atenuante și, prin urmare, o reducere a pedepsei sale. 35. Acesta arată că, în cazul în care instanțele nalvale nu ar fi aplicat legea nr. 125 din 2008, care ar fi modificat în mai mare măsură criteriile de acordare a unor circumstanțe atenuante, cazierul său judiciar curat ar fi constituit un element suficient pentru a obține o atenuare a pedepsei sale. 36. Se referă la acest aspect la hotărârile Curții de Casație care ar fi considerat că legea din 2008 introducea o agravare a pedepselor și că aceasta nu se aplica retroactiv (hotărârile nr. 10646 din 2009 și nr. 7914 din 2015). 37. În plus, acesta precizează că articolele 62a și 133 din CP se referă la două domenii diferite, și anume stabilirea pedepsei principale pentru a doua și aplicarea unei reduceri a acestei pedepse prin efectul circumstanțelor atenuante pentru primul. Astfel, potrivit reclamantului, deși Tribunalul și Curtea au stabilit pedeapsa principală în temeiul puterii lor discreționare și luând în considerare toate circumstanțele cauzei în conformitate cu prevederile articolului 133 din CP, aceștia ar fi trebuit să ia în prealabil o decizie motivată în mod corespunzător cu privire la acordarea sau nu a unor circumstanțe atenuante. 38. Guvernul contestă faptul că reclamantul susține în mod eronat că Legea nr. 125 din 2008 a modificat în Pejus art. 62a din CP. El consideră că, înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, judecătorul avea obligația de a lua în considerare toate elementele menționate la art. 133 CP și că o persoană cu cazier judiciar curat nu avea deci nici o certitudine de a obține automat recunoașterea circumstanțelor atenuante. Decizia de a acorda o reducere a pedepsei ar fi fost luată înainte, ca și după reforma din 2008, de puterea discreționară a judecătorului, care ar fi fost obligată doar să-și motiveze decizia. Guvernul face trimitere la jurisprudența Curții de Casație în acest domeniu (hotărârile nr. 31440 din 25 iunie 2008 și nr. 4033 din 29 ianuarie 2014). 39. Acesta precizează că, pentru a respinge cererea de reducere a pedepsei formulată de solicitant, instanța de apel de la Bologna a efectuat o evaluare globală a criteriilor menționate la art. 133 CP. În opinia sa, refuzul instanței de a acorda reclamantului circumstanțele atenuante rezultă din evaluarea conduitei acestuia în timpul procesului și a comportamentului ulterior comisiei pentru încălcarea dreptului comunitar și nu numai din considerațiile privind cazierul judiciar al reclamantului. Curtea de apel și-a motivat în mod corespunzător refuzul prin mai mult . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Guvernul consideră că, prin urmare, referirea făcută de instanța de apel la reforma articolului 62a din CP nu a avut niciun impact asupra determinării pedepsei reclamantului. 40. În cele din urmă, guvernul susține că reforma din 2008 viza limitarea tendinței anumitor judecători de a adopta practici generoase în materie de circumstanțe atenuante, fără a reforma sistemul existent. În opinia sa, legea din 2008 nu constituia, în niciun caz, o lege penală mai severă, care să indice că o aplicare retroactivă ar fi interzisă de dreptul intern. Evaluarea Curții 41. Curtea amintește că garanția prevăzută la art. 7 din convenție, element esențial al preeminenței dreptului, ocupă un loc esențial în sistemul de protecție a convenției, cum ar fi la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Astfel cum rezultă din obiectul și scopul său, trebuie să se asigure o protecție eficientă împotriva urmăririlor penale, condamnărilor și sancțiunilor arbitrare (Del Río Prada c. Spania [GC], nr. 42750/09, § 77; CEDO 2013, Vasiliauskas c. Lituania [GC], nr. 35343/05, § 153, CEDO 2015 și Inseher c. Germania [GC], nr. 10111/12 și 27505/14, § 202, 4 decembrie 2018). 42. La art. 7 din Convenție nu se limitează la interzicerea aplicării retroactive a dreptului penal în fața dezavantajului persoanei acuzate: de asemenea, consacră, în general, principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor (nullum infracțional, nulla poena sine lege) și cel care comandă să nu aplice legea penală în detrimentul acuzatului, în special prin analogie (Del Río Prada, citată anterior, § 78, Vasiliauskas, citată anterior, § 154, și Kokkinakis c. Grecia, 25 mai 1993, § 52, seria A nr. 260 - A). 