AFFAIRE FERRARA c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

08.11.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE FERRARA c. ITALIE (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA FERRARA c. ITALIA Cerere nr. 65165/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 noiembrie 2012 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Ferrara c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Isabelle Berro-Lefevre, președinte, Guido Raimondi, Helen Keller, judecători, și Françoise Elens-Passos; graffiter adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 octombrie 2012, Renunță la hotărâre, care a fost adoptat la această dată de procedură La data de origine a cauzei se află o cerere (n 65165/01) îndreptată împotriva Republicii Italiene, inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Angelo Ferrara ( La 9 ianuarie 2001, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 18 martie 2004, cererea a fost declarată parțial inadmisibilă, iar obiecțiile reținute din legalitatea procedurii [art. 6 alineatul (1) din Convenție] și din încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 au fost comunicate guvernului. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a deținut un teren situat în Taormine. În 1978, municipalitatea Taormine a adoptat un plan general de mai bine de urbanism (piano regolatore general - inff PRG) și a desemnat majoritatea terenului reclamantului pentru crearea unui parc public (verde pubblico). La 5 decembrie 1978, municipalitatea a aprobat proiectul de construcție a unei piscine și, printr-un decret din 13 iunie 1979, a acordat ocupația de urgență a terenului reclamantului. A anulat decretul de ocupație de urgență pe motivul că a fost adoptat fără deliberarea prealabilă a Consiliului municipal din Taormine. 10. Această hotărâre a fost confirmată de Consiliul de Stat la 6 august 1987. 11. Între timp, la 25 iunie 1983, reclamantul a numit municipalitatea Taormine în fața Tribunalului din Messina, susținând că ocupația terenului său era ilegală pe motiv că aceasta era restantă fără a se efectua exproprierea oficială a terenului și plata unei despăgubiri. Prin urmare, reclamantul a solicitat restituirea terenului și, în subsidiar, o despăgubire corespunzătoare valorii de piață a bunului. 12. Prin hotărârea definitivă din 4 februarie 1987, Tribunalul a declarat că proprietatea de teren a trecut la administrație la 31 decembrie 1981 ca efect al construcției de lucrări publice. 13. 1989, aceeași instanță a condamnat municipalitatea Taormine să plătească, de asemenea, o sumă pentru perioada de ocupație a terenului, cuprinsă între 25 august 1979 și 31 decembrie 1981, care, în conformitate cu hotărârea TAR, era la fel de ilegală. Instanța a acordat, de asemenea, reclamantului o despăgubire pentru pierderea de valoare a părții reziduale a terenului, la o sumă de 2 331 391 700 de lire italiene (ITL) (această parte a deciziei nu a făcut obiectul unui recurs și a devenit ceva judecat). Printr-un act notificat la 2 mai 1989, reclamantul sesizează instanța de apel a Messinei în vederea obținerii unei despăgubiri mai mari. 15. Prin Hotărârea din 7 ianuarie 1994, curtea de apel a condamnat municipalitatea Taormine să plătească reclamantului suma reevaluată de 8 441 907 La 30 martie 1985, reclamantul s-a ocupat de casare. 17. Prin hotărârea din 3 iunie 1998, Curtea de Casație a retrimis examinarea cauzei în instanța de judecată din Catania, pentru ca aceasta să recalculeze suma care trebuie acordată în conformitate cu Legea nr. 662 din 1996, intrată în vigoare între timp. 18. La 4 martie 2002, s-a depus o expertiză la grefă. Aceasta a fost de 4 233 920 000 lire italiene (ITL) (2 186 640 EUR). 19. Prin hotărârea din 20 septembrie 2002, instanța de apel din Catania a condamnat administrația Taormine să plătească reclamantului suma reevaluată de 2 210 465 EUR, plus dobânda calculată începând cu 31 În decembrie 1981. 20. Prin hotărârea din 6 martie 2008, prin care s-a primit recursul reclamantului, Curtea de Casație a retrimis examinarea cauzei la tribunalul din Catania, astfel încât aceasta din urmă să recalculeze suma care trebuie acordată reclamantului fără a ține seama de Legea nr. 662 din 1996 declarată neconstituțională între timp. 21. Reclamantul a solicitat instanței de apel să recalculeze compensația în 2 049 972,37 EUR pentru pierderea proprietății terenului plus 7 027 395,39 EUR cu titlu de dobânzi legale. 22. Prin Hotărârea din 9 septembrie 2010, instanța de apel din Catania după ce a considerat că valoarea terenului era de 100 000 ITL pe metru pătrat în loc de 150 000 ITL, a condamnat administrația Taormine să plătească reclamantului suma de 1 366 648 EUR ca daune materiale pentru pierderea terenului, precum și 104 281 EUR pentru prejudiciul material suferit ca urmare a utilizării terenului, plus dobânda și reevaluarea începând cu 31 decembrie 1981. 23. Această hotărâre nu a devenit încă definitivă, dat fiind că reclamantul este prevăzut în casare prin contestarea în special a modalităților de calculare a dobânzilor legale. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 24. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Guiso Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 58858/00, 22 decembrie 2009 în ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 25. Reclamantul susține că a fost privat de teren într-un mod incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 26. Guvernul ridică o excepție de neobosire a căilor de atac interne pe motiv că procedura în fața instanțelor interne nu s-a încheiat. 28. Curtea amintește că a respins deja excepții similare în cauzele Giacobbe și în alte cauze c. Italia 16041/02, 15 decembrie 2005) și Chirićc. Italia (n, n 67197/01, 11 octombrie 2005). Ea nu a primit niciun motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția în cauză. 30. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, este necesar să se declare admisibil. Pe fond 31. Reclamantul reamintește că a fost privat de proprietatea sa în temeiul principiului exproprierii indirecte, un mecanism care permite autorității publice să achiziționeze un bun în orice mod ilegal, ceea ce nu este admisibil într-un stat de drept. În plus, aplicarea legii nr. 662 din 1996 ar fi privat de orice reparație a prejudiciului suferit. 32. Potrivit guvernului, în pofida lipsei unui decret de expropriere și de transformare a terenului în mod ireversibil prin construirea unei lucrări de interes public, făcând imposibilă restituirea sa, ocupația în cauză a avut loc în cadrul unei proceduri administrative bazate pe o declarație de utilitate publică. Liquiditatea în cazul de față a criteriului de evaluare a despăgubirii introdus prin Legea nr. 662 din 1996 nu ar fi constituit un obstacol în calea obligației de a asigura un echilibru just între sacrificiul impus particularului și compensația acordată acestuia. 33. Curtea constată mai întâi că părțile și-au asumat dreptul de proprietate 34. Curtea face trimitere la jurisprudența sa în materie de expropriere indirectă (a se vedea, printre altele, Belvedere Alberghiera S.r.l. Italia, nr 31524/96, CEDH 2000-VI Scordino c. Italia (n, n 43662/98, 17 mai 2005 Velocci c. Italia, n 1717/03, 18 martie 2008) pentru recapitularea principiilor relevante și pentru o prezentare generală a jurisprudenței sale în materie. 35. În prezenta cauză, Curtea arată că, prin aplicarea principiului "expropriere indirectă," instanțele interne l-au considerat pe reclamant privat de proprietatea sa începând cu data la care s-a realizat lucrarea publică. Or, în lipsa unui act formal de expropriere, Curtea consideră că această situație nu poate fi considerată ca fiind previzibilă. Prin urmare, reclamantul a avut certitudinea juridică. În ceea ce privește privarea de teren pe care Curtea de Casație a confirmat la 3 iunie 1998, că proprietatea asupra terenului a trecut la administrație în 1981. 36. Curtea consideră că ingerința în cauză nu este compatibilă cu principiul legalității și, prin urmare, a încălcat dreptul la respectarea bunurilor reclamantului care duce la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. II. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA PRIVIND admisibilitatea 37. Reclamantul se plânge, de asemenea, că, prin aplicarea legii nr. 662 din 1996, care a intrat în vigoare în cursul procedurii, suma acordată de instanțele naționale a fost mai mică decât prejudiciul suferit. În comunicarea cauzei, Curtea a considerat că reclamantul se plângea de fapt de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție, care, în pasajele sale relevante, dispunea de Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...) 38. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să se declare admisibil. Pe fond 39. Curtea tocmai a luat în considerare, din punct de vedere al articolului 1 din protocol 1, întrucât situația denunțată de reclamant nu a fost conformă cu principiul legalității (punctul 35 de mai sus). Având în vedere motivele laice care au adus la această constatare a încălcării, Curtea consideră că 63869/00, § 30, 14 iunie 2011). III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE. 40. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale 41. Reclamantul solicită o sumă corespunzătoare diferenței dintre valoarea de piață a terenului și valoarea despăgubirii acordate la nivel național. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare antrenează pentru statul pârât obligația de a pune capăt încălcării și de a anula consecințele astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). 44. Curtea amintește că, în cauza Guiš-Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții cu privire la criteriile de despăgubire în cauzele de expropriere indirectă. În special, Comisia a decis să deroge de la pretențiile reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție al clădirilor construite de stat pe terenuri. 45. Prin urmare, plata despăgubirii trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită de către instanța competentă în cursul procedurii interne. Apoi, după deducerea eventualei sume acordate la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației. De asemenea, este necesar să se compenseze, cel puțin parțial, perioada de timp care s-a scurs de la deposirea terenurilor. 46. În acest caz, Curtea constată că instanța de apel a condamnat administrația să plătească suma de 1366,648 EUR, corespunzătoare valorii terenului la 31 decembrie 1981 plus dobândă și reevaluare, precum și suma de 104 281 EUR, plus dobânda și reevaluarea pentru a utiliza terenul. 47. Curtea observă că reclamantul și-a recunoscut la nivel național o sumă care corespunde valorii de piață a terenului său, reevaluată și însoțită de dobânzi începând cu data pierderii proprietății. Potrivit acesteia, la Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu (Giso-Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC] citată anterior, § 107). Curtea apreciază că trebuie să se ia în considerare prejudiciul care rezultă din la mai mult de un teren în perioada cuprinsă între începutul ocupației legale și momentul pierderii proprietății. Statuând în echitate, Curtea acordă reclamantului 72 000 EUR. Victima morală 49. Reclamantul solicită 500 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 50. Guvernul susține că suma solicitată este excesivă. 51. Curtea consideră că sentimentul de remușcare și de frustrare în fața deposedării ilegale a bunului său a cauzat reclamantului un prejudiciu moral important, că trebuie remediat în mod corespunzător. 52. Statuând în echitate, Curtea acordă reclamantului 10 000 EUR pentru prejudiciul moral. Costuri și cheltuieli 53. Justificative pe suport de hârtie, reclamantul solicită, de asemenea, 223 406 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor naționale și în fața Curții. 54. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. 56. Curtea nu se îndoiește de necesitatea de a angaja cheltuieli, însă consideră că sunt excesive onorariile totale revendicate în acest sens. Prin urmare, Curtea consideră că acestea trebuie rambursate doar parțial. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că este rezonabil să aloce o sumă de 20 000 EUR pentru totalitatea cheltuielilor suportate. Interese moratorii 57. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L nu este cazul să se ia în considerare ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 000 EUR (90 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 8 noiembrie 2012, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Isabelle Berro-Lefevre Grefier Adjunct Președinte