Bürgi-Baschnagel împotriva Elveției

Publicat la 6 noiembrie 2023 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 1812/21 Monica Maria BÜRGI-BACHNAGEL împotriva Elveției, introdusă la 28 decembrie 2020, comunicată la 18 octombrie 2023 OBIECTUL LIFFair Cererea se referă la circumstanțele sinuciderii fiicei reclamantei (denumită în continuare: S. a fost tratată de mai multe ori și pe perioade prelungite într-o instituție de psihiatrie publică din Soare (psihiatrie Dienste Solothurn) La 11 ianuarie 2019, aceaceasta a fost transferată de la stația închisă la stația deschisă și, a doua zi, a părăsit unitatea și s-a sinucis pe căile ferate. După efectuarea unei anchete preliminare, procurorul cantonului de Soare a decis, la 13 decembrie 2019, să nu deschidă o anchetă penală și a clasat cauza.

O acțiune a recurentei împotriva clasificării cauzei a fost respinsă de către instanța superioară (Obergericht) din cantonul de Soleur la 26 iunie 2020. Recurenta sesizează Tribunalul Federal printr-o acțiune în materie penală în vederea anulării deciziei din partea instanței precedente. Prin hotărârea din 22 septembrie 2020, Tribunalul Federal a declarat inadmisibil această acțiune considerând că, în conformitate cu legea privind Tribunalul Federal, recurenta nu deținea calitatea de a recurge la aceasta. El a adăugat că, în cazul de față, o colectivitate de drept public își asuma răspunderea exclusivă pentru orice acțiune directă împotriva autorului prejudiciului. Or, potrivit jurisprudenței Tribunalului Federal, pretențiile bazate pe dreptul public, în special pe răspunderea statului, nu erau considerate pretenții civile și, prin urmare, nu puteau fi invocate în cadrul unei proceduri penale.

În fața Curții, recurenta susține că nu există în Elveția un cadru legislativ sau normativ adecvat pentru prevenirea efectivă a sinuciderilor; prin urmare, autoritățile competente nu ar fi luat măsurile necesare pentru protejarea vieții de S. și ar fi încălcat art. 2 din Convenție. De asemenea, pe teren la art. 2, aceasta susține, de asemenea, că nu a existat o anchetă adecvată cu privire la circumstanțele decesului de S. și la responsabilitățile potențiale ale personalului de îngrijire implicat. Pe de altă parte, aceasta susține că nu a beneficiat de o cale de atac efectivă în sensul articolului 13, coroborat cu art. 2, în special din cauza refuzului Tribunalului Federal de a examina acțiunea sa pe fond.

În același sens, aceasta încheie o încălcare a articolului 13, coroborat cu art. 6. În cele din urmă, Comisia susține că Tribunalul Federal, declarând inadmisibilă acțiunea sa, a săvârșit o discriminare, contrar articolului 14 coroborat cu art. 2, pe baza naturii (publice) a instituției pentru care lucra personalul potențial responsabil. În același sens, aceasta încheie o încălcare a articolului 14 coroborat cu art. 6. A fost încălcat dreptul la viață, consacrat prin art. 2 din convenție, în speță? În special, autoritățile au răspuns, în speță, obligației pozitive de a lua măsuri de ordin practic pentru a proteja S. împotriva acesteia (Tannerbilir c. Turcia, nr. 21422/93, § 70, 16 noiembrie 2000 și S.F.

Elveția, nr. 23406/96, § 95, 30 iunie 2020) Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață (Salman c. Turcia [GC], nr 1296/93, § 104, CEDO 2000-VII), anchetele efectuate de autoritățile naționale în ceea ce privește afirmațiile recurentei au îndeplinit în speță cerințele articolului 2 din convenție (a se vedea în special S.F.c. Elveția, citată anterior, §§ 100 și următoarele) A avut recurenta la dispoziție o cale de atac efectivă în conformitate cu art. 13 din convenție, în special faptul că Tribunalul Federal a declarat inadmisibilă acțiunea introdusă în fața sa pe motiv că personalul de îngrijire pus în discuție era format din persoane care lucrau într-o instituție publică, este compatibil cu această dispoziție La data recursului la Tribunalul Federal întemeiat pe natura (publică) instituției pentru care lucra personalul de îngrijire pus în discuție, este aceasta compatibilă cu art. 14 coroborat cu art. 2 din Convenție?

