AFFAIRE PAPADOPOULOS c. GRÈCE

STRASBURG 7 septembrie 2017 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Papadopoulos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Kristina Pardalos, președinte, Ksenija Turković, Tim Eicke, judecători, și Renata Degener, deputată din secțiune După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 11 iulie 2017, se pronunță pronunțarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 3327/12) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Nikolaos Papadopoulos ( 2012 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 7 octombrie 2016, obiecțiunile formulate în temeiul articolelor 6 alineatul (1) și 13 din convenție au fost comunicate guvernului în ceea ce privește durata procedurii în fața Tribunalului Administrativ de Primă Instanță ( În conformitate cu art. 54 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE L ) o cerere de obținere a unei sume de 2 632 352 drachmes (aproximativ 7 725 EUR), care corespunde dobânzilor moratorii pentru o despăgubire suplimentară (συμπληρωματικό εφάπα La 29 octombrie 1998, instanța administrativă a respins acțiunea reclamantului (Decizia nr. 10837/1998). La 4 martie 1999, reclamantul a răspuns la apelul la decizia menționată. La 31 octombrie 2001, instanța administrativă a respins recursul reclamantului (hotărârea nr. 4913/2001). La 30 decembrie 2001, reclamantul s-a ocupat de casarea în fața Consiliului de Stat. 11. La 6 iulie 2011, Consiliul de Stat, după o serie de amânări, printr-o decizie înainte de a pronunța o hotărâre, a prezentat cauza în fața sesiunii sale plenare, având în vedere importanța chestiunilor ridicate în speță (Decizia 2094/2011). 12. La 6 iunie 2014, formarea plenară a Consiliului de Stat a respins recursul (hotărârea nr. 2115/2014). II. LEGEA INTERNE PERTINENT 13. Procesul echitabil și durata rezonabilă mai ales la 2 aprilie 2012, a introdus, la articolele 53-58, o nouă acțiune de despăgubire în vederea acordării unei satisfacții echitabile în cazul prelungirii nejustificate a unei proceduri administrative. La art. 55 alineatul (1) din această lege, art. 55 alineatul (1) prevede următoarele: Orice cerere de satisfacție echitabilă trebuie depusă în fața fiecărui grad de jurisdicție separat și trebuie prezentată în termen de șase luni de la publicarea deciziei definitive a instanței în fața căreia, potrivit reclamantului, durata procedurii a fost excesivă. (...) ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 6 § 1 ȘI 13 DIN CONVENȚIA 14. Reclamantul susține că durata procedurii în fața Tribunalului Administrativ de Primă Instanță și în fața Tribunalului Administrativ de Primă Instană din Etta a încălcat principiul termenului rezonabil și că nu există nicio cale de atac efectivă în dreptul intern care să îi permită să se plângă în această privință. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în ... Convenția au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 15. În acest caz, perioada care trebuie luată în considerare a început la data de 23 În decembrie 1996, data sesizării Tribunalului Administrativ de către reclamant și se încheie la 31 octombrie 2001, data publicării hotărârii Tribunalului Administrativ de Primă Instanță. Prin urmare, aceasta a durat patru ani și mai mult de zece luni pentru două instanțe. 16. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, De asemenea, Curtea amintește că art. 13 din Convenție garantează o cale de atac eficientă în fața unei instane naionale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligaiei, impusă prin art. 6 alineatul (1) să audă cauzele într-un termen rezonabil (Kudla c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDH 2000- XI). 18. Comisia reamintește, de asemenea, că a abordat în mod repetat cazuri similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Vassilios Athanasiou și al doilea c. Grecia, citată anterior). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea nu identifică niciun fapt sau argument care să o convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu a fost excesivă și nu a răspuns la cerința termenului rezonabil 20. În ceea ce privește art. 13 din Convenție, dat fiind că legea nr. 4055/2012 (punctul 13 de mai sus) nu acoperea procedura în fața Tribunalului Administrativ de Primă Instană și a Tribunalului Administrativ de Primă Instană, Curtea ia notă de faptul că reclamantul în cauză nu a dispus, la momentul faptelor, de o aciune efectivă care i-ar fi permis să obină sancionarea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenie. 21. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se declare obiecțiunile admisibile și să se ajungă la concluzia încălcării articolelor 6 alineatul (1) și 13 din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 22. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: imprejmuiește pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 23. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 7 septembrie 2017, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Renata Degener Kristina Pardalos Grefier Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE

PAPADOPOULOS c. GRÈCE

(

Requête n

o

3327/12)

ARRÊT

STRASBOURG

7 septembre 2017

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Papadopoulos c. Grèce,

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de

:

Kristina Pardalos,

présidente,

Ksenija Turković,

Tim Eicke,

juges,

et de Renata Degener,

greffière adjointe

de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 juillet 2017,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

3327/12) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet État, M.

