Kamenos împotriva Ciprului

Reclamantul s-a născut în 1949, este avocat și locuiește în Nicosia. Reclamantul a fost numit judecător al IDC la 1 octombrie 1997 și președintelui său la 6 decembrie 2001. Prin o scrisoare din 18 iulie 2005, cele două sindicate principale și cele două federații angajatorilor corespunzătoare au depus o plângere Curții Supreme, susținând încălcarea din partea reclamantului în exercitarea funcțiilor sale judiciare. Scrisoarea se referă, în general, la plângerile primite de membrii sindicatelor și federațiilor patronale care au îndeplinit sarcinile în calitate de membri laici ai CID, în ceea ce privește comportamentul reclamantului față de litiganți, martori, avocați și labiți ai instanței în timpul procedurii.

Reclamantul a fost notificat cu un anunţ scris de la Curtea Supremă din 1 septembrie 2005, informand-l de acuzaţiile împotriva acestuia şi menţionând că Curtea Supremă a decis că este justificat să activeze art. 3 din Regulamentul de procedură privind exercitarea autorităţii disciplinare a SCJ („Regulamentul de procedură”; a se vedea punctul 41 de mai jos). Reclamantul a primit o copie a scrisorii de plângere și a fost solicitat să-și trimită observațiile în termen de șapte zile. 10. Prin o scrisoare din 7 septembrie 2005, reclamantul și-a prezentat observațiile Curții Supreme cu privire la acuzațiile împotriva acestuia. Reclamantul a observat, printre altele, că plângerea a fost atât de generală și vagă încât nu a putut identifica evenimentele precise pe care le-a fost bazate, întrucât a prezis numeroase proceduri.

El a informat, de asemenea, Curtea Supremă că autorii scrisorii au dat o copie presei și că aceaceasta a fost publicată într-un ziar la 21 iulie 2005. 11. La 16 septembrie 2005, Curtea Supremă a hotărât, în conformitate cu articolele 4 și 5 din Regulamentul de procedură (a se vedea punctul 41 de mai jos), să numească un judecător investigator pentru a examina acuzațiile împotriva reclamantului. 12. La 19 septembrie 2005, Curtea Supremă a numit judecătorul de investigare președinte al Curții de District din Nicosia. 13. Într-o scrisoare din 5 decembrie 2005, judecătorul de investigare a informat reclamantul cu privire la numirea sa. De asemenea, el a furnizat reclamantului declarații pe care le-a luat de la douăzeci și opt de persoane în cursul anchetei sale și a invitat reclamantul să prezinte o declarație suplimentară, dacă o dorește, în termen de zece zile.

14. La 16 decembrie 2005, reclamantul a formulat o declarație suplimentară lungă judecătorului de investigare, furnizarea observațiilor sale cu privire la declarațiile colectate de judecător și trimiterea la diferite proceduri în care martorii au fost implicați. El a remarcat, de asemenea, că nu consideră observațiile sale ca o declarație suplimentară ca atare, deoarece numai în acel moment reclamația a devenit mai precisă, cel puțin în parte. În plus, el a observat că declaraţiile martorilor au acoperit o perioadă de şase ani, când a stat în aproximativ trei mii de cazuri. Prin urmare, declarațiile nu au putut prezenta imaginea completă. El a sugerat ca declarațiile să fie luate de la un număr de membri laici ai instanței și să furnizeze judecătorului de investigare numele și numărul de telefon.

15. La 21 decembrie 2005, la încheierea anchetei, judecătorul de instrucțiuni a prezentat Curții Supreme un raport care a rezumat ancheta și dovezile colectate. Raportul a fost însoțit de tot materialul pe care l-a colectat, inclusiv de declarații formulate de martorii și de solicitant. Raportul nu a făcut nicio recomandare. 16. Prin scrisoarea din 10 februarie 2006, directorul Curții Supreme a informat reclamantul că instanța a hotărât că un proces disciplinar este justificat. El a furnizat reclamantului fișa de acuzație elaborată de Curtea Supremă în cadrul unei reuniuni pe care le-a avut loc la 9 februarie 2006. Acest lucru a inclus două acuzații de încălcare, precum și detaliile anchetei pregătitoare de către judecătorul de investigare.

Acuzațiile împotriva reclamantului au fost următoarele: „Prima taxă de incorecție (art. 153 §§ 7 § 4 și § 157 § 3 din Constituție) Particulare În timp ce ați exercitat sarcinile președintelui Curții de Conflicte Industriale, ați arătat în mod repetat opresiv, dezmembre, disprețuitor și, mai în general, comportamentul insultant față de membrii laici ai Curții, atât în interior, cât și în afara instanței de judecată și, în același timp, în cursul procedurilor pe care le-ai ignorat uneori, uneori nu le-a permis să pună întrebări și uneori nu le-a permis să ceară clarificări cu privire la chestiunile în cauză.

