GEORGIEV v. BULGARIA

A cincea secțiune decizia nr. 14638/11 Vasil Hristov GEORGIEV împotriva Bulgariei Curții Europene a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care așeză la 13 martie 2018 în calitate de comitet compus din: Gabriele Kucsko-Stadlmayer, președinte, Yonko Grozev, Lado Chanturia, judecători și Anne-Marie Dougin, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 10 februarie 2011, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 27 septembrie 2017 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Vasil Hristov Georgiev, este un național bulgar, care s-a născut în 1984 și trăiește în Sofia. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl P. Peychev, un avocat care practică în Sofia. Guvernul bulgar (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Dimitrova, a Ministerului Justiției. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție că a fost supus unei interdicții de părăsire a țării și că autoritățile nu au evaluat proporționalitatea acestei măsuri. Cererea a fost comunicată guvernului După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 27 septembrie 2017, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. În această declarație, ei au recunoscut o încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de circulație garantat de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție. Ei s-au angajat să plătească reclamantului 1.600 euro. Acestea au declarat că această sumă trebuia să acopere orice daune, precum și costurile și cheltuielile, că ar fi eliberată de orice impozite care ar putea fi imputabile reclamantului și că ar fi convertită în levii bulgare la rata aplicabilă la data decontare. Suma ar fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții de a elimina cazul din lista sa. În cazul în care nu a plătit suma în termenul menționat, Guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Prin scrisoarea din 10 ianuarie 2018, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale și, în special, cu suma compensației propusă în ea. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a constatat încălcări ale articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție din cauza restricțiilor disproporționate privind libertatea de circulație a persoanelor în o serie de cazuri împotriva Bulgariei (a se vedea, de exemplu, Riener c. Bulgaria , nr. 46343/99, § 130, 23 mai 2006; Ignatov c. Bulgaria , nr. 50/02, § 40, 2 iulie 2009; Nalbantski c. Bulgaria, nr. 30943/04, §§ 60-67, 10 februarie 2011, și Pfeifer v. Bulgaria , nr. 24733/04 §§ 57-58, 17 februarie 2011). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare, ținând seama de durata interdicției de călătorie – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenție. Adoptată în engleză și notificată în scris la 5 aprilie 2018. Anne-Marie Dougin Gabriele Kucsko-Stadlmayer Președintele adjunct de grefier interimar

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 14638/11

Vasil Hristov GEORGIEV

against Bulgaria

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 13

March 2018 as a Committee composed of:

Gabriele Kucsko-Stadlmayer,

President,

Yonko Grozev,

Lado Chanturia,

judges,

and Anne-Marie Dougin,

Acting

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 10 February 2011,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 27 September 2017 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Vasil Hristov Georgiev, is a Bulgarian national, who was born in 1984 and lives in Sofia. He was represented before the Court by Mr P. Peychev, a lawyer practising in Sofia.

The Bulgarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms M. Dimitrova, of the Ministry of Justice.

The applicant complained under Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention that he had been made subject to a ban on leaving the country and that the authorities had not assessed the proportionality of that measure.

The application had been communicated to the Government

.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 27 September 2017 the Government submitted to the Court a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article

37 § 1 (c) of the Convention.

In that declaration they acknowledged a violation of the applicant’s right to freedom of movement guaranteed by Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention. They undertook to pay the applicant 1,600 euros. They stated that this sum was to cover any and all damage as well as costs and expenses, that it would be free of any taxes that may be chargeable to the applicant, and that it would be converted into Bulgarian levs at the rate applicable at the date of settlement. The sum would be payable within three months from the date of notification of the decision by the Court to strike the case out of its list. In the event of failure to pay the sum within the said period, the Government undertook to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

By a letter of 10 January 2018, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration and, in particular, with the amount of compensation proposed in it.

THE LAW

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37

§

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

(preliminary objections) [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

WAZA Sp. z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03, 18

September 2007).

The Court has found violations of Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention on account of disproportionate restrictions on individuals’ freedom of movement in a number of cases against Bulgaria (see, for example,

Riener v. Bulgaria

, no. 46343/99, § 130, 23 May 2006;

Ignatov v.

Bulgaria

, no. 50/02, § 40, 2 July 2009;

Nalbantski v. Bulgaria,

no.

30943/04, §§ 60-67, 10 February 2011, and

Pfeifer v. Bulgaria

, no.

24733/04, §§ 57-58, 17 February 2011).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases, taking into account the length of the travel ban – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article

37

§

1

(c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 5 April 2018.

Anne-Marie Dougin

Gabriele Kucsko-Stadlmayer

Acting Deputy Registrar

President