Assad împotriva Franței

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ASSAD c. FRANȚA Cerere nr 66500/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 14 noiembrie 2006 DEFINITIVF 14/02/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă În la cauza Assad c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (adică secțiunea), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P.

Costa Cabral Barreto Türmen mei Mularoni Jočienė, Popović, judecători și Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 octombrie 2006, Renunță la hotărâre aici, adoptat la această dată procedural A la originea cauzei se află o cerere (n 66500/01) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant francez, domnul Eric Assad ( La 29 ianuarie 2001, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor de l'aupei și a libertăilor fundamentale ( E. Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. La 8 noiembrie 2005, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile întemeiate pe durata procedurilor, pe lipsa unei căi de atac în această privință și pe prezența sau participarea comisarului guvernului la deliberări.

În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamantul, dl Eric Assad, este un resortisant francez născut în 1955 și rezident în Clermont-Ferrand. Interzic psihiatric al reclamantului la 28 ianuarie 1980, prefectul Morbihanului a luat un decret prin care dispune plasarea din oficiu a reclamantului la centrul spitalicesc specializat (CHS) din Saint La 7 februarie 1984, prefectul Mosellei a decis să transfere reclamantul înapoi la CHS din Saint-Ave. La 15 februarie 1986 și a reintegrat în mod spontan CHS la 3 februarie 1987. Prin ordonanța din 27 martie 1987, președintele Tribunalului de Mare Instanță din Vannes a ordonat ieșirea sa imediată.

La 11 mai 1987, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Rennes cu privire la nouă acțiuni în anulare îndreptate împotriva deciziilor administrative privind internele sale. Pe de altă parte, după ce a formulat la 20 iunie 1988 o cerere prealabilă de despăgubire la prefectul din Morbihan, acesta sesizează, de asemenea, aceeași instanță, la 22 februarie 1989, cu privire la o cerere de condamnare a statului de a-i plăti daune-interese pentru prejudiciul suferit. Prin hotărârea din 2 aprilie 1992, Tribunalul, după atașarea recursurilor, le-a respins.

10. La 27 mai 1992, reclamantul a solicitat dreptul de a beneficia de asistență judiciară pentru a face apel la Consiliul de Stat, pe care biroul de asistență judiciară i l-a refuzat la 14 aprilie 1993. Prin hotărârea din 28 iulie 2000, notificată reclamantului la 3 august 2000, Consiliul de Stat a respins cererea și a considerat în special că hotărârile prin care reclamantul dispunea de un loc de muncă din oficiu și transferul acestuia erau suficient de motivate și că nici una dintre deciziile în cauză nu era înfățișată în vreun fel. Consiliul de Stat a respins, de asemenea, ca nefondate mijloacele reclamantului trase din articolele în cauză. 3, 5 1 și 4, 6 alin. (1) și (8) din Convenție.

Acesta s-a declarat incompetent pentru a cunoaște concluziile de despăgubire ale reclamantului, reamintind că instanțele judiciare erau singurele competente să se pronunțe asupra tuturor consecințelor dăunătoare ale neregulilor care afectează măsura de plasare din oficiu (în special în ceea ce privește lipsa de informare a reclamantului cu privire la motivele care stau la baza acesteia). La 23 februarie 1989, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Rennes cu privire la recursul împotriva CHS din Saint-Ave, care vizează repararea prejudiciului suferit ca urmare a internității sale din oficiu, precum și rambursarea pachetului spitalicesc pe care l-a plătit pentru perioada cuprinsă între 10 februarie 1984 și 15 februarie 1986. 13. Prin hotărârea din 2 februarie 1995, tribunalul a respins cererile sale ca nefondate.

Prin hotărârea din 20 decembrie 2001, Curtea Administrativă de Primă Instanță din data de 28 iulie 2000, a anulat parțial hotărârea, pe motiv că, ca urmare a hotărârii Tribunalului Administrativ din 2 aprilie 1992, confirmată de Consiliul de la Õ … Pe de altă parte, Curtea a respins cererea sa de rambursare a pachetului spitalicesc.

Pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de o parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de natură, pe de natură, pe de natură, pe de natură, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte parte parte parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a o parte, pe de a pe de a pe de a o pe de a pe de a pe de a o pe de a o a o a o a o a unei pe de a o pe de a unei pe de a unei pe de a o parte, pe de a o parte,

pe de a unei pe de a unei pe de a o pe de a o pe de a o a o a o a o p a oi p a oi p a oi p a o a unei pe de a oi p a oi de a oi de a o a o Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...) 15. În timp ce subliniază că prima procedură are o anumită complexitate și că reclamantul a contribuit la prelungirea termenelor, guvernul recunoaște că procedurile au făcut obiectul unui tratament deosebit de lung din partea diferitelor jurisdicții și că aceasta pune la dispoziția Curții înțelepciunea cu privire la bunul întemeiat al fondului.

