STRASBOURG 17 martie 2016 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Gouzoulis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Linos-Ander Sicilianos, Armen Harutyunyan, judecători, și Andrei Wampach, grefier adjunct din secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 23 februarie 2016, se pronunță pronunțarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 66098/14) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Georgios Gouzoulis ( September 2014 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 13 ianuarie 2015, partea din cauza căreia s-a formulat art. 6 alineatul (1) din Convenția privind durata celor două proceduri prezentate mai jos a fost comunicată guvernului, iar restul actului respectiv a fost declarat inadmisibil pentru neobosirea căilor de atac interne, având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 4055/2012. În plus, cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplus. DE FAPT Circumstanțele din speță Reclamantul s-a născut în 1922 și locuiește în Londra. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează Prima procedură La 28 august 1998, reclamantul a introdus o acțiune în fața Tribunalului Administrativ de Primă Instanță ( Ταμείο Επικουρικής Ασφάλισης και Πρόνοιας Πύσωπικης Ελληνικής - Τηλεόρασης και Τουρισμης La data de 31 ianuarie 2000, instanța menționată a respins acțiunea (judecată 877/2002). Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 13 septembrie 2000. La 15 mai 2002, instanța administrativă a fost suspendată la cererea avocatului reclamantului. 10. La data de 23 octombrie 2002 a fost amânată din nou din cauza alegerilor municipale. 11. La 20 ianuarie 2003. 12. La 19 februarie 2003, prin decizie înainte de a se pronunța (n 664/2003), Curtea Administrativă de Apel din 27 septembrie 2004. La 21 octombrie 2004, Curtea Administrativă de Justiție a Acționat parțial (hotărârea nr. 3351/2004). La 6 aprilie 2006, reclamantul a introdus o acțiune în fața Tribunalului Administrativ de Primă Instanță împotriva casieriei menționate anterior, prin care se urmărea recunoașterea unei alocări pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2005 și 31 decembrie 2005. 16. La 15 septembrie 2010, instanța menționată a respins acțiunea (judecata nr. 14896/2010). Dreptul intern relevant 17. Legea nr. 4055/2012, intitulată "N 4055/2012," intitulată "Proprietatea nr. Procesul echitabil și durata rezonabilă a acestuia a intrat în vigoare la 2 aprilie 2012. Articolele 53-58 din legea menționată anterior introduc o nouă acțiune de despăgubire pentru acordarea unei satisfacții echitabile cauzate de prelungirea nejustificată a unei proceduri administrative. Orice cerere de satisfacție echitabilă trebuie depusă în fața fiecărui grad de jurisdicție separat și trebuie prezentată în termen de șase luni de la publicarea deciziei definitive a instanței în fața căreia, potrivit reclamantului, durata procedurii a fost excesivă. (...) ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 18. Reclamantul susține că durata procedurilor în cauză nu a respectat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitatea 19. Guvernul susține că cererea ar trebui să fie declarată inadmisibilă ca fiind tardivă. În această privință, acesta susține că: după intrarea în vigoare a legii nr. 4055/2012, trebuie să se ia în considerare faptul că, în ceea ce privește etapele procedurilor în cauză încheiate cu mai mult de șase luni înainte de data respectivă, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție ar trebui să curgă începând cu 2 aprilie 2012, data intrării în vigoare a legii respective. Într-adevăr, acesta consideră că, după 2 aprilie 2012, a fost clar, pentru reclamant, că legea menționată anterior nu prevedea o acțiune de despăgubire pentru etapele procedurilor finalizate cu mai mult de șase luni înainte de intrarea sa în vigoare. În aceste condiții, acesta îi solicita reclamantului să își prezinte cererea în fața Curții în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii nr. 40055/2012 în ceea ce privește etapele anterioare ale procedurilor în cauză. 20. Curtea constată că a respins deja o excepție identică cu cea din speță (a se vedea Semigdalas și alții c. Grecia, nr. 77155/12, §§ 18-22, 7 ianuarie 2016). În aplicarea acestei jurisprudențe, această excepție ar trebui respinsă în cadrul prezentei cauze 21. Pe de altă parte, Curtea constată că nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv d În ceea ce privește prima procedură, perioada care trebuie luată în considerare a început la 28 august 1998, cu acțiunea introdusă de reclamant în fața Tribunalului Administrativ de Primă Instanță și s-a încheiat la 21 octombrie 2004, cu hotărârea nr. 3351/2004 al Tribunalului Administrativ d a c ț i on a c ț i on a t a t ă ț ii . A doua procedură a început la 6 aprilie 2006, cu recursul introdus de reclamant în f un c ț i o n are a Tribunalului Administrativ de Primă Instan ț i e, și s-a încheiat la 15 septembrie 2010, cu re ci o n a t ă ț i e n Prin urmare, procedurile au durat șase ani și, respectiv, două luni prima pentru două instanțe judecătorești și patru ani și cinci luni a doua pentru o instanță. Durata rezonabilă a procedurilor 23. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Vassilios Athanasiou și alții c. Grecia , n 50973/08, 21 decembrie 2010). 24. Curtea a tratat în repetate rânduri probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Vassilios Athanasiou, citată anterior 25). În speță, după examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea nu observă niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în procedurile în cauză, care s-au încheiat cu șase luni înainte de intrarea în vigoare a legii nr. 4055/2012. Mai precis, aceasta observă că, în ceea ce privește prima procedură, la tribunalul administrativ da ui a durat aproape patru ani și a început la 8 noiembrie 2000 și s-a încheiat la 21 octombrie 2004. Cu toate acestea, Curtea nu pierde din vedere faptul că instanța în cauză a fost suspendată o dată la inițiativa reclamantului pentru mai mult de cinci luni și că instanța în cauză a trebuit să amâne examinarea cauzei pe fond încă de trei ori, deoarece, printre altele, părțile nu au produs documente necesare. Comisia consideră că, chiar dacă reclamantul a contribuit la încetarea procedurii în speță, nu se poate admite că comportamentul părților poate scuti instanțele administrative sesizate de a se asigura că procesul are loc într-un termen rezonabil. În această privință, Curtea consideră că, spre deosebire de o procedură civilă, care lasă părților inițiativa procedurii, buna desfășurare a unei proceduri administrative în fața instanțelor elene revine în principal responsabilității instanțelor sesizate, care nu sunt obligate de atitudinea celor interesați pentru a avansa judecata. Comisia consideră că, chiar și ținând seama de comportamentul reclamantului, durata rămasă a procedurii în fața instanței respective a fost excesivă; în ceea ce privește a doua procedură în fața instanței administrative de primă instanță, Curtea arată că a durat în fața acestei singure instanțe mai mult de patru ani. Or, o astfel de durată nu poate fi considerată rezonabilă în conformitate cu criteriile Curții. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata celor două proceduri în litigiu a fost excesivă și nu răspunde la cerința privind termenul rezonabil 26. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) în ceea ce privește durata procedurilor în cauză. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 28. Reclamantul solicită în total suma de 204 Aproximativ 604 EUR (EUR) ca urmare a prejudiciului material și a prejudiciului în sine pune la dispoziția înțelepciunii Curții pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 29. Guvernul contestă aceste pretenții și consideră că orice constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă. 30. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 5 000 EUR pentru prejudiciul moral. Provizioane și cheltuieli de judecată 31. De asemenea, reclamantul solicită în total suma de 18 065 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne; de asemenea, acesta furnizează copii ale mai multor facturi aferente; acesta solicită încă 2 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, pentru care nu furnizează nicio factură. 32. Guvernul contestă aceste pretenții și invită Curtea să respingă cererea pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată 33. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și cheltuielile și cheltuielile de judecată solicitate în fața instanțelor interne și respinge această cerere. Interese moratorii 34. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L. UNANIMITATE, declară că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru prejudiciul moral, plus orice sumă care poate fi datorată de acesta cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 17 martie 2016, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. André Wampach Ledi Bianku Grefier Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
GOUZOULIS c. GRÈCE
(
Requête n
o
66098/14)
ARRÊT
17 mars 2016
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Gouzoulis c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de
:
Ledi Bianku,
président,
Linos-Alexandre Sicilianos,
Armen Harutyunyan,
juges,
et de André Wampach,
greffier adjoint
de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 février 2016,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
66098/14) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet État, M.
