JAVANSHIROVA v. AZERBAIJAN

Comunicat la 30 august 2017 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 1781/09 Sevda JAVANSHIROVA împotriva Azerbaidjanului depusă la 25 decembrie 2008 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Sevda Javanshirova, este un național azerian, care s-a născut în 1963 și locuiește într-un spital psihiatric în localitatea Mashtaga din Baku, Azerbaidjan. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna Humbatova, președintele comunității luterane evanghelice din Baku. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost diagnosticat cu schizofrenie în 1981 și a fost atribuit un handicap de grad al doilea. Se pare că de la nașterea ei în 1963 și până în mai 1993 reclamantul a locuit într-un apartament situat în Baku. În mai 1993, reclamantul a fost plasat într-un spital psihiatric de către dl C.A., care s-a căsătorit cu ea o lună mai devreme. Dl C.A. a ocupat apartamentul în cauză și mai târziu a permis altor persoane să-l ocupe. La o dată neespecificată mama reclamantului a dus-o în Federația Rusă. Acolo au locuit într-o locuință abandonată fără utilități comune. Nu este clar pentru cât timp reclamantul a trăit cu mama ei înainte de a reveni în Azerbaidjan și fiind din nou plasat într-un spital psihiatric în Mashtaga, unde locuiește în prezent. Potrivit reclamantului, pentru unele perioade de timp ea a stat ca un fără adăpost în diferite locuri, cum ar fi stațiile de tren. În 1994, prin decizia unei instanțe din Federația Rusă, reclamantul a fost declarat incapacitatea legală. Mama ei a fost numită tutore. De la sfârșitul anului 1994 până în septembrie 2004, reclamantul a fost implicat în procedură împotriva dlui C.A. și a persoanelor care au ocupat apartamentul menționat anterior. Aceste proceduri s-au încheiat cu o decizie finală de 30 de ani. În septembrie 2004 de Plenum al Curții Supreme, care a confirmat hotărârea instanței de primă instanță din 8 iulie 2003 în favoarea reclamantului. Instanțele interne au recunoscut dreptul reclamantului de a folosi apartamentul în cauză ca locatar și au ordonat deportarea persoanelor care îl ocupă. Cu toate acestea, se pare că până în aprilie 2006 aceste persoane nu au plecat. La începutul anului 2006, reclamantul a privatizat apartamentul în cauză. La 28 februarie 2006, Departamentul de Inventar Tehnic și Inregistrare a Drepturilor de Proprietate a eliberat un certificat care confirmă drepturile de proprietate ale reclamantului asupra acestuia. Potrivit reclamantului, la începutul anului aprilie 2006 a fost anulat apartamentul în cauză și a planificat să se deplaseze în ea. Cu toate acestea, la 21 de ani În aprilie 2006, în biroul notar nr. 3, mama reclamantului, în calitate de tutore, a semnat un formular de autoritate generală ( δенераланаש доверенноста ) autorizand dl D.R. să vândă apartamentul în cauză. La 29 aprilie 2006, dl D.R. a vândut apartamentul reclamantului domnului A.G. Contractul de vânzare a fost aprobat de biroul notar nr. 9 din districtul Narimanov. Potrivit documentelor depuse de solicitant, înainte de a semna formularul de autoritate generală la 21 aprilie 2006, în aceeași zi, mama reclamantului a depus o cerere în fața autorității locale de tutore – autoritatea executivă din districtul Narimanov – („autoritatea locală de tutore”) cerând permisiunea de a vânda apartamentul reclamantului. În aceeași zi, 21 Aprilie 2006, autoritatea locală de tutelare a eliberat o autorizație solicitată de mama reclamantului, declarând că „autoritatea executivă a districtului Narimanov] nu a contestat vânzarea apartamentului ... [cu condiția ca interesele [de reclamantului] să fie luate în considerare”. Din documentele prezentate Curții se pare că mama reclamantului a folosit banii, pe care i-a primit pentru vânzarea apartamentului în cauză, pentru a-și plăti datoria proprie unei terțe persoane. Potrivit reclamantului, mama ei a fost forțată să semneze documentele relevante și să vândă apartamentul sub coerciție. Într-o dată neespecificată, dl A.G. a vândut apartamentul în cauză dlui M.S. În octombrie 2007, reclamantul a depus o acțiune împotriva ofițerilor notari ai birourilor notare nr. 3 și 9 (domnii N.O. și, respectiv, dl. R.), dl D.R., dl. A.G. și dl. M.S. A cerut Curții de District Narimanov să invalideze formularul de autoritate generală menționat mai sus, dat de mama sa d. D.R. și toate contractele de vânzare ulterioare încheiate în ceea ce privește apartamentul ei. Ea a susținut că interesele ei ca persoană cu handicap mental nu au fost luate în considerare atunci când mama ei a dat acest formular de autoritate generală domnului D.R. Potrivit reclamantului, ea solicită, de asemenea, instanței să implice autoritatea locală de tutore ca parte a contestat. Cu toate acestea, această cerere nu a fost acordată. La 22 ianuarie 2008, Curtea de District Narimanov a respins acțiunea reclamantului. Curtea a constatat că formularul de autoritate generală a fost eliberat în conformitate cu legislația (de exemplu, articolele 33.2, 33.5, 34.3 și 36.2 din Codul Civil) deoarece autoritatea locală de tutore și-a dat permisiunea mamei reclamantului să vândă apartamentul în cauză. Reclamantul a apelat, susținând că instanța de primă instanță a luat în considerare permisiunea acordată de autoritatea locală de tutoriu fără să examineze dacă această autoritate a avut într-adevăr în vedere interesul ei înainte de a decide să elibereze permisiunea. La 15 mai 2008, Curtea de Apel a menținut hotărârea instanței de primă instanță din 22 ianuarie 2008. Septembrie 2008 Curtea Supremă a susținut hotărârea din 15 mai 2008. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 6 și 8 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că autoritățile, inclusiv instanțele interne, nu au reușit să-și protejeze dreptul de a respecta domiciliul ei și dreptul de a bucura pașnic de posesiile sale. În sensul articolului 8 din Convenție, un apartament în cauză constituie „casa” reclamantului? În cazul în care autoritățile de stat au avut o datorie pozitivă în temeiul articolului 8 din Convenție de a proteja dreptul reclamantului de a respecta domiciliul ei? Autoritățile de stat au avut o datorie pozitivă în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția de a proteja dreptul reclamantului la bucurarea pașnică a bunurilor? În cazul în care au respectat aceste datorii în temeiul articolului 8 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? În special, (a) Cadrul juridic și administrativ conține suficiente garanții pentru a proteja drepturile reclamantului în temeiul articolului 8 din Convenție în acest caz? Guvernul este invitat, în special, să formuleze observații cu privire la disponibilitatea de remedii preventive și retrospective. (b) Ce procedură a urmat autoritatea locală de gardian (autoritatea executivă din districtul Narimanov) atunci când a acordat permisiunea de vânzare a apartamentului în cauză? (c) Cadrul juridic și administrativ existent funcționează în mod corespunzător în situația reclamantului? În special (i) Autoritatea locală de îngrijire a luat toate acțiunile care ar putea fi așteptate în mod rezonabil de la aceasta pentru a proteja interesele reclamantului ca persoană cu handicap mental? (ii) Instanțele interne au echilibrat echilibrul echitabil între drepturile părților la respingerea cererilor civile ale reclamantului? Reclamantul a dispus de un remediu intern eficace pentru plângerile sale din Convenția, astfel cum este necesar la art. 13 din Convenția? Reclamantul a suferit discriminări în exercitarea drepturilor acesteia din cauza handicapului mental, în conformitate cu art. 14 din Convenția, citit coroborat cu art. 8 din Convenția și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? Părțile sunt invitate să prezinte copii ale tuturor documentelor referitoare la procedurile interne, inclusiv plângerile și apelurile judiciare ale reclamantului.

