Comunicat la 5 septembrie 2017 CINCEA SECȚIUNE Cererea nr. 11260/10 Mariyka Todorova POPOVA și Asen Asparuhov POPOV împotriva Bulgariei, introdusă la 25 ianuarie 2010 EXPOSAT DE FAPTE Reclamanții, dl Mariyka Todorova Popova și dl Asparuhov Popov, sunt resortisanți bulgari, născuți în 1941 și, respectiv, în 1936 și reședința în Dorkovo. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamanții sunt soți. La 16 mai 2004, fiica lor, K.D., a murit într-un accident de circulație. S-au deschis proceduri penale împotriva S.V., șoferul vehiculului care provocase accidentul. Reclamanții, fiul și lașul lui K.D. și cealaltă victimă a accidentului în cauză, T.B., s-au constituit părți civile ale procedurii. Prin hotărârea definitivă din 18 noiembrie 2004, pronunțată pe baza recunoașterii faptelor, Tribunalul Regional din Pazardzhik a recunoscut S.V. vinovat că a cauzat din neglijență moartea fiicei reclamanților și că a comis traume fizice la T.B. El a fost condamnat, de asemenea, să plătească următoarele sume ca daune-interese: 35 000 BGN fiecăruia dintre reclamanți, 100 000 BNG au primit titluri executorii de la K.D., 50 000 BGN de la fiul lui K.D. și 20 000 BGN de la T.B. Reclamanții și celelalte trei părți interesate au primit titluri executorii pentru sumele datorate, dar nu le-au putut recupera din cauza insolvenței S.V. în 2005, au atribuit separat societății căreia S.V. i-a atribuit asigurarea de răspundere civilă. Prin două hotărâri din 17 iulie 2006, tribunalul orașului Sofia a dat câștigul de cauză la execuție și fiului lui K.D. pentru suma de 20 000 BGN și 25 000 BGN și altei victime, T.B., pentru suma de 16 Prin hotărârea din 2 februarie 2007, Curtea de apel a Sofiei a acordat 40 000 BGN-ului lui K.D. și 40 000 BGN-ului fiului lui K.D. și, la 18 iulie 2007, aceeași instanță a confirmat pe deplin hotărârea Tribunalului orașului Sofia pronunțată în cauza celeilalte victime T.B. Aceste două hotărâri au fost confirmate la 1 august 2007 și la 30 aprilie 2008 de Curtea Supremă de Casație. În aceste hotărâri și hotărâri, instanțele au considerat că reclamanții aveau dreptul să dea în judecată persoana care a comis accidentul: faptul că acesta fusese deja condamnat la plata despăgubirilor, deoarece cei interesați nu au putut recupera sumele alocate. Între timp, printr-o hotărâre din 21 februarie 2008, tribunalul orașului Sofia a dat câștig de cauză celor doi reclamanți și a condamnat aceeași societate de asigurare la despăgubirea a 20 000 BGN fiecare pentru pierderea fiicei lor în timpul accidentului de circulație cauzat de S.V. Compania pârâtă interjeta apel. Prin hotărârea din 26 februarie 2009, Curtea de apel a Sofia a anulat hotărârea instanței inferioare, pe motiv că acțiunea reclamanților era inadmisibilă în temeiul dreptului intern. Instanța de apel consideră că persoanele care nu au dreptul să dea în judecată compania de asigurare pentru a primi sumele cu titlu de despăgubiri, întrucât primiseră deja condamnarea la plata unor daune pentru aceleași sume și pentru același eveniment, și anume moartea fiicei lor. Judecata instanței de apel a fost pronunțată de aceiași judecători care au dat câștig de cauză celor curajoși și fiului lui K.D. la 2 februarie 2007. Reclamanții s-au ocupat de casare și au ridicat un motiv întemeiat pe contradicția dintre încheierea procedurii de recurs în ceea ce privește inaplicabilitatea articolului 407 alineatul (1) din Legea comerțului și a hotărârilor pronunțate de Curtea Supremă de Casație în cauze similare. Prin decizia din 4 decembrie 2009, Curtea Supremă de Casație a refuzat să examineze recursul reclamanților, pe motiv că decizia adoptată de instanța de judecată în cauza lor nu contrazicea propria sa jurisprudență în această privință. În acest scop, aceasta a citat două din hotărârile sale din 2009. La art. 407 alineatul (1) din Legea comerțului, în vigoare la momentul faptei, a fost formulată după cum urmează persoana vătămată față de care persoana asigurată este responsabilă, are dreptul de a solicita despăgubiri direct la . În jurisprudența lor, instanțele interne au fost nevoite să răspundă la întrebarea dacă exercitarea cu succes a acțiunii în răspundere civilă împotriva autorului unei infracțiuni a dus la solicitarea, ulterior, a unei reparații în fața delincvenților în temeiul articolului 407 alineatul (1) din Legea comerțului. Două soluții au intrat în jurisprudența tribunalelor civile, inclusiv în cea a Curții Supreme de Casație. Prima soluție a fost aceea de a permite persoanei vătămate să se îndrepte către Ö Õ , dacă delincventul condamnat în prealabil nu ar fi plătit suma alocată cu titlu de despăgubiri ( Реение No 623 от 01.08.2007г. по т.