Stefanetti și alții împotriva Italiei

La originea cauzei se află opt cereri îndreptate împotriva Republicii Italiene și care au fost înaintate Curții de opt cetățeni ai acestui stat (« reclamanții » – vezi anexa I) în 2010 în virtutea articolului 34 al Convenției pentru salvgardarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (« Convenția »).

Prin hotărâre din 15 aprilie 2014 (« hotărârea pe fondul cauzei »), Curtea a constatat că intervenția legislativă litigioasă, și anume legea n o 296 din 2006 (denumită și « legea bugetului pentru 2007 » sau « legea de interpretare autentică ») adoptată prin art. 1 § 777 al acesteia, care reglementa definitiv, pe cale retroactivă, fondul disputelor dintre reclamantul și stat în fața instanțelor interne, nu era justificată de motive imperioase de interes general și că prin urmare existase încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției. Curtea a constatat de asemenea că atingerea proprietății reclamanților revestise un caracter disproportionat, rupând echilibrul just între cerințele interesului general și salvgardarea drepturilor fundamentale ale indivizilor, și a determinat încălcare a articolului 1 al Protocolului n o 1 la Convenție ( Stefanetti și alții c. Italia , n os 21838/10, 21849/10, 21852/10, 21855/10, 21860/10, 21863/10, 21869/10, și 21870/10, § 56-67, 15 aprilie 2014).

Pe baza articolului 41 al Convenției, reclamanții cereau sume cu titlu de satisfacție echitabilă (vezi anexa II).

Curtea a acordat fiecăruia dintre interesați 12 000 euro (EUR), plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, pentru pagubă morală. Curtea a respins însă cererile de rambursare privind cheltuielile și costuri, din lipsă de dovadă a realității acestora.

Cu privire la paguba materială, Curtea a estimat că chestiunea indemnizării prejudiciului suferit nu se afla într-o stare predispusă. A rezervat deci această chestiune și a invitat Guvernul și reclamanții să-i transmită în scris, în termen de trei luni, observațiile lor asupra acestui punct și, în special, să-i comunice orice acord la care ar putea ajunge (§73 al hotărârii pe fondul cauzei și punctele 5 b) și c) ale dispozitivului).

Atât reclamanții cât și Guvernul au depus observații. ÎN DREPT

Potrivit articolului 41 al Convenției, « Dacă Curtea declară că s-a produs o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții contractante nu permite decât în mod imperfect ștergerea consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții prejudiciate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. » A. Pagubă 1. Argumentele părților

Reclamanții cer Curții să ia în considerare, pentru fiecare dintre ei, diferența de sumă între pensia care ar fi trebuit obținută în absența intervenției legislative litigioase și cea care va fi efectiv percepută până la sfârșitul vieții pe baza unei estimări a speranței de viață reziduale. Ei cer o satisfacție echitabilă echivalând cu totalitatea cotelor de pensie care ar fi astfel pierdute (vezi anexa II).

Guvernul contestă aceste pretenții. El cere Curții să determine satisfacția echitabilă pe baza scăderii reale a sumei pensiilor reclamanților în urma intrării în vigoare a legii n o 296 din 2006, și cuantifică prejudiciul suferit de aceștia pe baza calculului pozițiilor individuale (vezi anexa III). Além disso, Guvernul a furnizat, printre altele, două tabele indicând pensiile restante pe care reclamanții ar fi putut le percepe în absența adoptării legii din 2006 : prima ține cont de perioada dintre data ieșirii la pensie a reclamanților și data intrării în vigoare a legii de interpretare autentică din 2006, și a doua, stabilită de Institutul Național de Asigurări Sociale (« INPS »), cea dintre data ieșirii la pensie sus-menționate și data comunicării cererilor către Guvern, și anume pe 29 august 2012 (vezi anexele II și III).

Mai departe, potrivit Guvernului, sumele expuse de reclamantul nu sunt corecte în măsura în care iau în considerare nu doar contribuțiile versate de reclamantul cu titlu al perioadelor de muncă în Elveția ci și cele versate în Italia cu alt titlu.

Apoi, Guvernul estimează că încălcarea articolului 6 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului n o 1 la Convenție privește doar perioada până la intrarea în vigoare a legii n o 296 din 2006, motivul fiind că cele două constatări de încălcare se bazează pe caracterul retroactiv al intervenției legislatorului național.

În sfârșit, potrivit Guvernului, Curtea nu ar trebui să rețină totalitatea diferenței dintre sumele pe care reclamanții le-ar fi obținut în absența adoptării legii din 2006 și cele percepute de ei. Într-adevăr, prejudiciul suferit de reclamantul ar fi pur și simplu o « pierdere de șansă » și ar trebui calculat pe baza criteriilor adoptate de Curt în cauzele Cataldo și alții c. Italia (n o 54425/08 și altele, § 66, 24 iunie 2014) și Biraghi și alții c. Italia (n o 3429/09 și altele, § 52, 24 iunie 2014). 2. Aprecierea Curții

Curtea amintește că, în hotărârea pe fondul cauzei, a constatat o dublă încălcare. În primul rând, intervenția legislativă litigioasă, care reglementa definitiv, pe cale retroactivă, fondul disputei dintre reclamantul și stat în fața instanțelor interne, nu era justificată de motive imperioase de interes general, și prin urmare existase încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției (paragrafele 38-44 ale hotărârii pe fondul cauzei). În al doilea rând, înainte de intervenția legii bugetului pentru 2007, reclamanții erau titulari ai unui interes patrimonial care constituia, dacă nu o creanță către partea adversă, cel puțin o « speranță legitimă » de a putea obține plata sumelor litigioase (paragraful 65 al hotărârii pe fondul cauzei). În această hotărâre, Curtea a constatat apoi că adoptarea legii n o 296 din 2006 puse pe reclamanți o « sarcină excesivă » și că atingerea proprietății lor revestise un caracter disproportionat, rupând echilibrul just între cerințele interesului general și salvgardarea drepturilor fundamentale ale indivizilor (§66 al hotărârii pe fondul cauzei).