A doua încărcare (art. 153 § 7 § 4 și § 157 § 3 din Constituție) Particulare În timp ce ați exercitat sarcinile Președintelui Curții de Conflicte Industriale, ați arătat în mod repetat opresiv, dezgustător, disprețuit și, în general, insultant și chiar umilitor față de avocați și/sau litigienți și/sau martori în timpul procedurii, inclusiv observații ironice la cheltuielile lor și/sau inuenții, cu rezultatul că, datorită agitației și perturbației cauzate lor, întregul proces au fost desviate din calea lor adecvată.” 17. O listă cu cincisprezece martori a fost atașată la fișa de acuzație. 18. În scrisoarea sa, directorul registrar a chemat reclamantul să apară la 9 martie 2006 înainte de SCJ (a se vedea punctul 36 de mai jos) pentru a răspunde la acuzații.

El a informat reclamantul că procedurile nu se vor desfășura în public, cu excepția cazului în care el ar dori acest lucru și că, în aşteptarea procedurii, ar trebui să se abțină de la îndeplinirea sarcinilor sale. 19. La 9 martie 2006, înainte de a răspunde reclamantului la acuzațiile împotriva acestuia, avocatul său a formulat mai multe obiecții preliminare. În special, el susține că ancheta a fost incompletă deoarece declarațiile nu au fost luate de la persoanele indicate de solicitant. În plus, el susține că fișa de achiziție este incompletă, defectuoasă și vagă; nu a furnizat suficiente informații reclamantului cu privire la infracțiunile referitoare la conținutul efectiv al celor două acuzații pe care le-a confruntat.

20. CSJ a stat în aceeași zi în care fișa de achiziții, luată împreună cu cele 15 declarații, a furnizat suficiente informații reclamantului cu privire la faptele pe care le-au fost bazate taxele. În acest sens, Comisia a remarcat că reclamantul a observat toate detaliile menționate în declarațiile într-o declarație lungă. De asemenea, SCJ a susținut că ancheta a fost adecvată și a furnizat motive pentru a aduce acuzații. 21. Reclamantul a sugerat apoi că nu este vinovat pentru acuzații. 22. O audiere a fost stabilită pentru 29 martie 2006. Avocatul reclamantului a convenit că procedura nu se va desfășura în public. 23. Audierile au început la data programată. SCJ a stabilit procedura care urmează să fie urmată: fiecare martor ar citi declarația pe care a dat-o ofițerului de investigare și apoi ar fi fost examinat încrucișat de avocatul reclamantului.

După o cerere a avocatului reclamantului, SCJ a deținut, de asemenea, în aceeași zi, că, având în vedere linia de argumentare a apărării, toate dosarele procedurii în care martorii au stat în calitate de membri ai IDC, de la numirea reclamantului în calitate de președinte al IDC, ar trebui puse la dispoziție. Audierea a fost programată pentru a continua la 31 martie 2006. 24. În urma unei solicitări ale avocatului reclamantului, SCJ a primit concediu în ultima dată pentru ca reclamantul să aibă acces deplin la arhivele registrului IDC pentru a-i permite să examineze și să colecteze orice element care să-și ajute apărarea. 25. Audierile au continuat, şi au mai avut loc încă vreo şapte sesiuni.

Dosarele procedurii pe care reclamantul le-a prezis și în care martorii au fost implicați au fost admise ca expoziții. Acestea au fost depuse în pachete separate prin trimitere la martorul particular și au fost înregistrate în lista de expoziții. 26. În cursul procedurii s-a clarificat că fișa de achiziție a fost limitată la perioada ulterioară numirii reclamantului în calitate de președinte al IDC. Mai multe declarații referitoare la procedurile în așteptare și plângeri care au fost tratate anterior de Curtea Supremă au fost eliminate din fișa de acuzație. Zece din cei cincisprezece martori listați pe fișa de acuzație în cele din urmă a depus mărturie. Aceştia au compus şase membri laici, doi avocaţi şi doi persoane care au fost martori în cadrul procedurii pe care reclamantul le-a prezis.

Martorii au citit și au confirmat conținutul declarațiilor lor. Acestea au fost apoi examinate încrucișat de avocatul reclamantului. 27. În plus, la sugestiea avocatului reclamantului, instanța a convocat, de asemenea, Registratorul IDC. 28. După încheierea declarațiilor martorilor și adresa avocatului reclamantului, SCJ a constatat la 29 mai 2006 că un caz prima facie a fost înființat împotriva reclamantului. Prin urmare, aceasta a solicitat reclamantului să își prezinte apărarea. 29. Reclamantul a luat până la 23 iunie 2006 pentru a-și prezenta cazul de apărare, depunând mărturie și numind treizeci și șase martori. Acestea au fost formate din douăzeci și șase de membri laici ai CID, nouă avocați și un reprezentant din fondul de licențiere.