43. În cazul de față, Curtea observă mai întâi că: nu se contestă între părțile pe care Tribunalul din Bologna le-a apreciat în cauza recurentului din perspectiva noului text al articolului 62a din CP, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 125 din 2008, care a intrat în vigoare după Comisia pentru fapte. 44. Prin urmare, este necesar să se examineze dacă aplicarea acestei dispoziții a dus la o pedeapsă retroactivă mai mare decât cea prevăzută de legea penală în vigoare la momentul respectiv a comisiei pentru fapte, astfel cum susține reclamantul. 45. Curtea amintește în această privință că nu are ca sarcină să soluționeze problema naturii legii naționale în litigiu și a impactului acesteia asupra ordinii juridice interne existente. Prin urmare, Comisia nu trebuie să examineze in abstract dacă aplicarea retroactivă a Legii nr. 125 din 2008 este, în sine, incompatibilă cu art. 7 din convenție. Această chestiune trebuie examinată de la caz la caz, luând în considerare circumstanțele specifice fiecărei cauze și, în special, dacă instanțele interne au aplicat legea ale cărei dispoziții erau cele mai favorabile pentru pârât (a se vedea Gabarri Moreno c. Spania, nr. 68066/01, §§ 32-33, 22 iulie 2003, Scoppola, citată anterior, § 109, și Maktouf și Damjanović c. Bosnia și Herțegovina [GC], nr. 2312/08 și 34179/08, § 65, CEDO 2013 (extracturi)). 46. Curtea constată că legea penală în vigoare la momentul faptelor nu prevedea recunoașterea automată a unor circumstanțe atenuante în cazul unui cazier judiciar virgin al persoanei condamnate, acest element constituind în conformitate cu dreptul penal numai unul dintre criteriile care pot fi luate în considerare în evaluarea discreționară efectuată de judecător în temeiul articolului 133 din CP (punctul 16 de mai sus). 47. Într-adevăr, deși Legea nr. 125 din 2008 a modificat art. 62a din CP prin limitarea puterii discreționare a judecătorului în recunoașterea atenuării pedepsei, aceasta nu a reformat sistemul de circumstanțe atenuante, făcând nefuncțional un criteriu juridic care ar fi fost în speță favorabil reclamantului. 48. Curtea constată că instanța de apel din Bologna a respins cererea de circumstanțe atenuante ale reclamantului după efectuarea unei examinări globale a parametrilor indicați de art. 133 din CP și prin efectuarea unei evaluări aprofundate a comportamentului acestuia. Prin urmare, Comisia a precizat că: nici o împrejurare nu era pregătită să justifice acordarea unei reduceri a pedepsei reclamantului, inclusiv comportamentul său în timpul procesului, și că nici măcar conduita acestuia în urma comisiei de constatare a neîndeplinirii obligațiilor nu putea fi considerată favorabilă (punctul 10 de mai sus). Aceasta a subliniat faptul că reclamantul nu a arătat niciun semn de căință în cursul procesului și că, în schimb, a reiterat aceeași infracțiune în timp ce procedura penală în litigiu era pendinte. 49. În opinia Curții, stabilirea pedepsei reclamantului a fost rezultatul unei puneri în balanță a tuturor elementelor relevante. În acest context, nimic nu indică faptul că instanța de apel ar fi acordat reclamantului circumstanțe atenuante dacă nu ar fi judecat cauza din perspectiva noii legi nr. 125 din 2008 și ar fi luat în considerare absența unui interes serios. 50. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu a fost penalizat din cauza faptului că, din perspectiva noii legi, a faptelor anterioare intrării în vigoare a acesteia (Rohlena c. Republica Cehă [GC], nr. 59552/08, § 67, CEDO 2015 și, a contraro , Maktouf și Damjanović, citată anterior, § 70). 51. După aceea, nu a încălcat art. 7 din Convenție. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 52. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă mai mult decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. mai mult de 53. Reclamantul solicită 25 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care îl consideră a fi suferit. De asemenea, acesta solicită redeschiderea procesului său și, în același timp, recunoașterea prescrierii infracțiunilor reproșate. 