Curtea amintește de asemenea că principiul care stă la baza acordării unei satisfacții echitabile este bine stabilit: trebuie, pe cât posibil, să se pună persoana interesată într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi găsit dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Além disso, condiția sine qua non pentru acordarea unei reparații de pagubă materială este existența unui legătur cauzală între prejudiciul pretins și încălcarea constatată ( Andrejeva c. Letonia [MC], n o 55707/00, § 111, CEDO 2009, și Agrati și alții c. Italia (satisfacție echitabilă), n os 43549/08, 6107/09 și 5087/09, § 11, 8 noiembrie 2012).

Curtea dorește să sublinieze că, în prezenta cauză, înainte de adoptarea legii litigioase, jurisprudența Curții de casație era favorabilă poziției reclamanților ( Stefanetti și alții c. Italia , precitat, §§ 17 și 42). Astfel, dacă nu ar fi existat nicio încălcare a Convenției, situația reclamanților ar fi fost probabil diferită deoarece ei ar fi putut fi recunoscuți ca având dreptul la o sumă de pensie mai mare. De aceea, Curtea conchide că încălcarea Convenției constatată în prezenta cauză este susceptibilă de a fi cauzat reclamanților o pagubă materială (vezi, mutatis mutandis, Agrati și alții (satisfacție echitabilă), precitat, § 13).

Pentru a calcula prejudiciul suferit, Curtea trebuie să examineze următoarele întrebări : a) determinarea diferenței dintre sumele pe care reclamanții ar fi trebuit să le obțină în absența intervenției legii litigioase și cele efectiv percepute de ei ; b) determinarea prejudiciului de plată a daunelor pentru totalitatea sumelor pe care interesații ar fi trebuit să le perceapă în absența adoptării legii ținând cont de dubla încălcare constatată, și anume încălcarea articolului 6 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului n o 1 la Convenție. a) Privind determinarea sumelor corespunzând diferenței dintre sumele pe care reclamanții ar fi trebuit să le obțină în absența intervenției legii litigioase și cele efectiv percepute de ei și, în special, privind perioada de referință și criteriile de calcul

Curtea observă că Guvernul a cuantificat, folosind tabele furnizate de INPS, prejudiciul suferit de fiecare dintre reclamantul. Ca exemplu, Guvernul furnizează o tabel stabilit de INPS, în care figurează pensiile restante blocate în 2012 care ar fi trebuit să fie versate reclamanților în absența adoptării legii din 2006 (vezi anexa II). Curtea observă că, pe de altă parte, reclamanții au inclus în propunerile lor diferența de sumă dintre pensiile pe care ar fi putut le obține până la sfârșitul vieții lor conform unei estimări a speranței de viață reziduale și cele pe care le vor percepe efectiv.

Cu privire la determinarea perioadei de referință, Curtea nu este de acord cu argumentul Guvernului potrivit căruia ar trebui să ia în considerare doar perioada dintre data ieșirii la pensie a reclamanților și data intrării în vigoare a legii din 2006. După opinia sa, încălcarea articolelor 6 ale Convenției și 1 al Protocolului n o 1 la Convenție nu este legată exclusiv de caracterul retroactiv al legii asa cum a declarat deja, doar cu privire la prima din cele două dispoziții sus-menționate, în cauzele Cataldo și Biraghi (precitate, §§ 65 și 66 și 51și 52 respectiv).

Curtea respinge de asemenea pretențiile reclamanților bazate pe perioada până la sfârșitul vieții lor conform unei estimări a speranței de viață reziduale. Curtea subliniază că satisfacția echitabilă nu poate fi acordată în virtutea articolului 41 decât în măsura în care se referă la una sau mai multe încălcări constatate de Curt. În cazul de față, Curtea a constatat încălcarea Convenției pentru perioada care merge de la ieșirea la pensie a reclamanților până în 2014, moment în care hotărârea pe fondul cauzei a fost adoptată de Curt. Ea estimează că restul prejudiciului suferit este de determinat și reglat în cadrul procedurii de executare a hotărârii pe fondul cauzei (vezi art. 46 §§ 1 și 2 al Convenției și § 20 de mai jos).

În acest sens, Curtea constată că daunele reclamate privitoare la perioada posterioară publicării hotărârii pe fondul cauzei de Curt trag originea din faptul că legea litigioasă, considerată de aceasta ca având cauzat încălcare a articolului 1 al Protocolului n o 1 la Convenție, este încă în vigoare. Curtea amintește că în virtutea articolului 46 §§ 1 și 2 al Convenției, în cadrul executării hotărârilor sale, statele au obligația de a pune capăt încălcării constatate și de a elimina consecințele acesteia ( Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [MC], n o 31107/96, § 32, CEDO 2000 ‑ XI). Astfel, în cazul de față, fără a afecta posibilitatea pentru reclamantul de a contacta din nou Curtea pentru a se plânge de noi încălcări ale dreptului lor de proprietate în urma aplicării legii litigioase după 15 aprilie 2014 – data publicării hotărârii pe fondul cauzei –, indemnizarea prejudiciului suferit de la această dată ar trebui să fie decisa, în cadrul procedurii privind executarea prezentei hotărâri și a hotărârii pe fondul cauzei, de autoritățile naționale (vezi, mutatis mutandis , Agrati și alții (satisfacție echitabilă), precitat, § 15 ; vezi de asemenea rezoluția CM/ResDH (2013)91 adoptată de Comitetul Miniștrilor pe 29 mai 2013, în cadrul celei de-a 1171 e reuniuni a Delegaților Miniștrilor, și anexa acesteia în cauza Lakićević și alții c. Muntenegru și Serbia , n os 27458/06, 37205/06, 37207/06 și 33604/07, 13 decembrie 2011, în care Comitetul Miniștrilor a luat act de restabilirea protecției drepturilor prevăzute de art. 1 al Protocolului n o 1 la Convenție ca urmare a modificării legii intervenit între timp).