Georgios Gouzoulis («
le requérant
»), a saisi la Cour le 29
septembre 2014 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant a été représenté par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par la déléguée de son agent, M
me
3.
Le 13 janvier 2015, la partie du grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention relative à la durée des deux procédures présentées ci-dessous, a été communiquée au Gouvernement et le restant dudit grief a été déclaré irrecevable pour non-épuisement des voies de recours internes, eu égard à l’entrée en vigueur de la loi n
o
4055/2012. D’ailleurs, la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus.
A.
Les circonstances de l’espèce
4.
Le requérant est né en 1922 et réside à Londres.
5.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit
:
1.
Première procédure
6.
Le 28 août 1998, le requérant introduisit une action devant le tribunal administratif de première instance d’Athènes contre la caisse d’assurance complémentaire et de prévoyance du personnel de la Radiophonie et Télévision Grecque et du Tourisme (
Ταμείο Επικουρικής Ασφάλισης και Πρόνοιας Προσωπικού Ελληνικής Ραδιοφωνίας - Τηλεόρασης και
Τουρισμού
), tendant à la reconnaissance d’une allocation pour la période allant du 1
er
octobre 1984 au 30 septembre 1998.
7.
Le 31 janvier 2000, ledit tribunal rejeta l’action (jugement
n
o
877/2000). Cet arrêt fut notifié au requérant le 13
septembre 2000.
8.
Le 8 novembre 2000, le requérant interjeta appel contre le jugement
n
o
877/2000.
9.
Le 15 mai 2002, l’audience devant la cour administrative d’appel d’Athènes fut ajournée sur demande de l’avocat du requérant.
10.
L’audience fixée au 23 octobre 2002 fut de nouveau ajournée en raison des élections municipales.
11.
Une nouvelle audience devant ladite juridiction fut fixée au 20
janvier
2003.
12.
Le 19 février 2003, par décision avant dire droit (n
o
664/2003), la cour administrative d’appel ordonna aux parties la production de pièces supplémentaires.
13.
L’audience du 19 janvier 2004 fut ajournée, suite à la demande de la caisse d’assurance, au 27 septembre 2004.
14.
Le 21 octobre 2004, la cour administrative d’appel d’Athènes accepta partiellement l’appel (arrêt n
o
3351/2004).
2.
Seconde procédure
15.
Le 6 avril 2006, le requérant introduisit une action devant le tribunal administratif de première instance d’Athènes contre la caisse précitée, tendant à la reconnaissance d’une allocation pour la période allant du 1
er
janvier 2005 au 31 décembre 2005.
16.
Le 15 septembre 2010, ledit tribunal rejeta l’action (jugement n
o
14896/2010).
B.
Le droit interne pertinent
17.
La loi n
o
4055/2012, intitulée «
procès équitable et durée raisonnable
», est entrée en vigueur le 2 avril 2012. Les articles 53 à 58 de la loi précitée introduisent un nouveau recours indemnitaire visant à l’octroi d’une satisfaction équitable causé par la prolongation injustifiée d’une procédure administrative. L’article 55 § 1 dispose
:
«
Toute demande de satisfaction équitable doit être introduite devant chaque degré de juridiction séparément. Elle doit être présentée dans un délai de six mois après la publication de la décision définitive de la juridiction devant laquelle la durée de la procédure a été, selon le requérant, excessive. (...)
»
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
18.
Le requérant allègue que la durée des procédures en cause a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
A.
Sur la recevabilité
19.
Le Gouvernement soutient que la requête devrait être déclarée irrecevable comme tardive. À cet égard, il affirme qu’après l’entrée en vigueur de la loi n
o
4055/2012, il convient de considérer qu’en ce qui concerne les stades des procédures en cause terminés plus de six mois avant ladite date, le délai de six mois prévu par l’article 35 § 1 de la Convention devrait courir à partir du 2 avril 2012, date de l’entrée en vigueur de ladite loi. Il considère en effet qu’après le 2 avril 2012, il était clair, pour le requérant, que la loi précitée ne prévoyait pas de recours indemnitaire pour les stades des procédures achevés plus de six mois avant son entrée en vigueur. Dans ces conditions, il incombait au requérant d’introduire sa requête devant la Cour dans les six mois de l’entrée en vigueur de la loi n
o
4055/2012 pour ce qui concerne les stades antérieurs des procédures en cause.