Procedura s-a încheiat cu avocatul reclamantului adresandu-se instanței. El a ridicat din nou emisiunea fișei de acuzație și a susținut că, deoarece Curtea Supremă și SCJ au avut aceeași compoziție, aceiași judecători au examinat declarațiile martorilor, au hotărât să facă trimitere la judecată, să formuleze fișa de acuzație și să supravegheze procedura. Aceste judecători au acționat, de asemenea, ca procurori și apoi au judecat cazul. El a susținut că acest lucru este contrar normelor justiției naturale și dreptul la un proces echitabil. El a subliniat însă că acest lucru nu a avut nimic de a face cu judecătorii ca indivizi. 30. Într-o decizie din 19 septembrie 2006, SCJ a constatat, cu o majoritate de douăsprezece la unu (președintele și unsprezece judecători de acord), că, pe baza dovezilor și a tuturor faptelor materiale de dinaintea acesteia, presupusa încălcare a fost demonstrată.

SCJ a evaluat dovezile furnizate de unsprezece martori și a făcut trimitere specifică la evenimentele transcrise în înregistrările procesului judecător pe care reclamantul a prezis și în care martorii au fost implicați. S-a referit la zece cazuri specifice. După audierea reclamantului, în conformitate cu art. 26 (a se vedea punctul 41 de mai jos), SCJ l-a scos din birou. 31. Partele relevante ale deciziei se citesc după cum urmează: „... art. 13 asigură judecătorului împotriva căruia se adresează toate drepturile prevăzute la art. 12 § 5 din Constituție pentru persoanele care sunt acuzate de o infracțiune penală. Această dispoziție constituțională asigură drepturile cunoscute pe care un acuzat le are într-un proces penal și sunt identice cu cele garantate în temeiul articolelor 6 §§ 2 și 3 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, ratificată de Camera Reprezentanților prin lege în 1962 (Legea 39/62).

În plus, dispozițiile articolului 30 din Constituția noastră, care sunt echivalente cu cele prevăzute la art. 6 din Convenție, sunt, de asemenea, aplicabile… În nici o etapă, Consiliul Suprem al Judiciei a funcţionat ca procuror public împotriva dlui Kamenos. Președintele și membrii Consiliului Suprem de Justiție nu au pus o singură întrebare martorilor care au fost enumerați pe fișa de acuzație, sau celor chemați în numele dlui Kamenos, care ar fi putut fi interpretați ca încrucișat în scopul de a contesta acuzațiile martorilor. Dimpotrivă, președintele și membrii Consiliului Suprem de Justiție au pus foarte puține întrebări și acestea au fost numai în scopul clarificării; se va face o trimitere specială la unele dintre aceste întrebări la etapa corespunzătoare.

Nici o întrebare nu a fost pusă dlui Kamenos. Consiliul Suprem al Justiției nu a încercat să urmărească o procedură de urmărire penală împotriva dlui Kamenos sub forma unei confruntare între urmărirea penală și apărarea. Din acest motiv, și în ciuda dispunerii de astfel de competențe în temeiul articolului 16, dispoziția relevantă a Constituției privind procesul judiciar și procedura care urmează să fie urmată în investigarea cazurilor disciplinare, aceasta nu a atribuit sarcinile procurorului judecătorului sau a oricărui alt judecător judecător. În acest fel, care a fost intenția declarată a Consiliului Suprem de Justiție, s-au asigurat mai multe drepturi pentru dl Kamenos decât cele pe care le-a avut în temeiul articolelor menționate mai sus ale Constituției și ale Regulamentului.

Acesta a fost exact scopul procedurii urmate de Consiliul Suprem de Judicatură, care în esență a rămas un public pentru declarațiile martorilor. În consecință, acesta este momentul potrivit pentru a face referire la sugestie formulată de avocatul dlui Kamenos în adresa sa finală. Subiectul său se referă direct şi absolut la ceea ce tocmai am spus. Avocatul a susținut că Consiliul Suprem al Judicierii a funcţionat într-o dublă capacitate, având în vedere că a judecat cazul și a exercitat simultan sarcinile procurorului. Clarificarea poziției sale, el a declarat că acest lucru este deferit de faptul că președintele și membrii Consiliului Suprem al Judiciei pun întrebări martorilor. În opinia noastră, această sugestie este nefondată şi injustificabilă.

Este nefondat din motivele pe care le-am explicat mai sus, și injustificabil pentru că este în contradicție cu ceea ce avocatul ne-a spus la începutul procedurii, atunci când el ... a vorbit în laudă a competențelor investite de Constituție în Consiliul Suprem al Judicaturii, descriind activitatea sa ca fiind dificilă și importantă [în aceste cazuri] atunci când este solicitat să decidă dacă un judecător a manifestat un comportament necorespunzător și este obligat, din nou, în conformitate cu Constituția, să pună capăt serviciului acestuia în cazul condamnării. În scurt, dl Efstathiou nu numai acceptat, ci și elogiat ca corectă competența, care rezultă din Constituție, a Consiliului Suprem de Justiție, care este format din banca deplină a Membrilor Curții Supreme, cea mai înaltă autoritate judiciară din stat…

[Avocatul reclamantului] a cerut multor martori să exprime un aviz cu privire la măsura în care consideră că deciziile dlui Kamenos sunt corecte. Majoritatea dintre ele, inclusiv avocații, au dat răspunsul corect, și anume, că nu este în favoarea lor să judece deciziile dlui Kamenos. În același fel, Consiliul Suprem al Judicierii nu judecă corectitudinea deciziilor dlui Kamenos. Nu avem o astfel de competenţă. Asta aparţine Curţii Supreme.

Competența Consiliului Suprem de Justiție este doar de a decide dacă acuzațiile de comportament necorespunzător (misconduct) sunt dovedite, ceea ce [comportamentul] în cazul în care suntem examinați și în conformitate cu informațiile acuzațiilor, este continuu (δατש δυρροש, διαρδ ... Am declarat anterior că unii martori chemaţi de dl Kamenos, în evidenţă, într-un efort de a-şi exprima tonul sau de a explica ce au depus martorii enumeraţi pe fișa de acuzaţie şi care au abordat comportamentul dlui Kamenos în cursul audierii, au confirmat în esenţă ceea ce au spus martorii ăia. Mai multe exemple urmăresc … Din dovezile pe care le-am analizat mai sus, constatăm că acuzaţiile au fost dovedite… Dorim să clarificăm că scopul acestei proceduri nu este să-l pedepsească pe dl Kamenos, ci să protejeze pe public prin adoptarea unui standard strict de comportament judiciar pentru a menţine încrederea publică în integritatea, prestigiul şi independenţa sistemului judiciar.

Împrumutăm şi adoptăm principiul de mai sus din decizia (Investiţii privind judecătorul Bruce Van Voorhis, nr. 165) dată în februarie 2003 de către Comisia de Performanță Judicială a statului California, în Statele Unite ale Americii, care se referă la o procedură împotriva unui judecător specific al cărui servicii au fost, de asemenea, încheiate pentru încălcare, cu fapte și informații similare la cazul din față. În esență, traducem principiul pe care Comisia a adoptat-o și a înregistrat-o la pagina 31 a deciziei. Principiul se bazează, după cum s-a afirmat în decizia, pe ceea ce a spus Curtea Supremă a statului, asupra faptului că scopul procedurii nu a fost să pedepsească judecătorii care s-au înşelat, ci să protejeze sistemul judiciar şi cei care sunt supuşi puterii formidabile exercitate de judecători…

Evaluarea cu mare grijă, precauţie şi, am spune, anxietate, ne-a dus la concluzia că totul imputat dlui Kamenos, aşa cum se menţionează în cele două acuzaţii, a fost dovedit. În conformitate cu dispozițiile relevante ale Constituției, care sunt menționate în decizia noastră, dovada unei acuzații de încălcare împotriva unui judecător conduce la terminarea serviciilor sale.” 32. Judecătorul discordant a constatat în decizia sa că dovezile nu erau suficiente pentru a dovedi o astfel de acuzație gravă, cum ar fi un comportament necorespunzător. În ceea ce privește procedura, judecătorul a remarcat, printre altele, că Consiliul Suprem al Justiției a pus martorilor foarte puține întrebări și că acestea au fost în scopul clarificării.

În plus, în ceea ce privește ancheta și obiectul audierii, el a remarcat: „Nu a fost desemnat un judecător cu sarcinile procurorului, o posibilitate menționată la art. 16 și am adoptat următoarea abordare: fiecare martor a citit declarația sa către ofițerul de investigare cu voce tare și, imediat după aceea, a fost examinat încrucișat de avocatul dlui Kamenos. În timpul anchetei încrucișate sau a membrilor Consiliului Suprem de Justiție au adresat martorilor câteva întrebări în scopuri de clarificare. Acest lucru este, de asemenea, exact ceea ce s-a întâmplat în cazul dlui Kamenos și a 36 de martori chemat de el… Înainte de a face referire la dovezi, este util dacă delineăm metodologia care a dus la luarea declarațiilor de către ofițerul de anchetă.

El însuşi nu a luat iniţiativa de a colecta dovezi în vederea acuzaţiei, aşa cum explică în raportul său. Persoanele care au semnat acuzaţia nu au avut nici o cunoştinţă personală cu privire la circumstanţele şi declaraţiile au fost luate de la toate cele pe care le-au făcut... numit, și de la alții numite ulterior de cei care au fost convocați inițial. Ancheta privind modul în care dl Kamenos își exercită sarcinile în general nu a fost, prin urmare, sistematică și acesta este, de asemenea, motivul pentru care nu a luat declarații de la o serie de alte persoane pe care dl Kamenos însuși l-a indicat. În plus, după cum am văzut, din cele 28 de declaraţii pe care Oficiul de Investigaţii a luat-o, doar 15 au fost ataşate la fișă, cu o reducere suplimentară la 10 în cursul audierii.

