AFFAIRE VARADINOV c. BULGARIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Exception préliminaire rejetée (Article 35-3-b - Aucun préjudice important;Affaire dûment examinée par un tribunal interne);Exception préliminaire rejetée (Article 34 - Victime);Exception préliminaire jointe au fond et rejetée (Article 35-1 - Recours interne effectif);Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Accès à un tribunal);Préjudice moral - constat de violation suffisant (Article 41 - Préjudice moral;Satisfaction équitable)
AFFAIRE VARADINOV c. BULGARIE (CtEDO, 2017)
SECȚIUNEA A CINCISPREZECEA
CAUZA
VARADINOV împotriva BULGARIEI
(Cererea nr. 15347/08)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
5 octombrie 2017
DEFINITIVĂ
05/01/2018
Această hotărâre a devenit definitivă conform articolului 44 § 2 al Convenției. Aceasta poate fi supusă unor corecturi de formă.
În cauza Varadinov împotriva Bulgariei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a cincea), constituită într-o Cameră compusă din:
Angelika Nußberger,
președintă,
Erik Møse,
André Potocki,
Yonko Grozev,
Síofra O'Leary,
Gabriele Kucsko-Stadlmayer,
Lәtif Hüseynov,
judecători,
și Milan Blaško,
grefier adjunct de secțiune,
După deliberările în Camera de Consiliu din data de 12 septembrie 2017,
Pronunță hotărârea de mai jos, adoptată la această dată:
PROCEDURA
La originea cauzei se află o cerere (nr. 15347/08) împotriva Republicii Bulgaria, depusă la Curt de un cetățean al acestui stat, dl. Pavel Georgiev Varadinov („reclamantul"), la data de 29 februarie 2008, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția").
Reclamantul a fost reprezentat de dna V. Stoyanov, avocat la Pazardzhik. Guvernul bulgar („Guvernul") a fost reprezentat de agentul acestuia, dna K. Radkova, din Ministerul Justiției.
Reclamantul susține în special că a fost privat de dreptul de acces la tribunal pentru a contesta o decizie administrativă prin care i s-a impus o sancțiune pentru o infracțiune de circulație, însoțită de retragerea unor puncte din foaia permisului de conducere. În acest privință, invocă articolele 6, 8 și 13 ale Convenției.
La data de 2 decembrie 2015, cererea a fost comunicată Guvernului.
PE FAPT
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
Reclamantul s-a născut în 1981 și locuiește la Brestovitsa.
La 16 septembrie 2007, în jurul orelor 11:20, în timp ce și-a oprit recent vehiculul pe o stradă din Plovdiv, reclamantul a fost oprit de către agenți ai poliției rutiere. Aceștia au întocmit un act constatând comiterea unei infracțiuni administrative (акт за установяване на административно нарушение) pentru oprire sau parcare la un loc unde prezența unui vehicul crea un pericol sau un obstacol pentru circulație, sancționate de art. 98, alineatul 1, punctul 1 al Legii privind circulația rutieră. Reclamantul a semnat actul precizând că locul în cauză nu era marcat prin vreo semnalizare rutieră.
La 17 septembrie 2007, reclamantul a depus obiecții scrise la directorul poliției regionale.
Prin hotărâre (наказателно постановление) din 21 septembrie 2007, directorul poliției regionale i-a impus reclamantului o sancțiune administrativă sub forma unei amenzi în cuantum de 50 de leva bulgare (BGN), aproximativ 25 de euro (EUR), cumulată cu retragerea a cinci puncte de control (контролни точки) din foaia aferentă permisului de conducere.
La 15 octombrie 2007, reclamantul a depus o contestație la Tribunalul de District din Plovdiv, susținând că vehiculul nu era parcat și că nu a creat o situație de pericol pentru alții. La ședința fixată pentru 11 decembrie 2007, tribunalul de district a încheiat procedura în aplicarea articolului 189 al Legii privind circulația rutieră, conform căruia deciziile care impun amenzi mai mici de 50 BGN nu puteau fi supuse unui examen judecătoresc.
