Chatzigiannakou împotriva Greciei

Comunicat la 25 septembrie 2017 Prima secțiune Cerere nr. 58774/12 Maria-Aggeliki CHATZIGANNAKOU împotriva Greciei introdusă la 6 septembrie 2012 EXPOSAT DEFICIENTA, M Maria-Aggeliki Chatzigiannakou, este un resortisant grec născut în 1982 și rezident în prezent în Suedia. Ea este reprezentată în fața Curții de către T. Gouvas, avocat în Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: recurenta deține o casă cu două etaje, în districtul Kato Patissia da , pe care a dobândit-o de la mama sa și bunica sa prin act notariat în 2009. În septembrie 2000, o întreprindere a început construirea unei clădiri cu mai multe etaje în terenul juxtapus la casa reclamantei.

În 2001 mama reclamantei a invitat serviciul de urbanism al primăriei să controleze anumite elemente ale noii construcții referitoare la standardele antiseismice. După efectuarea unui control și după ce a constatat anumite deficiențe, serviciul respectiv a solicitat departamentului de clădiri arbitrare și periculoase să înceteze lucrările și să impună sancțiuni întreprinderii. La 31 octombrie 2001, Secretarul General al Regiunii latique a decis să supună șantierul dispozițiilor din Decretul din 13 aprilie 1929 privind șantierele periculoase și a acordat întreprinderii un termen de 60 de zile pentru a pune șantierul la dispoziție normele. La cererea întreprinderii, aceasta a prelungit termenul menționat anterior cu 60 de zile.

La 24 aprilie 2002, Departamentul pentru clădiri arbitrare și periculoase a constatat că întreprinderea nu a luat măsurile necesare. Între timp, lucrările pe șantier au continuat fără întrerupere. La 24 mai 2002, Ministerul de l … La 2 iulie 2002 și ca urmare a unei vizite la fața locului, serviciul de urbanism al primăriei din Ethan a constatat că întreprinderea sa a fost conformată. În iulie 2002, Comisia pentru obiecții din partea primăriei din statul de origine a primit o declarație din partea întreprinderii și a ajuns la concluzia că aceasta a efectuat lucrările necesare. La 15 iulie 2002, serviciul de urbanism al primăriei din statul de destinație a autorizat achiziționarea șantierului și, la 25 iulie 2002, a informat ministerul cu privire la aceasta.

Printr-o cerere din 27 septembrie 2002 adresată secretarului general al regiunii latique, mama reclamantei a invitat să ia toate măsurile necesare pentru a pune în aplicare decizia sa din 31 octombrie 2001 și, în special, o decizie în vederea demolării părților periculoase din imobil și a constituirii unei echipe de demolare. La 24 decembrie 2002, Regiunea de laattica a raportat Serviciului de urbanism al Primăriei din Maine că decizia din 31 octombrie 2001 nu a fost încă executată. La 28 ianuarie 2003, mama recurentei sesizează Consiliul cu privire la o acțiune în anulare a respingerii tacite a cererii sale din 27 septembrie 2002 de către Secretarul General al Regiunii de laatique.

În fața Consiliului de Stat, Secretarul General al Regiunii de laattica afirma că executarea deciziei sale din 31 octombrie 2001 intră în sfera de competență a secției de poliție în colaborare cu serviciul de l Prin hotărârea nr. 899/2012 din 7 martie 2012, Consiliul a respins acțiunea în anulare. În raportul său din 24 decembrie 2002, regiunea latique a precizat că decizia secretarului său general din 31 octombrie 2001 era definitivă și încă în vigoare, dar că nu a fost executată în pofida faptului că termenele pentru proprietarii clădirii în construcție au expirat. El a constatat că administrația a soluționat problema pericolului construcției și a recomandat măsuri de eliminare a pericolului prin adoptarea unui act administrativ executoriu.

Cu toate acestea, El a considerat că omisiunea administrației de a demola părțile periculoase ale imobilului a constituit o omisiune de a lua măsuri concrete în scopul executării deciziei secretarului general al regiunii latique din 31 octombrie 2001 și, ca atare, această omisiune nu era supusă unei acțiuni în anulare. GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său de proprietate din cauza absenței unei căi de atac efective care să permită obligarea administrației să își execute propriile decizii și să demoleze părțile periculoase ale clădirii aflate în construcție lângă casa sa care risca să se prăbușească cu clădirea în caz de cutremur.

RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Limitări/incapacitatea autorităților de urbanism de a-și executa propriile decizii privind punerea în aplicare a standardelor antiseismice ale clădirilor în construcție sau în absența acestora, demolarea părților periculoase ale proprietății și a căror prăbușire în caz de cutremur riscă să ducă la distrugerea casei reclamantei, a ignorat ea dreptul reclamantei de a-și respecta bunurile, garantat de art. 1 din Protocolul n Recurenta dispunea de un recurs efectiv de natură să oblige administrația să se conformeze în speță propriilor sale decizii, în special celei a secretarului general al Regiunii latique din 31 octombrie 2002 și, în caz negativ, lipsa unei astfel de acțiuni a încălcat art. 13 din convenție

Communiquée le 25 septembre 2017

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 58774/12 Maria-Aggeliki CHATZIGIANNAKOU contre la Grèce introduite le 6 September 2012

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M me Maria-Aggeliki Chatzigiannakou, est une ressortissante grecque née en 1982 et résidant actuellement en Suède. Elle est représentée devant la Cour par M e T. Gouvas, avocat à Athènes. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. La requérante est propriétaire d’une maison à deux étages, dans le quartier Kato Patissia d’Athènes, qu’elle a acquise de sa mère et sa grand-mère par acte notarié en 2009. En septembre 2000, une entreprise commença la construction d’un immeuble à plusieurs étages dans le terrain juxtaposé à la maison de la requérante. À deux reprises, en 2001, la mère de la requérante invita le service de l’urbanisme de la mairie d’Athènes à contrôler certains éléments de la nouvelle construction relatifs aux normes antisismiques.

