SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 31605/14 Emmanouil MARAGGOULIS împotriva Greciei și alte 4 cereri (a se vedea lista din anexă) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 11 iulie 2017 într-un comitet compus din Kristina Pardalos, președinte, Ksenija Turković, Tim Eicke, judecători, și Renata Degener, membru adjunct al secțiunii Având în vedere cererile menționate mai sus introduse la datele indicate în tabelul anexat, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE lista recurentelor figurează în tabelul anexat. Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de către domnul N. Papadopoulos, avocat în barou dai.
La 12 octombrie 2016, au fost comunicate autorităților publice obiecțiile formulate în temeiul articolelor 6 alineatul (1) și 13 din convenție cu privire la durata procedurii în fața instanței administrative de primă instanță ( Tribunalul Administrativ și Tribunalul Administrativ D.A.P.A. La 30 decembrie 1998, reclamanții, ofițeri ai armatei, au sesizat instanța administrativă cu o acțiune comună împotriva statului, care se plângea că nu a beneficiat de o creștere a salariului ( La data de 9 februarie 2000, tribunalul administrativ a respins de două ori acțiunea reclamanților (Decizia nr. 1036/2001) la 13 decembrie 2001, la data de 13 decembrie 2001, la data de 29 decembrie 2000. La 29 decembrie 2000, instanța administrativă a respins acțiunea reclamanților (Decizia nr. 1036/2001).
La 16 aprilie 2003, Tribunalul Administrativ a avut loc în fața instanței administrative din cauza recursului. 10. La 22 mai 2003, această instanță a infirmat decizia instanței administrative și a dat dreptul la acțiunea reclamanților (hotărârea nr. 2300/2003). 11. La 8 decembrie 2003, statul s-a ocupat de casarea în fața Consiliului de Stat. 12. La 22 aprilie 2013, Consiliul de Stat a clasat hotărârea atacată și, hotărând cu privire la fond, a acordat parțial dreptul la acțiune al reclamanților (hotărârea 1556/2013). Invocând art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii în fața instanței administrative și a instanței administrative de recurs, precum și de absența în dreptul intern a unei căi de atac efective în această privință.
Având în vedere similitudinea cererilor cu privire la faptele și la problema de fond pe care le ridică, Curtea consideră că este necesar să li se alăture și decide să le examineze într-o singură decizie. II. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ARTICOLELOR 6 alineatul (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIE 15. Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil și că nu există nicio cale de atac eficientă în dreptul intern care să le permită să se plângă în această privință. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale.
16. Guvernul susține că, în acest caz, durata procedurii nu a fost excesivă și că întârzierile observate în desfășurarea procedurii de primă instanță sunt atribuibile reclamanților și adaugă că ritmul procedurii a fost susținut și că nu poate fi atribuită nicio perioadă de inactivitate autorităților competente. 17. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, În speță, Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la 30 decembrie 1998, data sesizării instanței administrative de către reclamanți și că aceaceasta a fost încheiată la 22 mai 2003, data la care Curtea administrativă de apel și-a pronunțat hotărârea.
Prin urmare, această procedură a durat patru ani și cinci luni pentru aproximativ două grade de jurisdicție.
Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamanții, care au solicitat amânarea termenului în fața instanței administrative de două ori, sunt răspunzători de o întârziere de aproximativ opt luni (de la 9 februarie 2000 la 11 octombrie 2000). decembrie 2000, data la care decizia instanței administrative a fost publicată la 13 decembrie 2001, data la care reclamanții au intervenit în apelul la această decizie), care nu poate fi atribuită autorităților interne (Lada și alții c. Grecia, 24610/12, § 17, 6 octombrie 2015). În plus, aceasta nu face obiectul unor perioade de inactivitate sau al unor întârzieri nejustificate în cursul procedurii în litigiu care ar putea fi atribuite comportamentului acestor autorități ( Karambatsou c. Grecia, n 40138/09, § 17, 27 martie 2012). În această privință, Comisia constată că prima dată în fața instanței administrative a fost stabilită la 9 februarie 2000, și anume la un an și puțin mai mult de o lună după sesizarea acestei instanțe de către solicitanți și că hotărârea pronunțată în această procedură (Decizia nr. 10366/2000) a fost publicată la mai puțin de trei luni de la data la care a fost pronunțată instanța din 11 octombrie 2000. În plus, Curtea ia notă de faptul că hotărârea Curții Administrative de Primă Instanță a fost pronunțată la un an și la puțin mai mult de cinci luni după sesizarea acesteia de către solicitanți.
Curtea consideră că termenele menționate anterior nu sunt incompatibile cu cerința privind termenul rezonabil prevăzută la art. 6 alineatul (1) din Convenție.