II.
DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTE
A.
Legea privind circulația rutieră
(Закон за движението по пътищата)
din 5 martie 1999
Dispozițiile relevante ale acestei legi sunt redactate astfel:
art. 6
„Utilizatorii circulației:
și-au adaptat comportamentul la (...) semnalizări și marcaje pe carosabil:
(...)"
art. 98
„(1) Oprirea și parcarea nu sunt permise:
la un loc unde vehiculul creează un pericol sau constituie un obstacol, sau ascunde o semnalizare de vederea altor utilizatori ai circulației;
(...)"
art. 180
„(1) Va fi pedepsit cu amendă între 20 și 150 BGN orice conducător care:
încalcă regulile privind utilizarea luminilor vehiculului, oprirea sau parcarea, circulația pe cale (...), atunci când nerespectarea are ca efect crearea unui pericol imediat pentru circulație;
(...)"
B.
Regimul permisului de conducere însoțit de foaia cu puncte de control
Foaia cu puncte de control pentru infracțiunile rutiere comise, parte integrantă a permisului de conducere, are ca fundament legal art. 157 din Legea privind circulația rutieră din 1999. Această dispoziție a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2000 și a fost ulterior modificată în 2002 și 2007. Prevede, în alineatul 3, că ministrul de interne determină numărul inițial maxim de puncte de control, condițiile și procedura pentru retragerea și restabilirea lor, lista infracțiunilor pentru comiterea cărora conducătorul poate vedea retrase puncte, și în sfârșit, condițiile și procedura conform căreia o formare suplimentară poate fi efectuată pentru obținerea unui nou permis.
Pe parcursul perioadei relevante, și anume 2007 – 2011, au intervenit succesiv două decrete de implementare a articolului 157, alineatul 3. Primul era în vigoare din 4 octombrie 2002 până la 15 februarie 2008, iar al doilea din această ultimă dată până la 4 februarie 2013. Un alt decret în vigoare de la acea dată reglementează materia în prezent.
Potrivit tuturor acestor dispoziții, permisul de conducere este însoțit de o foaie afectată de 39 de puncte de control. Acest total de puncte este redus de drept pe baza unei decizii de poliție care a devenit definitivă conform căreia deținătorul permisului este autorul uneia din infracțiunile rutiere desemnate în mod explicit în decretul de aplicare al legii. Infracțiunile menționate în articolele 179-183 ale Legii privind circulația rutieră fac parte din această listă. Organele însărcinate cu pronunțarea sancțiunilor sunt obligate să aplice retragerea de puncte conform definirii în acest dispozitiv.
Atunci când un act de poliție constatând o infracțiune la regulile de circulație este întocmit, organele de poliție păstrează foaia cu puncte de control a conducătorului. Actul de poliție înlocuiește această foaie pe o perioadă de o lună și permite conducătorului să continue să conducă. Foaia cu puncte de control este predată conducătorului la momentul notificării deciziei privind sancțiunea și cu condiția ca acesta să plătească amenda. În caz de neplată, decizia de poliție înlocuiește foaia cu puncte de control pe o perioadă de o lună după cum urmează: a) în caz de necontestate la instanțele judecătorești, acest termen curge de la data când decizia devine definitivă, sau b) în caz de contestare a deciziei, acest termen începe la data deciziei definitive a instanțelor judecătorești.
Un conducător care și-a văzut retrase toate punctele de control își pierde capacitatea de a conduce și este obligat să predea permisul serviciilor de poliție. Are dreptul să se prezinte din nou la examenele de conducere după scurgerea unei perioade de șase luni de la data predării permisului.
C.