Après avoir effectué un contrôle et ayant constaté certaines défaillances, ledit service demanda au département des bâtiments arbitraires et dangereux d’ordonner l’arrêt des travaux et d’imposer des sanctions à l’entreprise. Le 31 octobre 2001, le Secrétaire général de la Région de l’Attique décida de soumettre le chantier aux dispositions du décret du 13 avril 1929 relatif aux chantiers dangereux et accorda un délai de soixante jours à l’entreprise pour mettre le chantier aux normes. À la demande de l’entreprise, elle prolongea de soixante jours supplémentaires le délai précité. Le 24 avril 2002, le département des bâtiments arbitraires et dangereux constata que l’entreprise n’avait pas pris les mesures nécessaires.

Entretemps, les travaux sur le chantier se poursuivaient sans discontinuer. Le 24 mai 2002, le ministère de l’Environnement, de l’Aménagement du territoire et des Travaux publics attira l’attention du service de l’urbanisme de la mairie d’Athènes sur la nécessité d’interrompre les travaux en cas de refus de l’entreprise de se conformer à la décision du Secrétaire général. Le 2 juillet 2002 et suite à une visite sur site, le service de l’urbanisme de la mairie d’Athènes constata que l’entreprise s’y était conformée. Le 8 juillet 2002, la commission des objections de la mairie d’Athènes accueillit l’objection de l’entreprise et conclut que celle-ci avait accompli les travaux nécessaires. Le 15 juillet 2002, le service de l’urbanisme de la mairie d’Athènes autorisa l’électrification du chantier et, le 25 juillet 2002, elle en informa le ministère.

Par une requête du 27 septembre 2002 au Secrétaire général de la Région de l’Attique, la mère de la requérante l’invitait à prendre toutes les mesures nécessaires pour faire exécuter sa décision du 31 octobre 2001 et notamment une décision aux fins de la démolition des parties dangereuses de l’immeuble et la constitution d’une équipe de démolition. Le 24 décembre 2002, la Région de l’Attique rapporta au service de l’urbanisme de la mairie d’Athènes que la décision du 31 octobre 2001 n’avait pas encore été exécutée. Le 28 janvier 2003, la mère de la requérante saisit le Conseil d’Etat d’un recours en annulation du rejet tacite de sa requête du 27 septembre 2002 par le Secrétaire général de la Région de l’Attique.

Devant le Conseil d’Etat, le Secrétaire général de la Région de l’Attique affirmait que l’exécution de sa décision du 31 octobre 2001 relevait de la compétence du commissariat de police en collaboration avec le service de l’urbanisme. Le 21 juillet 2010, la requérante, qui était entretemps devenue propriétaire de la maison, se substitua à sa mère dans la procédure devant le Conseil d’Etat. Par un arrêt n o 899/2012 du 7 mars 2012, le Conseil d’Etat rejeta le recours en annulation. Il releva que dans son rapport du 24 décembre 2002, la Région de l’Attique précisait que la décision de son Secrétaire général du 31 octobre 2001 était définitive et toujours en vigueur mais qu’elle n’avait pas été exécutée en dépit du fait que les délais impartis aux propriétaires de l’immeuble en construction avaient expiré.

Il constata que l’administration avait réglé la question de la dangerosité de la construction et avait préconisé des mesures pour faire disparaître le danger en édictant un acte administratif exécutoire. Toutefois, Il considéra que l’omission de l’administration de faire procéder à la démolition des parties dangereuses de l’immeuble constituait une omission de prendre des mesures concrètes aux fins de l’exécution de la décision du Secrétaire général de la Région de l’Attique du 31 octobre 2001 et, en tant que telle, cette omission n’était pas sujette à un recours en annulation.

GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, la requérante se plaint d’une atteinte à son droit de propriété en raison de l’absence d’un recours effectif permettant d’obliger l’administration d’exécuter ses propres décisions et faire procéder à la démolition des parties dangereuses de l’immeuble en construction à côté de sa maison qui risquait de s’effondrer avec l’immeuble en cas de séisme.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. L’omission/impossibilité des autorités d’urbanisme de faire exécuter leurs propres décisions ordonnant la mise aux normes antisismiques de l’immeuble en construction ou à défaut, la démolition des parties dangereuses de l’immeuble, et dont l’effondrement en cas de séisme risquerait d’entrainer la destruction de la maison de la requérante, a-t-elle méconnu le droit de la requérante au respect de ses biens, garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 ? 2. La requérante disposait-elle d’un recours effectif de nature à forcer l’administration de se conformer en l’espèce à ses propres décisions et notamment à celle du secrétaire général de la Région de l’Attique du 31 octobre 2002, et, dans la négative, l’absence d’un tel recours a-t-il violé l’article 13 de la Convention ?