Prisacaru împotriva Belgiei și a României

Comunicat la 11 septembrie 2017 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 8339/15 Gheorgita PUSACARU împotriva Belgiei și României introdusă la 11 februarie 2015 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, domnul Gheorgita Priscaru, este un resortisant român născut în 1980 și care își are reședința în Iași (România). Este reprezentat în fața Curții de către domnul C. Marchand, avocat la Bruxelles. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Despre faptele așa cum au avut loc în România La 24 ianuarie 2013, reclamantul a fost condamnat prin contumanță de către Tribunalul de Primă Instanță din Iasi (România) la o pedeapsă cu închisoarea de un an și două luni de către șeful portului de armă interzis și a condus un vehicul neînregistrat pe drumurile publice.

Aceste fapte ar fi avut loc în iulie 2009. La 5 iunie 2013, curtea de apel din Iasi a confirmat această decizie. La 22 iulie 2013, autoritățile române au acordat un mandat european de arestare împotriva reclamantului în vederea executării pedepsei menționate anterior. Cu privire la faptele care au avut loc în Belgia, reclamantul a sosit în Belgia în decembrie 2013 și a avut reședința legală în Belgia. La 20 iunie 2014, reclamantul a fost arestat și pus în detenție. În urma unei hotărâri din 21 iunie 2014 a instanței judecătorești din primă instanță din Bruxelles, acesta a fost menținut în detenție pe baza mandatului european de arestare acordat de autoritățile române. La 2 iulie 2014, Camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles a declarat mandatul european executoriu.

La 3 iulie 2014, reclamantul a solicitat recurs împotriva acestei decizii. În cazul în care a fost predat României, acesta ar fi deținut în condiții materiale de detenție inumane și degradante. El făcea trimitere la numeroasele condamnări ale României de către Curte pentru încălcarea articolului 3 din Convenție ca urmare a condițiilor de detenție în închisorile române. În temeiul articolului 4, 5 din Legea din 9 decembrie 2003 privind mandatul european de arestare de a nu executa mandatul european de arestare al acestuia. La 25 iulie 2014, Camera pentru punerea sub acuzare a instanței judecătorești din Bruxelles a declarat cererea interjudiciată de recurentul neîntemeiat și a considerat că [a]un element al dosarului nu face să apară o încălcare a articolului 3 din [Convenție].

Într-adevăr, [reclamantul] rămâne în imposibilitatea de a demonstra în mod concret modul în care se confruntă cu un risc real de a fi supus unor tratamente inumane sau degradante în cazul extrădării către țara sa de origine. La 30 iulie 2014, reclamantul s-a asigurat că nu a încălcat art. 4, 5 a legii susmenționate coroborate cu art. 3 din Convenție. Acesta a reproșat hotărârii atacate de a nu refuza executarea mandatului european de arestare emis în sarcina sa pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea în România, în timp ce a reieșit dintr-o hotărâre a Curții din 17 iunie 2014 care se referea la alte hotărâri și la rapoarte ONG-uri că exista o practică sistematică de tratament inuman și degradant al persoanelor deținute în România, având în vedere condițiile generale de detenție în majoritatea închisorilor române.

La 12 august 2014, Curtea de Casație a respins recursul formulat de reclamant. Aceasta a considerat că, în temeiul articolului 4, 5 menționat anterior, executarea mandatului european de arestare trebuie să fie refuzată dacă există motive serioase de a crede că acesta va aduce atingere drepturilor fundamentale ale persoanei vizate (...). Având în vedere principiul încrederii reciproce între statele membre, refuzul de predare trebuie să fie justificat de elemente detaliate care indică un pericol clar pentru drepturile persoanei și care pot inversa prezumția de respectare a acestor drepturi de care beneficiază statul de emisie. Judecătorul apreciază în mod suveran dacă elementele detaliate invocate care indică un pericol evident pentru drepturile fundamentale ale persoanei vizate sunt suficiente pentru a răsturna prezumția menționată anterior.

Curtea verifică numai dacă judecătorul nu trage din constatările sale consecințe fără legătură cu acestea sau dacă acestea nu pot justifica. (...) În concluzie, Curtea concluzionează că hotărârea camerei pentru punerea sub acuzare a instanței judecătorești din Bruxelles a justificat în mod legal decizia sa și că nu a fost necesar să refuze executarea mandatului european de arestare în sarcina reclamantului în temeiul articolului 4, 5 menționat anterior. La 19 august 2014, reclamantul a fost îndepărtat în România. Cu privire la detenția reclamantului în România Reclamantul a fost reținut în România la închisoarea Botosani. Potrivit spuselor sale, el a stat acolo într-o celulă de 24 m cu alți opt deținuți.