Controlul deciziilor care impun sancțiuni administrative pentru infracțiuni rutiere
Actele și deciziile administrative referitoare la infracțiunile rutiere sunt întocmite pe baza Legii privind circulația rutieră și a Legii privind infracțiunile și sancțiunile administrative (Закон за административните нарушения и наказания) din 28 noiembrie 1969.
Potrivit articolului 189 al Legii privind circulația rutieră, faptele care constituie o infracțiune rutieră sunt stabilite într-un act emanând din organele Ministerului de Interne. Veridicitatea faptelor constatate este prezumată până la proba contrarie. În aplicarea articolului 44 al Legii privind infracțiunile și sancțiunile administrative, persoana vizată ca autoare a unei infracțiuni poate formula obiecții consemnate în act și/sau prezentate în termen de trei zile. Actul semnat, însoțit după caz de obiecții, probe și alte anexe la dosar, este transmis organelor competente pentru a impune sancțiuni administrative - în cazul de față organele de poliție. Articolele 52 și 53 ale acestei din urmă legi prevăd că aceste organe examinează dosarul și pronunță, prin hotărâre, sancțiunea penală dacă constată că o infracțiune a fost comisă.
O amendare la art. 189 al Legii privind circulația rutieră intervenit la 26 iunie 2007 prevedea că deciziile care impun amenzi mai mici de 50 BGN (aproximativ 25 EUR) nu puteau fi supuse unui control, excludând astfel recursul la instanțele judecătorești. Această dispoziție a fost examinată de Curtea Constituțională care a declarat-o contrară Constituției prin hotărâre pronunțată la 1 martie 2012. Curtea Constituțională a considerat în special că activitatea administrativă legată de reprimarea infracțiunilor rutiere era de natură penală. De aceea, orice sancțiune sub forma unei amenzi în acest domeniu implica pentru persoana în cauză dreptul de acces la tribunal pentru a controla legalitatea acestei măsuri. Cuantumul mic al amenzii sau caracterul minor al infracțiunii nu pot fi considerate ca motive care să permită excluderea acestui drept, o asemenea restricție nefiind, conform Curții Constituționale, compatibilă cu spiritul Convenției, în special articolele 6 și 35 § 3 b) și cu art. 56 al Constituției proclamând dreptul la apărare al oricărui cetățean.
În alt context, conform articolului 151, alineatul 2 al Constituției din 1991, deciziile Curții Constituționale intră în vigoare trei zile după publicarea lor în Monitorul Oficial. Actele sau părțile lor declarate neconstituționale nu se mai aplică de la această dată. De aceea, deciziile Curții Constituționale au efect doar pentru viitor. În sfârșit, art. 70 al Legii privind infracțiunile și sancțiunile administrative prevede exhaustiv cazurile în care procurorul regional poate cere, conform articolului 72 al acestei legi, redeschiderea procedurilor administrative încheiate prin decizii administrative definitive sau decizii judecătorești care au pus capăt procedurii. Această listă nu include declarația de neconstituționalitate a unei dispoziții legale ca motiv de redeschidere a unei proceduri.
EN DROIT
I.
PRIVIND PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚIEI
Reclamantul susține că absența oricărui examen judecătoresc al deciziei care i-a impus o amendă contravențională, cumulată cu retragerea punctelor din foaia de control a permisului de conducere a constituit o încălcare a drepturilor protejate de articolele 6, 8 și 13 ale Convenției în privința lipsei posibilității de a-și face ascultată cauza în mod echitabil de un tribunal independent și imparțial stabilit prin lege. Curtea consideră că aceste susțineri trebuie examinate pe baza articolului 6 al Convenției, redactat după cum urmează în părțile relevante:
„1. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil de o instanță independentă și imparțială, constituită prin lege, care va hotărî fie asupra contestațiilor sale referitoare la drepturi și obligații de natură civilă, fie asupra acuzațiilor în materie penală care sunt aduse împotriva ei (...)."
Guvernul se opune acestei teze.
A.
Cu privire la admisibilitate
Guvernul ridică trei excepții de inadmisibilitate ale acestui motiv bazate pe absența unui „prejudiciu grav" pentru reclamant (art. 35 § 3 b) al Convenției), pe absența calității de victimă pentru acesta și pe neepuizarea căilor de atac interne.
1.
art. 35 § 3 b) al Convenției
Guvernul consideră mai întâi că reclamantul nu a suferit niciun „prejudiciu grav" cum este vizat de art. 35 § 3 b) al Convenției (a se vedea, printre altele, Adrian Mihai Ionescu c. România (hotărâre), nr. 36659/04, 1 iunie 2010, și Korolev c. Rusia (hotărâre), nr. 25551/05, CEDO 2010). Subliniază în special că reclamantul nu pretinde că a suferit un impact asupra situației sale economice, prin amenda impusă, cum ar fi că finalizarea litigiului ar fi avut consecințe importante asupra vieții sale personale. Guvernul adaugă că nu este necesar pentru Curt să adopte în cauza de față o decizie de principiu care să indice instanțelor naționale jurisprudența privind aplicarea articolului 6 în cazuri similare. Se referă într-adevăr la decizia Curții Constituționale din 1 martie 2012 care a declarat contrară Constituției dispozițiile care excludeau recursul judecătoresc împotriva amenzilor contravenționale de mic cuantum (§18 mai sus) și concluzionează că această protecție judiciară este acum garantată în dreptul bulgar.
Reclamantul contrareplică că în măsura în care Curtea Constituțională și Curtea Supremă de Casație recunosc caracterul penal al sancțiunii, cuantumul mic al amenzii nu poate declanșa criteriul de inadmisibilitate legat de importanța prejudiciului suferit.
Curtea observă că motivul reclamantului privește absența unui recurs judecătoresc care să permită contestarea amenzii de aproximativ 25 EUR care i-a fost impusă, cumulată cu retragerea automată a cinci puncte de control din foaia aferentă permisului de conducere. Observă în acest privință că nimic nu permite să se stabilească că sancțiunea impusă reclamantului să fi avut, în circumstanțele cauzei, consecințe semnificative asupra situației sale personale, și reamintește jurisprudența constantă a acesteia conform căreia faptul că un reclamant consideră soluția litigiului ca o chestiune de principiu nu poate fi suficient la acest privință (Korolev c. Rusia (hotărâre), nr. 25551/05, 1 iulie 2010, și Fernandez c. Franța (hotărâre), nr. 65421/10, 17 ianuarie 2012). Curtea consideră totuși că nu este necesar să se pronunțe asupra existenței sau nu a unui prejudiciu grav pentru reclamant, în măsura în care pare că cauza de față nu corespunde uneia din cele două clauze salvatoare menționate în art. 35 § 3 b), și anume aceea care cere ca chestiunea să fi fost „examinată corespunzător" de o instanță internă (Adrian Mihai Ionescu (hotărâre), citate mai sus, și Giuran c. România, nr. 24360/04, § 24, CEDO 2011 (extrase)). Într-adevăr, Curtea observă că motivul reclamantului constă în denunțarea excluderii chiar a examinării cazului de către instanțele judecătorești și că accesul la tribunal i-a fost explicit refuzat (§9 mai sus). Curtea observă că la nicio altă ocazie instanțele interne nu s-au pronunțat asupra susținerii reclamantului.
În consecință, în măsura în care cel puțin una din condițiile criteriului de admisibilitate vizat de art. 35 § 3 b) nu este îndeplinită, Curtea nu va căuta prezența celorlalte două, și respinge excepția Guvernului ridicată în acest privință.
2.
Cu privire la calitatea de victimă a reclamantului
Guvernul continuă susținând că reclamantul nu mai are calitatea de victimă conform articolului 34 al Convenției considerând că decizia Curții Constituționale avea ca efect să facă nulă decizia poliției regionale, precum și procedura respectivă.
