AFFAIRE KARTELIS ET AUTRES c. GRÈCE

La originea cauzei se află o cerere (nr. 53077/13) îndreptată împotriva Republicii Elene și introdusă la Curte de douăzeci și opt de cetățeni de diferite naționalități („reclamanții"), ale căror nume figurează în anexă, la 16 august 2013, în virtutea articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția").

Reclamanții au fost reprezentați de Mesele E.-L. Koutra și X. Moïsidou, avocate la Atena. Guvernul grec („Guvernul") a fost reprezentat de delegatul agentului seu, dl. K. Georghiadis, asistent la Consiliul juridic al statului.

La 7 aprilie 2014, grievurile privind articolele 3 și 13 din Convenție au fost comunicate Guvernului și cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplus în conformitate cu art. 54 § 3 din Regulamentul Curții. ÎN FAPT I.

Printre ei, reclamantul nr. 10 a fost transferat la penitenciarul din Kassandra la 1 august 2013, reclamanții nr. 14, 17 și 25 au fost eliberați, primii doi la 18 ianuarie 2013 și al treilea la 11 aprilie 2013.

Reclamanții fuseseră plasați în celule în care dispuneau de mai puțin de 3 m² de spațiu personal. Fiecare celulă avea o singură toaletă închisă de un perdaf. Lipsindu-le apa caldă, deținuții foloseau apa caldă care curgea din calorifere. Încălzirea era insuficientă și deținuții aveau foarte frig mai cu seamă noaptea. Condițiile de igienă erau atât de rudimentare că toți deținuții sufereau de psoriazis. Aerul în celule era de nerespirabil din cauza fumului de țigări. Inculpații nu erau separați de condamnați.

Guvernul nu prezintă observații privind condițiile de detenție în penitenciarul din Diavata. II.

Într-un raport din 31 iulie 2014, întocmit ca urmare a vizitei sale din 2 iulie 2013, avocatul poporului observa că penitenciarul din Diavata avea o capacitate de 360 de deținuți, dar la data vizitei accesea 597. El sublinia că celulele cu capacitate de 4 deținuți, accesea zece și acelea concepute pentru un deținut accesea 4.

Încălzirea și furnizarea apei calde părea insuficientă conform informațiilor furnizate de deținuți. Personalul penitenciar a invocat insuficiența creditelor pentru realizarea lucrărilor pentru încălzire, aprovizionare cu apă și evacuarea apelor uzate, dar și pentru acoperire cheltuielilor de funcționare și întreținere.

Penitenciarul nu dispunea de refectoriu și mesele erau distribuite în celulă și consumate pe paturi.

Una din cele mai mari probleme ale penitenciarului consta în reducerea considerabilă a bugetului lui, în special în ceea ce privește hrrana deținuților. Cât privește nevoile în îmbrăcăminte de deținuți și produse de igienă corporală, se făcea efort pentru ca costurile să fie suportate de un fond de solidaritate. Cu toate acestea, sumele obținute erau în particular modice și nu suficiente pentru acoperire nevoilor basice de deținuți.

În concluziile sale, avocatul poporului sublinia că penitenciarul era confruntat cu o mare problemă de suprapopulare. În pofida eforturilor depuse pentru a atenua efectele, situația în celule și camerele era particular dificilă, chiar copleșitoare, din cauza numărului mare de deținuți și, în consecință, condiții rele de igienă și absență de ventilare. B. Constatările Comitetului pentru prevenire a torturii și pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT)

În raportul din 5 iulie 2013, întocmit ca urmare a vizitei din 4 la 16 aprilie 2013, CPT observa că penitenciarul din Diavata, cu capacitate oficială de 250 de deținuți, accesea 590. Penitenciarul dispune de 53 de celule măsurând fiecare 24 m² și accesând fiecare 10 deținuți, de 10 celule de 11 m² fiecare și accesând fiecare 4 deținuți și 3 celule unde stationează 34 deținute femei. Accesul la lumina naturală și aerisire în celule sunt satisfăcătoare și sunt câteva scaune. Băile conțin patru toalete și un chiuvetă care servesc și pentru spălat rufe și făcut vase. ÎN DREPT I.

La 1 octombrie 2015, Curtea a primit declarația reglementării amiabile semnată de Guvern care declară a se angaja să verseze următoarele sume: fiecăruia din reclamanții Romanos Kartelis, Emmanouil Pipiliaris și Alexandros Tsakiris suma de 5 500 EUR (cinci mii cinci sute euro), fiecăruia din reclamanții Agron Ibrahimi și Zoran Novcovic suma de 6 500 EUR (șase mii cinci sute euro), fiecăruia din reclamanții Piro Naci, Yosif Rashgev și Muhammad Yaqoub suma de 7 500 EUR (șapte mii cinci sute euro), fiecăruia din reclamanții Dimitar Kolichev și Nazam – Ahmad Sajjad – Sleem suma de 8 200 EUR (opt mii două sute euro), fiecăruia din reclamanții Shake Festim și Fidan Dzhambazov suma de 8 400 EUR (opt mii patru sute euro), fiecăruia din reclamanții Georgios Pasios și Anguel Radev suma de 9 200 EUR (nouă mii două sute euro), fiecăruia din reclamanții Bledar Duli și Martin Panchevski suma de 10 000 EUR (zece mii euro), Ivan Kostadinov suma de 9 600 EUR (nouă mii șase sute euro), Hamidov Dambre suma de 9 300 EUR (nouă mii trei sute euro), Mamadou – Lamine Balde suma de 9 000 EUR (nouă mii euro), Dylaver Bixi suma de 8 600 EUR (opt mii șase sute euro), Bozhidar Shalev suma de 8 000 EUR (opt mii euro), Konstantinos Karafyllis suma de 7 600 EUR (șapte mii șase sute euro), Evaggelos Toparlakis suma de 6 000 EUR (șase mii euro) și Lazaros Bakas suma de 4 500 EUR (patru mii cinci sute euro).

