SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 65058/09 Semiramis împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află la 14 noiembrie 2017 într-un comitet compus din Mārti.š Mits, președinte, André Potocki, Latif Hüseynov, judecători, și Anne-Marie Dougin, graffière de secțiune f.f., având în vedere cererea formulată anterior la 3 decembrie 2009, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ reclamanta este o societate civilă imobiliară de drept francez cu sediul social la Boutigny-sur-Essonne. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl Bouzidi, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează.
Recurenta a fost proprietarul unui teren agricol situat în Massy. După o anchetă publică prealabilă, prefectul de la Decembrie 2005 un decret de declarare a interesului public achizițiile necesare pentru realizarea unei zone de amenajare concertată (ZAC), precum și lucrările de amenajare aferente. Prin decretul din 3 mai 2006, afișat la primăria Massy și publicat într-un ziar, prefectul a dispus o anchetă separată (în vederea stabilirii parcelelor de teren care urmează să fie achiziționate) și a desemnat un comisar Anchetator. Proprietarii în cauză au fost notificați cu privire la depunerea dosarului de investigație parcelară. Registrul de anchetă a fost deschis la primăria din Massy în perioada 1-23 iunie 2006. Comisarul investigator a emis un aviz favorabil la 20 iulie 2006 și, la 4 august 2006, subprefetul a transmis dosarul de anchetă la prefect cu aviz favorabil.
La 10 septembrie 2007, prefectul a adoptat un decret prin care declarase imediat cese cesibile terenurile în cauză. La aceeași dată, el a sesizat judecătorul cu privire la exproprierea departamentului de la Prin ordonanța din 11 februarie 2008, judecătorul de la mail expropriere, după verificarea dosarului, … La 13 iunie 2008, recurenta a formulat un recurs împotriva acestei ordonanțe.
Pe lângă încălcarea a două articole din Codul de proprietate, aceasta ridica încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, pe motiv că ordonanța fusese pronunțată fără ca aceasta să fi fost chemată să prezinte sau să își prezinte observațiile și cita Hotărârea Ravon și alții c. Franța 18497/03, 21 februarie 2008). Prin Hotărârea din 3 iunie 2009, Curtea de Casație a respins recursul, în următoarele cuvinte: Prevăzut (...) că judecătorul de la a expropriere care emite ordonanța sa de transfer al dreptului de proprietate asupra unor proprietăți imobiliare sau al unor drepturi imobiliare reale desemnate de un stat paricelar pe care o are nu are competența de a modifica viza unei declarații de interes public și a unui decret de cesibilitate care poate face obiectul unor acțiuni contradictorii în fața instanței administrative, se limitează să constate, înainte de a pronunța exproprierea, că dosarul pe care l-a transmis prefectul este constituit în conformitate cu dispozițiile art. R. 12-1 din Codul de proprietate; că procedura în fața acestui judecător face obiectul unui control ulterior al Curții de Casație care prezintă garanțiile prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție (...) și la art. 1 din Protocolul adițional la această convenție.
10. Recurenta nu a indicat dacă a sesizat instanțele administrative de recurs împotriva declarației de interes public și a declarației de cesibilitate (punctele 3 și 6 de mai sus). Aceasta nu a dat mai multe detalii cu privire la procedura ulterioară și la la … Procedura de expropriere 11. Procedura de expropriere constă dintr-o etapă administrativă și dintr-o etapă judiciară în două etape. În timpul fazei administrative, prefectul adoptă succesiv și după efectuarea anchetelor publice un decret care declară de interes public proiectul în cauză (declarație de interes public - DPU) și un decret de cesibilitate, notificat proprietarilor, care desemnează fiecare dintre parcelele care urmează să fie expropriere.
Aceste două acte pot face obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanței administrative 12. La sfârșitul fazei administrative, prefectul transmite instanței judecătorești competente din statul membru de drept un dosar care trebuie să conțină în mod obligatoriu anumite documente (articolul R 12-1 din Codul de proprietate [1] , denumit în continuare codul).