Această celulă conținea o toaletă, o chiuvetă, un duș și mobilă. Pe lângă suprapopulare, reclamantul denunța în special condiții de igienă rea și susținea că curtea de plimbări avea doar 40 la 300 de persoane. La 24 iunie 2015, reclamantul a fost eliberat sub rezerva îndeplinirii condiției. GRIFS Invochant la art. 3 din convenție, reclamantul se plânge că autoritățile belgiene, prin landurile către România, sunt în mod conștient și în deplină cunoștință de cauză expuse unor tratamente inumane și degradante din cauza condițiilor materiale de detenție în închisorile române. Invocând art. 3 coroborat cu art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că autoritățile belgiene au mărit sarcina probei unei încălcări a articolului 3 din Convenție într-o asemenea măsură încât au împiedicat examinarea pe fond a riscului de încălcare.

Acesta susține că autoritățile belgiene nu au efectuat un control atent și riguros al obiecțiunilor sale întemeiate pe art. 3 din convenție și susțin că au executat mandatul european de arestare fără a contesta elementele pe care le-a prezentat autorităților pentru a demonstra că ar putea fi supus unui tratament inuman și degradant în caz de expulzare. Având în vedere obiecțiile reclamantului conform cărora există motive reale și serioase de a crede că ..el ar fi victima unor tratamente inumane și degradante în România, ținând cont de condițiile materiale de detenție din închisorile române, era compatibil cu art. 3 din Convenția de a-l îndepărta pe reclamant fără a se asigura că nu este expus la tratamente inumane și degradante?

În cadrul acțiunii sale împotriva hotărârii prin care se declară executorie mandatul european de arestare împotriva sa, reclamantul a beneficiat de o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din convenție Guvernul pârât este invitat să depună o copie a mandatului european de arestare și a traducerii acestuia.

Communiquée le 11 septembre 2017

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 8339/15 Gheorgita PRISACARU contre la Belgique et la Roumanie introduite le 11 February 2015

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Gheorgita Prisacaru, est un ressortissant roumain né en 1980 et actuellement résidant à Iasi (Roumanie). Il est représenté devant la Cour par M e C. Marchand, avocat à Bruxelles. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. 1. Sur les faits tels qu’ils se sont déroulés en Roumanie Le 24 janvier 2013, le requérant fut condamné par contumace par le tribunal de première instance de Iasi (Roumanie) à une peine d’emprisonnement d’un an et deux mois du chef de port d’arme prohibé et conduite d’un véhicule non immatriculé sur la voie publique. Ces faits auraient eu lieu en juillet 2009. Le 5 juin 2013, la cour d’appel de Iasi confirma cette décision.

Le 22 juillet 2013, les autorités roumaines décernèrent un mandat d’arrêt européen à l’encontre du requérant en vue de l’exécution de la peine précitée. 2. Sur les faits tels qu’ils se sont déroulés en Belgique Le requérant arriva en Belgique en décembre 2013 et y résida légalement. Le 20 juin 2014, le requérant fut arrêté et placé en détention. Suite à une ordonnance du 21 juin 2014 du juge d’instruction du tribunal de première instance de Bruxelles, il fut maintenu en détention sur base du mandat d’arrêt européen décerné par les autorités roumaines. Le 2 juillet 2014, la chambre du conseil du tribunal de première instance de Bruxelles déclara le mandat d’arrêt européen précité exécutoire. Le 3 juillet 2014, le requérant interjeta appel contre cette décision.

Il allégua qu’en cas de remise à la Roumanie, il serait détenu dans des conditions matérielles de détention inhumaines et dégradantes. Il renvoyait aux nombreuses condamnations de la Roumanie par la Cour pour violation de l’article 3 de la Convention du fait des conditions de détention dans les prisons roumaines. Il demanda, sur la base de l’article 4, 5 o de la loi du 9 décembre 2003 relative au mandat d’arrêt européen de ne pas exécuter le mandat d’arrêt européen dont il faisait l’objet. Le 25 juillet 2014, la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Bruxelles déclara l’appel interjeté par le requérant non fondé. Elle considéra que : « [a]ucun élément du dossier ne fait apparaître une violation de l’article 3 de la [Convention].