Reclamantul consideră că în absența unui efect retroactiv al deciziilor Curții Constituționale, nu a pierdut calitatea sa de victimă potrivit Convenției din cauza deciziei din 1 martie 2012 a acestei curți. De asemenea, contestă afirmația Guvernului că actul de poliție privind cauza sa ar fi devenit nul din cauza acestei aceleași decizii.
Curtea observă că chestiunea care se pune în cauza de față este aceea dacă reclamantul a pierdut calitatea de victimă ținând cont de decizia Curții Constituționale care a declarat contrară Constituției art. 189 al Legii privind circulația rutieră. Reamintește că, conform jurisprudenței sale, un reclamant poate pierde calitatea de victimă a unei încălcări, în sensul articolului 34 al Convenției, dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau substanțial, apoi au remediat această încălcare (a se vedea printre multe altele, Amuur c. Franța, 25 iunie 1996, § 36, Recueil des arrêts et décisions 1996-III, și Scordino c. Italia (nr. 1) [GC], nr. 36813/97, § 180, CEDO 2006-V).
Referindu-se la cauza care i-a fost supusă, Curtea observă că printr-o decizie din 11 decembrie 2007, tribunalul de district a refuzat să examineze pe fond motivul reclamantului, în aplicarea legii care era în vigoare. Dispozițiile în cauză au fost declarate contrare Constituției de Curtea Constituțională la 1 martie 2012, adică mai mult de patru ani mai târziu. Pare Curții, și Guvernul nu prezintă argumente relevante care să dovedească contrariul, că decizia Curții Constituționale are ca efect să facă această dispoziție inaplicabilă doar pentru viitor (§19 mai sus) și că de aceea reclamantul nu a putut beneficia de schimbarea legislativă. În alt context, guvernul nu a demonstrat că a existat o procedură sau o practică judecătorească conform cărora, în cazuri precum al reclamantului, persoanele în cauză ar fi putut căuta o indemnizație pentru a fi suferit prejudicii din cauza aplicării unor legi care au fost abrogare sau declarate contrare Constituției la o dată ulterioară faptelor pretinse. De asemenea, nu pare că reclamantul a beneficiat de o recunoaștere explicită a încălcării drepturilor sale protejate de art. 6.
Curtea consideră de aceea că poate în continuare să se pretindă victimă conform Convenției și respinge excepția Guvernului.
3.
Cu privire la epuizarea căilor de atac interne
În sfârșit, Guvernul ridică o excepție bazată pe neepuizarea căilor de atac interne. Consideră că reclamantul ar fi putut să se adreseze instanțelor interne prin depunerea unei cereri de redeschidere a procedurii privind impunerea sancțiunii administrative, pe baza articolului 70 al Legii privind infracțiunile și sancțiunile administrative, pentru ca aceste instanțe să constate nulitatea deciziei litigioase a directorului poliției. Această nulitate ar fi găsit temei în faptul că art. 189 al Legii privind circulația rutieră a fost declarat contrară Constituției de Curtea Constituțională. Dacă reclamantul ar fi obținut această constatare, ar fi putut, conform Guvernului, cere o indemnizație pentru prejudiciul suferit.
Reclamantul contestă această teză.
La acest punct, Curtea observă că pretinsa absență a oricărui recurs judecătoresc pentru a face examinată decizia directorului poliției se află în inima motivului reclamantului bazat pe art. 6.
Trebuie deci să se unească această excepție ridicată de Guvern cu examinarea pe fond a motivului bazat pe art. 6.
4.
Concluzie privind admisibilitatea
Curtea constată în alt context că acest motiv nu este manifestă nefondat în sensul articolului 35 § 3 a) al Convenției și că nu se ciocnește cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Îl declară deci admisibil, sub rezerva chestiunii privind epuizarea căilor de atac interne, unită cu examinarea pe fond a acestui motiv.