19. Având în vedere toate elementele colectate, Curtea consideră că … În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 13 din Convenție, Curtea amintește că această dispoziție a fost interpretată ca necesitând o acțiune în dreptul intern decât în cazul în care, în ceea ce privește obiecțiunile care pot fi considerate incriminabile în temeiul Convenției (a se vedea, printre altele, Boyle și Rice c. Regatul Unit, 21 iunie 1988, § 52, seria A n 131, și Zorba c. Grecia, n 76676/10, 26 aprilie 2016, § 24). Având în vedere concluziile sale anterioare cu privire la litigiul întemeiat pe art. 6 alineatul (1), Curtea consideră că instanțele judecătorești nu au niciun motiv de apărare în temeiul articolului 13 din Convenție (Pasaris c. Grecia (dec.), nr. 5334/07, 24 septembrie 2009). 23. Prin urmare, Curtea concluzionează că acest motiv trebuie respins și pentru lipsa vădită a temeiului, în conformitate cu articolul (a) și 4 din Convenție.
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească cererile Declară cererile inadmisibile. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 7 septembrie 2017. Renata Degener Kristina Pardalos Grefier Adjunct Președinte Anexă Cerere N Introduse la 1. Solicitant 2. Data nașterii 3. Locul de reședință 31605/14 22/04/2014 1. Emmanouil MARAGGOULIS 2. 1964 3. Larisa 31612/14 22/04/2014 1. Efstatios KOKINIDIS 2. 1969 3. Salonic 31618/14 22/04/2014 1. Dionysios KARASKOS 2. 1967 3. Atena 31621/14 22/04/2014 1. Dimos PAVLIDIS 2. 1968 3. Salonic 31749/14 17/04/2014 1. Dimitrios VALSADIS 2. 1967 3. Kilkis
DÉCISION Requête n o 31605/14 Emmanouil MARAGGOULIS contre la Grèce et 4 autres requêtes (voir liste en annexe) La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 11 juillet 2017 en un comité composé de : Kristina Pardalos, présidente, Ksenija Turković, Tim Eicke, juges, et de Renata Degener, greffière adjointe de section , Vu les requêtes susmentionnées introduites aux dates indiquées dans le tableau joint en annexe, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.La liste des parties requérantes figure dans le tableau joint en annexe. Les requérants ont été représentés devant la Cour par M e N. Papadopoulos, avocat au barreau d’Athènes.
2.Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») a été représenté par la déléguée de son agent, M me A. Magrippi, auditrice auprès du Conseil juridique de l’État.
3.Le 12 octobre 2016, les griefs tirés des articles 6 § 1 et 13 de la Convention ont été communiqués au Gouvernement en ce qui concerne la durée de la procédure devant le tribunal administratif de première instance d’Athènes (« le tribunal administratif ») et la cour administrative d’appel d’Athènes (« la cour administrative d’appel »), et les requêtes ont été déclarées irrecevables pour le surplus. Les circonstances de l’espèce
4.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
5.Le 30 décembre 1998, les requérants, officiers de l’armée, saisirent le tribunal administratif d’une action commune contre l’État, se plaignant de ne pas avoir bénéficié d’une augmentation de l’indemnité ( προσαύξηση επί αποζημίωσης ) qui leur aurait été due en raison de leur participation aux opérations de l’armée en dehors du territoire national.
6.L’audience, fixée initialement au 9 février 2000, fut reportée à deux reprises, d’abord au 17 mai 2000 puis au 11 octobre 2000, à la demande de l’avocat des requérants. Elle se tint à cette dernière date.
7.Le 29 décembre 2000, le tribunal administratif rejeta l’action des requérants (décision n o 10366/2000).
8.Le 13 décembre 2001, les requérants interjetèrent appel de ladite décision.
9.Le 16 avril 2003, l’audience eut lieu devant la cour administrative d’appel.
10.Le 22 mai 2003, cette juridiction infirma la décision du tribunal administratif et fit droit à l’action des requérants (arrêt n o 2300/2003).
11.Le 8 décembre 2003, l’État se pourvut en cassation devant le Conseil d’État.
12.Le 22 avril 2013, le Conseil d’État cassa l’arrêt attaqué et, statuant sur le fond, fit partiellement droit à l’action des requérants (arrêt n o 1556/2013). L’arrêt de cette juridiction fut mis au net et certifié conforme le 25 octobre 2013. GRIEFS
13.Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de la procédure devant le tribunal administratif et la cour administrative d’appel, ainsi que de l’absence en droit interne d’un recours effectif à cet égard. EN DROIT I.