Aceste sume vor acoperi orice prejudiciu moral, precum și cheltuieli și speze, plus orice sumă care ar putea fi datorată la titlu de impozit de acești reclamanți. Reclamanții vor trebui să renunțe la orice altă pretenție împotriva Greciei cu privire la faptele la originea cererii lor. Aceste sume vor fi versate în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții. În cazul nereglenării în acest termen, Guvernul se angajează să verseze, de la expirare acestui termen și până la reglementare efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a ușurinei de creditare marginale a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va constitui reglementarea definitivă a cauzei.

La 5 octombrie 2015, reclamanții s-au declarat gata să accepte propunerea reglementării amiabile a Guvernului cu condiția ca sumele propuse să fie versate pe contul bancar al reprezentantei lor.

Curtea ia notă de reglementarea amiabilă la care parveniră părțile. Ea estimează că aceasta se inspiră de respectul drepturilor omului așa cum sunt recunoscute de Convenție și protocoalele sale și nu observă de altfel niciun motiv justificând continuarea examinării cererii. Ea consideră, de altfel, că Guvernul trebuie să verseze sumele de mai sus direct pe contul bancar indicat de avocatele interesaților (a se vedea, Taggatidis și alții c. Grecia, nr. 2889/09, § 34, 11 octombrie 2011).

În consecință, se cuvine a radia cauza din rol cu privire la reclamanții sus-menționați. B. Cu privire la reclamanții nr. 14, 17 și 25

Guvernul invită Curtea să respingă cererea în măsura în care a fost introdusă de reclamanții Mirdjan Kovaci, Odai Obed și Georgi Todorov pentru neepuizare de căi de atac interne: acești reclamanți, fiind eliberați înainte de data introducerii cererii la Curte, ar fi trebuit să intenteze o acțiune în daunelor-interese pe baza articolului 105 din legea care însoțește codul civil.

Reclamanții contestă efectivitate a acțiunii bazate pe art. 105 sus-citat și subliniază că Guvernul nu furnizează nicio sentință a tribunalelor interne care ar fi acceptat acordare unei despăgubiri unui deținut (chiar dacă a fost eliberat înainte de sesizare Curții) pentru încălcare articolului 3 din Convenție. De altfel, această procedură este foarte costisitoare și riscă să dureze mai mulți ani. Reclamanții invocă în sprijin hotărârile Adamantidis c. Grecia (nr. 10587/10, 17 aprilie 2014), de los Santos și de la Cruz c. Grecia (nr. 2134/12 și 2161/12, 26 iunie 2014), A.L.K. c. Grecia (nr. 63542/11, 11 decembrie 2014), Koutalidis c. Grecia (nr. 18785/13, 27 ianuarie 2014) și Mohamad c. Grecia (nr. 70586/11, 11 decembrie 2014) în care Curtea respinsese excepția Guvernului bazată pe art. 105 sus-citat.

Curtea reamintește că în hotărârea ei A.F. c. Grecia (nr. 53709/11, §§ 55-60, 13 iunie 2013) estimase că se cuvine examinare dacă dispozițiile unui text legislativ sau reglementar susceptibile a fi invocate în vederea unei acțiuni în aplicare articolului 105 din legea care însoțește codul civil erau redactate în termeni suficient de precis și garantau drepturi „justiciabile" (Chatzivasiliadis c. Grecia (dec.), nr. 51618/12, § 32, 26 noiembrie 2013). Ca urmare a acestei examinări, estimase că situația poate fi diferită între o persoană care a fost deținută în condiții pe care le considera contrare articolului 3 din Convenție și care sesizează Curtea după eliberare și un individ care o sesizează în timp ce este încă deținut în condițiile pe care le denunță (ibid. § 30). În această decizie, Curtea concluzionase că un reclamant care sesizează Curtea unui grief privind condițiile de detenție după eliberare și fără a fi prealabil intentat acțiunea articolului 105 sus-citat nu se conformează exigență de epuizare de căi de atac interne (a se vedea, printre alții, Nikolaos Athanasiou și alții c. Grecia, nr. 36546/10, §§ 69-70, 23 octombrie 2013).

În speța de față, Curtea observă că reclamanții Kovaci, Obed și Todorov au fost eliberați primul și al doilea la 18 ianuarie 2013 și al treilea la 11 aprilie 2013. Sesizând Curtea la 16 august 2013, nu vizau în mod evident împiedicare continuării detenției în condiții inumane sau degradante, dar obținere constatare ulterioară de încălcare articolului 3 din Convenție de Curte și, dacă este cazul, despăgubire pentru prejudiciul moral pe care estimau a-l fi suferit.

Curtea observă că reclamanții erau deținuți la penitenciarul din Diavata și erau deci supuși dispozițiilor codului penitenciar. În acest sens, prezenta cauză se deosebește deci de cauzele Adamantidis, de los Santos și de la Cruz, A.L.K. și Mohamad invocate de reclamanți și care privau condițiile de detenție în posturile de poliție și centrele de reținere în care codul penitenciar nu se aplică. Se deosebește și de cauza Koutalidis, de asemenea invocată de reclamanți, în care cererea fusese introdusă în timp ce persoana era încă în detenție.

Grievurile principale ale acestor reclamanți privind condițiile de detenție, formulate devant Curte, poartă în special asupra suprapopulării care domina în acest penitenciar, asupra problemelor de igienă și asupra insuficienței mâncării. Or din opinia Curții, articolele 21, 25 și 32 din codul penitenciar garantează în aceste domenii drepturi subiective și putând a fi invocate devant jurisdicții. Acțiunea în daune-interese bazată pe art. 105 din legea care însoțește codul civil combinată cu articolele sus-menționate din codul penitenciar, și de asemenea cu art. 3 din Convenție care este direct aplicabil în ordinea juridică internă, constituia deci o cale de atac care ar fi trebuit intentată de acești reclamanți.