În consecință, Curtea estimează că trebuie să ia în considerare, în cadrul prezentei cauze, pensiile restante blocate în 2014.

Cu privire la criteriile folosite de părți pentru a determina diferența dintre sumele pe care reclamanții ar fi trebuit să le obțină în absența intervenției legii litigioase și cele efectiv percepute de ei, Curtea ia notă de observația Guvernului potrivit căreia sumele cerute de reclamantul țin seama și de contribuțiile versate cu alt titlu decât cel al perioadelor de muncă în Elveția. Reclamanții nu fac nicio observație asupra acestui punct. De aceea, Curtea decide să rețină ca bază de calcul al prejudiciului material sumele indicate de Guvern (figurând în anexa III).

Curtea observă, totuși, că perioada luată în considerare de Guvern pentru a calcula pensiile restante se oprește pe 29 august 2012 (§9 de mai sus). În consecință, pentru perioada care merge de la această dată până în 2014, Curtea estimează că trebuie să ia în considerare ca bază de calcul sumele propuse de reclamantul, asa cum a procedat în cauzele Cataldo și Biraghi (precitate, §§ 66 și 52 respectiv ; vezi anexa IV). b) Privind determinarea prejudiciului de plată a daunelor pentru totalitatea sumei pe care reclamanții ar fi trebuit să o perceapă în absența adoptării legii ținând cont de încălcarea articolului 6 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului n o 1 la Convenție

Cu privire la teza Guvernului potrivit căreia prejudiciul suferit în cazul de față trebuie considerat ca o « pierdere de șansă », Curtea subliniază că, spre deosebire de reclamanții din cauzele Cataldo și Biraghi (precitate), interesații au suferit o atingere a dreptului lor la respectul proprietății lor care a determinat nu doar încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției, ci și a articolului 1 al Protocolului n o 1. Din aceleași motive expuse la §15 de mai sus, ea estimează că încălcările Convenției constatate în hotărârea pe fondul cauzei au cauzat reclamanților o pagubă materială care merge dincolo de simpla « pierdere de șansă ».

De asemenea, Curtea respinge argumentul avansat de reclamantul potrivit căruia prejudiciul material ar trebui calculat pe baza diferenței de sumă dintre pensiile pe care ar fi trebuit să le obțină în absența intervenției legislative litigioase și cele efectiv percepute de ei.

În acest sens, ea amintește că, în prezenta cauză, reclamanții au fost determinați să suporte o sarcină excesivă și disproportionată care nu poate fi justificată de apărarea intereselor legitime ale colectivității din cauza reducerii cu mai mult de jumătate a pensiei lor (§66 al hotărârii pe fondul cauzei). Concluzia Curții ar fi fost diferită dacă ei ar fi trebuit să suporte o reducere rezonabilă și proporționată a drepturilor lor (paragrafele 58 și 59 ale hotărârii pe fondul cauzei).

Curtea a estimat deja că o reducere de mai puțin de jumătate din pensiile reclamanților nu era derogazoare ( Maggio și alții c. Italia , n os 46286/09, 52851/08, 53727/08, 54486/08 și 56001/08, 31 mai 2011, § 62, Cataldo și Biraghi, precitate ; vezi de asemenea Cichopek c. Polonia și 1627 alte cereri (decizie), n o 15189/10, 14 mai 2013, § 152). Ea a estimat de asemenea că nu ar fi justificat să acorde totalitatea pensiei în caz de diminuare depășind acest prag (vezi, mutatis mutandis , Lakićević și alții c. Muntenegru și Serbia , precitat, § 80).

În consecință, Curtea nu poate le acorda totalitatea sumei pe care o cer, tocmai pentru că o reducere rezonabilă și proporționată a dreptului lor la pensie s-ar fi conciliat cu drepturile lor asa cum sunt garantate de Convenție ( Kjartan Ásmundsson c. Islanda , n o 60669/00, §§ 45 și 51, CEDO 2004 ‑ IX).

Ținând cont de cele de mai sus și luând în considerare circumstanțele specifice ale cauzei și tipul de litigiu în cauză (vezi Stefanetti și alții c. Italia , precitat, §§ 60-65), Curtea estimează rezonabil de a recunoaște cu titlu de pagubă materială diferența dintre 55 % din sumele pe care reclamanții ar fi trebuit să le obțină în absența intervenției legii litigioase și cele efectiv percepute de ei (vezi anexa V).

În consecință, ea decide să acorde următoarele sume: Cerere n o Reclamant Sumă acordată cu titlu de prejudiciu material 21838/10 D-l Stefanetti 146 508 EUR 21849/10 D-l Rodelli 100 517 EUR 21852/10 D-l Negri 159 922 EUR 21855/10 D-l Della Nave 167 601 EUR 21860/10 D-l Del Maffeo 166 158 EUR 21863/10 D-l Cotta 72 088 EUR 21869/10 D-l Curti 47 382 EUR 21870/10 D-l Andreola 14 786 EUR

În sfârșit, Curtea estimează că reclamanții nu pot fi scutiți de plata impozitelor, calculați conform dreptului intern, pe sumele acordate de ea, ținând cont de faptul că pensiile restante sunt de obicei supuse impozitului pe venit. B. Cheltuieli și costuri

Reclamanții cer 24 711,46 EUR fiecare pentru cheltuielile și costurile angajate în general în fața Curții.

Guvernul nu prezintă observații asupra acestui punct.

Având în vedere că, în hotărârea pe fondul cauzei, Curtea a considerat, pentru a respinge cererea privind rambursarea cheltuielilor și costurilor angajate în fața sa, că nu exista dovadă a realității acestora (paragraful 77 al hotărârii pe fondul cauzei și punctul 7 al dispozitivului), ea nu vede motive să se abată în cazul de față de această constatare.

Cu toate acestea, Curtea amintește că, dacă este necesar, acorda o sumă pentru cheltuieli și costuri cu scopul rambursării sumelor pe care reclamanții au trebuit să le angajeze nu doar pentru a încerca să prevină o încălcare și pentru a o face constatată de ea, ci și, dacă este necesar, pentru a obține – după o hotărâre favorabilă – o satisfacție echitabilă fie de la autoritățile naționale competente fie, dacă este cazul, de la ea însăși ( Neumeister c. Austria (art. 50), 7 mai 1974, § 43, seria A n o 17, König c. Germania (art. 50), 10 martie 1980, § 20, seria A n o 36, Scordino c. Italia (n o 1) [MC], n o 36813/97, § 284, CEDO 2006 ‑ V și Kurić și alții c. Slovenia (satisfacție echitabilă) [MC], n o 26828/06, § 127, CEDO 2014).

Além disso, Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (vezi, de exemplu, Maktouf și Damjanović c Bosnie și Herțegovina [MC], n os 2312/08 și 34179/08, § 94, CEDO 2013).

În cazul de față, ținând cont de documentele de care dispune și de criteriile sus-menționate, Curtea estimează rezonabil să acorde cu acest titlu 5 000 EUR reclamanților în comun pentru procedura dusă în fața sa după pronunțarea hotărârii pe fondul cauzei. C. Dobânzi penalizatoare

Curtea consideră adecvat să calcheze rata dobânzilor penalizatoare pe rata de dobândă a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, UNANIM, 1. Declară că Statul pârât trebuie să verseze, în termen de trei luni de la data în care hotărârea va deveni definitiv conform articolului 44 § 2 al Convenției, a) următoarele sume pentru pagubă materială : i. reclamantului din cererea n o 21838/10 : 146 508 EUR (o sută patruisprezece mii cinci sute opt euro), ii. reclamantului din cererea n o 21849/10 : 100 517 EUR (o sută mii cinci sute șaptesprezece euro), iii. reclamantului din cererea n o 21852/10 : 159 922 EUR (o sută cincizeci și nouă mii nouă sute douăzeci și doi euro), iv. reclamantului din cererea n o 21855/10 : 167 601 EUR (o sută șaizeci și șapte mii șase sute unu euro), v. reclamantului din cererea n o 21860/10 : 166 158 EUR (o sută șaizeci și șase mii o sută cincizeci și opt euro), vi. reclamantului din cererea n o 21863/10 : 72 088 EUR (șaptezeci și doi mii optzeci și opt euro), vii. reclamantului din cererea n o 21869/10 : 47 382 EUR (patruzeci și șapte mii trei sute optzeci și doi euro), viii. reclamantului din cererea n o 21870/10 : 14 786 EUR (paisprezece mii șapte sute optzeci și șase euro) ; b) 5 000 EUR (cinci mii euro) pentru cheltuieli și costuri, în comun cu reclamanții, plus orice sumă putând fi datorată de ei cu titlu de impozit ; c) că de la expirarea termenului sus-menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada respectivă, majorată cu trei puncte procentuale ; 2. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 1 er iunie 2017, conform articolului 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții. Renata Degener Linos-Alexandru Sicilianos Grefieră adjunctă Președinte ANEXA I Lista reclamanților Cerere n o Introdusă pe Reclamant Data nașterii Loc de reședință 21838/10 14/04/2010 Emilio STEFANETTI 21/10/1940 Dubino 21849/10 14/04/2010 Giovacchino RODELLI 18/03/1942 Talamona 21852/10 14/04/2010 Roberto NEGRI 11/01/1937 Castione Andevenno 21855/10 13/04/2010 Luigi DELLA NAVE 28/03/1933 Morbegno 21860/10 13/04/2010 Gottardo DEL MAFFEO 20/10/1938 Spriana 21863/10 13/04/2010 Rinaldo COTTA 14/08/1944 San Martino Val Masino 21869/10 13/04/2010 Fausto CURTI 28/05/1942 Verceia 21870/10 13/04/2010 Luigi ANDREOLA 22/10/1944 Tirano ANEXA II Pretențiile reclamanților și estimări ale Guvernului Cerere n o Numele reclamanților Diferența dintre ce ar fi obținut reclamanții în absența legii și ce au perceput (restanțe până la sfârșitul vieții estimate), echivalând cu paguba materială cerută de reclamantul Diferența, potrivit Guvernului, dintre ce ar fi obținut reclamanții în absența legii și ce au perceput de la data ieșirii la pensie până în 2006 Prejudiciu suferit de reclamantul, constând din « pierdere de șansă », de acordat potrivit Guvernului 21838/10 D-l Stefanetti 435 549 EUR 183 970 EUR 9 198 EUR 21849/10 D-l Rodelli 394 309 EUR 127 824 EUR 6 391 EUR 21852/10 D-l Negri 391 462 EUR 194 258 EUR 9 712 EUR 21855/10 D-l Della Nave 452 878 EUR 242 449 EUR 12 122 EUR 21860/10 D-l Del Maffeo 423 348 EUR 212 335 EUR 10 616 EUR 21863/10 D-l Cotta 565 282 EUR 82 232 EUR 4 111 EUR 21869/10 D-l Curti 375 771 EUR 84 075 EUR 4 203 EUR 21870/10 D-l Andreola 873 683 EUR 56 232 EUR 2 811 EUR ANEXA III Calcul al restanțelor de pensie (de la ieșirea la pensie a reclamanților până pe 29 august 2012, data comunicării cererii) Cerere n o Reclamant Suma care ar fi trebuit să fie în totalitate percepută de reclamantul cu titlu de pensie Suma efectiv percepută potrivit tabelelor INPS Diferența dintre ce ar fi obținut reclamanții în absența legii și ce au perceput conform tabelului INPS 21838/10 D-l Stefanetti 497 922 EUR 138 247 EUR 359 675 EUR 21849/10 D-l Rodelli 372 885 EUR 110 961 EUR 261 924 EUR 21852/10 D-l Negri 543 926 EUR 152 982 EUR 390 944 EUR 21855/10 D-l Della Nave 636 024 EUR 189 368 EUR 446 655 EUR 21860/10 D-l Del Maffeo 561 395 EUR 153 981 EUR 407 413 EUR 21863/10 D-l Cotta 302 987 EUR 99 244 EUR 203 743 EUR 21869/10 D-l Curti 308 901 EUR 128 192 EUR 180 709 EUR 21870/10 D-l Andreola 294 534 EUR 143 438 EUR 151 095 EUR ANEXA IV Calcul al restanțelor de pensie potrivit reclamanților (de la septembrie 2012 la mai 2014) Cerere n o Reclamant Suma care ar fi trebuit să fie în totalitate percepută de reclamantul cu titlu de pensie Suma efectiv percepută Diferența dintre ce ar fi obținut reclamanții în absența legii și ce au perceput 21838/10 D-l Stefanetti 50 960 EUR 17 130 EUR 33 830 EUR 21849/10 D-l Rodelli 38 590 EUR 14 833 EUR 23 757 EUR 21852/10 D-l Negri 61 215 EUR 19 923 EUR 41 292 EUR 21855/10 D-l Della Nave 48 633 EUR 19 592 EUR 29 041 EUR 21860/10 D-l Del Maffeo 53 976 EUR 18 314 EUR 35 661 EUR 21863/10 D-l Cotta 52 988 EUR 24 455 EUR 28 533 EUR 21869/10 D-l Curti 43 276 EUR 18 123 EUR 25 153 EUR 21870/10 D-l Andreola 58 411 EUR 35 895 EUR 22 516 EUR ANEXA V Calcul al restanțelor de pensie (de la ieșirea la pensie a reclamanților până în mai 2014) Cerere n o Reclamant Suma care ar fi trebuit să fie în totalitate percepută de reclamantul cu titlu de pensie Suma efectiv percepută Diferența dintre ce ar fi obținut reclamanții în absența legii și ce au perceput 21838/10 D-l Stefanetti 548 882 EUR 155 377 EUR 393 505 EUR 21849/10 D-l Rodelli 411 475 EUR 125 795 EUR 285 681 EUR 21852/10 D-l Negri 605 141 EUR 172 906 EUR 432 236 EUR 21855/10 D-l Della Nave 684 657 EUR 208 961 EUR 475 696 EUR 21860/10 D-l Del Maffeo 615 370 EUR 172 296 EUR 443 074 EUR 21863/10 D-l Cotta 355 975 EUR 123 699 EUR 232 276 EUR 21869/10 D-l Curti 352 178 EUR 146 316 EUR 205 862 EUR 21870/10 D-l Andreola 352 945 EUR 179 333 EUR 173 611 EUR