Publié le 6 novembre 2023

TROISIÈME SECTION

Requête n o 1812/21 Monica Maria BÜRGI-BASCHNAGEL contre la Suisse introduite le 28 décembre 2020 communiquée le 18 octobre 2023

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête porte sur les circonstances du suicide de la fille de la requérante (ci-après : « S. ») ainsi que sur l’enquête et la procédure menées devant les autorités du canton de Soleure et devant le Tribunal fédéral. S. fut soignée à plusieurs reprises et pour des durées prolongées dans un établissement psychiatrique public à Soleure ( Psychiatrische Dienste Solothurn ). Le 11 janvier 2019, elle fut transférée de la station fermée à la station ouverte et, le lendemain, elle quitta l’établissement et se suicida sur les voies ferroviaires. Après avoir mené une enquête préliminaire, le procureur du canton de Soleure décida, le 13 décembre 2019, de ne pas ouvrir de poursuite pénale et classa l’affaire.

Un recours de la requérante contre le classement de l’affaire fut rejeté par le tribunal supérieur ( Obergericht ) du canton de Soleure le 26 juin 2020. La requérante saisit le Tribunal fédéral par un recours en matière pénale en vue de l’annulation de la décision de l’instance précédente. Par un arrêt du 22 septembre 2020, le Tribunal fédéral déclara irrecevable ce recours estimant que, selon la loi sur le Tribunal fédéral, la requérante n’avait pas la qualité de recourir. Il ajouta que, dans le cas d’espèce, une collectivité du droit public assumait la responsabilité exclusive de toute action directe contre l’auteur du dommage. Or, selon la jurisprudence du Tribunal fédéral, les prétentions se fondant sur le droit public, en particulier sur la responsabilité de l’État, n’étaient pas considérées comme des prétentions civiles et, dès lors, ne pouvaient pas être invoquées dans le cadre d’une procédure pénale.

Devant la Cour, la requérante fait valoir qu’il n’existe pas en Suisse un cadre législatif ou régulatoire adéquat en vue de la prévention effective des suicides. Dès lors, les autorités compétentes n’auraient pas pris les mesures nécessaires pour protéger la vie de S. et il y aurait eu violation de l’article 2 de la Convention. Également sur le terrain de l’article 2, elle soutient en outre qu’il n’y a pas eu une enquête appropriée sur les circonstances du décès de S. et les responsabilités potentielles du personnel soignant impliqué. Par ailleurs, elle fait valoir qu’elle n’a pas bénéficié d’un recours effectif au sens de l’article 13, combiné avec l’article 2, notamment à cause du refus du Tribunal fédéral d’examiner son recours sur le fond.

Au même titre, elle conclut à une violation de l’article 13, combiné avec l’article 6. Enfin, elle allègue que le Tribunal fédéral, en déclarant irrecevable son recours, a commis une discrimination, contraire à l’article 14 combiné avec l’article 2, sur la base de la nature (publique) de l’institution pour laquelle œuvrait le personnel potentiellement responsable. Au même titre, elle conclut à une violation de l’article 14, combiné avec l’article 6.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le droit à la vie, consacré par l’article 2 de la Convention, a-t-il été violé en l’espèce ? En particulier, les autorités ont-elles répondu, en l’espèce, à l’obligation positive de prendre préventivement des mesures d’ordre pratique pour protéger S. contre elle-même ( Tanrıbilir c. Turquie , n o 21422/93, § 70, 16 novembre 2000 , et S.F. c Suisse , n o 23405/16, § 95, 30 juin 2020) ? 2. Eu égard à la protection procédurale du droit à la vie ( Salman c. Turquie [GC], n o 21986/93, § 104, CEDH 2000-VII), les investigations effectuées par les autorités nationales quant aux allégations de la requérante ont-elles en l’espèce satisfait aux exigences de l’article 2 de la Convention (voir, notamment, S.F.

c. Suisse, précité, §§ 100 et suivants) ? 3. La requérante a-t-elle eu à sa disposition un recours effectif conformément à l’article 13 de la Convention ? En particulier, le fait que le Tribunal fédéral ait déclaré irrecevable le recours interjeté devant lui au motif que le personnel soignant mis en cause était constitué de personnes œuvrant dans une institution publique, est-il compatible avec cette disposition ? 4. L’irrecevabilité du recours au Tribunal fédéral fondée sur la nature (publique) de l’institution pour laquelle œuvrait le personnel soignant mis en cause, est-elle compatible avec l’article 14, combiné avec l’article 2 de la Convention ?