Rezultă că cererea trebuie respinsă pentru neepuizare de căi de atac interne, în aplicare articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție, în măsura în care privează reclamanții sus-menționați. C. Cu privire la reclamantul nr. 10 1. art. 3 din Convenție a) Asupra admisibilității

Guvernul invocă neepuizare de căi de atac interne din neintentare de acțiune pe baza articolului 105 din legea care însoțește codul civil de acest reclamant.

Reclamantul combate această teză și subliniază că acțiunea sus-menționată este lipsită de orice eficacitate.

Curtea reiterează că acțiunea articolului 105 sus-citat constituie un recurs pur indemnizator care ar permite unei persoane de a cere și obține reparație atunci când aceasta o dată eliberată ar dori să se plângă de condițiile de detenție în penitenciarul în care era deținută. Cu toate acestea, recurul nu permite interesatului de a obține termen la detenție. Îi lipsește deci caracterul preventiv în sensul hotărârii Ananyev și alții c. Rusia (nr. 42525/07 și 60800/08, § 98, 10 ianuarie 2012).

Or, atunci când reclamantul nr. 10 sesizase Curtea la 16 august 2013, în același timp cu alți reclamanți, nu se găsea în libertate cum reclamanții nr. 14, 17 și 25, dar transferat la penitenciarul din Kassandra pentru continuare pedeapsei. Acțiunea articolului 105 nu i-ar fi deci de nicio utilitate.

Curtea respinge deci excepția Guvernului în măsura în care vizează acest reclamant. b) Asupra fondului

Guvernul nu prezintă observații privind temeiurile grievului acestui reclamant.

Reclamantul se referă la versiunea sa a condițiilor de detenție și la constatări avocatului poporului și ale CPT.

Cu privire la condițiile materiale de detenție și în special suprapopulare în penitenciare, Curtea se referă la principii ieșite din jurisprudența sa pe care le-a repetat în hotărârile Ananyev și alții (sus-citat, §§ 139 la 159) și Tzamalis și alții c. Grecia (nr. 15894/09, §§ 38-40, 4 decembrie 2012). Ea reamintește de altfel că, atunci când suprapopularea carcerală atinge un anumit nivel, lipsa de spațiu într-un stabiliment penitenciar poate constitui element central de luat în calcul în aprecierea conformității unei situații date cu art. 3 din Convenție (a se vedea, în sensul acesta, Karalevičius c. Lituania, nr. 53254/99, 7 aprilie 2005).

Privitor în special la acest ultim factor, Curtea observă că, atunci când s-a confruntat cu cazuri de suprapopulare flagrantă, judecase că element, singur, putea sufici pentru concluzie încălcare articolului 3 din Convenție. În regulă, se agea de cazuri în care spațiul personal acordat unui reclamant era sub 3 m² (Kantyrev c. Rusia, nr. 37213/02, §§ 50-51, 21 iunie 2007, Andreï Frolov c. Rusia, nr. 205/02, §§ 47-49, 29 martie 2007, Kadiķis c. Letonia, nr. 62393/00, § 55, 4 mai 2006, Melnik c. Ucraina, nr. 72286/01, § 102, 28 martie 2006). În schimb, atunci când lipsa de spațiu nu era la fel de flagrantă, Curtea a luat în considerare alte aspecte privind condițiile materiale de detenție pentru apreciere conformitate unei situații date cu art. 3 din Convenție. Deci, chiar și în cazuri în care un reclamant dispunea într-o celulă de spațiu personal mai important, cuprins între 3 m² și 4 m², Curtea a, cu toate acestea, concluzionat încălcare articolului 3 luând în calcul exiguitatea combinată cu, de exemplu, absența stabilită de ventilare și iluminare corespunzătoare (Vlassov c. Rusia, nr. 78146/01, § 84, 12 iunie 2008, Babouchkine c. Rusia, nr. 67253/01, § 44, 18 octombrie 2007, Trepachkine c. Rusia, nr. 36898/03, § 94, 19 iulie 2007, și Peers c. Grecia, nr. 28524/95, §§ 70-72, CEDH 2001-III).

Curtea observă că în raportul întocmit ca urmare a vizitei din 2 iulie 2013, avocatul poporului sublinia că penitenciarul din Diavata era confruntat cu o mare problemă de suprapopulare și că situația în celule și camerele era particular dificilă: celulele cu capacitate de 4 deținuți, accesea zece și acelea concepute pentru un deținut accesea 4. El observa că penitenciarul avea capacitate de 360 de deținuți, dar la data vizitei accesea 597. De altfel, încălzire și furnizare apă caldă părea insuficientă și personalul penitenciar a invocat insuficiență credite pentru realizare lucrări pentru încălzire, aprovizionare apă și evacuare ape uzate, dar și acoperire cheltuieli funcționare și întreținere. În sfârșit, penitenciarul nu dispunea de refectoriu și mesele erau distribuite în celulă și consumate pe paturi.

De cealaltă parte, în raportul întocmit ca urmare a vizitei din 4 la 7 aprilie 2013, CPT observa că penitenciarul dispunea în particular de 53 de celule măsurând fiecare 24 m² și accesând fiecare 10 deținuți, și de 10 celule de 11 m² fiecare și accesând fiecare 4 deținuți.

În aceste condiții și în absență indicații din partea Guvernului privind condițiile de detenție ale acestui reclamant, Curtea estimează potrivit să-și bazeze aprecierea pe presupunere acestuia conform căreia spațiul lui personal în celulă era mult sub 3 m². Această constatare dispenseaza Curtea de examinare altor aspecti detenției reclamantului.

Curtea concluzionează că existat o încălcare articolului 3 din Convenție privitor la reclamantul nr. 10. 2. art. 3 combinat cu art. 13 din Convenție

Invocând articolele 3 și 13 combinate din Convenție, reclamantul se plânge că nu dispunea de recurs efectiv pentru a se plânge de condițiile de detenție.

Guvernul nu prezintă observație cu privire la grievul acesta.

Privitor la condițiile de detenție, Curtea concluzionase în anumite cauze (Vaden c. Grecia, nr. 35115/03, §§ 30-33, 29 martie 2007 și Tsivis c. Grecia, nr. 11553/05, §§ 18-20, 6 decembrie 2007) că reclamanții nu epuizaseră căi de atac interne, din nefolosire recurse prevăzute la art. 572 din codul de procedură penală (sesizare procurorului încărcat cu executare pedepselor și aplicare măsuri securitate) și art. 6 din legea nr. 2776/1999 (sesizare procuroror supervizor penitenciar și sesizare consiliu disciplinar penitenciar). În aceste cauze, reclamanții se plângeseră de circumstanțe particulare care i-afectau personal ca indivizi și pe care estimau că autoritățile penitenciare puteau pune capăt luând măsuri corespunzătoare. În schimb, reafirmo la mai mult ori că, în măsura în care reclamantul allega a fi personal afectat de condițiile generale de detenție în penitenciar, cum este cazul de față, recurse prevăzute articolele 6 și 572 sus-citate nu ar fi de nicio utilitate (a se vedea, printre mulți alții, Papakonstantinou c. Grecia, nr. 50765/11, § 51, 13 noiembrie 2014).

Curtea nu vede nicio rație de a se abate în prezenta cauză de jurisprudența constantă în acest sens.

Existat deci o încălcare articolului 3 combinat cu art. 13 din Convenție. II.

Reclamantul nr. 10 cere 24 000 euro (EUR) la titlu prejudiciu moral pe care ar fi suferit din cauza încălcării articolului 3 și 9 000 EUR din cauza încălcării articolului 13. El cere de altfel ca aceste sume să fie versate direct contului bancar indicat de reprezentante sale.

Guvernul susține că suma cerută este excesivă și că constatare încălcării constituiră o satisfacție suficientă, ținând seama în particular de fapt că reclamantul lucra în penitenciar de deci putea petrece esența zilei în afara celulei. Guvernul invită de altfel Curtea să respingă cererea versării directe a sumei pe cont reprezentanți.

Curtea consideră că se cuvine acordare reclamantului nr. 10 6 000 EUR la titlu prejudiciu moral, sumă a fi versată direct pe cont bancar indicat de reprezentante sale. B. Cheltuieli și speze

Reclamantul nr. 10 cere de altfel 1 000 EUR pentru cheltuielile și spezele angajate devant Curte, afirmând că a încheiat cu consilii acordul privind onorarii acestora, care se apropia de un accord de quota litis. El cere de altfel ca aceste sume să fie versate direct contului bancar indicat de consilii.

Guvernul susține că pretențiile reclamantului, pe lângă faptul că sunt excesive, nu sunt însoțite de justificări necesare permitând calcularea lor în mod precis. De altfel, pentru cât reclamantul se referă la onorarii viitoare pe care ar trebui să și le suporte pe baza acordului quota litis încheiat cu consilii, se agea de cheltuieli și speze ipotetico ale căror realitate nu poate fi stabilită.

Curtea observă că reclamantul nu furnizează copie a acordului în cauză, dar nu se îndoiește că prin introducere cererii și prezentare observații, consilii reclamantului i-au furnizat asistenț juridică necesară. Ea estimează deci rezonabil să-i acorde 600 EUR la titlu. Această sumă va fi versată direct pe cont bancar indicat de reprezentante sale. C. Dobânzi moratorii

Curtea estimează de cuviință să calcheze rata dobânzilor moratenii pe rata de dobândă a ușurinei de creditare marginale a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Decide radierea cererii din rol, cu privire la reclamanții nr. 1-9, 11-13, 15-16, 18-24, și 26-28; 2. Declară cererea admisibilă cu privire la grievurile trase din articolele 3 și 13 cu privire la reclamantul nr. 10 și inadmisibilă cu privire la reclamanții nr. 14, 17 și 25; 3. Spune că existat o încălcare articolului 3 din Convenție cu privire la reclamantul nr. 10; 4. Spune că existat o încălcare articolului 13 din Convenție cu privire la reclamantul nr. 10; 5. Spune a) că statul pârât trebuie să verseze reclamantului nr. 10, în termen de trei luni, următoarele sume, a fi versate direct pe cont bancar indicat de avocatele sale: i) 6 000 EUR (șase mii euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată la titlu de impozit, pentru prejudiciu moral; ii) 600 EUR (șase sute euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată de reclamanți la titlu de impozit, pentru cheltuieli și speze; b) că de la expirare acestui termen și până la versare, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a ușurinei de creditare marginale a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; 6. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 ianuarie 2016, în aplicare art. 77 §§ 2 și 3 din regulament Curții. André Wampach Ledi Bianku Grefier adjunct Președinte ANEXĂ Romanos KARTELIS, cetățean grec născut 27/12/1967 Lazaros BAKAS, cetățean grec născut 11/12/1975 Mamadou-Lamine BALDE, cetățean guineez născut 04/01/1987 Dylaver BIXI, cetățean albanez născut 07/02/1977 Hamidov DAMBRE, cetățean burkinaez născut 01/01/1971 Bledar DULI, cetățean albanez născut 20/07/1982 Fidan DZHAMBAZOV, cetățean bulgar născut 20/11/1974 Shake FESTIM, cetățean albanez născut 31/10/1977 Agron IBRAHIMI, cetățean albanez născut 18/02/1969 Savvas KAMBOURIS, cetățean grec născut 31/08/1986 Konstantinos KARAFYLLIS, cetățean grec născut 01/08/1978 Dimitar KOLICHEV, cetățean bulgar născut 11/09/1962 Ivan KOSTADINOV, cetățean bulgar născut 13/05/1983 Mirdjan KOVACI, cetățean albanez născut 21/02/1991 Piro NACI, cetățean albanez născut 21/02/1970 Zoran NOVCOVIC, cetățean serb născut 05/08/1977 Odai OBED, cetățean sirian născut 01/01/1987 Martin PANCHEVSKI, cetățean al foste Republici Iugoslave Macedonia născut 04/03/1982 Georgios PASIOS, cetățean grec născut 01/12/1988 Emmanouil PIPILIARIS, cetățean grec născut 15/05/1944 Anguel RADEV, cetățean bulgar născut 19/07/1967 Yosif RASHGEV, cetățean bulgar născut 22/12/1979 Nazam-Ahmad SAJJAD-SLEEM, cetățean pakistanez născut 01/01/1984 Bozhidar SHALEV, cetățean bulgar născut 05/07/1960 Georgi TODOROV, cetățean bulgar născut 15/04/1945 Evaggelos TOPARLAKIS, cetățean grec născut 08/02/1987 Alexandros TSAKIRIS, cetățean grec născut 03/03/1981 Muhammad YAQOUB, cetățean pakistanez născut 01/01/1987

Les requérants ont été représentés par M es E.-L. Koutra et X. Moïsidou, avocates à Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») a été représenté par le délégué de son agent, M. K. Georghiadis, assesseur au Conseil juridique de l’Etat.

Le 7 avril 2014, les griefs concernant les articles 3 et 13 de la Convention ont été communiqués au Gouvernement et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus conformément à l’article 54 § 3 du Règlement de la Cour. EN FAIT I.

Parmi eux, le requérant n o 10 fut transféré à la prison de Kassandra le 1 er août 2013, les requérants n os 14, 17 et 25 furent mis en liberté, les deux premiers le 18 janvier 2013 et le troisième le 11 avril 2013.

Les requérants furent placés dans des chambrées où ils disposaient de moins de 3 m² d’espace personnel. Chaque chambrée avait une seule toilette fermée par un rideau. À défaut d’eau chaude, les détenus utilisaient l’eau chaude qui coulait des radiateurs. Le chauffage était insuffisant et les détenus avaient très froid surtout la nuit. Les conditions d’hygiène étaient tellement rudimentaires que tous les détenus étaient atteints de psoriasis. L’air dans les cellules était irrespirable en raison de la fumée des cigarettes. Les prévenus n’étaient pas séparés des condamnés.

Le Gouvernement ne présente pas d’observations sur les conditions de détention dans la prison de Diavata. II.

Dans un rapport du 31 juillet 2014, établi à la suite de sa visite du 2 juillet 2013, le médiateur de la République notait que la prison de Diavata avait une capacité de 360 détenus, mais à la date de la visite elle en accueillait 597. Il soulignait que les cellules ayant une capacité de 4 détenus, en accueillait dix et celles conçues pour un détenu en accueillait 4.

Le chauffage et la fourniture d’eau chaude semblaient insuffisants d’après les informations fournies par les détenus. Le personnel pénitentiaire évoqua l’insuffisance des crédits pour la réalisation des travaux pour le chauffage, l’approvisionnement en eau et l’évacuation des eaux, mais aussi pour couvrir les frais de fonctionnement et d’entretien.

La prison ne disposait pas de réfectoire et les repas étaient distribués en cellule et consommés sur les lits.

Un des plus grands problèmes de la prison consistait en la réduction considérable de son budget, notamment en ce qui concernait la nourriture de détenus. Quant aux besoins en vêtements de détenus et en produits d’hygiène corporelle, un effort était fait pour que les coûts soient pris en charge par un fonds de solidarité. Toutefois, les sommes obtenues étaient particulièrement modiques et ne suffisaient pas à couvrir les besoins basiques de détenus.

Dans ses conclusions, le médiateur soulignait que la prison était confrontée à un grand problème de surpopulation. En dépit des efforts déployés pour en atténuer les effets, la situation dans les chambrées et les cellules était particulièrement difficile, voire étouffante, en raison du grand nombre de détenus et, par conséquent, des mauvaises conditions d’hygiène et de l’absence de ventilation. B. Les constats du Comité pour la prévention de la torture et des peines ou traitements inhumains ou dégradants (CPT)

Dans son rapport du 5 juillet 2013, établi à la suite de sa visite du 4 au 16 avril 2013, le CPT relevait que la prison de Diavata, d’une capacité officielle de 250 détenus, en accueillait 590. La prison dispose de 53 cellules mesurant chacune 24 m² et accueillant chacune 10 détenus, de 10 cellules de 11 m² chacune et accueillant chacune 4 détenus et de 3 cellules où séjournent 34 détenues femmes. L’accès à la lumière naturelle et l’aération dans les cellules sont satisfaisants et il y a quelques tabourets. Les salles d’eau contiennent quatre toilettes ainsi qu’un évier qui sert aussi pour laver le linge et faire la vaisselle. EN DROIT I.

Le 1 er octobre 2015, la Cour a reçu la déclaration de règlement amiable signée par le Gouvernement qui déclare s’engager à verser les sommes suivantes : à chacun des requérants Romanos Kartelis, Emmanouil Pipiliaris et Alexandros Tsakiris la somme de 5 500 EUR (cinq mille cinq cents euros), à chacun des requérants Agron Ibrahimi et Zoran Novcovic la somme de 6 500 EUR (six mille cinq cents euros), à chacun des requérants Piro Naci, Yosif Rashgev et Muhammad Yaqoub la somme de 7 500 EUR (sept mille cinq cents euros), à chacun des requérants Dimitar Kolichev et Nazam – Ahmad Sajjad – Sleem la somme de 8 200 EUR (huit mille deux cents euros), à chacun des requérants Shake Festim et Fidan Dzhambazov la somme de 8 400 EUR (huit mille quatre cents euros), à chacun des requérants Georgios Pasios et Anguel Radev la somme de 9 200 EUR (neuf mille deux cents euros), à chacun des requérants Bledar Duli et Martin Panchevski la somme de 10 000 EUR (dix mille euros), à Ivan Kostadinov la somme de 9 600 EUR (neuf mille six cents euros), à Hamidov Dambre la somme de 9 300 EUR (neuf mille trois cents euros), à Mamadou – Lamine Balde la somme de 9 000 EUR (neuf mille euros), à Dylaver Bixi la somme de 8 600 EUR (huit mille six cents euros), à Bozhidar Shalev la somme de 8 000 EUR (huit mille euros), à Konstantinos Karafyllis la somme de 7 600 EUR (sept mille six cents euros), à Evaggelos Toparlakis la somme de 6 000 EUR (six mille euros) et à Lazaros Bakas la somme de 4 500 EUR (quatre mille cinq cents euros).