Par un arrêt du 15 avril 2014 (« l’arrêt au principal »), la Cour a jugé que l’intervention législative litigieuse, à savoir la loi n o 296 de 2006 (dite aussi « loi de finances pour 2007 » ou « loi d’interprétation authentique ») prise en son article 1 § 777, qui réglait définitivement, de manière rétroactive, le fond des litiges opposant les requérants à l’État devant les juridictions internes, n’était pas justifiée par des motifs impérieux d’intérêt général et qu’il y avait donc violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Elle a également jugé que l’atteinte portée aux biens des requérants avait revêtu un caractère disproportionné, rompant le juste équilibre entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde des droits fondamentaux des individus, et avait emporté violation de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ( Stefanetti et autres c. Italie , n os 21838/10, 21849/10, 21852/10, 21855/10, 21860/10, 21863/10, 21869/10, et 21870/10, § 56-67, 15 avril 2014).

Sur le fondement de l’article 41 de la Convention, les requérants réclamaient des sommes à titre de satisfaction équitable (voir annexe II).

La Cour a accordé à chacun des intéressés 12 000 euros (EUR), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral. Elle a en revanche rejeté les demandes de remboursement concernant les frais et dépens, faute de preuve de la réalité de ceux-ci.

Pour ce qui est du dommage matériel, elle a estimé que la question de l’indemnisation du préjudice subi ne se trouvait pas en état. Elle a donc réservé cette question, et a invité le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ce point et, notamment, à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (paragraphe 73 de l’arrêt au principal et point 5 b) et c) du dispositif).

Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations. EN DROIT

Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage 1. Les arguments des parties

Les requérants demandent à la Cour de prendre en considération, pour chacun d’entre eux, la différence de montant entre la pension qui aurait dû être obtenue en l’absence de l’intervention législative litigieuse et celle qui sera effectivement perçue jusqu’à la fin de vie basée sur une estimation de l’espérance de vie résiduelle. Ils réclament une satisfaction équitable équivalant à la totalité des parts de pension qui seraient ainsi perdues (voir annexe II).

Le Gouvernement conteste ces prétentions. Il demande à la Cour de déterminer la satisfaction équitable sur la base de la diminution réelle du montant des pensions des requérants en raison de l’entrée en vigueur de la loi n o 296 de 2006, et il chiffre le préjudice subi par ceux-ci en se fondant sur le calcul des positions individuelles (voir annexe III). Par ailleurs, le Gouvernement a aussi fourni, entre autres, deux tableaux indiquant les arriérés de pension que les requérants auraient pu percevoir en l’absence de l’adoption de la loi de 2006 : le premier prend en compte la période comprise entre la date de départ à la retraite des requérants et la date de l’entrée en vigueur de la loi d’interprétation authentique de 2006, et le deuxième, établi par l’Institut national de sécurité sociale (« l’INPS »), celle comprise entre la date de départ à la retraite précitée et la date de la communication des requêtes au Gouvernement, c’est-à-dire le 29 août 2012 (voir annexes II et III).

En outre, d’après le Gouvernement, les sommes exposées par les requérants ne sont pas correctes dans la mesure où elles prennent non seulement les cotisations versées par les requérants au titre des périodes de travail en Suisse mais également celles versées en Italie à un autre titre.

Ensuite, le Gouvernement estime que la violation de l’article 6 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention concerne uniquement la période allant jusqu’à l’entrée en vigueur de la loi n o 296 de 2006, au motif que les deux constats de violation se fondent sur le caractère rétroactif de l’intervention du législateur national.

Enfin, selon le Gouvernement, la Cour ne devrait pas retenir la totalité de la différence entre les sommes que les requérants auraient obtenues en l’absence de l’adoption de la loi de 2006 et celles perçues par eux. En effet, le préjudice subi par les requérants relèverait uniquement de la « perte de chance » et serait à calculer sur la base des critères adoptés par la Cour dans les affaires Cataldo et autres c. Italie (n o 54425/08 et autres, § 66, 24 juin 2014) et Biraghi et autres c. Italie (n o 3429/09 et autres, § 52, 24 juin 2014). 2. L’appréciation de la Cour

La Cour rappelle que, dans l’arrêt au principal, elle a constaté une double violation. En premier lieu, l’intervention législative litigieuse, qui réglait définitivement, de manière rétroactive, le fond du litige opposant les requérants à l’État devant les juridictions internes, n’était pas justifiée par des motifs impérieux d’intérêt général, et il y avait donc violation de l’article 6 § 1 de la Convention (paragraphes 38-44 de l’arrêt au principal). En second lieu, avant l’intervention de la loi de finances pour 2007, les requérants étaient titulaires d’un intérêt patrimonial qui constituait, sinon une créance à l’égard de la partie adverse, du moins une « espérance légitime » de pouvoir obtenir le paiement des sommes litigieuses (paragraphe 65 de l’arrêt au principal). Dans cet arrêt, la Cour a ensuite jugé que l’adoption de la loi n o 296 de 2006 avait fait peser sur les requérants une « charge exorbitante » et que l’atteinte portée à leurs biens avait revêtu un caractère disproportionné, rompant le juste équilibre entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde des droits fondamentaux des individus (paragraphe 66 de l’arrêt au principal).

La Cour rappelle aussi que le principe sous-tendant l’octroi d’une satisfaction équitable est bien établi : il faut, autant que faire se peut, placer l’intéressé dans une situation équivalente à celle où il se trouverait si la violation de la Convention n’avait pas eu lieu. Par ailleurs, la condition sine qua non à l’octroi d’une réparation d’un dommage matériel est l’existence d’un lien de causalité entre le préjudice allégué et la violation constatée ( Andrejeva c. Lettonie [GC], n o 55707/00, § 111, CEDH 2009, et Agrati et autres c. Italie (satisfaction équitable), n os 43549/08, 6107/09 et 5087/09, § 11, 8 novembre 2012).

La Cour tient à souligner que, dans la présente affaire, avant l’adoption de la loi litigieuse, la jurisprudence de la Cour de cassation était favorable à la position des requérants ( Stefanetti et autres c. Italie , précité, §§ 17 et 42). Ainsi, si aucune violation de la Convention n’avait eu lieu, la situation des requérants aurait vraisemblablement été différente puisque ceux-ci auraient pu se voir reconnaître un montant de pension plus élevé. Partant, la Cour en déduit que la violation de la Convention constatée en l’occurrence est susceptible d’avoir causé aux requérants un dommage matériel (voir, mutatis mutandis, Agrati et autres (satisfaction équitable), précité, § 13).

Afin de calculer le préjudice subi, la Cour doit examiner les questions suivantes : a) la détermination de la différence entre les montants que les requérants auraient dû obtenir en l’absence de l’intervention de la loi litigieuse et ceux effectivement perçus par eux ; b) la détermination du préjudice à dédommager sur le total des sommes que les intéressés auraient dû percevoir en l’absence de l’adoption de la loi eu égard à la double violation constatée, à savoir la violation de l’article 6 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention. a) Sur la détermination des montants correspondant à la différence entre les sommes que les requérants auraient dû obtenir en l’absence de l’intervention de la loi litigieuse et celles effectivement perçues par eux et, notamment, sur la période de référence et sur les critères de calcul

La Cour note que le Gouvernement a chiffré, à l’aide de tableaux fournis par l’INPS, le préjudice subi par chacun des requérants. À titre d’exemple le Gouvernement fournit un tableau établi par l’INPS, dans lequel figurent les arriérés de pension arrêtés en 2012 qui auraient dû être versés aux requérants en l’absence de l’adoption de la loi de 2006 voir annexe II). La Cour remarque que, de leur côté, les requérants ont inclus dans leurs propositions la différence de montant entre les pensions qu’ils auraient pu obtenir jusqu’à la fin de leur vie selon une estimation de l’espérance de vie résiduelle et celles qu’ils percevront effectivement.

Pour ce qui est de la détermination de la période de référence, la Cour ne partage pas l’argument du Gouvernement selon lequel il conviendrait de prendre uniquement en compte la période comprise entre la date de départ à la retraite des requérants et la date de l’entrée en vigueur de la loi de 2006. À ses yeux, la violation des articles 6 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 à la Convention n’est pas liée exclusivement au caractère rétroactif de la loi ainsi qu’elle l’a déjà affirmé, uniquement par rapport à la première des deux dispositions ci-dessus citées, dans les affaires Cataldo et Biraghi (précitées, §§ 65 et 66 et 51et 52 respectivement).

La Cour rejette également les prétentions des requérants fondées sur la période allant jusqu’à la fin de leur vie basée sur une estimation de l’espérance de vie résiduelle. La Cour souligne que la satisfaction équitable ne peut être accordée au titre de l’article 41 que pour autant qu’elle se rapporte à une ou plusieurs violations constatées par la Cour. En l’espèce, la Cour a constaté la violation de la Convention pour la période allant du départ à la retraite des requérants jusqu’en 2014, moment où l’arrêt sur le fond a été adopté par la Cour. Elle estime que le reste du préjudice souffert est à déterminer et régler dans le cadre de la procédure d’exécution de l’arrêt au principal (voir article 46 §§ 1 et 2 de la Convention et § 20 ci-dessous). 20. À cet égard, la Cour constate que les dommages réclamés concernant la période postérieure à la publication de l’arrêt au principal de la Cour tirent leur origine du fait que la loi litigieuse, considérée par elle comme ayant emporté violation de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, est toujours en vigueur. La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 46 §§ 1 et 2 de la Convention, dans le cadre de l’exécution de ses arrêts, les États ont l’obligation de mettre un terme à la violation constatée et d’en effacer les conséquences ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 32, CEDH 2000 ‑ XI). Ainsi, en l’occurrence, sans préjudice de la possibilité pour les requérants de saisir à nouveau la Cour pour se plaindre de nouvelles violations de leur droit de propriété en raison de l’application de la loi litigieuse après le 15 avril 2014 – date de la publication de l’arrêt au principal –, l’indemnisation du dommage subi à partir de cette date devrait être tranchée, dans le cadre de la procédure sur l’exécution du présent arrêt et de l’arrêt au principal, par les autorités nationales (voir, mutatis mutandis , Agrati et autres (satisfaction équitable), précité, § 15 ; voir également la résolution CM/ResDH (2013)91 adoptée par le Comité des Ministres le 29 mai 2013, lors de la 1171 e réunion des Délégués des Ministres, et son annexe dans l’affaire Lakićević et autres c. Monténégro et Serbie , n os 27458/06, 37205/06, 37207/06 et 33604/07, 13 décembre 2011, dans laquelle le Comité des Ministres a pris acte du rétablissement de la protection des droits prévue à l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention en raison de la modification de la loi intervenue entretemps).

Par conséquent, la Cour estime qu’il convient de prendre en considération, dans le cadre de la présente affaire, les arriérés de pension arrêtés en 2014.

Pour ce qui est des critères utilisés par les parties afin de déterminer la différence entre les sommes que les requérants auraient obtenu en l’absence de l’intervention de la loi litigieuse et celles effectivement perçues par eux, la Cour prend note de l’observation du Gouvernement selon laquelle les sommes demandées par les requérants prennent également en compte des cotisations versées à un titre autre que celui concernant les périodes de travail en Suisse. Les requérants ne formulent aucune observation sur ce point. Partant, la Cour décide de retenir comme base de calcul du dommage matériel les montants indiqués par le Gouvernement (figurant dans l’annexe III).

La Cour note, toutefois, que la période prise en compte par le Gouvernement afin de calculer les arriérés s’arrête au 29 août 2012 (paragraphe 9 ci-dessus). Par conséquent, pour la période allant de cette date jusqu’en 2014, la Cour estime qu’il y a lieu de prendre en compte comme base de calcul les sommes proposées par les requérants, ainsi qu’elle l’a fait dans les affaires Cataldo et Biraghi (précitées, §§ 66 et 52 respectivement ; voir annexe IV). b) Sur la détermination du préjudice à dédommager sur le total du montant que les requérants auraient dû percevoir en l’absence de l’adoption de la loi eu égard à la violation de l’article 6 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention

S’agissant de la thèse du Gouvernement selon laquelle le préjudice subi en l’occurrence doit être considéré comme une « perte de chance », la Cour souligne que, contrairement aux requérants des affaires Cataldo et Biraghi (précitées), les intéressés ont subi une atteinte à leur droit au respect de leurs biens qui a emporté non seulement violation de l’article 6 § 1 de la Convention, mais également celle de l’article 1 du Protocole n o 1. Pour les mêmes raisons que celles exposées au paragraphe 15 ci-dessus, elle estime que les violations de la Convention constatées dans l’arrêt au principal ont causé aux requérants un dommage matériel qui va au-delà de la simple « perte de chance ».

De même, la Cour rejette l’argument avancé par les requérants selon lequel le préjudice matériel devrait être calculé sur la base de la différence de montant entre les pensions qu’ils auraient dû obtenir en l’absence de l’intervention législative litigieuse et celles effectivement perçues par eux. 26. À cet égard, elle rappelle que, dans la présente affaire, les requérants ont été amenés à supporter une charge excessive et disproportionnée qui ne saurait se justifier par la défense des intérêts légitimes de la collectivité en raison de la réduction de plus de la moitié de leur pension (paragraphe 66 de l’arrêt au principal). La conclusion de la Cour aurait été différente s’ils avaient eu à subir une réduction raisonnable et proportionnée de leurs droits (paragraphes 58 et 59 de l’arrêt au principal).

La Cour a ainsi déjà estimé qu’une réduction de moins de la moitié des pensions des requérants n’était pas déraisonnable ( Maggio et autres c. Italie , n os 46286/09, 52851/08, 53727/08, 54486/08 et 56001/08, 31 mai 2011, § 62, Cataldo et Biraghi, précitées ; voir également Cichopek c. Pologne et 1627 autres requêtes (déc.), n o 15189/10, 14 mai 2013, § 152). Elle a par ailleurs estimé qu’il ne serait pas justifié d’accorder l’intégralité des pensions en cas de diminution dépassant ce seuil (voir, mutatis mutandis , Lakićević et autres c. Monténégro et Serbie , précité, § 80).

Par conséquent, la Cour ne peut leur allouer l’intégralité de la somme qu’ils réclament, précisément parce qu’une réduction raisonnable et proportionnée de leur droit à pension se serait conciliée avec leurs droits tels que garantis par la Convention ( Kjartan Ásmundsson c. Islande , n o 60669/00, §§ 45 et 51, CEDH 2004 ‑ IX).

Eu égard à ce qui précède et compte tenu des circonstances spécifiques de l’affaire et du type de contentieux en cause (voir Stefanetti et autres c. Italie , précité, §§ 60-65), la Cour estime raisonnable de reconnaître à titre de dommage matériel la différence entre 55 % des sommes que les requérants auraient dû obtenir en l’absence de l’intervention de la loi litigieuse et celles effectivement perçues par eux (voir annexe V).