14. Compte tenu de la similitude des requêtes quant aux faits et au problème de fond qu’elles posent, la Cour estime nécessaire de les joindre et décide de les examiner dans une seule décision. II.
15. Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du délai raisonnable et qu’il n’existe aucun recours effectif en droit interne leur permettant de se plaindre à cet égard. Ils invoquent les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, ainsi libellés en leurs parties pertinentes en l’espèce : Article 6 § 1 « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Article 13 « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
16.Le Gouvernement soutient que, en l’occurrence, la durée de la procédure n’a pas été excessive et que les retards observés dans le déroulement de la procédure de première instance sont attribuables aux requérants. Il ajoute que le rythme de la procédure a été soutenu et qu’aucune période d’inactivité ne peut être attribuée aux autorités compétentes.
17.La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Vassilios Athanasiou et autres c. Grèce , n o 50973/08, § 26, 21 décembre 2010).
18.En l’espèce, la Cour note que la période à prendre en compte a débuté le 30 décembre 1998, date de la saisine du tribunal administratif par les requérants, et qu’elle s’est terminée le 22 mai 2003, date à laquelle la cour administrative d’appel a rendu son arrêt. Cette procédure a donc duré quatre ans et cinq mois environ pour deux degrés de juridiction. Toutefois, la Cour estime que les requérants, qui ont demandé l’ajournement de l’audience devant le tribunal administratif à deux reprises, sont responsables d’un retard de huit mois environ (du 9 février 2000 au 11 octobre 2000). Elle relève encore un délai d’un an environ (du 29 décembre 2000, date à laquelle la décision du tribunal administratif a été publiée, au 13 décembre 2001, date à laquelle les requérants ont interjeté appel de cette décision) qui ne saurait être attribué aux autorités internes ( Lada et autres c. Grèce , n o 24610/12, § 17, 6 octobre 2015). En outre, elle ne relève pas de périodes d’inactivité ou de lenteur injustifiées au cours de la procédure litigieuse qui seraient attribuables au comportement de ces autorités ( Karambatsou c. Grèce , n o 40138/09, § 17, 27 mars 2012). À cet égard, elle observe que la première date d’audience devant le tribunal administratif a été fixée au 9 février 2000, à savoir un an et un peu plus d’un mois après la saisine de cette juridiction par les requérants, et que la décision rendue dans cette procédure (décision n o 10366/2000) a été publiée moins de trois mois après l’audience du 11 octobre 2000. De surcroît, la Cour note que l’arrêt de la cour administrative d’appel a été rendu un an et un peu plus de cinq mois après la saisine de celle-ci par les requérants. La Cour considère que les délais susmentionnés ne sont pas incompatibles avec l’exigence de délai raisonnable posée par l’article 6 § 1 de la Convention.
19.Eu égard à l’ensemble des éléments recueillis, la Cour estime qu’il n’y a pas eu, en l’espèce, dépassement du « délai raisonnable » au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
20.Dès lors, il convient de rejeter le grief tiré de l’article 6 § 1 pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
21.Quant au grief tiré de l’article 13 de la Convention, la Cour rappelle que cette disposition a été interprétée comme n’exigeant un recours en droit interne que s’agissant de griefs qui peuvent passer pour défendables au regard de la Convention (voir, entre autres, Boyle et Rice c. Royaume-Uni , 21 juin 1988, § 52, série A n o 131, et Zorba c. Grèce , n o 74676/10, 26 avril 2016, § 24).
22.Compte tenu de ses conclusions précédentes concernant le grief tiré de l’article 6 § 1, la Cour estime que les requérants n’ont aucun grief défendable au titre de l’article 13 de la Convention ( Passaris c. Grèce (déc.), n o 5334/07, 24 septembre 2009).
23.Partant, la Cour conclut que ce grief doit être également rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de joindre les requêtes ; Déclare les requêtes irrecevables. Fait en français puis communiqué par écrit le 7 septembre 2017. Renata Degener Kristina Pardalos Greffière adjointe Présidente ANNEXE N o Requête N o Introduite le 1. Requérant 2. Date de naissance 3. Lieu de résidence 31605/14 22/04/2014 1. Emmanouil MARAGGOULIS 2. 1964 3. Larisa 31612/14 22/04/2014 1. Efstathios KOKKINIDIS 2. 1969 3. Thessalonique 31618/14 22/04/2014 1. Dionysios KARAISKOS 2. 1967 3. Athènes 31621/14 22/04/2014 1. Dimos PAVLIDIS 2. 1968 3. Thessalonique 31749/14 17/04/2014 1. Dimitrios VALSAMIDIS 2. 1967 3. Kilkis