16. Primele două perioade care trebuie luate în considerare au început la 11 mai 1987 și, respectiv, la 20 iunie 1988 și s-au încheiat, după reunirea acțiunilor, la 3 august 2000, adică o perioadă de 13 ani și peste 2 luni și 12 ani și, respectiv, peste o lună pentru două grade de jurisdicție. A treia perioadă care trebuie luată în considerare a început la 23 februarie 1989 și s-a încheiat la 20 decembrie 2001. Prin urmare, Curtea a stat mai mult de 12 ani și mai mult de nouă luni pentru două grade de jurisdicție.

Cu privire la admisibilitate 17. Curtea constată că acest Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 20). Curtea a examinat toate elementele care i-au fost prezentate și arată că Ö Õ înmânează înțelepciunea sa.

Ținând cont de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că Õ în speță durata procedurilor în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința Õ termenului rezonabil Din care rezultă, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIE PRIVIND DURAREA 21. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că în Franța nu există nicio cale de atac eficientă pentru a se plânge de durata excesivă a procedurilor. Curtea arată că acest litigiu este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. 24. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac efectivă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1), de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDH 2000 XI.

Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea printre multe altele Bitton c. Franța (n, nr. 41828/02, § 26-27, 4 aprilie 2006) și nu vede nici un motiv de a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față. 25. În consecință, Curtea consideră că, în speță, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza absenței în dreptul intern a unei căi de atac care i-a permis reclamantului, la data la care a introdus cererea, să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III.

privind VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 Reclamantul se plânge, invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, pe de o parte, că nu a putut să răspundă concluziilor comisarilor guvernului, care nu sunt cunoscuți anterior audierilor și, pe de altă parte, că aceștia din urmă participă la deliberările judecătorilor, în timpul cărora își pot apăra poziția, chiar dacă nu participă la vot.

În ceea ce privește necomunicarea prealabilă a concluziilor comisarilor guvernamentali și nu pot răspunde la aceasta în mod direct 27. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia un solicitant nu poate trage de la dreptul la egalitate de arme recunoscut prin art. 6 alin. (1) din Convenție dreptul de a primi, în prealabil în instanță, concluzii care nu au fost la latitudinea altei părți la instanță, nici raportorului, nici judecătorilor formațiunii de judecată (Nederöst Huber Elveția, Hotărârea din 18 februarie 1997, Recuperare 1997-I, p. 107, § 23) și că nu se stabilește nicio încălcare a egalității de arme în acest sens (a se vedea Kress c. Franța [GC], n 39594/98, § 29, CEDH 2001 VI).

28. În ceea ce privește dreptul părților de a răspunde la concluziile comisarului guvernului la sfârșitul procesului de judecată, Curtea a arătat deja că, spre deosebire de cauza Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța (hotărârea din 31 martie 1998, Rec. 1998-II), nu se contestă faptul că, în cadrul procedurii în fața Consiliului de Stat, avocații care doresc să facă acest lucru pot solicita comisarului guvernului, înainte de a ajunge la tribunal, sensul general al concluziilor sale. Nu se contestă nici faptul că părțile pot să răspundă, printr-o notă deliberată, concluziilor comisarului guvernului, ceea ce permite și este esențial pentru Curte să contribuie la respectarea principiului contradicției.

În cele din urmă, în cazul în care comisarul guvernului ar invoca oral, în cadrul ședinței, un motiv care nu a fost invocat de către părți, președintele formațiunii de judecată ar amâna cauza pentru a permite părților să dezbată (Kress, § 76, Farange S.A. Franța, nr. 77575/01, § 26, 13 iulie 2006 29. Curtea nu vede niciun motiv pentru a se asigura că această abordare nu se abate de la prezenta cauză. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Cu privire la prezența comisarilor guvernului la deliberările instanțelor 30. Curtea constată că nu există niciun alt motiv întemeiat în mod vădit, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție.

Pe fond, argumentele părților 31. Guvernul reiterează observațiile pe care le-a prezentat în special în cauzele Martinie c. Franța ([GC], n 58675/00, CEDH 2006-...) și SARL-ul Parcului de Activități din Blotzheim c. Franța 72377/01, 11 iulie 2006). 32. Reclamantul subliniază faptul că nu este vizat de decretul din 19 decembrie 2005, citat de guvern și că, la momentul faptelor, comisarul era numit prin decret adoptat la propunerea ministrului justiției. noiembrie 2001 al vicepreședintelui Consiliului de Stat nu au fost luate în considerare în cazul său, ci au avut loc mai mult de un an de la pronunțarea sentinței criticate și că, la momentul respectiv, comisarul guvernului putea interveni în cursul deliberării.

33. El reamintește că dl comisar al guvernului deține concluziile sale, care pot îndeplini astfel obiective de carieră. În plus, reclamantul consideră irelevant argumentele guvernului care justifică această practică și subliniază că singura prezență a comisarului guvernului la deliberări este contrară cerințelor prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție și, în special, necesității ca justiția să apară în ochii publicului ca făcând în mod echitabil. Tribunalul constată că guvernul interpretează hotărârea Kress menționată anterior ca condamnând participarea activă a comisarului guvernului la deliberări, dar nu doar prezența sa.