Judecătorul/judecătorul/judecătorul/judecătorul/judecătorul/judecătorul/judecătorul/judecătorul/judecătorii/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedurantul/procedura/procedura/procedura/exproprietatea/exproprietatea/exproprierea/exproprierea/exproprierea/expropriația după efectuarea unui anumit număr de verificări (inclusiv prezența/exembriul/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/procedura/exul/procedura/exul/exul/exul/exul/procedura/procedura/procedurantulul/procedura/procedura/procedura/procedura/exul/procedura/exul/exul/exul/exul/exul/procedurile/exul/exul/procedurile/procedurile/procedurile/procedurile/exul/procedurile/procedurile/procedurile/procedurile/procedurile/procedurile/procedura/procedurile/procedurile/pro-ta-ta-ta-ta-ta/pro-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta- 14. Ordinul de expropriere cu privire la transferul de proprietate.
Aceasta este adoptată fără ca părțile să fie chemate și fără audiere publică. Ea poate fi atacată numai prin acțiunea în casare și numai pentru incompetență, exces de putere sau viciu de formă (articolul L. 12-5 din Cod). Cu toate acestea, Curtea de Casație a precizat, în raportul său anual pentru anul 2001, că o concepție foarte largă a acestor cazuri de deschidere îi permite să-și exercite controlul asupra celui pe care îl cunoaște judecătorul de expropriere în materie de transfer de proprietate. 15. Ultima etapă a procedurii de expropriere constă în stabilirea dreptului de proprietate, care intră în sfera de competență a instanței de expropriere. Procedura este contradictorie și duce, după transport la fața locului, la schimburi de memorii între proprietarul expropriat, autoritatea expropriantă și comisarul guvernului.
Hotărârea prin care se stabilește încuviințarea poate face obiectul unui apel în fața instanței judecătorești (în afara camerei de judecată a instanței judecătorești) și în arest al acesteia din urmă din urmă într-un recurs în casation. 16. În cazul în care instanța administrativă este sesizată cu privire la o acțiune împotriva DUP sau la o cale de atac împotriva cesibilitatei (a se vedea punctul 11 de mai sus), instanța judecătorească a statului membru în cauză sau Curtea de Casație, în cazul în care aceasta a fost sesizată cu un recurs cu privire la o hotărâre cu privire la un ordin de expropriere (a se vedea Cass. civ., 23 mai 2012, Bull.
2012 III n 8317). În caz de anulare a DUP sau a unei landuri de cesibilitate printr-o hotărâre definitivă a instanței administrative, orice expropriet poate sesiza instanța judecătorească cu privire la expropriere pentru a face să se constate că ordinul de expropriere este lipsit de temei juridic (articolul L. 12-5 din Cod) și pentru a solicita restituirea bunurilor sale sau, în cazul în care nu este posibil, o despăgubire.