Ces sommes couvriront tout préjudice moral, ainsi que les frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par ces requérants. Les requérants devront renoncer à toute autre prétention à l’encontre de la Grèce à propos des faits à l’origine de leur requête. Lesdites sommes seront versées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour. À défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

Le 5 octobre 2015, les requérants se sont déclarés prêts à accepter la proposition du règlement amiable du Gouvernement à condition que les sommes proposées soient versées sur le compte bancaire de leur représentante.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif justifiant de poursuivre l’examen de la requête. Elle considère, en outre, que le Gouvernement doit verser les sommes ci-dessus directement sur le compte bancaire indiqué par les avocates des intéressés (voir, Taggatidis et autres c. Grèce , n o 2889/09, § 34, 11 octobre 2011).

En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle en ce qui concerne les requérants susmentionnés. B. En ce qui concerne les requérants n os 14, 17 et 25

Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête pour autant qu’elle a été introduite par les requérants Mirdjan Kovaci, Odai Obed et Georgi Todorov pour non-épuisement des voies de recours internes : ces requérants, ayant été libérés avant la date de l’introduction de leur requête à la Cour, ils auraient dû engager une action en dommages-intérêts sur le fondement de l’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil.

Les requérants contestent l’effectivité de l’action fondée sur l’article 105 précité et soulignent que le Gouvernement ne fournit aucun arrêt des tribunaux internes qui aurait accepté d’accorder à un détenu (même s’il a été libéré avant la saisine de la Cour) une indemnité pour violation de l’article 3 de la Convention. En outre, cette procédure est très onéreuse et risque de durer plusieurs années. Les requérants invoquent à l’appui de leurs thèses les arrêts Adamantidis c. Grèce (n o 10587/10, 17 avril 2014), de los Santos et de la Cruz c. Grèce (n o 2134/12 et 2161/12, 26 juin 2014), A.L.K. c. Grèce (n o 63542/11, 11 décembre 2014), Koutalidis c. Grèce (n o 18785/13, 27 janvier 2014 ) et Mohamad c. Grèce (n o 70586/11, 11 décembre 2014 ) dans lesquels, la Cour a rejeté l’exception du Gouvernement fondée sur l’article 105 précité.

La Cour rappelle que dans son arrêt A.F. c. Grèce (n o 53709/11, §§ 55-60, 13 juin 2013) elle a estimé qu’il convenait d’examiner si les dispositions d’un texte législatif ou réglementaire susceptibles d’être invoquées aux fins d’une action en application de l’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil étaient rédigées en termes suffisamment précis et garantissaient des droits « justiciables » ( Chatzivasiliadis c. Grèce (déc.), n o 51618/12, § 32, 26 novembre 2013). Suite à cet examen, elle a estimé que la situation peut être différente entre une personne qui a été détenue dans des conditions qu’elle estime contraires à l’article 3 de la Convention et qui saisit la Cour après sa mise en liberté et un individu qui la saisit alors qu’il est toujours détenu dans les conditions qu’il dénonce (ibid. § 30). Dans cette décision, la Cour a conclu qu’ un requérant qui saisit la Cour d’un grief relatif aux conditions de détention après avoir été mis en liberté et sans avoir au préalable engagé l’action de l’article 105 précité ne se conforme pas à l’exigence de l’épuisement des voies de recours internes (voir, parmi d’autres, Nikolaos Athanasiou et autres c. Grèce , n o 36546/10, §§ 69-70, 23 octobre 2013)

En l’espèce, la Cour observe que les requérants Kovaci, Obed et Todorov ont été mis en liberté le premier et le deuxième le 18 janvier 2013 et le troisième le 11 avril 2013. En saisissant la Cour le 16 août 2013, ils ne visaient de toute évidence pas à empêcher la continuation de leur détention dans des conditions inhumaines ou dégradantes, mais à obtenir un constat postérieur de violation de l’article 3 de la Convention par la Cour et, le cas échéant, une indemnité pour le dommage moral qu’ils estiment avoir subi.

La Cour relève que les requérants étaient détenus à la prison de Diavata et étaient ainsi soumis aux dispositions du code pénitentiaire. À cet égard, la présente affaire se distingue donc des affaires Adamantidis , de los Santos et de la Cruz , A.L.K. et Mohamad invoqués par les requérants et qui concernaient les conditions de détention dans les commissariats de police et les centres de rétention dans lesquels le code pénitentiaire ne s’applique pas. Elle se distingue aussi de l’affaire Koutalidis , également invoquée par les requérants, dans laquelle la requête avait été introduite alors que la personne était encore en détention.

Les principaux griefs de ces requérants concernant leurs conditions de détention, formulés devant la Cour, portent notamment sur la surpopulation régnant dans cette prison, sur des problèmes d’hygiène et sur une insuffisance de nourriture. Or de l’avis de la Cour, les articles 21, 25 et 32 du code pénitentiaire garantissent en ces domaines des droits subjectifs et pouvant être invoqués devant les juridictions. L’action indemnitaire fondée sur l’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil combiné avec les articles susmentionnés du code pénitentiaire, et également avec l’article 3 de la Convention qui est directement applicable dans l’ordre juridique interne, constituait ainsi une voie de recours qui aurait dû être intentée par ces requérants.

Il s’ensuit que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention, pour autant qu’elle concerne les requérants précités. C. En ce qui concerne le requérant n o 10 1. Article 3 de la Convention a) Sur la recevabilité

Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes faute pour ce requérant d’avoir introduit une action sur le fondement de l’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil.

Le requérant combat cette thèse et souligne que l’action précitée est dépourvue de toute efficacité.