B.
Pe fond
Reclamantul consideră că legislația aplicabilă, care excludea în mod explicit controlul judecătoresc asupra legalității sancțiunii impuse, a creat pentru el o situație contrară articolului 6, care îi garantează dreptul de a-și face ascultată cauza de un tribunal.
Guvernul consideră, în lumina deciziei Curții Constituționale din 1 martie 2012 (§18 mai sus), că procedura de impunere a sancțiunii în cauză intră sub domeniu penalului și ar fi trebuit de aceea să cuprindă o fază judiciară, ținând cont de cerințele articolului 6 al Convenției. Nu contestă faptul că reclamantul a fost privat de control judecătoresc și justifică această situație prin starea legislației aplicabile. Subliniază că tribunalul de district a cărui competență era în mod expres excludere prin lege nu putea face altceva decât să declare recursul inadmisibil și să pună capăt procedurii (§9 mai sus).
Curtea reamintește, la fel ca în cazurile similare examinate de ea, că caracterul general al dispoziției legale încălcate de reclamant în cauza de față, precum și scopul disuasiv și penal al sancțiunii infligite, în ciuda relativei micimi a enjeutului, sunt suficiente pentru a arăta că infracțiunile în cauză aveau caracter penal conform articolului 6 al Convenției (Öztürk c. Germania, 21 februarie 1984, §§ 53-54, seria A nr. 73, și Lauko c. Slovacia, 2 septembrie 1998, §§ 56-58, Recueil des arrêts et décisions 1998-VI). Mai departe, sancțiunea litigioasă includea retragerea de puncte din permisul de conducere și poate deci intra sub domeniu al „materiei penale" în sensul articolului 6 § 1 și din acest motiv de asemenea (Malige c. Franța, 23 septembrie 1998, §§ 35-40, Recueil des arrêts et décisions 1998-VII). Curtea observă la acest capitol că în sistemul bulgar retragerea de puncte intervine de drept imediat ce o decizie privind infracțiunea și care impune o amendă, cum ar fi cea în cauză, devine definitivă (§13 mai sus). Curtea observă în alt context că această retragere de puncte poate duce la sfârgit la pierderea valabilității permisului de conducere. Este incontestabil că dreptul de a conduce un autovehicul se dovedește a fi de mare utilitate pentru viața cotidiană și exercitarea unei activități profesionale. De aceea, chiar dacă măsura retragerii punctelor este considerată de dreptul intern ca fiind o măsură administrativă preventivă care nu intră sub domeniu penal, trebuie constatat caracterul ei penal și disuasiv (Malige c. Franța, citate mai sus, § 39).
De aceea, nu poate fi nicio îndoială că art. 6 se aplică în cauza de față.
Curtea observă apoi că direcțiile regionale de poliție, structuri ale Ministerului de Interne, sunt încărcate cu urmărirea și reprimarea infracțiunilor rutiere. Conform jurisprudenței stabile, dacă încredințarea acestei sarcini autorităților administrative nu este incompatibilă cu Convenția, trebuie totuși ca persoanele interesate să poată să seize o instanță care oferă garanțiile articolului 6 în privința oricărei decizii luate împotriva lor (Öztürk c. Germania, citate mai sus, § 56, și Lauko c. Slovacia, citate mai sus, § 64).
Or, în cazul de față, reclamantul nu a putut face să fie reexaminată decizia directorului poliției regionale din 21 septembrie 2007 de o instanță independentă și imparțială deoarece această posibilitate a fost excludere de art. 189 al Legii privind circulația rutieră, cum a fost modificat la 26 iunie 2007, în vigoare la data faptelor relevante, iar tribunalul de district din Plovdiv a respins recursul pentru acest același motiv.