54. În opinia sa, prejudiciul suferit de persoana în cauză este minim în ceea ce privește modicitatea pedepsei. 55. Curtea consideră că reclamantul a trebuit să sufere un prejudiciu moral cert, la care constatarea unei încălcări care figurează în prezenta hotărâre nu este suficientă pentru a remedia. Pe de altă parte, Comisia constată că, prin intermediul unui efect al hotărârii nr. 113 din 7 aprilie 2011 pronunțată de Curtea Constituțională Italiană, art. 630 din CPP a fost modificat astfel încât să permită unui reclamant să depună o cerere de revizuire a procesului său pe baza unei hotărâri a Curții care să constate o încălcare a Convenției (punctul 19 de mai sus) și Drassich c. Italia (nr. 2) , nr. 65173/09, § 35, 22 februarie 2018). Prin urmare, Comisia consideră că persoana în cauză dispune într-adevăr de posibilitatea de a solicita reexaminarea cauzei sale. 56. Având în vedere această posibilitate, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 2 500 EUR pentru prejudicii morale. Interesul moratoriu 57. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE DE ACEASTA , CURȚA , în unanimitate, cererea admisibilă ; Spune , în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție ; Spune , în unanimitate, că nu a avut loc nicio încălcare a articolului 7 din Convenție ; A spus , cu șase voturi împotriva unei , a) că statul în cauză trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru pagubă morală ; (b) că, începând cu expirarea termenului menționat și până la plată, această sumă va majora dintr-un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; Încheiat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 6 februarie 2020, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din regulament. Abel Campos Ksenija Turković Grefier Președinte La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu art. 45 alin. K.T.U. A.C. CONCURING OPINION OF JUDGE TURKOVY In the present case, the lack of a criminal record was identified as the only mitigating Circumstance for the aplicant. Thus, seen in concreto, the old law, which allowed a lack of criminal history to be taken into account in determining the sentince even that was the only mitigating factorr, as opportund to the new law under which this was no longer posibil, was a more favorable law for the aplicant. Consequently, the old law, as opus to the new law, should have been applied in the present case (see paragraph 43 of the judgment). In spite of that I votd for a finding of no violation of Article 7. At the outset, it is important to emphasise that under the old law domestic scurts had discretion to take or not take into considertion a clean criminal record as a mitigatting factorr depending upon all the circumstances of the case (see paragraphs 16 and 46 of the judgment). Since, in applying the new law, the domestic scurts provided suficient explanation as to why, even if they could have taken into considertion the clean criminal history, they would not done done so (they listed a number of aggravating Circumstations, among which of particular importantity was thefact that during the criminal proceedings the applicant committed aditival crimes of the same kind, see paragraph 48 of the judgment), it is clear that in the present case the end result of applying the old would not have been different from the result reached by aplying the new law. Thus, thefact that the scurts erroreously declarad that they could no longer application for the old law (see paragraph 10 of the judgment), whereas infact they should applied it as the more legisation for the aplicant, did not operate to the aditiv disadvantage of the aplicant in the present case as privices his sesee paragraph 50 of the judgment). Therefore, am fost capabil să votez pentru o încălcare a articolului 7 din prezenta casetă. Nevertheless, the corect application of the law for the domestic scurts in the present case would have been to application the old law, as the more legent legislation for the aplicant, and to have explained, taking all the circumstances into consideration, why they considered that the clean record in the present case could not mitated the pedepsite.