Acestea nu includeau declarații care, după cum a raportat ofițerul de anchetă, nu numai că nu au exprimat plângeri, ci au declarat că comportamentul dlui Kamenos a fost ireproșabil în toate aspectele. În consecință, așa cum este evident în orice caz, obiectul audierii este [de a determina] dacă, pe baza dovezilor acestor zece martori, acuzația a fost justificată astfel cum a fost formulată. Aceasta înseamnă, dacă, din dovada fiecărui individ și corelația dintre ei, în măsura posibilului, apare o conduită astfel cum se menționează cumulativ pe fișa de încărcare, [și] în cazul celei de-a doua taxă „cu rezultatul că, datorită agitației și perturbațiilor pe care le-au cauzat, întregul proces a fost deviat din cursul lor adecvat”.

Acesta (a fost formularea), fără nici o specificație pe fișa de încărcare a unui incident definit și specific într-un moment specific, ... în ceea ce privește o persoană specifică în contextul unui caz specific. Martorii care au rămas pe fișa de acuzație (a căror declarații voi reveni, desigur, la), în calitate de membri lacali ai instanței, sau ca avocați sau martori, nu au prezentat o plângere acolo și apoi despre ceea ce considerau că este o conduită contestabilă… Nici litiganții nu au făcut o plângere în momentul respectiv, nici o recursă sau nu au angajat alte mijloace juridice, astfel încât orice conduită reproșabilă să fie examinată, de asemenea, din aspectul efectului său asupra rezultatului final.

Asta s-a întâmplat în cazul lui Athanasiou v. Reana Manuf. & Trade Co.Ltd și alții (2001) 1 C.L.R. 1635, și Fanos N. Epiphaniou Ltd v. Melarta și alții (2002) 1 C.L.R.654, în care Curtea Supremă a anulat hotărârile emise de Tribunalul pentru Conturile Industriale sub președinția dlui Kamenos, folosind o limbă puternică cu privire la gradul de intervenție a sa în cadrul procedurii și la apariția de partializare la care ar putea da naștere. Desigur, fișa de achiziție nu se extinde la aceste cazuri și nu se referă la problema intervențiilor ca atare ... Numărul acuzației este comportamentul atribuit dlui Kamenos în detrimentul membrilor laici ai instanței, avocaților, avocaților și martorilor, și este în lumina acestor considerații că voi continua să examinez dovezile aduse.” 33. Reclamantul a continuat să primească toate beneficiile care au primit postul său în timpul procedurii.

Din scrisoarea trimisă de Trezorul Republicii Ciprului, se constată că reclamantul a fost considerat pensionat de la data concedierii sale, 19 septembrie 2006. A fost plătit o sumă forfetară de pensie şi a început să-şi primească pensia.

6. The applicant was born in 1949, he is a lawyer and lives in Nicosia. 7. The applicant was appointed as an IDC judge on 1 October 1997 and as its President on 6 December 2001. 8. By a letter dated 18 July 2005 the two main trade unions and the two corresponding employers’ federations submitted a complaint to the Supreme Court, alleging misconduct on the part of the applicant in the exercise of his judicial functions. The letter referred, in general, to complaints received by members of trade unions and employers’ federations who had carried out duties as lay members of the IDC, concerning the applicant’s conduct towards litigants, witnesses, lawyers and lay members of the court during proceedings.

9. The applicant was served with a written notice from the Supreme Court dated 1 September 2005, informing him of the allegations against him and noting that the Supreme Court had decided that it was justified to activate Rule 3 of the Procedural Rules concerning the exercise of the SCJ’s disciplinary authority (“the Procedural Rules”; see paragraph 41 below). The applicant was provided with a copy of the letter of complaint and was requested to send his comments within seven days. 10. By a letter dated 7 September 2005 the applicant submitted his comments to the Supreme Court with regard to the allegations against him. The applicant observed, inter alia, that the complaint was so general and vague that he was unable to identify the precise events on which it was based as he had presided over numerous proceedings.

He also informed the Supreme Court that the authors of the letter had given a copy to the press and that it had been published in a newspaper on 21 July 2005. 11. On 16 September 2005 the Supreme Court decided, in accordance with Rules 4 and 5 of the Procedural Rules (see paragraph 41 below), to appoint an investigating judge to look into the allegations against the applicant. 12. On 19 September 2005 the Supreme Court appointed the then President of the District Court of Nicosia as investigating judge. 13. In a letter dated 5 December 2005 the investigating judge informed the applicant of his appointment. He also provided the applicant with statements he had taken from twenty-eight people during his investigation and invited the applicant to submit a supplementary statement, if he so wished, within ten days.