Communicated on 30 August 2017

FIFTH SECTION

Application no. 1781/09

Sevda JAVANSHIROVA

against Azerbaijan

lodged on 25 December 2008

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Ms Sevda Javanshirova, is an Azerbaijani national, who was born in 1963 and lives in a psychiatric hospital in Mashtaga settlement in Baku, Azerbaijan. She is represented before the Court by Ms

T.

Humbatova, chairperson of the Evangelical Lutheran community in Baku.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

The applicant was diagnosed with schizophrenia in 1981 and was attributed a second-degree disability.

It appears that from her birth in 1963 and until May 1993 the applicant lived in a flat situated in Baku. In May 1993 the applicant was placed in a psychiatric hospital by Mr

C.A., who had married her a month earlier. Mr

C.A. occupied the flat in question and later allowed some other individuals to occupy it.

On an unspecified date the applicant’s mother took her to the Russian Federation. There they lived in an abandoned dwelling without communal utilities. It is not clear for how long the applicant lived with her mother before returning to Azerbaijan and being again placed in a psychiatric hospital in Mashtaga, where she currently resides. According to the applicant, for some periods of time she stayed as a homeless in various places such as train stations.

In 1994 by a decision of a court in the Russian Federation the applicant was declared legally incapacitated. Her mother was appointed her guardian.

From the end of 1994 until September 2004 the applicant was engaged in court proceedings against Mr C.A. and the individuals who had occupied the above mentioned flat.