д. No 270/2007г. на ВКС, Т.К., II т.о., Ренение 236 от 30.04.2008г. по т.д. No 917/2007г. на ВКС, Т.К., II т.о. Potrivit celei de-a doua soluții, dacă instanțele i-ar fi acordat reclamantului un câștig de cauză în cadrul unei acțiuni în despăgubire împotriva autorului infracțiunii, acesta nu ar fi putut introduce ulterior o acțiune împotriva instanței pentru a solicita aceeași despăgubire, chiar dacă suma nu ar fi fost plătită de infractor ( Реение No 1126 от 10.01.2006г. по т.д. No 331/2005г. на ВКС, Т.К., II т.о., Реение No 82 от 07.07.2009г. по т.д. No. 28/2009г. на ВКС, Т.К., I т. Реение No 197 от 30.11.2009г. по т.д. No 352/2009г. на ВКС. Т. К. II т.о.) La 6 iunie 2012, Curtea Supremă de Casație a făcut o hotărâre interpretativă cu privire la această chestiune (Тълкуватататате реение No 2 от 06.06.2012г. на ВК по т. т. д. д. No 1г. К. К. Înalta instanță a constatat că jurisprudența instanțelor civile era contradictorie și că erau două poziții diferite cu privire la problema dacă persoana a fost autorizată să se pronunțe în instanță la data de: a] după ce a obținut câștig de cauză împotriva delincventului. Curtea Supremă de Casație reține soluția care permite intentarea unei acțiuni împotriva instanței în cazul în care infractorul condamnat nu a plătit despăgubirile acordate de instanțe. GRIEF Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanții susțin că, în cauza lor civilă și în cauzele civile respective ale celui cu culpă și ale fiului lui K.D. și al T.D., care erau identice din punct de vedere factual și juridic, tribunalul de apel al Sofia și Curtea Supremă de Casație au adoptat hotărâri contradictorii și contrare jurisprudenței constante a acestei din urmă instanțe. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE A fost efectuată în mod echitabil procedura civilă introdusă de solicitanți, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție? În special, a fost respectat principiul securității juridice în acest caz (a se vedea Iordan Iordanov și alții c. Bulgaria, nr 23530/02, § 49-53, 2 iulie 2009)
Communiquée le 5 septembre 2017
Requête n
o
11260/10
Mariyka Todorova POPOVA et Asen Asparuhov POPOV
contre la Bulgarie
introduite le 25 janvier 2010
Les requérants, M
me
Mariyka Todorova Popova et M. Asen Asparuhov Popov, sont des ressortissants bulgares, nés respectivement en 1941 et en 1936 et résidant à Dorkovo.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Les requérants sont époux.
Le 16 mai 2004, leur fille, K.D., décéda lors d’un accident de la circulation. Des poursuites pénales furent ouvertes contre S.V., le conducteur du véhicule qui avait causé l’accident. Les requérants, le fils et l’époux de K.D. et l’autre victime de l’accident en cause, T.B., se constituèrent parties civiles à la procédure.
Par un jugement définitif du 18 novembre 2004, rendu sur reconnaissance des faits, le tribunal régional de Pazardzhik reconnut S.V. coupable d’avoir causé par négligence la mort de la fille des requérants et d’avoir infligé des traumatismes physiques à T.B. Il fut également condamné à payer les sommes suivantes à titre de dommages et intérêts
: 35
000 BGN à chacun des requérants, 100
000 BNG à l’époux de K.D., 50
000 BGN au fils de K.D. et 20
000 BGN à T.B.
Les requérants et les trois autres intéressés se munirent de titres exécutoires pour les sommes dues, mais ne purent pas les recouvrer à cause de l’insolvabilité de S.V. En 2005, ils assignèrent séparément en justice la compagnie auprès de laquelle S.V. avait contracté son assurance de responsabilité civile. Ils demandèrent le paiement des sommes respectives allouées par le tribunal pénal à titre de dommages et intérêts en vertu de l’article 407, alinéa 1 de la loi du commerce.
Par deux jugements du 17 juillet 2006, le tribunal de la ville de Sofia donna gain de cause à l’époux et au fils de K.D. pour les sommes respectives de 20
000 BGN et 25
000 BGN, et à l’autre victime, T.B., pour la somme de 16
000 BGN. Par un jugement du 2 février 2007, la cour d’appel de Sofia alloua 40
000 BGN à l’époux de K.D. et 40
000 BGN au fils de K.D. et, le 18 juillet 2007, la même cour confirma entièrement le jugement du tribunal de la ville de Sofia rendu dans l’affaire de l’autre victime T.B. Ces deux jugements furent confirmés le 1
er
août 2007 et le 30
avril 2008, par la Cour suprême de cassation.
