- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 17 octombrie 2017
- Stat pârât
- SRB
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Stokić împotriva Serbiei
Traducere în română Auto
HOTĂRÂREA CAUZĂ DE STOKI usted v. SERBIA (Doc. nr. 26308/15) HOTĂRÂREA Strasburg 17 octombrie 2017 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Stokić v. Serbia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Pere Pastor Vilanova, Președinte, Branko Lubarda, Georgios A. Serghides, judecători și Fatoș Aracı, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 26 septembrie 2017, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 26308/15) împotriva Serbiei depusă la Curte în conformitate cu art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) prin o Național sârb, dl Zoran Stokić („reclamantul”), la 11 mai 2015. Reclamantul a fost reprezentat de dna R. Dugošija, avocată practicată în Žabari.
Guvernul sârb (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna N. Plavšić. La 25 aprilie 2016, reclamația privind durata procedurii civile a fost comunicată guvernului și restul cererii a fost declarată inadmisibilă în temeiul articolului 3 din Regulamentul de procedură. Guvernul s-a opus examinării cererii de către un comitet. După ce a luat în considerare obiecția guvernului, Curtea îl respinge. Reclamantul s-a născut în 1967 și trăiește în Smederevo. La 26 martie 2007, reclamantul a depus o cerere la Curtea Municipală Žabari împotriva angajatorului său, Ministerul de Interne care solicită plata anumitor prestații. La 23 aprilie 2012, Tribunalul de Primă Instanță Požarevac, Unitatea Tribunalului Žabari a hotărât în favoarea reclamantului.
4 octombrie 2012 Tribunalul de apel din Belgrad a revizuit hotărârea Tribunalului de Primă Instanță și a respins cererea reclamantului. Reclamantul a primit această hotărâre la 5 noiembrie 2012. La 12 noiembrie 2014, Curtea Constituțională a respins recursul constituțional al reclamantului. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 ALEGATULUI DE CONVENȚIUNE 10. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii legate de muncă în cauză era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, astfel cum se prevede la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de către un ... tribunal...” 11. Guvernul a contestat argumentul susținând că, în circumstanțele specifice ale cazului, durata procedurii nu poate fi considerată excesivă.
12. Procedura în cauză a durat cinci ani și șase luni în două cazuri. Curtea constată că plângerea acestei reclamante nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și autorităților competente și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 15. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus).
16. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la fondul plângerii reclamantei. având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect (a se vedea mutatis mutandis, Stanković c. Serbia , nr. 29907/05, 16 decembrie 2008 și Stevanović c. Serbia , nr. 26642/05, 9 Octombrie 2007), Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „temps motivabil”. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 18. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 3 500 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și 5.000 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale. 20. Guvernul a contestat aceste afirmații. 21. Având în vedere că prejudiciile materiale solicitate de reclamant au legătură cu rezultatul procedurii interne mai degrabă decât lungimea lor, Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale solicitate.
Prin urmare, respinge această afirmație. Cu toate acestea, Curtea este satisfăcută că reclamantul a suferit fără îndoială dificultăți din cauza întârzierii procedurii în cauză. Prin urmare, acordă reclamantului 2.000 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale suferite. Costuri și cheltuieli 22. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 6,050 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 23. Guvernul a contestat aceste afirmații. 24. În ceea ce privește documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 500 EUR care acoperă costurile în cadrul tuturor șefelor, mai puțin orice sume care ar fi putut fi deja plătite în acest sens la nivel intern.
Curtea consideră oportună faptul că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea privind durata excesivă a procedurii civile admisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume: (i) 2000 EUR (2 mii euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale suferite, și (ii) EUR 500 (5 sute euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că sumele specificate mai sus se transformă în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (c) ca de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rata egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 17 octombrie 2017, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Fatoș Aracı Pere Pastor Vilanova Președintele Adjunct Registrul Vilanova
THIRD SECTION
CASE OF STOKIĆ v. SERBIA (Application no. 26308/15) JUDGMENT STRASBOURG 17 October 2017 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Stokić v. Serbia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Pere Pastor Vilanova, President, Branko Lubarda, Georgios A. Serghides, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 26 September 2017, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 26308/15) against Serbia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Serbian national, Mr Zoran Stokić (“the applicant”), on 11 May 2015.
The applicant was represented by Ms R. Dugošija, a lawyer practising in Žabari. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms N. Plavšić.
On 25 April 2016 the complaint concerning the length of civil proceedings was communicated to the Government and the remainder of the application was declared inadmissible pursuant to Rule 54 § 3 of the Rules of Court.
The Government objected to the examination of the application by a Committee. After having considered the Government’s objection, the Court rejects it. THE FACTS
The applicant was born in 1967 and lives in Smederevo.
On 26 March 2007 the applicant lodged a claim with the Žabari Municipal Court against his employer, the Ministry of Interior , seeking payment of certain benefits.
On 23 April 2012 the Požarevac First Instance Court the Žabari Court Unit ruled in favour of the applicant.
On 4 October 2012 the Belgrade Appellate Court revised the First Instance Court’s judgment and rejected the applicant’s claim. The applicant received the said judgment on 5 November 2012.
On 12 November 2014 the Constitutional Court rejected the applicant’s constitutional appeal. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 OF THE CONVENTION
10. The applicant complained that the length of the labour-related proceedings in question had been incompatible with the “reasonable time” requirement, as laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by a ... tribunal...”
The Government contested that argument claiming that in the specific circumstances of the case the length of proceedings could not be considered excessive.
The proceedings in question lasted for five years and six months in two instances. A. Admissibility
The Court notes that this applicant’s complaint is neither manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention nor inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicants and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see Frydlender , cited above).
Having examined all the material submitted to it, the Court has not found any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion on the merits of the applicant’s complaint. Having regard to its case-law on the subject (see mutatis mutandis, Stanković v. Serbia , no. 29907/05, 16 December 2008 and Stevanović v. Serbia , no. 26642/05, 9 October 2007), the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
Accordingly, there has been a breach of Article 6 § 1 of the Convention. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
18. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 3,500 euros (EUR) in respect of pecuniary damage and EUR 5,000 in respect of non-pecuniary damage.
The Government contested these claims.
Given that the pecuniary damages requested by the applicant related to the outcome of the domestic proceedings rather than their length, the Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage requested. Therefore, it rejects this claim. However, the Court is satisfied that the applicant has undoubtedly suffered distress on account of the delay in the proceedings in question. It therefore awards the applicant EUR 2,000 in respect of the non-pecuniary damage suffered. B. Costs and expenses
The applicant also claimed EUR 6,050 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and before the Court.
The Government contested these claims.
Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR 500 covering costs under all heads, less any amounts which may have already been paid in that regard at the domestic level. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the complaint concerning the excessive length of civil proceedings admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3 . Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months the following amounts: (i) EUR 2,000 (two thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage suffered, and (ii) EUR 500 (five hundreds euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that the amounts specified above shall be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (c) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 17 October 2017, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Pere Pastor Vilanova Deputy Registrar President