H.A. v. TURKEY

Comunicat la 14 noiembrie 2017 SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 35765/08 H.A. împotriva Turciei depusă la 4 iulie 2008 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la presupusul viol al fiicei reclamantului, minor la momentul materialului, de către un om de aproximativ douăzeci de ani senior-ul ei într-un sat din Șırnak. Cazul pune în principal probleme în temeiul articolelor 3, 8 și 14 din Convenție în ceea ce privește dacă dreptul intern și practica în vigoare în momentul material privind violul și/sau abuzul sexual asupra minorilor și ancheta privind astfel de incidente a asigurat respectarea obligațiilor sale pozitive de a asigura o protecție juridică eficientă împotriva unor astfel de comportamente. QUESTIONE TO PARTE A avut loc reclamantul să prezinte prezenta cerere în numele Curții și în numele fiicei sale M.A., care a fost victima directă a presupusului viol (de exemplu, İlhan c. Turcia [GC], nr. 22277/93, §§ 49-55, CEDH 2000 VII; Lambert și alții c. Franța [GC], nr. 46043/14, §§ 89-106, ECHR 2015 (extracte); a se vedea și Y.F. Turcia nr. 4209/94, § 31, CEDO 2003 IX)? Legea și practicile interne în vigoare în timpul material al Turciei oferă protecție eficientă împotriva violului și abuzului sexual asupra minorilor, în conformitate cu art. 3 și/sau 8 din Convenție (de exemplu, M.C. v. Bulgaria, nr. 39272/98, CEDO 2003 XII)? Autoritățile judiciare interne au investigat în mod eficient acuzațiile fiicei reclamantului de viol și în respectarea interesului superior al copilului, în conformitate cu art. 3 și/sau 8 din Convenție (a se vedea, de exemplu, C.A.S. și C.S. v. România , nr. 26692/05, § 82, 20 martie 2012, și G.U. v. Turcia , nr. 16143/10, 18 octombrie 2016)? În special; În contextul circumstanțelor înconjurătoare, tribunalele interne au evaluat în mod suficient dacă victima, minoră, și-a dat consimțământul voluntar la relații sexuale, prin proprie voință liberă, cu un bărbat de douăzeci de ani senior (de exemplu, M.C., citat mai sus, § 163)? ii. Curtea internă a examinat în mod suficient motivele care ar fi putut explica ezitațiile victimei în raportarea abuzului și în descrierea faptelor, având în vedere în special vulnerabilitatea tinerilor, factorii psihologici speciali implicați în cazurile legate de abuzul sexual violent asupra minorilor, precum și posibilele repercusiuni ale acuzării în societatea în care trăiește victima (a se vedea, de exemplu, C.A.S. și C.S. c. România , nr. 26692/05, § 81, 20 martie 2012)? iii. Fiica reclamantului a fost supusă unui examen de către un expert în psihologie clinică sau alt specialist experimentat în lucrarea cu minorii care sunt victime de agresiune sexuală? iv. Curtea internă a luat în considerare în mod suficient credibilitatea declarațiilor formulate de presupusul autor, pe care le-au folosit mai târziu în favoarea sa, având în vedere faptul că autorul și-a schimbat declarațiile cu apariția unor noi dovezi? Având în vedere interesele în joc, au fost desfășurate procedurile penale în cauză cu diligența și promptitudinea necesare? Potrivit legii interne și practicilor în vigoare în momentul material, dovada violului a fost condiționată de dovada utilizării forței fizice și a dovezilor de rezistență fizică? În practică, tribunalele au inferit consimțământul de la dovada insuficientă a rezistenței fizice? Presupunerea lipsei de protecție a fiicei reclamantului împotriva violenței sexuale a constituit o încălcare a articolului 14 din Convenție, coroborat cu articolele 3 și/sau 8 din Convenție, după cum a argumentat reclamantul (a se vedea mutatis mutandis Opuz v. Turcia , nr. 33401/02, §§191 și 200, CEDO 2009)?

Communicated on 14 November 2017

SECOND SECTION

Application no. 35765/08

H.A.

against Turkey

lodged on 4 July 2008

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the alleged rape of the applicant’s daughter, a minor at the material time, by a man some twenty years her senior in a village in Șırnak.

The case mainly raises issues under Articles 3, 8 and 14 of the Convention as to whether the domestic law and practice in force at the material time concerning the rape and/or sexual abuse of minors, and the investigation into such incidents, secured the observance by the respondent State of its positive obligations to provide effective legal protection against such conduct.

QUESTIONS tO THE PARTIES

1.

Did the applicant have standing to bring the present application before the Court in the name and on behalf of her daughter M.A., who was the direct victim of the alleged rape (see, for instance,

İlhan v. Turkey

[GC], no.

22277/93, §§ 49-55, ECHR 2000

‑

VII;

Lambert and Others v.

France

[GC], no. 46043/14, §§ 89-106, ECHR 2015 (extracts); see also

Y.F.

v.

Turkey

,

no.

4209/94, § 31, ECHR 2003

‑

IX)?

2.

Did the domestic law and practice in force at the material time in Turkey provide effective protection against rape and sexual abuse of minors as required under Articles 3 and/or 8 of the Convention (see, for instance,

M.C. v.

Bulgaria

, no. 39272/98, ECHR 2003

‑

XII)?

3.

Did the domestic judicial authorities investigate the applicant’s daughter’s allegations of rape in an effective manner, and in observance of the best interests of the child, as required under Articles 3 and/or 8 of the Convention (see, for instance,

C.A.S. and C.S. v. Romania

, no. 26692/05, §

82, 20 March 2012, and

G.U. v. Turkey

, no. 16143/10, 18 October 2016)? In particular;

i.

Did the domestic courts sufficiently assess, in the context of the surrounding circumstances, whether the victim, a minor, had given her consent voluntarily to sexual intercourse, by her own free will, with a man twenty years her senior (see, for instance,

M.C.

, cited above, § 163)?

ii.

Did the domestic courts sufficiently explore the possible reasons which could have explained the victim’s hesitations in reporting the abuse and in her description of the facts, having particular regard to the vulnerability of young people, the special psychological factors involved in cases concerning violent sexual abuse of minors, and the possible repercussions of making an accusation in the society in which the victim lives (see, for instance,

C.A.S. and C.S. v. Romania

, no. 26692/05, § 81, 20

March 2012)?

iii.

Was the applicant’s daughter subjected to an examination by an expert in clinical psychology or other specialist experienced in working with minors who are victims of sexual assault?

iv.

Did the domestic courts sufficiently consider the credibility of the statements made by the alleged perpetrator, which they later used in his favour, having regard to the fact that the perpetrator changed his statements with the emergence of new evidence?

v.

Having regard to the interests at stake, have the criminal proceedings at issue been conducted with the necessary diligence and promptness?

4.

According to the domestic law and practice in force at the material time, was the proof of rape contingent on evidence of the use of physical force and evidence of physical resistance? In practice, did courts infer consent from insufficient proof of physical resistance?

5.

Did the alleged lack of protection of the applicant’s daughter against sexual violence amount to a breach of Article 14 of the Convention, in conjunction with Articles 3 and/or 8 of the Convention, as argued by the applicant (see,

mutatis mutandis

,

Opuz v. Turkey

, no. 33401/02, §§ 191 and

200, ECHR 2009)?