S.F. c. SUISSE

Comunicat la 11 octombrie 2017 SECȚIUNEA a treia Cerere nr. 234056/96 S.F. împotriva Elveției introdusă la 22 aprilie 2016 FOARTE DE LEFFARE Cererea se referă la sinuciderea fiului recurentei, comis prin spânzurare într-o celulă a poliției cantonale d ourdorf. Recurenta consideră că polițiștii erau conștienți de intenția fiului de a se sinucide, de teama de a-și pierde locul de muncă ca urmare a accidentului pe care tocmai îl provocase în stare de ebrietate cu mașina sa funcțională.

În plus, ea denunță că polițiștii au plasat, totuși, după o percheziție corporală inutilă, umilitoare și exagerată, într-o celulă (Abstandselle) ) la subsolul bazei rutiere (Verkehrsstützpunkt ) de poliție și fără să-l supravegheze; reclamanta consideră de neînțeles că polițiștii nu și-au lăsat fiul să aștepte cu ea la sosirea medicului de urgență în zona de intrare a bazei sau într-un birou; în plus, critică faptul că polițiștii au informat un medic generalist și nu un psihiatru de urgență. Dreptul la viață al fiului reclamantei, consacrat prin art. 2 din Convenție, a fost încălcat în speță?

În special, autoritățile au răspuns, în speță, obligației pozitive de a lua măsuri preventive de ordin practic pentru a proteja fiul reclamantei de el însuși (Tannerbilir c. Turcia, nr. 21422/93, § 70, 16 noiembrie 2000) Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață (Salman c. Turcia [GC], nr 1296/93, § 104, CEDO 2000-VII), anchetele efectuate de autoritățile naționale cu privire la afirmațiile recurentei au îndeplinit, în speță, cerințele articolului 2 din convenție În acest context, reclamanta a invocat suficient acest motiv în fața instanțelor interne, în special în fața Tribunalului Federal?

Communiquée le 11 octobre 2017

TROISIÈME SECTION

Requête n o 23405/16 S.F. contre la Suisse introduite le 22 April 2016

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne le suicide du fils de la requérante commis par pendaison dans une cellule de la police cantonale d’Urdorf. La requérante estime que les policiers avaient connaissance de l’intention du fils de se suicider, de sa peur de perdre son emploi suite à l’accident qu’il venait de causer en état d’ébriété avec sa voiture de fonction. Elle dénonce, en outre, que les policiers l’ont toutefois placé, après une fouille corporelle superflue, humiliante et trop poussée, dans une cellule ( Abstandszelle ) au sous-sol de la base routière ( Verkehrsstützpunkt ) de la police et sans le surveiller. La requérante considère incompréhensible que les policiers n’aient pas laissé son fils attendre avec elle l’arrivée du médecin d’urgence dans le hall d’entrée de la base ou dans un bureau.

Par ailleurs, elle critique le fait que les policiers ont averti un médecin généraliste et non un psychiatre d’urgence.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le droit à la vie du fils de la requérante, consacré par l’article 2 de la Convention, a-t-il été violé en l’espèce ? En particulier, les autorités ont ‑ elles répondu, en l’espèce, à l’obligation positive de prendre préventivement des mesures d’ordre pratique pour protéger le fils de la requérante contre lui-même ( Tanrıbilir c. Turquie , n o 21422/93, § 70, 16 novembre 2000) ? 2. Eu égard à la protection procédurale du droit à la vie ( Salman c. Turquie [GC], n o 21986/93, § 104, CEDH 2000-VII), les investigations effectuées par les autorités nationales quant aux allégations de la requérante ont-elles en l’espèce satisfait aux exigences de l’article 2 de la Convention ? Dans ce contexte, la requérante a-t-elle suffisamment invoqué ce grief devant les instances internes, en particulier devant le Tribunal fédéral ?