Decizia Consiliului Constituțional din 16 mai 2012 18. La 15 martie 2012, Consiliul Constituțional a fost sesizat de către Curtea de Casație cu privire la o chestiune prioritară de constituționalitate referitoare la conformitatea cu articolul L. 12-1 din Codul laxismului expropriere cu drepturile și libertățile garantate de Constituție, în special dreptul la un proces echitabil și principiul contradictoriu 19. Prin decizia din 16 mai 2012, Consiliul Constituțional a declarat că este în conformitate cu Constituția art. L. 12-1 menționată anterior, în următoarele cuvinte: ;că această ordonanță se face pe baza documentelor care atestă că formalitățile prevăzute în capitolul 1 din titlul 1 al părții legislative a Codului de proprietate (...), referitoare la declarația de interes public și la caracterul obligatoriu, au fost îndeplinite, ; ca ordonanța de expropriere să trimită în posesie ordinul de expropriere, sub rezerva respectării dispozițiilor privind stabilirea și plata indemnizațiilor menționate anterior, pe de o parte, că instanța de expropriere nu pronunță ordonanța de transfer al proprietății decât după ce a fost constatată în mod legal utilitatea publică ;
că declarația de interes public și landurile de cesibilitate prin care se stabilește lista parcelelor sau a drepturilor reale imobiliare care urmează să fie expropriate pot fi contestate în fața instanței administrative ; că judecătorul de lal'expropriere se limitează la a verifica dacă dosarul pe care i l-a transmis autoritatea expropriantă este constituit în conformitate cu cerințele codului de proprietate (...) ; că ;că, pe de altă parte, ordonanța prin care instanța de proprietate stabilește acțiunile de expropriere are loc la încheierea unei proceduri contradictorii și poate face obiectul unei căi de atac În ceea ce privește, pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile contestate, ordonanța trimite în posesie ordinul de expropriere, sub rezerva respectării dispozițiilor (...) din Codul de proprietate (...) privind stabilirea și plata despăgubirilor și a articolului (...) privind condițiile de posesie; în plus, în conformitate cu al doilea paragraf de la articolul L. 12-5 din același cod: În cazul în care o hotărâre definitivă a judecătorului administrativ a declarației de interes public sau a landului de cesibilitate este anulată, orice expropriet poate face să se constate de către instanța de proprietate că ordonanța de transfer de proprietate este fără temei legal Cu toate acestea,
rezultă din toate cele de mai sus că dispozițiile contestate nu încalcă nici cerințele art. 16 și nici cele de la art. 17 din Declarația din 1789 (...) GRIFS 20. Citând mutatis mutandis hotărârea Ravon și altele c. Franța 18497/03, 21 februarie 2008), recurenta se plânge că ordonanța de expropriere a fost pronunțată fără ca aceasta să fi fost chemată sau pe care și-a putut prezenta observațiile, judecătorul de expropriere care a acționat numai la vederea dosarului transmis de către prefect.
respectarea principiului contradictoriei și a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, precum și a articolului 1 din Protocolul nr. 21 din Protocolul nr. Curtea consideră că este necesar să se examineze acest aspect în conformitate cu art. 6 alineatul (1), ale cărui dispoziții relevante sunt astfel redactate Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 23. În primul rând, Curtea consideră că art. 6 alineatul (1) se aplică în speță, în măsura în care este vorba despre o ordonanță de expropriere care implică un transfer de proprietate și care este, prin urmare, decisiv pentru un drept de caracter civil, chiar dacă instanța de expropriere nu este chemată în acest stadiu să rețină o Jurisprudența Curții în ceea ce privește respectarea principiilor contradictoriei și a egalității armelor a fost amintită în Hotărârea Regener Republica Cehă ([GC], n 35289/11, § 71, 19 septembrie 2017), în următoarele cuvinte: Dreptul la un proces contradictoriu implică posibilitatea părților de a lua cunoștință de observațiile sau de dovezile prezentate de cealaltă parte și de a putea discuta acest lucru (a se vedea, printre altele, Fitt c. Regatul Unit [GC], n 29777/96, § 46, CEDH 2000 II; Prikyan și Angelova c. Bulgaria, n 44624/98, § 40,