14. On 16 December 2005 the applicant made a lengthy supplementary statement to the investigating judge, providing his comments on the statements collected by the judge and referring to various proceedings in which the witnesses had been involved. He also noted that he did not view his comments as a supplementary statement as such, since it was only at that time that the complaint had become more precise, at least in part. Furthermore, he observed that the witness statements covered a period of six years, when he had sat in about three thousand cases. The statements could not therefore provide the full picture. He suggested that statements should be taken from a number of lay members of the court and provided the investigating judge with their names and telephone numbers.

15. On 21 December 2005, upon completion of the investigation, the investigating judge submitted a report to the Supreme Court summarising his investigation and the evidence collected. The report was accompanied by all the material he had collected, including the statements given by the witnesses and the applicant. The report made no recommendation. 16. By a letter dated 10 February 2006 the chief registrar of the Supreme Court informed the applicant that the court had decided that a disciplinary process was warranted. He provided the applicant with the charge sheet drawn up by the Supreme Court at a meeting it had held on 9 February 2006. This included two charges of misconduct, and details of the preparatory investigation by the investigating judge.

The charges against the applicant were as follows: “First Charge Misconduct (Articles 153 § 7 (4) and 157 § 3 of the Constitution) Particulars While you exercised the duties of President of the Industrial Disputes Court you repeatedly displayed oppressive, disparaging, scornful and, more generally, insulting behaviour towards the lay members of the Court, both inside and outside the courtroom and, at the same time, in the course of proceedings you sometimes ignored them, sometimes did not allow them to put questions and sometimes did not allow them to ask for clarification on the matters at issue.

Second Charge Misconduct (Articles 153 § 7 (4) and 157 § 3 of the Constitution) Particulars While you exercised the duties of President of the Industrial Disputes Court you repeatedly displayed oppressive, disparaging, scornful and, more generally, insulting and even humiliating behaviour towards lawyers and/or litigants and/or witnesses during the proceedings, including ironic comments at their expense and/or innuendos, with the result that, owing to the agitation and disruption caused to them, the entire proceedings were diverted from their proper course.” 17. A list of fifteen witnesses was attached to the charge sheet. 18. In his letter the chief registrar summoned the applicant to appear on 9 March 2006 before the SCJ (see paragraph 36 below) to answer the charges.

He informed the applicant that the proceedings would not be held in public unless he so wished and that, pending the proceedings, he would have to refrain from carrying out his duties. 19. On 9 March 2006, before the applicant answered the charges against him, his lawyer raised several preliminary objections. In particular, he argued that the investigation had been incomplete as statements had not been taken from the people indicated by the applicant. Furthermore, he argued that the charge sheet was incomplete, defective and vague; it did not give sufficient information to the applicant about the offences in relation to the actual content of the two charges he was facing. 20. The SCJ ruled the same day that the charge sheet, taken together with the fifteen statements, provided sufficient information to the applicant about the facts on which the charges had been based.

In that regard, it noted that the applicant had commented on all the details referred to in the statements in a lengthy statement. The SCJ also held that the investigation had been adequate and had provided grounds for bringing charges. 21. The applicant then pleaded not guilty to the charges. 22. A hearing was set for 29 March 2006. The applicant’s lawyer agreed that the proceedings would not be held in public. 23. Hearings commenced on the scheduled date. The SCJ set out the procedure to be followed: every witness would read out the statement he or she had given to the investigating officer and would then be cross-examined by the applicant’s lawyer. Following a request by the applicant’s lawyer, the SCJ also held on the same day that in view of the defence’s line of argument all the files of the proceedings in which the witnesses had sat as members of the IDC, from the applicant’s appointment as president of the IDC onwards, should be brought before it.

The hearing was scheduled to continue on 31 March 2006. 24. Following a request by the applicant’s lawyer, leave was given by the SCJ on the latter date for the applicant to have full access to the IDC registry’s archives in order to enable him to examine and collect any elements that could help his defence. 25. The hearings continued, with around seven more sessions being held. Files of the proceedings over which the applicant had presided and in which the witnesses had been involved were admitted as exhibits. They were filed in separate bundles by reference to the particular witness and were recorded in the list of exhibits. 26. During the proceedings it was clarified that the charge sheet was limited to the period subsequent to the applicant’s appointment as President of the IDC.

Further statements that related to pending proceedings and complaints that had previously been dealt with by the Supreme Court were removed from the charge sheet. Ten out of the fifteen witnesses listed on the charge sheet ultimately testified. They comprised six lay members, two lawyers and two people who had been witnesses in proceedings over which the applicant had presided. The witnesses read out and confirmed the contents of their statements. They were then cross-examined by the applicant’s lawyer. 27. In addition, at the suggestion of the applicant’s lawyer, the court also summoned the IDC’s registrar. 28. After the conclusion of the witness statements and an address by the applicant’s lawyer, the SCJ found on 29 May 2006 that a prima facie case had been established against the applicant.