Those proceedings ended by a final decision of 30

September 2004 of the Plenum of the Supreme Court, which confirmed a first-instance court’s judgment of 8

July 2003 in favour of the applicant. The domestic courts recognised the applicant’s right to use the flat in question as a tenant and ordered eviction of the individuals occupying it. However, it appears that until April

2006 those individuals did not move out.

In the beginning of 2006 the applicant privatised the flat in question. On 28

February 2006 the Baku City Department of Technical Inventory and Registration of Property Rights issued a certificate confirming the applicant’s property rights over it.

According to the applicant, in the beginning of April 2006 the flat in question was vacated and she planned to move in it.

However, on 21

April 2006, at notary office no. 3, the applicant’s mother, as her guardian, signed a general authority form (

генеральная доверенность

) authorising Mr D.R. to sell the flat in question.

On 29

April 2006 Mr D.R. sold the applicant’s flat to Mr. A.G. The sale contract was approved by notary office no. 9 of the Narimanov district.

According to the documents submitted by the applicant, before signing the general authority form on 21

April 2006, on the same day, the applicant’s mother lodged a request before the local guardianship authority

– the Narimanov district executive authority – (“the local guardianship authority”) asking for permission to sell the applicant’s flat.

On the same day, 21

April 2006, the local guardianship authority issued a permission requested by the applicant’s mother, stating that “[the Narimanov district executive authority] did not object to sale of the flat ... [provided that] the interests of [the applicant] were taken into consideration”.

From the documents submitted to the Court it appears that the applicant’s mother used the money, which she had received for the sale of the flat in question, to pay back her own debt to a third party.

According to the applicant, her mother was forced to sign the relevant documents and sell the flat under coercion.

On an unspecified date

Mr A.G. sold the flat in question to Mr M.S.

In October 2007 the applicant lodged an action against the notary officers of notary offices no.

3 and 9 (Mr N.O. and Mr R.S. respectively), Mr D.R., Mr A.G. and Mr. M.S. She asked the Narimanov District Court to invalidate the above mentioned general authority form given by her mother to Mr D.R. and all the subsequent sale contracts concluded in respect of her flat. She argued that her interests as a mentally disabled person were not taken into account when her mother gave that general authority form to Mr D.R.

According to the applicant, she also requested the court to involve the local guardianship authority as a respondent party. However, that request was not granted.

On 22 January 2008 the Narimanov District Court dismissed the applicant’s action. The court found that the general authority form had been issued in accordance with the legislation (namely, Articles 33.2, 33.5, 34.3 and 36.2 of the Civil Code) because the local guardianship authority had given its permission to the applicant’s mother to sell the flat in question.

The applicant appealed. She argued that the first-instance court took for granted the permission given by the local guardianship authority without examining whether that authority indeed took her interest into account before deciding to issue the permission.

On 15

May 2008 the Court of Appeal upheld the judgment of the first

‑

instance court of 22

January 2008.

On 25

September 2008 the Supreme Court upheld the judgment of 15

May 2008.

COMPLAINTS

The applicant complains under Articles

6 and 8 of the Convention and Article

1 of Protocol

No.

1 to the Convention that the authorities, including the domestic courts, failed to protect her right to respect for her home and her right to peaceful enjoyment of her possessions.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Did the flat in question constitute the applicant’s “home”, within the meaning of Article 8 of the Convention? If so, did the State authorities have a positive duty under Article 8 of the Convention to protect the applicant’s right to respect for her home?

2.

Did the State authorities have a positive duty under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention to protect the applicant’s right to peaceful enjoyment of possessions?

3.

If so, did they comply with those duties under Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention? In particular,

(a)

Did the legal and administrative framework contain sufficient safeguards to protect the applicant’s rights under Article 8 of the Convention in the present case? The Government are invited, in particular, to comment on the availability of preventive and retrospective remedies.

(b)

Which procedure did the local guardianship authority (the Narimanov district executive authority) follow when giving the permission for the sale of the flat in question?

(c)

Was the existing legal and administrative framework functioning properly in the applicant’s situation? In particular,

(i)

Did the local guardianship authority take all actions that could reasonably be expected from it to protect the applicant’s interests as a mentally disabled person?

(ii)

Did the domestic courts strike a fair balance between the rights of the parties when dismissing the applicant’s civil claims?

4.

Did the applicant have at her disposal an effective domestic remedy for her Convention complaints, as required by Article 13 of the Convention?

5.

Has the applicant suffered discrimination in the enjoyment of her Convention rights on the ground of her mental disability, contrary to Article

14 of the Convention read in conjunction with Article

8 of the Convention and Article

1 of Protocol No.

1 to the Convention?

6.

The parties are requested to submit copies of all documents relating to the domestic proceedings, including the applicant’s judicial complaints and appeals.