En effet, [le requérant] demeure en défaut de démontrer de quelle manière il encourt, concrètement, dans sa situation particulière un risque réel de subir des traitements inhumains ou dégradants en cas d’extradition vers son pays d’origine. » Le 30 juillet 2014, le requérant se pourvut en cassation invoquant une violation de l’article 4, 5 o de la loi précitée combiné avec l’article 3 de la Convention. Il reprocha à l’arrêt attaqué de ne pas refuser l’exécution du mandat d’arrêt européen délivré à sa charge pour exécuter une peine d’emprisonnement en Roumanie alors qu’il ressortait d’un arrêt de la Cour du 17 juin 2014 faisant référence à d’autres arrêts et à des rapports ONG qu’il existait une pratique systématique de traitement inhumain et dégradant des personnes détenues en Roumanie, vu les conditions générales de détention dans la plupart des prisons roumaines.

Le 12 août 2014, la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé par le requérant. Elle considéra que : « En vertu de l’article 4, 5 o , précité, l’exécution du mandat d’arrêt européen doit être refusée s’il y a des raisons sérieuses de croire que celle-ci aura pour effet de porter atteinte aux droits fondamentaux de la personne concernée (...). Compte tenu du principe de confiance mutuelle entre les États membres, le refus de remise doit être justifié par des éléments circonstanciés indiquant un danger manifeste pour les droits de la personne et aptes à renverser la présomption de respect de ces droits dont bénéficie l’État d’émission. Le juge apprécie souverainement si les éléments circonstanciés invoqués indiquant un danger manifeste pour les droits fondamentaux de la personne concernée suffisent à renverser la présomption susmentionnée.

La Cour vérifie uniquement si le juge ne tire pas de ses constatations des conséquences sans lien avec celles-ci ou qu’elles ne peuvent justifier. (...) » Elle conclut que l’arrêt de la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Bruxelles justifiait légalement sa décision et qu’il n’y avait pas lieu de refuser l’exécution du mandat d’arrêt européen à charge du requérant sur base de l’article 4, 5 o , précité. Le 19 août 2014, le requérant fut éloigné vers la Roumanie. 3. Sur la détention du requérant en Roumanie Le requérant fut détenu en Roumanie à la prison de Botosani. Selon ses dires, il y séjourna dans une cellule de 24 m 2 avec huit autres détenus. Cette cellule comportait une toilette, un lavabo, une douche et des meubles.

Outre la surpopulation, le requérant dénonce notamment de mauvaises conditions d’hygiène et fait valoir que la cour de promenade n’avait que 40 m 2 pour 300 personnes. Le 24 juin 2015, le requérant fut libéré sous condition. GRIEFS 1. Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint que les autorités belges, en l’éloignant vers la Roumanie, l’ont sciemment et en pleine conscience de cause exposé à des traitements inhumains et dégradants en raison des conditions matérielles de détention dans les prisons roumaines. 2. Invoquant l’article 3 combiné avec l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint que les autorités belges ont alourdi la charge de preuve d’une violation de l’article 3 de la Convention dans des proportions telles qu’elles ont fait obstacle à un examen au fond du risque de violation allégué.

Il affirme que les autorités belges n’ont pas procédé à un contrôle attentif et rigoureux de ses griefs tirés de l’article 3 de la Convention et soutient qu’elles ont exécuté le mandat d’arrêt européen sans réfuter les éléments qu’il avait soumis aux autorités pour démontrer qu’il risquait de subir un traitement inhumain et dégradant en cas d’éloignement.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Eu égard aux griefs du requérant selon lesquels il existait des motifs réels et sérieux de croire qu’il serait victime de traitements inhumains et dégradants en Roumanie compte tenu des conditions matérielles de détention dans les prisons roumaines, était-il compatible avec l’article 3 de la Convention d’éloigner le requérant sans s’assurer qu’il ne soit pas exposé à des traitements inhumains et dégradants ? 2. Dans le cadre de son recours contre la décision déclarant exécutoire le mandat d’arrêt européen à son encontre, le requérant a-t-il bénéficié d’un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention ? 3. Le Gouvernement défendeur est invité à déposer une copie du mandat d’arrêt européen ainsi que sa traduction.