Comunicat la 25 septembrie 2017 A DOUA SECȚIUNE Interogare nr. 24872/12 Behçet ÖCALAN împotriva Turciei introdusă la 13 martie 2012 OBIECTUL L 2911 privind întâlnirile și paradele publice, cu ocazia demonstrației care a avut loc la Viranșehir la 25 martie 2011, i s-a reproșat că a organizat o paradă de necunoaștere a obligației legale de a declara în prealabil și a condus mulțimea cu o cuvântare cu această ocazie. La sfârșitul procesului său, tribunalul corecțional l-a recunoscut pe reclamant vinovat de încălcarea dreptului la liberă întrunire pașnică, în sensul art. 11 din Convenție. În lumina principiilor generale care decurg din jurisprudența Curții cu privire la dreptul la libertatea de întrunire pașnică, amintite în Hotărârea Kudrevičius și alții c. Lituania ([GC], n 37553/05, §§ 91-92, 100, 108-110 și 142-160, CEDO 2015) și reluate recent în Hotărârea Lashmankin și alții c. Rusia 57818/09 și 14 alții, § 410-42, 7 februarie 2017), a fost încălcată libertatea de întrunire pașnică a reclamantului, în sensul articolului 11 alineatul (1) din convenție, ca urmare a procedurii penale diligente împotriva sa În temeiul legii, această încălcare a fost prevăzută de lege și necesară în sensul articolului 11 alineatul (2)?
Communiquée le 25 septembre 2017
Requête n
o
24872/12
Behçet ÖCALAN
contre la Turquie
introduite le 13 mars 2012
La requête concerne
l’action pénale diligentée contre le requérant, vice
‑
président de la section locale d’un parti politique, pour avoir agi en violation de l’article 28 de la loi n
o
2911 sur les réunions et défilés publics, lors de la manifestation qui eut lieu à Viranșehir le 25 mars 2011. Il lui était reproché d’avoir organisé un défilé en méconnaissance de l’obligation légale de déclaration préalable et mené la foule en prononçant un discours à cette occasion. Au terme de son procès, le tribunal correctionnel reconnut le requérant coupable de l’infraction reprochée, avant de surseoir au prononcé de son jugement. Le recours en opposition formé par le requérant fut rejeté. Le requérant allègue essentiellement une atteinte à son droit à la liberté de réunion pacifique, au sens de l’article 11 de la Convention.
À la lumière des principes généraux qui se dégageant de la jurisprudence de la Cour concernant le droit à la liberté de réunion pacifique, rappelés dans son arrêt
Kudrevičius et autres c. Lituanie
([GC], n
o
37553/05, §§
91-92, 100, 108-110, et 142-160, CEDH 2015) et repris récemment dans l’arrêt
Lashmankin et autres c. Russie
(n
os
57818/09 et 14 autres, §§
410-412, 7
février 2017), y a-t-il eu atteinte à la liberté de réunion pacifique du requérant, au sens de l’article 11 § 1 de la Convention, en raison de la procédure pénale diligentée contre lui
?
Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire au sens de l’article 11 § 2
?