Dans ces jugements et arrêts, les tribunaux estimèrent que les demandeurs avaient le droit d’assigner en justice l’assureur de l’auteur de l’accident nonobstant le fait que ce dernier avait été déjà condamné au paiement des dommages et intérêts, parce que les intéressés n’avaient pas pu recouvrer les sommes allouées.
Entre-temps, par un jugement du 21 février 2008, le tribunal de la ville de Sofia donna gain de cause aux deux requérants et condamna la même compagnie d’assurance à les indemniser à la hauteur de 20
000
BGN chacun pour la perte de leur fille au cours de l’accident de la circulation causé par S.V. La compagnie défenderesse interjeta appel.
Par un jugement du 26 février 2009, la cour d’appel de Sofia annula le jugement du tribunal inférieur, au motif que l’action des requérants était irrecevable au regard du droit interne. La cour d’appel estima que les requérants n’avaient pas le droit d’assigner en justice la compagnie d’assurance pour se voir allouer les sommes à titre de dommages et intérêts, dès lors qu’ils avaient déjà obtenu la condamnation de l’assuré pour les mêmes sommes et pour le même événement, à savoir la mort de leur fille. Le jugement de la cour d’appel fut rendu par les mêmes juges qui avaient donné gain de cause à l’époux et au fils de K.D., le 2
février 2007.
Les requérants se pourvurent en cassation. Ils soulevèrent un moyen tiré de la contradiction entre la conclusion de la cour d’appel quant à l’inapplicabilité de l’article 407, alinéa 1 de la loi du commerce et des arrêts rendus par la Cour suprême de cassation dans des affaires similaires.
Par une décision du 4 décembre 2009, la Cour suprême de cassation refusa d’examiner le pourvoi des requérants, au motif que la décision adoptée par la cour d’appel en leur affaire ne contredisait pas sa propre jurisprudence en la matière. Elle cita à cet effet deux de ses arrêts de 2009.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
L’article 407, alinéa 1 de la loi du commerce, en vigueur à l’époque des faits, était libellé comme suit
:
«
La personne lésée vis-à-vis de laquelle la personne assurée est responsable, a le droit de demander réparation directement à l’assureur
».
Dans leur jurisprudence, les tribunaux internes ont été amenés à répondre à la question de savoir si l’exercice réussi de l’action en responsabilité civile contre l’auteur d’un délit empêchait l’intéressé de demander par la suite une réparation à l’assureur du délinquant en vertu de l’article 407, alinéa 1 de la loi du commerce.
Deux solutions ont immergé dans la jurisprudence des tribunaux civils, y compris dans celle la Cour suprême de cassation.
La première solution consistait à permettre à la personne lésée de se tourner vers l’assureur, si le délinquant condamné au préalable n’avait pas payé la somme allouée à titre de dommages et intérêts (
Решение № 623 от 01.08.2007г. по т.д. № 270/2007г. на ВКС, Т.К., II т.о., Решение
236 от 30.04.2008г. по т.д. № 917/2007г. на ВКС, Т.К., II
т.о.
).
Selon la deuxième solution, si les tribunaux avaient donné gain de cause au demandeur dans le cadre d’une action en dommages et intérêts contre l’auteur du délit, celui-là ne pouvait pas introduire par la suite une action contre l’assureur pour demander ce même dédommagement, même si la somme allouée n’avait pas été payée par le délinquant (
Решение № 1126 от 10.01.2006г. по т.д. № 331/2005г. на ВКС, Т.К., II т.о., Решение №
82 от 07.07.2009г. по т.д. № 28/2009г. на ВКС, Т.К., I т.о.
,
Решение № 197 от 30.11.2009г. по т.д. № 352/2009г. на ВКС, Т.К., II т.о.)
.
Le 6 juin 2012, la Cour suprême de cassation rendit un arrêt interprétatif sur cette question (
Тълкувателно решение № 2 от 06.06.2012г. на ВКС по т.д. № 1/2010г., ОСТК).
La haute juridiction constata que la jurisprudence des tribunaux civils étaient contradictoire et qu’il existait deux positions différentes sur la question de savoir s’il était permis à la personne lésée d’assigner en justice l’assureur après avoir obtenu gain de cause contre le délinquant. La Cour suprême de cassation retint la solution qui permettait d’intenter un recours contre l’assureur dans le cas où le délinquant condamné n’avait pas payé le dédommagement alloué par les tribunaux.
GRIEF
Invoquant l’article
6 §
1 de la Convention, les requérants allèguent que, dans leur affaire civile et dans les affaires civiles respectives de l’époux et du fils de K.D. et de T.D., qui étaient identiques des points de vue factuel et juridique, la cour d’appel de Sofia et la Cour suprême de cassation ont adopté des décisions de justice contradictoires et contraires à la jurisprudence constante de cette dernière cour.
La procédure civile intentée par les requérants a-t-elle été menée équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention
? En particulier, le principe de la sécurité juridique a-t-il été respecté en l’occurrence (voir
Iordan Iordanov et autres c. Bulgarie
, n
o
23530/02, §§
49-53, 2
juillet 2009)
?