În sprijinul pretențiilor sale, el trage argumente din faptul că dispozitivul acestei hotărâri, cum ar fi cel al hotărârilor ulterioare referitoare la aceeași cauză, utilizează termenul "participare" 35. Curtea reamintește că, recent, Curtea a stat de părere că [a se vedea APBP c. Franța menționată anterior, Immeubles Group Kosser menționat anterior și Theraibe menționat anterior]. 35. Curtea a statuat că [a se vedea] citirea faptelor cauzei, a argumentelor prezentate de părți și a motivelor reținute de Curte, împreună cu dispozitivul hotărârii, arată în mod clar că (...) Hotărârea Kress folosește acești termeni ca sinonime și, prin urmare, condamnă prezența numai a comisarului guvernului la deliberare, indiferent dacă aceasta este "active" sau " pasivă" ( Martinia menționată anterior, § 53). Prin urmare, aceasta a constatat că nu există niciun motiv care să o convingă că ar trebui reformată jurisprudența sa Kress (cf. Farange S.A.

menționat anterior, §32). 36. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat, în speță, o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a prezenței comisarilor guvernului la deliberările formațiunilor de judecată care au pronunțat cu privire la căile de atac ale reclamantului. IV. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 37. Însoțind diverse mijloace de soluționare a deciziilor administrative referitoare la plasarea sa din oficiu, pe care le consideră nejustificate, recurentul susține încălcarea articolului 5 alineatul (1) litera (e), a articolului 2, a articolului 4 și a articolului 5 din convenție și consideră că instanțele administrative nu îndeplinesc criteriile de echitate, de independență și de imparțialitate prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție.

Acesta susține încălcarea articolelor 3 și 8 din Convenția privind transferul și condițiile de detenție ale acesteia în Sarregemines și consideră, în cele din urmă, că, citând art. 13 din convenție, nu are nicio cale de atac în dreptul intern pentru a se plânge de aceste încălcări. 38. Presupunând chiar că reclamantul a epuizat căile de atac interne cu privire la aceste obiecțiuni, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a dispozițiilor menționate. 39. În consecință, aceste obiecții sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție.

În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.

Pagube 41. Reclamantul solicită 30 000 EUR (EUR) pentru efectul necesar de descurajare Aceasta implică 74 de milioane EUR din cauza prejudiciului moral cauzat de durata procedurilor, 80 000 EUR pentru repararea celui cauzat de lipsa de echitate a procedurilor și 30 000 EUR pentru repararea celui care rezultă din încălcarea articolului 13 sau, în total, 184 de milioane EUR pentru prejudiciul moral 42. Guvernul contestă aceste pretenții, propune să se aloce reclamantului 8 000 EUR pentru prejudiciul moral cauzat de durata procedurilor și 2 000 EUR pentru cel care rezultă din absența recursului în această privință, dar consideră că o constatare a încălcării este suficientă pentru a remedia prejudiciul cauzat de prezența comisarilor guvernului în mod deliberat.

43. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 15 000 EUR pentru prejudiciul moral cauzat de durata procedurilor și de lipsa unei căi de atac în această privință. În ceea ce privește prezența comisarilor guvernului în mod deliberat, Curtea consideră că prejudiciul moral este suficient remediat prin constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție ( Martinie menționată anterior, §59). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 44. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. 45. Guvernul propune plata unei sume de 500 EUR în acest sens. 46. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor.

În speță și având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că suma solicitată nu poate fi considerată, în speță, rezonabilă și decide să aloce suma de 500 EUR reclamantului pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată (a se vedea Marie-Louise Loyen și Bruneel France, nr 55929/00, § 73, 5 iulie 2005). Interese moratorii 47. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile întemeiate pe durata excesivă a procedurilor, pe lipsa recursului în această privință și pe prezența comisarilor guvernului la deliberările și inadmisibile pentru surplusul A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție în ceea ce privește durata procedurilor; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenția privind durata; A spus că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza prezenței comisarilor guvernamentali la deliberările instanțelor; afirmă că constatarea încălcării oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant din cauza acestei prezențe afirmă că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 15 000 EUR (cinsprezece mii de euro) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă,

plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 14 noiembrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Modululre Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE ASSAD c. FRANCE ( Requête n o 66500/01) ARRÊT STRASBOURG 14 novembre 2006 DÉFINITIF 14/02/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme . En l’affaire Assad c. France, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa , I. Cabral Barreto , R. Türmen , M mes A. Mularoni , D. Jočienė, M. D. Popović, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 octobre 2006, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4. Le requérant, M. Eric Assad, est un ressortissant français né en 1955 et résidant à Clermont-Ferrand. 1. Internement psychiatrique du requérant

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

37. Soulevant divers moyens d’illégalité ou d’irrégularité des décisions administratives relatives à son placement d’office, qu’il estime injustifié, le requérant allègue la violation de l’article 5 §§ 1 e), 2, 4 et 5 de la Convention. Il considère que les juridictions administratives ne répondent pas aux critères d’équité, d’indépendance et d’impartialité prévus par l’article 6 § 1 de la Convention. Il allègue la violation des articles 3 et 8 de la Convention relativement à son transfert et à ses conditions de détention à Sarreguemines et estime enfin, en citant l’article 13 de la Convention, n’avoir en droit interne aucune voie de recours pour se plaindre de ces violations.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

40. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage