Abu Garbieh împotriva României

Comunicat la 19 octombrie 2017 SECȚIUNEA 4 Cerere n 60975/13 Elias Abd Elsamd Mohamad ABU GARBIEH împotriva României introdusă la 21 septembrie 2013 Cererea se referă la dreptul la respectarea vieții private și de familie al reclamantului, resortisant iordanian și titular al unui permis de ședere temporară valabil în România ca om de afaceri, din cauza interdicției sale de intrare pe teritoriul României pentru o perioadă de 10 ani.

Această interdicție a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o hotărâre definitivă din 21 martie 2013, pe motiv că reiese din documentele clasificate puse la dispoziția reclamantului de Serviciul român de informații, dar nu la dispoziția reclamantului, că acesta din urmă a desfășurat pe teritoriul României activități legate de terorism, de natură să pună în pericol securitatea națională (a se vedea, mutatis mutandis Regener c. Republica Cehă [GC], nr 35289/11, § 152 și următoarele: 19 septembrie 2017 și Al-Nashif c. Bulgaria, n 50963/99, § 137, 20 iunie 2002). A existat, din cauza interdicției de intrare a reclamantului în România pentru o perioadă de 10 ani după ce a fost declarată nedorită, o interferență în dreptul său la respectarea vieții sale private și familiale, în sensul articolului 8 din convenție În la … În special, ingerința a fost prevăzută de o lege previzibilă în sensul articolului 8 din convenție?

De asemenea, reclamantul a beneficiat de garanții procedurale suficiente pentru a contesta decizia declarantului nedorit? reclamantul a fost citat în mod regulat în fața Tribunalului de apel din București în cadrul procedurii în urma căreia a fost declarat persoană nedorită, reclamantul a avut posibilitatea de a cunoaște faptele care i-au fost reproșate și dovezile pe care instanțele interne și-au întemeiat hotărârile Instanțele interne erau obligate să verifice dacă clasificarea informațiilor era justificată și trebuiau să examineze motivele invocate de Serviciul de informații din România pentru a nu comunica reclamantului documentele clasificate? De ce, în cazul în care au considerat necesar, instanțele interne au putut solicita Parchetului sau Serviciului de informații din România să ridice caracterul secret al informațiilor clasificate pentru a asigura accesul reclamanților la faptele și documentele relevante în speță?

(a se vedea, mutatis mutandis, Regner c. Republica Cehă [GC], nr 35289/11, § 152 și următoarele., 19 septembrie 2017). poate avocatul care îl reprezintă pe reclamant în cadrul procedurii în fața Curții Supreme de Casație și Justiție să obțină certificatul de acces la documentele clasificate (ORNIS) într-un termen rezonabil, astfel încât acesta să poată face uz de acesta în procedura referitoare la solicitant? În conformitate cu art. 13 din convenție, reclamantul avea la dispoziție o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut contesta dreptul său la viață privată și de familie, având în vedere interdicția sa de intrare pe teritoriu (a se vedea, mutatis mutandis, Al-Nashif c. Bulgaria, nr. 50963/99, § 137, 20 iunie 2002) În cele din urmă, măsura luată împotriva reclamantului, străin care își are reședința în mod regulat pe teritoriul statului pârât, a fost conformă cu cerințele procedurale prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 7 la convenție?

În special, aceste cerințe procedurale au fost îndeplinite de faptul că judecătorii în speță au avut acces la documentele clasificate care nu au fost comunicate reclamantului

Communiquée le 19 octobre 2017

QUATRIÈME SECTION

Requête n o 60975/13 Elias Abd Elsamd Mohamad ABU GARBIEH contre la Roumanie introduite le 21 septembre 2013

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne l’atteinte alléguée au droit au respect de la vie privée et familiale du requérant, ressortissant jordanien et titulaire d’un permis de séjour temporaire valide en Roumanie en tant qu’homme d’affaires, en raison de son interdiction d’entrée sur le territoire roumain pour une période de dix ans. Cette interdiction a été prononcée par la Haute Cour de cassation et de justice dans un arrêt définitif du 21 mars 2013, au motif qu’il ressortait des documents classifiés mis par le Service roumain de renseignements à la disposition de l’instance mais non pas à la disposition du requérant, que ce dernier avait mené sur le territoire roumain des activités liées au terrorisme, de nature à mettre en danger la sécurité nationale (voir, mutatis mutandis , Regner c. République tchèque [GC], n o 35289/11, § 152 et suiv., 19 septembre 2017, et Al-Nashif c. Bulgarie , n o 50963/99, § 137, 20 juin 2002).

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu, en raison de l’interdiction d’entrée du requérant en Roumanie pour une période de dix ans après avoir été déclaré indésirable, une ingérence dans son droit au respect de sa vie privée et familiale, au sens de l’article 8 de la Convention ? 2. Dans l’affirmative, cette ingérence était-elle conforme aux exigences de l’article 8 § 2 de la Convention ? Plus particulièrement, l’ingérence était-elle prévue par une loi prévisible au sens de l’article 8 de la Convention ? De même, le requérant a-t-il bénéficié de garanties procédurales suffisantes pour contester la décision le déclarant indésirable ? À cet égard : - le requérant a-t-il été cité régulièrement à comparaitre devant la cour d’appel de Bucarest dans la procédure à la suite de laquelle il avait été déclaré personne indésirable ? - le requérant a-t-il eu la possibilité de connaître les faits qui lui étaient reprochés et les preuves sur lesquelles les juridictions internes ont fondé leurs décisions ? - les juridictions internes étaient-elles tenues de vérifier si la classification des informations était justifiée et devaient-elles se livrer à l’examen des raisons invoquées par le Service roumain de renseignement pour ne pas communiquer les pièces classifiées au requérant ? Est-ce que, si elles l’estimaient nécessaire,

les juridictions internes pouvaient demander au parquet ou au Service roumain de renseignement la levée du caractère secret des informations classifiées afin d’assurer l’accès des requérants aux faits et documents pertinents en l’espèce ? (voir, mutatis mutandis, Regner c. République tchèque [GC], n o 35289/11, § 152 et suiv., 19 septembre 2017). - est-ce que l’avocat représentant le requérant dans la procédure devant la Haute Cour de cassation et de justice pouvait obtenir le certificat d’accès aux documents classifiés (ORNIS) dans un délai raisonnable, afin qu’il puisse en faire usage dans la procédure concernant le requérant ? 3. Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu contester l’atteinte portée selon lui à son droit à la vie privée et familiale, compte tenu de son interdiction d’entrée sur le territoire (voir, mutatis mutandis, Al-Nashif c. Bulgarie , n o 50963/99, § 137, 20 juin 2002) ? 4. Enfin, la mesure prise à l’encontre du requérant, étranger résidant régulièrement sur le territoire de l’État défendeur, était-elle conforme aux exigences procédurales de l’article 1 du Protocole n o 7 à la Convention ? En particulier,

ces exigences procédurales étaient-elles remplies du fait que les juges en l’espèce ont eu accès aux documents classifiés qui n’ont pas été communiqués au requérant ?