Curtea observă de asemenea argumentul Guvernului conform căruia o cerere de redeschidere a procedurii pe baza articolului 70 al Legii privind infracțiunile și sancțiunile administrative ar fi putut furniza reclamantului accesul la o instanță cum se prevede de art. 6 (paragrafele 19 și 32 mai sus). La acest privință Curtea trebuie să constate de la început că deciziile Curții Constituționale au un efect ex nunc și că nu poate fi deci concluzionat că art. 189 al Legii privind circulația rutieră nu era valid la momentul faptelor litigioase. Observă apoi că art. 70 al Legii privind infracțiunile și sancțiunile administrative nu prevede posibilitatea de redeschidere a unei proceduri administrative pe motiv că o dispoziție legală a fost declarată contrară Constituției după o procedură administrativă și că în orice caz o asemenea cerere nu poate fi depusă decât de procurorul regional (§19 mai sus). În aceste condiții, pare că nici accesul la acest recurs nici conținutul acestuia nu sunt deschise reclamantului și Guvernul nu prezintă niciun exemplu jurisprudențial care să dovedească contrariul. Curtea nu poate specula în continuare asupra chestiunii dacă reclamantul ar fi putut obține o reexaminare judiciară asupra legalității sancțiunii litigioase, conformă cerințelor articolului 6. Trebuie deci să concluzioneze că, chiar dacă dispozițiunea legală care închidea accesul la instanțele judecătorești pentru a contesta decizia directorului poliției a fost declarată contrară Constituției de Curtea Constituțională bulgară la 1 martie 2012, această schimbare nu l-a favorizat pe reclamant (a se vedea de asemenea §30 mai sus).
Observă în alt context că Guvernul nu invocă alte căi de atac care ar fi putut oferi reclamantului acces la justiție judiciară pentru a verifica legalitatea sancțiunii impuse de directorul poliției.
În această situație, Curtea consideră că a existat o încălcare a dreptului reclamantului de a-și face ascultată cauza de o instanță independentă și imparțială.
De aceea, Curtea respinge excepția Guvernului bazată pe neepuizarea căilor de atac interne și spune că a existat o violare a articolului 6 § 1.
II.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI
Conform articolului 41 al Convenției, „Dacă Curtea declară că a existat o violare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții contractante superioare nu permite să șteargă decât imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, după caz, o satisfacție echitabilă."
A.
Prejudiciu
Reclamantul cere 1 000 de euro (EUR) ca titlu de prejudiciu moral suferit.
Guvernul contestă aceste pretenții.
Ținând cont de circumstanțele cauzei, Curtea consideră că constatarea violării constituie o reparație suficientă.
B.
Cheltuieli și taxe
Reclamantul cere de asemenea 300 EUR pentru cheltuielile și taxele angajate la Curt pentru reprezentarea sa. Prezintă o notă de cheltuieli pentru sfatul și reprezentarea juridică pentru un total de aproximativ trei ore.
Guvernul contestă aceste pretenții.
Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și taxelor decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caractatul rezonabil al ratei acestora. În cazul de față, ținând cont de documentele de care dispune și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 300 EUR pentru procedura la ea și o acordă reclamantului.
C.
Dobânzi moratorii
Curtea consideră potrivit ca rata dobânzilor moratorii să fie aliniată ratei dobânzii la facilitatea de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
Unește cu fondul excepția privind neepuizarea căilor de atac interne ridicată de Guvern și o respinge;
Declară cererea admisibilă;
Spune că a existat o violare a articolului 6 al Convenției;
Spune că constatarea unei încălcări furnizează în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant;
Spune
a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea va fi devenit definitivă conform articolului 44 § 2 al Convenției, următoarea sumă, de convertit în leva bulgare, la cursul aplicabil la data stingerii:
300 EUR (trei sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamant ca impozit, pentru cheltuieli și taxe;
b) că de la expirarea acestui termen și până la versare, acest montant va fi majorat cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă pe această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la
5 octombrie 2017, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
Milan Blaško
Angelika Nußberger
Grefier adjunct
Președintă