16 februarie 2006 Čepek c. Republica Cehă, 9815/10, § 44, 5 septembrie 2013). Acest principiu este valabil pentru observațiile și documentele prezentate de părți, dar și pentru cele prezentate de un magistrat independent, cum ar fi comisarul guvernului (în prezent raportor public) (Kress c. Franța [GC], n 39594/98, CEDO 2001-VI), de o administrație (Krčmář și alte Republica Cehă, n 35376/97, 3 martie 2000) sau de instanța care a pronunțat hotărârea pronunțată (Nideröst-Huber c. Elveția , 18 februarie 1997, Rec., 1997 I). În ceea ce privește principiul egalității armelor, Curtea amintește că acest principiu, care este unul dintre elementele noțiunii mai largi de proces echitabil, impune un echilibru corect între părți : Fiecare trebuie să aibă posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care nu o pun într-o situație de dezavantaj net față de adversarul său (a se vedea, de exemplu, Matyjek c. Polonia, n 38184/03, § 55, 24 aprilie 2007 Nikolova și Vandova c. Bulgaria, n 20688/04, § 91, 17 decembrie 2013 25). Curtea observă în primul rând că, spre deosebire de alte cauze de care a avut nevoie în materie de expropriere (Yvon c. Franța, n 44962/98, CEDH 2003 V și Roux c. Franța, n 16022/02, 25 aprilie 2006), în speță, nu se pune nicio problemă de egalitate a armelor, în măsura în care, astfel cum prevede Codul,
judecătorul de la mai sus a adoptat ordinul de expropriere fără ca nici una dintre părți să nu fie ascultată și să nu poată prezenta observații (a se vedea punctele 13-14 de mai sus). 26. Curtea arată apoi că procedura de expropriere cuprinde mai multe etape. care nu pot fi disociate: o fază administrativă prealabilă, în cadrul căreia prefectul transmite dosarul judecătorului de expropriere ; o primă etapă judiciară în care judecătorul, după ce a verificat că dosarul conține toate documentele necesare și că au fost îndeplinite toate formalitățile, Prin urmare, Curtea consideră că - spre deosebire de situația cu care a fost sesizată în hotărârea Ravon menționată anterior (§ 32) - adoptarea ordonanței de expropriere nu poate fi detașată din ansamblul procedurii de expropriere, pe care trebuie să o aprecieze în ansamblul său, așa cum a făcut Consiliul Constituțional (punctul 19 de mai sus).
28. Ea observă că, în faza administrativă prealabilă a procedurii, atât DUP, cât și … În primul rând, Curtea arată că, în prezenta cauză, instanța nu se referă la accesul la o instanță, ci la respectarea principiului contradictoriei. Or, recurenta nu susține că Curtea de Casație nu va lua o hotărâre în conformitate cu cerințele articolului 6 alineatul (1) și, în special, cu caracterul contradictoriu al procedurii. 30. Pe de altă parte, este necesar să se menționeze că: în cazul unei căi de atac în fața instanței administrative împotriva DUP sau a instanței administrative a cesibilitatei, instanța de expropriere sau Curtea de Casație suspendă acțiunea (punctul 16 de mai sus) și că … 31. În plus, procedura de stabilire a dreptului de proprietate este ea însăși contradictorie, generând schimburi de interese între părți și hotărârea adoptată la sfârșitul acesteia (punctul 15 de mai sus).
În plus, Curtea observă că reclamanta nu a dat nicio informație, nici cu privire la acțiunile pe care le-a putut formula în fața instanței administrative, nici cu privire la procedura ulterioară. 33. El înseamnă că cererea este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 7 decembrie 2017. Anne-Marie Dougin Mārti au efectuat o nouă codificare a părților legislative și de reglementare ale codului, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015.
DÉCISION Requête n o 65058/09 Semiramis contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 14 novembre 2017 en un comité composé de : Mārtiņš Mits, président, André Potocki, Lәtif Hüseynov, juges, et de Anne-Marie Dougin, greffière adjointe de section f.f., Vu la requête susmentionnée introduite le 3 décembre 2009, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.La requérante est une société civile immobilière de droit français ayant son siège social à Boutigny-sur-Essonne. Elle a été représentée devant la Cour par M e A. Bouzidi, avocat au Conseil d’État et à la Cour de cassation. A. Les circonstances de l’espèce
2.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
3.La requérante était propriétaire d’un terrain agricole situé à Massy. Après une enquête publique préalable, le préfet de l’Essonne adopta le 5 décembre 2005 un arrêté déclarant d’utilité publique les acquisitions nécessaires à la réalisation d’une zone d’aménagement concerté (ZAC) ainsi que les travaux d’aménagement afférents.