La Cour réitère que l’action de l’article 105 précité constitue un recours purement indemnitaire qui permettrait à une personne de demander et d’obtenir réparation lorsque celle-ci une fois mise en liberté souhaiterait se plaindre de ses conditions de détention dans la prison où elle était détenue. Toutefois, ce recours ne permet pas à l’intéressé d’obtenir un terme à sa détention. Il lui manque donc le caractère préventif dans le sens de l’arrêt Ananyev et autres c. Russie (n o 42525/07 et 60800/08, § 98, 10 janvier 2012).

Or, lorsque le requérant n o 10 a saisi la Cour le 16 août 2013, en même temps que les autres requérants, il ne se trouvait pas en liberté comme les requérants n os 14, 17 et 25, mais transféré à la prison de Kassandra pour poursuivre sa peine. L’action de l’article 105 ne lui serait donc d’aucune utilité.

La Cour rejette alors l’exception du Gouvernement pour autant qu’elle vise ce requérant. b) Sur le fond

Le Gouvernement ne présente pas d’observations sur le bien-fondé du grief de ce requérant.

Le requérant renvoie à sa version des conditions de détention ainsi qu’aux constats du médiateur de la République et du CPT.

En ce qui concerne les conditions matérielles de détention et notamment la surpopulation dans les prisons, la Cour renvoie aux principes ressortant de sa jurisprudence tels qu’elle les a répétés dans ses arrêts Ananyev et autres (précité, §§ 139 à 159) et Tzamalis et autres c. Grèce (n o 15894/09, §§ 38-40, 4 décembre 2012). Elle rappelle aussi que, lorsque la surpopulation carcérale atteint un certain niveau, le manque d’espace dans un établissement pénitentiaire peut constituer l’élément central à prendre en compte dans l’appréciation de la conformité d’une situation donnée à l’article 3 de la Convention (voir, en ce sens, Karalevičius c. Lituanie, n o 53254/99, 7 avril 2005).

S’agissant en particulier de ce dernier facteur, la Cour relève que, lorsqu’elle a été confrontée à des cas de surpopulation flagrante, elle a jugé que cet élément, à lui seul, pouvait suffire pour conclure à la violation de l’article 3 de la Convention. En règle générale, il s’agissait de cas où l’espace personnel accordé à un requérant était inférieur à 3 m² ( Kantyrev c. Russie , n o 37213/02, §§ 50-51, 21 juin 2007, Andreï Frolov c. Russie , n o 205/02, §§ 47-49, 29 mars 2007, Kadiķis c. Lettonie , n o 62393/00, § 55, 4 mai 2006, Melnik c. Ukraine , n o 72286/01, § 102, 28 mars 2006). En revanche, lorsque le manque d’espace n’était pas aussi flagrant, la Cour a pris en considération d’autres aspects concernant les conditions matérielles de détention pour apprécier la conformité d’une situation donnée à l’article 3 de la Convention. Ainsi, même dans les cas où un requérant disposait dans une cellule d’un espace personnel plus important, compris entre 3 m² et 4 m², la Cour a néanmoins conclu à la violation de l’article 3 en prenant en compte l’exiguïté combinée avec, par exemple, l’absence établie de ventilation et d’éclairage appropriés ( Vlassov c. Russie , n o 78146/01, § 84, 12 juin 2008, Babouchkine c. Russie , n o 67253/01, § 44, 18 octobre 2007, Trepachkine c. Russie , n o 36898/03, § 94, 19 juillet 2007, et Peers c. Grèce , n o 28524/95, §§ 70-72, CEDH 2001 ‑ III).

La Cour note que dans son rapport établi suite à sa visite du 2 juillet 2013, le médiateur de la République soulignait que la prison de Diavata était confrontée à un grand problème de surpopulation et que la situation dans les cellules et les chambrées était particulièrement difficile : les cellules ayant une capacité de 4 détenus, en accueillait dix et celles conçues pour un détenu en accueillait 4. Il relevait que la prison avait une capacité de 360 détenu, mais à la date de la visite elle en accueillait 597. En outre, le chauffage et la fourniture d’eau chaude semblaient insuffisants et le personnel pénitentiaire a évoqué l’insuffisance des crédits pour la réalisation des travaux pour le chauffage, l’approvisionnement en eau et l’évacuation des eaux, mais aussi pour couvrir les frais de fonctionnement et d’entretien. Enfin, la prison ne disposait pas de réfectoire et les repas étaient distribués en cellule et consommés sur les lits.

De son côté, dans son rapport établi suite à sa visite du 4 au 7 avril 2013, le CPT notait que la prison disposait notamment de 53 cellules mesurant chacune 24 m² et accueillant chacune 10 détenus, ainsi que de 10 cellules de 11 m² chacune et accueillant chacune 4 détenus.

Dans ces conditions et en l’absence d’indications de la part du Gouvernement concernant les conditions de détention de ce requérant, la Cour juge approprié de fonder son appréciation sur l’allégation de celui-ci selon laquelle son espace personnel dans sa cellule était nettement inférieur à 3 m². Cette constatation dispense la Cour d’examiner les autres aspects de la détention du requérant.

La Cour conclut qu’il y a eu violation de l’article 3 de la Convention en ce qui concerne le requérant n o 10. 2. Article 3 combiné avec l’article 13 de la Convention

Invoquant les articles 3 et 13 combinés de la Convention, le requérant se plaint qu’il ne disposait pas d’un recours effectif pour se plaindre de ses conditions de détention.

Le Gouvernement ne présente pas d’observation par rapport à ce grief.