Nikolaos Papadopoulos («

le requérant

»), a saisi la Cour le 9

janvier

2012 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. M. Apessos, Président du Conseil juridique de l’État.

3.

Le 7 octobre 2016, les griefs tirés des articles 6 § 1 et 13 de la Convention ont été communiqués au Gouvernement en ce qui concerne la durée de la procédure devant le tribunal administratif de première instance d’Athènes («

le tribunal administratif

») et la cour administrative d’appel d’Athènes («

la cour administrative d’appel

») et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus conformément à l’article 54 § 3 du règlement de la Cour.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPECE

4.

Le requérant est né en 1937 et réside à Athènes.

5.

Le 4 novembre 1996, le requérant, officier de l’armée en retraite, saisit la «

caisse de solidarité de l’armée

» (

ταμείο αλληλοβοηθείας στρατού

) d’une demande tendant à obtenir un montant de 2 632 352 drachmes (soit 7

725

EUR environ), correspondant aux intérêts moratoires sur une indemnité complémentaire (

συμπληρωματικό εφάπαξ βοήθημα

) qui lui avait été allouée.

6.

Le 23 décembre 1996, le requérant saisit le tribunal administratif d’un recours contre l’omission de la caisse de répondre à sa demande et le rejet tacite de cette dernière.

7.

Le 29 octobre 1998, le tribunal administratif rejeta le recours du requérant (décision n

o

10837/1998).

8.

Le 4 mars 1999, le requérant interjeta appel de ladite décision.

9.

Le 31 octobre 2001, la cour administrative d’appel, rejeta l’appel du requérant (arrêt n

o

4913/2001).

10.

Le 30 décembre 2001, le requérant se pourvut en cassation devant le Conseil d’État.

11.

Le 6 juillet 2011, le Conseil d’État, après plusieurs ajournements, par une décision avant dire droit renvoya l’affaire devant sa formation plénière, en raison de l’importance des questions soulevées en l’espèce (décision

n

o

2094/2011).

12.

Le 6 juin 2014, la formation plénière du Conseil d’État rejeta le pourvoi (arrêt n

o

2115/2014).

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

13.

La loi n

o

4055/2012, intitulée «

procès équitable et durée raisonnable

» et entrée en vigueur le 2 avril 2012, a introduit, en ses articles

53 à 58, un nouveau recours indemnitaire visant à l’octroi d’une satisfaction équitable en cas de prolongation injustifiée d’une procédure administrative. L’article 55 § 1 de cette loi dispose ce qui suit:

«

Toute demande de satisfaction équitable doit être introduite devant chaque degré de juridiction séparément. Elle doit être présentée dans un délai de six mois après la publication de la décision définitive de la juridiction devant laquelle la durée de la procédure a été, selon le demandeur, excessive. (...)

»

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION

14.

Le requérant allègue que la durée de la procédure devant le tribunal de administratif de première instance d’Athènes et devant la cour administrative d’appel d’Athènes a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» et qu’il n’existe aucun recours effectif en droit interne lui permettant de se plaindre à cet égard. Il invoque les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, ainsi libellés

:

Article 6 § 1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Article 13

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la ... Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

15.

En l’espèce, la période à considérer a commencé le 23

décembre 1996, date de la saisine du tribunal administratif par le requérant et s’est terminée le 31 octobre 2001, date de la publication de l’arrêt de la cour administrative d’appel. Elle a donc duré quatre ans et plus de dix mois pour deux instances.

16.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Vassilios Athanasiou et autres c. Grèce,

n

o

50973/08, 21 décembre 2010).

17.

La Cour rappelle également que l’article 13 de la Convention garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (

Kudla c. Pologne

[GC], n

o

30210/96, §

156, CEDH 2000- XI).

18.

Elle rappelle aussi avoir traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6 §

1 de la Convention (voir

Vassilios Athanasiou et autre c. Grèce,

précité).

19.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour ne décèle aucun fait ni argument propre à la convaincre de parvenir à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse a été excessive et n’a pas répondu à l’exigence du «

délai raisonnable

».

20.

S’agissant de l’article 13 de la Convention, étant donné que la loi n

o

4055/2012 (paragraphe 13 ci-dessus) ne couvrait pas la procédure devant le tribunal administratif de première instance et la cour administrative d’appel, la Cour note que le requérant concerné n’a pas disposé, à l’époque des faits, d’un recours effectif qui lui aurait permis d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.

21.

Au vu de ce qui procède, il convient de déclarer lesdits griefs recevables et de conclure à la violation des articles 6 § 1 et 13 de la Convention.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

22.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

23.

Le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation des articles 6 § 1 et 13 de la Convention.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 septembre 2017, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour.

Renata Degener

Kristina Pardalos

Greffière adjointe

Présidente