4.Par arrêté du 3 mai 2006, affiché à la mairie de Massy et publié dans un quotidien, le préfet prescrivit une enquête parcellaire (visant à déterminer les parcelles de terrains à acquérir) et désigna un commissaire ‑ enquêteur. Les propriétaires concernés reçurent notification du dépôt du dossier d’enquête parcellaire.
5.Le registre d’enquête fut ouvert à la mairie de Massy du 1 er au 23 juin 2006. Le commissaire-enquêteur donna un avis favorable le 20 juillet 2006 et, le 4 août 2006, le sous-préfet transmit le dossier d’enquête au préfet avec avis favorable.
6.Le 10 septembre 2007, le préfet adopta un arrêté déclarant immédiatement cessibles les terrains concernés. A la même date, il saisit le juge de l’expropriation du département de l’Essonne d’une requête en vue de leur expropriation.
7.Par ordonnance du 11 février 2008, le juge de l’expropriation, après avoir vérifié le dossier, prononça l’expropriation immédiate au profit de la société d’économie mixte d’aménagement de Massy (SEMMASSY) des biens en cause, dont le terrain appartenant à la requérante (voir ci-dessous la partie « Droit et pratique internes pertinents »).
8.Le 13 juin 2008, la requérante forma un pourvoi en cassation contre cette ordonnance. Outre la violation de deux articles du code de l’expropriation, elle soulevait la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1, au motif que l’ordonnance avait été rendue sans qu’elle ait été appelée à comparaître ni à présenter ses observations et citait l’arrêt Ravon et autres c. France (n o 18497/03, 21 février 2008).
9.Par arrêt du 3 juin 2009, la Cour de cassation rejeta le pourvoi, dans les termes suivants : « Attendu (...) que le juge de l’expropriation qui rend son ordonnance portant transfert de propriété d’immeubles ou de droits réels immobiliers désignés par un état parcellaire qu’il n’a pas le pouvoir de modifier, au visa d’une déclaration d’utilité publique et d’un arrêté de cessibilité qui peuvent faire l’objet de recours contradictoires devant la juridiction administrative, se borne à constater, avant de prononcer l’expropriation, que le dossier que lui a transmis le préfet est constitué conformément aux prescriptions de l’article R. 12-1 du code de l’expropriation ; que la procédure devant ce juge fait l’objet d’un contrôle ultérieur de la Cour de cassation présentant les garanties des articles 6 § 1 de la Convention (...) et 1 er du Protocole additionnel à cette Convention. »
10.La requérante n’a pas indiqué si elle avait saisi les juridictions administratives de recours contre la déclaration d’utilité publique et l’arrêté de cessibilité (paragraphes 3 et 6 ci-dessus). Elle n’a pas davantage donné de précisions quant à la procédure ultérieure et à l’éventuelle indemnité d’expropriation qu’elle a pu percevoir. B. Le droit et la pratique internes pertinents 1. La procédure d’expropriation
11.La procédure d’expropriation est composée d’une phase administrative et d’une phase judiciaire en deux temps. Pendant la phase administrative, le préfet adopte successivement et après enquêtes publiques un arrêté déclarant d’utilité publique le projet concerné (déclaration d’utilité publique - DUP) et un arrêté de cessibilité, notifié aux propriétaires, désignant chacune des parcelles à exproprier. Ces deux actes peuvent faire l’objet de recours en annulation devant la juridiction administrative.
12.A l’issue de la phase administrative, le préfet transmet au juge de l’expropriation du tribunal de grande instance localement compétent un dossier qui doit obligatoirement contenir certaines pièces (article R 12-1 du code de l’expropriation [1] , ci-après le code).