Par conséquent, elle décide d’accorder les sommes suivantes : Requête n o Requérant Somme accordée au titre du préjudice matériel 21838/10 M. Stefanetti 146 508 EUR 21849/10 M. Rodelli 100 517 EUR 21852/10 M. Negri 159 922 EUR 21855/10 M. Della Nave 167 601 EUR 21860/10 M. Del Maffeo 166 158 EUR 21863/10 M. Cotta 72 088 EUR 21869/10 M. Curti 47 382 EUR 21870/10 M. Andreola 14 786 EUR

Enfin, la Cour estime que les requérants ne sauraient être exonérés du paiement de l’impôt, calculé conformément au droit interne, sur les sommes accordées par elle, compte tenu du fait que les arriérés des pensions sont normalement assujettis à l’impôt sur le revenu. B. Frais et dépens

Les requérants réclament 24 711,46 EUR chacun pour les frais et dépens engagés globalement devant la Cour.

Le Gouvernement ne présente pas d’observations sur ce point. 34. Étant donné que, dans l’arrêt au principal, la Cour a considéré, pour rejeter la demande relative au remboursement des frais et dépens engagés devant elle, qu’il n’existait pas de preuve de la réalité de ceux-ci (paragraphe 77 de l’arrêt au principal et point 7 du dispositif), elle ne voit pas de raisons de s’écarter en l’occurrence de ce constat.

Toutefois, la Cour rappelle que, si nécessaire, elle alloue un montant pour frais et dépens en vue du remboursement des sommes que les requérants ont dû engager non seulement pour essayer de prévenir une violation et pour la faire constater par elle, mais aussi, au besoin, pour obtenir – après un arrêt favorable – une satisfaction équitable soit des autorités nationales compétentes soit, le cas échéant, d’elle-même ( Neumeister c. Autriche (article 50), 7 mai 1974, § 43, série A n o 17, König c. Allemagne (article 50), 10 mars 1980, § 20, série A n o 36, Scordino c. Italie (n o 1) [GC], n o 36813/97, § 284, CEDH 2006 ‑ V et Kurić et autres c. Slovénie (satisfaction équitable) [GC], n o 26828/06, § 127, CEDH 2014).

Par ailleurs, la Cour rappelle que, selon sa jurisprudence, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, Maktouf et Damjanović c Bosnie-Herzégovine [GC], n os 2312/08 et 34179/08, § 94, CEDH 2013).

En l’occurrence, compte tenu des documents dont elle dispose et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable d’octroyer à ce titre 5 000 EUR aux requérants conjointement pour la procédure menée devant elle après le prononcé de l’arrêt au principal. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit que l’État défendeur doit verser, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, a) les sommes suivantes pour dommage matériel : i. au requérant de la requête n o 21838/10 : 146 508 EUR (cent quarante-six mille cinq cent huit euros), ii. au requérant de la requête n o 21849/10 : 100 517 EUR (cent mille cinq cent dix-sept euros), iii. au requérant de la requête n o 21852/10 : 159 922 EUR (cent cinquante-neuf mille neuf cent vingt-deux euros), iv. au requérant de la requête n o 21855/10 : 167 601 EUR (cent soixante-sept mille six cent un euros), v. au requérant de la requête n o 21860/10 : 166 158 EUR (cent soixante-six mille cent cinquante-huit euros), vi. au requérant de la requête n o 21863/10 : 72 088 EUR (soixante-douze mille quatre-vingt-huit euros), vii. au requérant de la requête n o 21869/10 : 47 382 EUR (quarante-sept mille trois cent quatre-vingt-deux euros), viii. au requérant de la requête n o 21870/10 : 14 786 EUR (quatorze mille sept cent quatre-vingt-six euros) ; b) 5 000 EUR (cinq mille euros) pour frais et dépens, conjointement aux requérants, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par eux ; c) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 2. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 1 er juin 2017, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Renata Degener Linos-Alexandre Sicilianos Greffière adjointe Président ANNEXE I Liste des requérants Requête n o Introduite le Requérant Date de naissance Lieu de résidence 21838/10 14/04/2010 Emilio STEFANETTI 21/10/1940 Dubino 21849/10 14/04/2010 Giovacchino RODELLI 18/03/1942 Talamona 21852/10 14/04/2010 Roberto NEGRI 11/01/1937 Castione Andevenno 21855/10 13/04/2010 Luigi DELLA NAVE 28/03/1933 Morbegno 21860/10 13/04/2010 Gottardo DEL MAFFEO 20/10/1938 Spriana 21863/10 13/04/2010 Rinaldo COTTA 14/08/1944 San Martino Val Masino 21869/10 13/04/2010 Fausto CURTI 28/05/1942 Verceia 21870/10 13/04/2010 Luigi ANDREOLA 22/10/1944 Tirano ANNEXE II Prétentions des requérants et estimations du Gouvernement Requête n o Nom des requérants Différence entre ce que les requérants auraient obtenu en l’absence de la loi et ce qu’ils ont perçu (arriérés jusqu’à la fin de vie estimée), équivalant au dommage matériel demandé par les requérants Différence, selon le Gouvernement, entre ce que les requérants auraient obtenu en l’absence de la loi et ce qu’ils ont perçu à partir de la date de leur départ à la retraite jusqu’en 2006 Préjudice subi par les requérants, relevant de la « perte de chance », à octroyer selon le Gouvernement 21838/10 M. Stefanetti 435 549 EUR 183 970 EUR 9 198 EUR 21849/10 M. Rodelli 394 309 EUR 127 824 EUR 6 391 EUR 21852/10 M. Negri 391 462 EUR 194 258 EUR 9 712 EUR 21855/10 M. Della Nave 452 878 EUR 242 449 EUR 12 122 EUR 21860/10 M. Del Maffeo 423 348 EUR 212 335 EUR 10 616 EUR 21863/10 M. Cotta 565 282 EUR 82 232 EUR 4 111 EUR 21869/10 M. Curti 375 771 EUR 84 075 EUR 4 203 EUR 21870/10 M. Andreola 873 683 EUR 56 232 EUR 2 811 EUR