20.
La Cour note qu’elle a déjà rejeté une exception identique à celle soulevée en l’espèce (voir,
Semigdalas et autres c. Grèce
, n
o
77155/12, §§
18-22, 7 janvier 2016). En application de cette jurisprudence, il convient de rejeter cette exception dans le cadre de la présente affaire.
21.
Par ailleurs, la Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
1.
Périodes à prendre en considération
22.
En ce qui concerne la première procédure, la période à considérer a débuté le 28 août 1998, avec le recours introduit par le requérant devant le tribunal administratif de première instance, et a pris fin le 21 octobre 2004, avec l’arrêt n
o
3351/2004 de la cour administrative d’appel d’Athènes. La seconde procédure a débuté le 6 avril 2006, avec le recours introduit par le requérant devant le tribunal administratif de première instance d’Athènes, et a pris fin le 15 septembre 2010, avec l’arrêt n
o
14896/2010 dudit tribunal. Les procédures ont donc duré respectivement six ans et deux mois environ la première pour deux instances de juridiction et quatre ans et cinq mois la seconde pour une instance.
2.
Durée raisonnable des procédures
23.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Vassilios Athanasiou et autres c. Grèce
, n
o
50973/08, 21 décembre 2010).
24.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Vassilios Athanasiou,
précité).
25.
En l’espèce, après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour ne relève aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans les procédures en cause, qui se sont terminées six mois avant l’entrée en vigueur de la loi n
o
4055/2012. Plus précisément, elle observe qu’en ce qui concerne la première procédure, l’instance devant la cour administrative d’appel d’Athènes a duré, à elle seule, presque quatre ans
; elle a commencé le 8 novembre 2000 et a pris fin le 21 octobre 2004. Certes, la Cour ne perd pas de vue que l’audience devant ladite juridiction a été ajournée une fois à l’initiative du requérant pour une durée de plus de cinq mois et que ladite juridiction a dû reporter l’examen de l’affaire sur le fond encore trois fois car, entre autres, les parties n’avaient pas produit de pièces nécessaires. Elle considère que, même si le requérant a contribué à l’allongement du déroulement de la procédure en l’espèce, on ne saurait admettre que le comportement des parties puisse dispenser les juridictions administratives saisies de veiller à ce que le procès se déroule dans un délai raisonnable. À cet égard, la Cour estime qu’à la différence d’une procédure civile, qui laisse l’initiative de la procédure aux parties, le bon déroulement d’une procédure administrative devant les juridictions grecques incombe principalement à la responsabilité des tribunaux saisis qui ne sont pas liés par l’attitude des intéressés pour faire avancer l’instance. Elle considère que même en tenant compte du comportement du requérant, la durée restante de la procédure devant ladite juridiction a été excessive. Quant à la seconde procédure devant le tribunal administratif de première instance, la Cour relève qu’elle a duré devant cette seule juridiction plus de quatre ans. Or, une telle durée ne saurait passer pour raisonnable selon les critères de la Cour. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce, la durée des deux procédures litigieuses a été excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
26.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 à l’égard de la durée des procédures en cause.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
27.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
28.
Le requérant réclame au total la somme de 204
604 euros (EUR) environ au titre du préjudice matériel et s’en remet à la sagesse de la Cour au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
29.
Le Gouvernement conteste ces prétentions et considère qu’en tout cas un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable.
30.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 5
000 EUR au titre du préjudice moral.
B.
Frais et dépens
31.
Le requérant demande également au total la somme de 18
065 EUR environ pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes. Il fournit également de copies des plusieurs factures y relatives. Il demande encore 2
000 EUR pour frais et dépens, pour lesquels il ne fournit aucune facture.
32.
Le Gouvernement conteste ces prétentions et invite la Cour à rejeter la demande pour frais et dépens.
33.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et les frais et dépens sollicités devant les juridictions internes et rejette cette demande.
C.
Intérêts moratoires
34.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, 5
000 EUR (cinq mille euros) au titre du préjudice moral, plus tout montant pouvant être dû par lui à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 mars 2016, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour.
André Wampach
Ledi Bianku
Greffier adjoint
Président