13.Le juge adopte l’ordonnance d’expropriation après avoir procédé à un certain nombre de vérifications (notamment présence de toutes les pièces, accomplissement des formalités de publicité collective, notifications individuelles aux propriétaires concernés). Son contrôle est purement formel, il ne peut ni apprécier la validité des actes administratifs, ni se prononcer sur l’opportunité du projet.
14.L’ordonnance d’expropriation emporte transfert de propriété. Elle est adoptée sans que les parties soient appelées et sans audience publique. Elle ne peut être attaquée que par la voie du recours en cassation et uniquement pour incompétence, excès de pouvoir ou vice de forme (article L. 12-5 du code). La Cour de cassation a toutefois précisé, dans son rapport annuel pour l’année 2001, qu’une conception très large de ces cas d’ouverture lui permettait d’exercer son contrôle sur l’entier contentieux dont connait le juge de l’expropriation en matière de transfert de propriété.
15.La dernière phase de la procédure d’expropriation consiste en la fixation de l’indemnité d’expropriation, qui relève de la compétence du juge de l’expropriation. La procédure est contradictoire et donne lieu, après transport sur les lieux, à des échanges de mémoires entre le propriétaire exproprié, l’autorité expropriante et le commissaire du gouvernement. Le jugement fixant l’indemnité peut faire l’objet d’un appel devant la cour d’appel (anciennement chambre de l’expropriation de la cour d’appel) et l’arrêt de cette dernière d’un pourvoi en cassation.
16.Lorsque la juridiction administrative est saisie d’un recours contre la DUP ou l’arrêté de cessibilité (voir paragraphe 11 ci-dessus), le juge de l’expropriation - ou la Cour de cassation, si elle a été saisie d’un pourvoi contre l’ordonnance d’expropriation - sursoient à statuer (voir Cass. civ., 23 mai 2012, Bull. 2012 III n o 83).
17.En cas d’annulation de la DUP ou de l’arrêté de cessibilité par une décision définitive de la juridiction administrative, tout exproprié peut saisir le juge de l’expropriation pour faire constater que l’ordonnance d’expropriation est dépourvue de base légale (article L. 12-5 du code) et demander la restitution de ses biens ou, si elle n’est pas possible, une indemnisation. 2. La décision du Conseil Constitutionnel du 16 mai 2012
18.Le 15 mars 2012, le Conseil constitutionnel a été saisi par la Cour de cassation d’une question prioritaire de constitutionnalité portant sur la conformité de l’article L. 12-1 du code de l’expropriation aux droits et libertés garantis par la Constitution, et notamment le droit à un procès équitable et le principe du contradictoire.
19.Par décision du 16 mai 2012, le Conseil constitutionnel a déclaré conforme à la Constitution l’article L. 12-1 précité, dans les termes suivants : « Considérant qu’il résulte des dispositions contestées que le transfert de propriété des immeubles ou de droits réels immobiliers est opéré, à défaut d’accord amiable, par voie d’ordonnance du juge de l’expropriation ; que cette ordonnance est rendue au vu des pièces constatant que les formalités prescrites par le chapitre 1 er du titre 1 er de la partie législative du code de l’expropriation (...), relatif à la déclaration d’utilité publique et à l’arrêté de cessibilité, ont été accomplies ; que l’ordonnance d’expropriation envoie l’expropriant en possession, sous réserve qu’il se conforme aux dispositions relatives à la fixation et au paiement des indemnités ; Considérant, d’une part, que le juge de l’expropriation ne rend l’ordonnance portant transfert de propriété qu’après que l’utilité publique a été légalement constatée ; que la déclaration d’utilité publique et l’arrêté de cessibilité par lequel est déterminée la liste des parcelles ou des droits réels immobiliers à exproprier, peuvent être contestés devant la juridiction administrative ; que le juge de l’expropriation se borne à vérifier que le dossier que lui a transmis l’autorité expropriante est constitué conformément aux prescriptions du code de l’expropriation (...) ; que l’ordonnance d’expropriation peut être attaquée par la voie du recours en cassation ; que, par ailleurs, l’ordonnance par laquelle le juge de l’expropriation fixe les indemnités d’expropriation survient au terme d’une procédure contradictoire et peut