It therefore called the applicant to put forward his defence. 29. The applicant took until 23 June 2006 to set out his defence case, testifying himself and calling thirty-six witnesses. They consisted of twenty-six lay members of the IDC, nine lawyers and a representative from the redundancy fund. The proceedings concluded with the applicant’s lawyer addressing the court. He raised the issue of the charge sheet again and also submitted that because the Supreme Court and the SCJ had the same composition, the same judges had examined the witness statements, had decided to refer the case to trial, formulated the charge sheet and overseen the proceedings. Those judges had also acted as prosecutors and had then tried the case.

He argued that that was contrary to the rules of natural justice and the right to a fair trial. He stressed, however, that this had nothing to do with the judges as individuals. 30. In a decision of 19 September 2006 the SCJ found, by a majority of twelve to one (the President and eleven justices concurring), that on the basis of the evidence and all the material facts before it, the applicant’s alleged misconduct had been proved. The SCJ assessed the evidence given by the eleven witnesses and made specific reference to events transcribed in the records of court proceedings over which the applicant had presided and in which the witnesses had been involved. It referred to ten specific cases. After hearing the applicant, in accordance with Rule 26 (see paragraph 41 below), the SCJ removed him from office.

31. The relevant parts of the decision read as follows: “... Rule 13 secures for the judge against whom proceedings are brought all the rights provided for in Article 12 § 5 of the Constitution for persons who are charged with a criminal offence. That constitutional provision secures the well-known rights that an accused has in a criminal trial and are identical to those secured under Articles 6 §§ 2 and 3 of the European Convention on Human Rights, which was ratified by the House of Representatives by law in 1962 (Law 39/62). Furthermore, the provisions of Article 30 of our Constitution, which are the equivalent to those of Article 6 of the Convention, are also applicable… At no stage did the Supreme Council of Judicature function as a public prosecutor against Mr Kamenos.

The President and Members of the Supreme Council of Judicature did not put a single question to the witnesses who were listed on the charge sheet, or to those summoned on behalf of Mr Kamenos, which might have been construed as cross-examination for the purpose of contesting the witnesses’ allegations. On the contrary, the President and Members of the Supreme Council of Judicature asked very few questions, and they were solely for the purpose of clarification; special reference will be made to some of those questions at the appropriate stage. Not a single question was put to Mr Kamenos. The Supreme Council of Judicature was not seeking to pursue a procedure of prosecution against Mr Kamenos in the form of a confrontation between prosecution and defence.

For that reason, and despite having such powers under Rule 16, the relevant provision of the Constitution on the judicial process and the procedure to be followed in investigating disciplinary cases, it did not assign the duties of prosecutor to the judge-investigator or to any other judicial official. In that way, which was the declared intention of the Supreme Council of Judicature, more rights were secured for Mr Kamenos than those which he had under the aforementioned Articles of the Constitution and the Rule. That was precisely the aim of the procedure followed by the Supreme Council of Judicature, which essentially remained an audience for the witnesses’ statements. It follows that this is the appropriate moment to refer to the suggestion made by Mr Kamenos’s lawyer in his final address.

Its subject relates directly and absolutely to what we have just said. The lawyer alleged that the Supreme Council of Judicature had functioned in a dual capacity, given that it had judged the case and simultaneously exercised the duties of prosecutor. Clarifying his position, he said that that is inferred from the fact that the President and Members of the Supreme Council of Judicature put questions to the witnesses. In our opinion, that suggestion is unfounded and unjustifiable.

It is unfounded for the reasons which we explained above, and unjustifiable because it conflicts with what the lawyer said to us at the beginning of the proceedings, when he ... spoke in praise of the powers invested by the Constitution in the Supreme Council of Judicature, describing its work as difficult and important [in those instances] when it is called upon to decide whether a judge displayed misconduct and is obliged, again in accordance with the Constitution, to terminate the latter’s services in the event of conviction. In brief, Mr Efstathiou not only accepted but also praised as correct the competence, arising from the Constitution, of the Supreme Council of Judicature, which is made up of the full bench of the Members of the Supreme Court, the highest judicial authority in the State…

[The applicant’s lawyer] asked many witnesses to express an opinion on the extent to which they considered that Mr Kamenos’s decisions were correct. Most of them, including the lawyers, gave the right reply, namely, that it was not for them to judge Mr Kamenos’s decisions. In the same way, the Supreme Council of Judicature is not judging the correctness of Mr Kamenos’s decisions. We do not have such competence. That belongs to the Supreme Court. The competence of the Supreme Council of Judicature is only to decide whether the charges of improper behaviour (misconduct) are proved, which [behaviour] in the case we are examining and according to the particulars of the charges, is continuous (κατά συρροή, διαρκής) and directly refers to the function of Mr Kamenos as the President of the Industrial Disputes Court…

We previously stated that certain witnesses called by Mr Kamenos, evidently in an endeavour to tone down or explain what the witnesses listed on the charge sheet had testified to and who touched on Mr Kamenos’s behaviour in the course of the hearing, in essence confirmed what those witnesses had said. Several examples follow … From the evidence that we have analysed above, we find that the charges have been proved… We wish to clarify that the purpose of this procedure is not to punish Mr Kamenos but to protect the public by adopting of a strict standard of judicial behaviour in order to preserve public confidence in the integrity, prestige and independence of the judicial system.