S’agissant des conditions de détention, la Cour a conclu dans certaines affaires ( Vaden c. Grèce, n o 35115/03, §§ 30-33, 29 mars 2007 et Tsivis c. Grèce , n o 11553/05, §§ 18-20, 6 décembre 2007) que les requérants n’avaient pas épuisé les voies de recours internes, faute d’avoir utilisé les recours prévus à l’article 572 du code de procédure pénale (saisine du procureur chargé de l’exécution des peines et de l’application des mesures de sécurité) et à l’article 6 de la loi n o 2776/1999 (saisine du procureur superviseur de la prison et saisine du conseil disciplinaire de la prison). Dans ces affaires, les requérants se plaignaient de circonstances particulières qui les affectaient personnellement en tant qu’individus et auxquelles ils estimaient que les autorités pénitentiaires pouvaient mettre un terme en prenant les mesures appropriées. En revanche, elle a affirmé à plusieurs reprises que, dans la mesure où le requérant allègue être personnellement affecté par les conditions générales de détention dans la prison, comme en l’occurrence, les recours prévus aux articles 6 et 572 précités ne seraient d’aucune utilité (voir, parmi beaucoup d’autres, Papakonstantinou c. Grèce , n o 50765/11, § 51, 13 novembre 2014).

La Cour ne voit aucune raison de s’écarter dans la présente affaire de sa jurisprudence constante à cet égard.

Il y a donc eu violation de l’article 3 combiné avec l’article 13 de la Convention. II.

Le requérant n o 10 réclame 24 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi en raison de la violation de l’article 3 et 9 000 EUR en raison de celle de l’article 13. Il demande aussi que ces sommes soient versées directement au compte bancaire indiqué par ses représentantes.

Le Gouvernement soutient que la somme réclamée est excessive et que le constat de violation constituerait une satisfaction suffisante, compte tenu notamment du fait que le requérant travaillait dans la prison de sorte qu’il passait l’essentiel de la journée en dehors de sa cellule. Le gouvernement invite aussi la Cour à rejeter la demande du versement direct de la somme sur le compte des représentants.

La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant n o 10 6 000 EUR au titre du préjudice moral, somme à verser directement sur le compte bancaire indiqué par ses représentantes. B. Frais et dépens

Le requérant n o 10 demande également 1 000 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour, en affirmant qu’il a conclu avec ses conseils un accord concernant les honoraires de ceux-ci, qui se rapprocherait d’un accord de quota litis . Il demande aussi que ces sommes soient versées directement au compte bancaire indiqué par ses conseils.

Le Gouvernement soutient que les prétentions du requérant, outre qu’elles sont excessives, ne sont pas accompagnées des justificatifs nécessaires permettant de les calculer de manière précise. En outre, pour autant que le requérant se réfère à des honoraires futurs qu’il devrait s’acquitter sur la base de l’accord quota litis conclu avec ses conseil, il s’agit de frais et dépens hypothétiques dont la réalité ne peut pas être établie.

La Cour note que le requérant ne fournit pas copie de l’accord dont il s’agit, mais elle ne doute pas qu’en introduisant la requête et en présentant des observations, les conseils du requérant lui ont fourni l’assistance juridique nécessaire. Elle estime donc raisonnable de lui accorder 600 EUR à ce titre. Cette somme sera versée directement sur le compte bancaire indiqué par ses représentantes. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer la requête du rôle, en ce qui concerne les requérants n os 1 ‑ 9, 11-13, 15-16, 18-24, et 26-28 ; 2. Déclare la requête recevable quant aux griefs tirés de articles 3 et 13 à l’égard du requérant n o 10 et irrecevable à l’égard des requérants n os 14, 17 et 25 ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 3 de la Convention à l’égard du requérant n o 10 ; 4. Dit qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention à l’égard du requérant n o 10 ; 5. Dit a) que l’État défendeur doit verser au requérant n o 10, dans les trois mois, les sommes suivantes, à verser directement sur le compte bancaire indiqué par ses avocates : i) 6 000 EUR (six mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral ; ii) 600 EUR (six cents euros), plus tout montant pouvant être dû par les requérants à titre d’impôt, pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 6. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 janvier 2016, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. André Wampach Ledi Bianku Greffier adjoint Président ANNEXE Romanos KARTELIS, ressortissant grec né le 27/12/1967 Lazaros BAKAS, ressortissant grec né le 11/12/1975 Mamadou-Lamine BALDE, ressortissant guinéen né le 04/01/1987 Dylaver BIXI, ressortissant albanais né le 07/02/1977 Hamidov DAMBRE, ressortissant burkinabé né le 01/01/1971 Bledar DULI, ressortissant albanais né le 20/07/1982 Fidan DZHAMBAZOV, ressortissant bulgare né le 20/11/1974 Shake FESTIM, ressortissant albanais né le 31/10/1977 Agron IBRAHIMI, ressortissant albanais né le 18/02/1969 Savvas KAMBOURIS, ressortissant grec né le 31/08/1986 Konstantinos KARAFYLLIS, ressortissant grec né le 01/08/1978 Dimitar KOLICHEV, ressortissant bulgare né le 11/09/1962 Ivan KOSTADINOV, ressortissant bulgare né le 13/05/1983 Mirdjan KOVACI, ressortissant albanais né le 21/02/1991 Piro NACI, ressortissant albanais né le 21/02/1970 Zoran NOVCOVIC, ressortissant serbe né le 05/08/1977 Odai OBED, ressortissant syrien né le 01/01/1987 Martin PANCHEVSKI, ressortissant de l’ex République yougoslave de Macédoine né le 04/03/1982 Georgios PASIOS, ressortissant grec né le 01/12/1988 Emmanouil PIPILIARIS, ressortissant grec né le 15/05/1944 Anguel RADEV, ressortissant bulgare né le 19/07/1967 Yosif RASHGEV, ressortissant bulgare né le 22/12/1979 Nazam-Ahmad SAJJAD-SLEEM, ressortissant pakistanais né le 01/01/1984 Bozhidar SHALEV, ressortissant bulgare né le 05/07/1960 Georgi TODOROV, ressortissant bulgare né le 15/04/1945 Evaggelos TOPARLAKIS, ressortissant grec né le 08/02/1987 Alexandros TSAKIRIS, ressortissant grec né le 03/03/1981 Muhammad YAQOUB, ressortissant pakistanais né le 01/01/1987