faire l’objet de recours ; Considérant, d’autre part, qu’en vertu des dispositions contestées, l’ordonnance envoie l’expropriant en possession, sous réserve qu’il se conforme aux dispositions (...) du code de l’expropriation (...) sur la fixation et le paiement des indemnités et de l’article (...) relatif aux conditions de prise de possession ; qu’en outre, aux termes du second alinéa de l’article L. 12-5 du même code : « En cas d’annulation par une décision définitive du juge administratif de la déclaration d’utilité publique ou de l’arrêté de cessibilité, tout exproprié peut faire constater par le juge de l’expropriation que l’ordonnance portant transfert de propriété est dépourvue de base légale » ; Considérant qu’il résulte de tout ce qui précède que les dispositions contestées ne méconnaissent ni les exigences de l’article 16 ni celles de l’article 17 de la Déclaration de 1789 (...) » GRIEFS
20.Citant mutatis mutandis l’arrêt Ravon et autres c. France (n o 18497/03, 21 février 2008), la requérante se plaint que l’ordonnance d’expropriation a été rendue sans qu’elle ait été appelée à comparaître ni qu’elle ait pu présenter ses observations, le juge de l’expropriation ayant statué à la seule vue du dossier transmis par le préfet. Elle allègue le non ‑ respect du principe du contradictoire et invoque l’article 6 § 1 de de la Convention ainsi que l’article 1 du Protocole n o 1. EN DROIT
21.La requérante estime que le principe du contradictoire n’a pas été respecté en l’espèce et invoque les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1.
22.La Cour considère qu’il y a lieu d’examiner ce grief au regard de l’article 6 § 1, dont les dispositions pertinentes sont ainsi rédigées : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
23.Liminairement, la Cour estime l’article 6 § 1 applicable en l’espèce, dans la mesure où c’est l’ordonnance d’expropriation qui emporte transfert de propriété et qu’elle est donc déterminante pour un droit de caractère civil, même si le juge de l’expropriation n’est pas appelé à ce stade à trancher une « contestation ».
24.La jurisprudence de la Cour en matière de respect des principes du contradictoire et de l’égalité des armes a été rappelée dans l’arrêt Regner c. République tchèque ([GC], n o 35289/11, § 71, 19 septembre 2017), dans les termes suivants : « Le droit à un procès contradictoire implique la faculté pour les parties de prendre connaissance des observations ou éléments de preuve produits par l’autre partie et de pouvoir en discuter (voir, parmi d’autres, Fitt c. Royaume-Uni [GC], n o 29777/96, § 46, CEDH 2000 ‑ II; Prikyan et Angelova c. Bulgarie , n o 44624/98, § 40, 16 février 2006 ; Čepek c. République tchèque , n o 9815/10, § 44, 5 septembre 2013). Ce principe vaut pour les observations et pièces présentées par les parties, mais aussi pour celles présentées par un magistrat indépendant tel que le commissaire du Gouvernement (actuellement rapporteur public) ( Kress c. France [GC], n o 39594/98, CEDH 2001-VI), par une administration ( Krčmář et autres c. République tchèque , n o 35376/97, 3 mars 2000) ou par la juridiction auteur du jugement entrepris ( Nideröst-Huber c. Suisse , 18 février 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997 ‑ I). S’agissant du principe de l’égalité des armes, la Cour rappelle que ce principe, qui est l’un des éléments de la notion plus large de procès équitable, exige un « juste équilibre entre les parties » : chacune doit se voir offrir une possibilité raisonnable de présenter sa cause dans des conditions qui ne la placent pas dans une situation de net désavantage par rapport à son adversaire (voir, par exemple, Matyjek c. Pologne , n o 38184/03, § 55, 24 avril 2007 ; Nikolova et Vandova c. Bulgarie , n o 20688/04, § 91, 17 décembre 2013). »
25.La Cour observe tout d’abord que, contrairement à d’autres affaires dont elle a eu à connaître en matière d’expropriation ( Yvon c. France , n o 44962/98, CEDH 2003 ‑ V et Roux c. France , n o 16022/02, 25 avril 2006), il ne se pose en l’espèce aucune question d’égalité des armes, dans la mesure où, comme le prévoit le code, le juge de l’expropriation a adopté l’ordonnance d’expropriation sans qu’aucune des parties ne soit entendue ni ne puisse présenter d’observations (voir paragraphes 13-14 ci-dessus).