We borrow and adopt the above principle from the decision (Investigation concerning Judge Bruce Van Voorhis, No. 165) given in February 2003 by the Commission of Judicial Performance of the State of California, in the United States of America, which concerned a procedure against a specific judge whose services were also terminated for misconduct, with facts and particulars similar to the case before us. In essence, we translate the principle which that Commission adopted and recorded on page 31 of the decision. The principle is based, as stated in the decision, on what was said by the Supreme Court of the State, that the purpose of the procedure was not to punish judges who have erred but to protect the judicial system and those who are subject to the formidable power exercised by judges…

Evaluating the above with great care, caution and, we would say, anxiety, we are led to the conclusion that everything imputed to Mr Kamenos as stated in the two charges has been proved. In accordance with the relevant provisions of the Constitution, which are referred to in our decision, the proof of a charge of misconduct against a judge leads to the termination of his services.” 32. The dissenting judge found in his decision that the evidence was not sufficient to prove such a serious charge as misconduct. As regards the procedure, the judge noted, inter alia, that the Supreme Council of Judicature had asked the witnesses very few questions and that they had been for the purposes of clarification.

Furthermore, with regard to the investigation and the object of the hearing, he observed: “A judicial official with the duties of prosecutor was not appointed, a possibility which is referred to in Rule 16, and we adopted the following approach: every witness read his statement to the investigating officer out loud and, immediately after, was cross-examined by Mr Kamenos’s lawyer. During the cross-examination or subsequently members of the Supreme Council of Judicature asked the witnesses a few questions for clarification purposes. This is also exactly what happened in the case of Mr Kamenos and the 36 witnesses called by him… Before referring to the evidence, it is useful if we outline the methodology which led to the taking of statements by the Investigating Officer.

He did not himself take the initiative of collecting evidence in view of the accusation, as he explains in his report. The persons who signed the accusation did not have any personal knowledge of the circumstances and statements were taken from all those they ... named, and from others subsequently named by those who had been initially summoned. The investigation into the manner in which Mr Kamenos exercised his duties in general was therefore not systematic and that is also the reason for not taking statements from a number of other persons whom Mr Kamenos himself indicated. Besides, as we have seen, of the 28 statements which the Investigating Office took, only 15 were attached to the charge sheet, with a further reduction to 10 in the course of the hearing.

They did not include statements which, as the Investigating Officer reported, not only expressed no complaints but stated that Mr Kamenos’s conduct had been irreproachable in all respects. Consequently, as is in any case self-evident, the object of the hearing is [to determine] whether, on the basis of the evidence of those ten witnesses, the charge has been substantiated as formulated. That is to say, whether, from each individual’s evidence and the correlation between them, to the extent possible, there arises conduct as cumulatively stated on the charge sheet, [and] in the case of the second charge “with the result that, owing to the agitation and disruption they were caused, the entire proceedings were diverted from their proper course”.

This (was the wording), without any specification on the charge sheet of a definite, specific incident at a specific time, ... in relation to a specific person in the context of a specific case. The witnesses who remained on the charge sheet (whose statements I shall of course return to), as lay members of the court, or as lawyers or witnesses, did not submit a complaint there and then about what they considered to be objectionable conduct… Nor did the litigants in any specific case which could be related to the charge sheet make a complaint at the time, or appeal or employ any other legal means so that any objectionable conduct would be examined also from the aspect of its effect on the final outcome.

That was what occurred in the cases of Athanasiou v. Reana Manuf. & Trade Co.Ltd and others (2001) 1 C.L.R. 1635, and Fanos N. Epiphaniou Ltd v. Melarta and others (2002) 1 C.L.R.654, in which the Supreme Court annulled decisions issued by the Industrial Disputes Tribunal under the presidency of Mr Kamenos, using strong language about the degree of his intervention in the proceedings and the appearance of partiality to which it could give rise. Of course, the charge sheet does not extend to those cases and does not concern the issue of interventions as such ... The core of the charge is the conduct attributed to Mr Kamenos at the expense of lay members of the court, lawyers, litigants and witnesses, and it is in the light of such considerations that I shall go on to examine the evidence adduced.” 33. The applicant continued to receive all the benefits that came with his post during the proceedings.

It appears from a letter sent to him by the Treasury of the Republic of Cyprus that the applicant was considered as having retired from the date of his dismissal, 19 September 2006. He was paid a retirement lump sum and started receiving his pension.