26.La Cour relève ensuite que la procédure d’expropriation comporte plusieurs phases qui ne peuvent être dissociées : une phase administrative préalable, à l’issue de laquelle le préfet transmet le dossier au juge de l’expropriation ; une première phase judiciaire où le juge, après avoir contrôlé que le dossier contient toutes les pièces nécessaires et que toutes les formalités ont été accomplies, adopte l’ordonnance d’expropriation et une seconde phase judiciaire, où le juge fixe l’indemnité d’expropriation par un jugement susceptible de recours (paragraphes 11-15 ci-dessus).
27.Dès lors, la Cour estime que - contrairement à la situation dont elle était saisie dans l’arrêt Ravon précité (§ 32) - l’adoption de l’ordonnance d’expropriation ne peut être détachée de l’ensemble de la procédure d’expropriation, qu’il y lieu d’apprécier dans sa globalité, comme l’a fait le Conseil constitutionnel (paragraphe 19 ci ‑ dessus).
28.Elle observe que, lors de la phase administrative préalable de la procédure, tant la DUP que l’arrêté de cessibilité peuvent faire l’objet de recours devant la juridiction administrative, dont le caractère contradictoire ne peut être mis en cause.
29.S’il est vrai que, comme dans l’affaire Ravon précitée, l’ordonnance d’expropriation elle-même ne peut faire l’objet que d’un pourvoi en cassation (paragraphe 14 ci-dessus), la Cour relève que le grief de la requérante dans la présente affaire ne porte pas sur l’accès à un tribunal, mais sur le respect du principe du contradictoire. Or, la requérante ne prétend pas que la Cour de cassation ne statuerait pas dans le respect des exigences de l’article 6 § 1 et notamment du caractère contradictoire de la procédure.
30.Par ailleurs, il y a lieu de relever qu’en cas de recours devant le juge administratif contre la DUP ou l’arrêté de cessibilité, le juge de l’expropriation ou la Cour de cassation surseoient à statuer (paragraphe 16 ci-dessus) et qu’en cas d’annulation de ces actes, le propriétaire exproprié peut saisir le juge de l’expropriation pour faire constater que l’ordonnance d’expropriation est dépourvue de base légale et demander la restitution de ses biens ou une indemnisation (paragraphe 17 ci-dessus).
31.En outre, la procédure en vue de la fixation de l’indemnité d’expropriation est elle-même contradictoire, donne lieu à des échanges d’observations entre les parties et le jugement adopté à son issue est susceptible de recours (paragraphe 15 ci-dessus).
32.La Cour observe au surplus que la requérante n’a donné aucune information, ni sur les recours qu’elle a pu former devant la juridiction administrative, ni sur la procédure ultérieure.
33.Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 7 décembre 2017. Anne-Marie Dougin Mārtiņš Mits Greffière adjointe f.f. Président [1] La numérotation des articles du code de l’expropriation cités est celle en vigueur au moment des faits. L’ordonnance n° 2014-1345 du 6 novembre 2014 et le décret n° 2014 ‑ 1635 du 26 décembre 2014 ont opéré une nouvelle codification des parties législative et réglementaire du code, entrée en vigueur le 1 er janvier 2015.