CASE OF KAIMOVA AND OTHERS v. RUSSIA

Dna Damani Kaimova, dna Maryam Moldyyevna Kaimova și dna Zarina Tamiyevna Maschhurova s-au născut la 16 februarie 1953, 13 ianuarie 2005, respectiv 18 septembrie 1981. Locuiesc în Republica Chechenă. Primul reclamant este mama, al doilea reclamant este o fiică, iar al treilea reclamant este văduva domnului Kaimov. La 23 septembrie 2006, dl Kaimov a fost arestat pentru faptul că a fost membru al unei organizații militare ilegale în Republica Chechenă. El a rămas în detenție pe parcursul anchetei și procesului. La 1 noiembrie 2006, Curtea de district Achkhoiy-Martan a Republicii Chechene l-a considerat vinovat de acuzații legate de organizația militară și de achiziționarea ilegală de arme. El a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare. Între timp, el a fost acuzat de tentativă de ucidere a oficialilor de forță de lege, de a face un exploziv casnic și alte infracțiuni. El a fost condamnat la 28 octombrie 2008 de Curtea Supremă a Republicii Chechene și condamnat la șase ani și jumătate de închisoare. Înainte de detenţia sa, dl Kaimov a fost diagnosticat cu tuberculoză pentru care a primit tratament ambulatoriu într-un spital local. 10. La admiterea într-o închisoare în custodie, dl Kaimov a informat autorităţile de custodie cu privire la istoria sa de tuberculoză. O analiză de radiografie toracică în ianuarie 2007 a dezvăluit semnele acestei boli. A fost prescris un tratament standard cu medicamente de primă linie. 11. La începutul anului 2009, dl Kaimov a fost trimis pentru a-și îndeplini condamnarea Republicii Tatarstan. În martie 2009 a fost admis la instituția medicală de închisoare nr. 1 în Nizhnekamsk, unde tuberculoza sa a fost vindecată după cum a confirmat un consiliu medical la 7 iunie 2009. 12. La 2 octombrie 2009, dl Kaimov a fost concediat din instituția medicală de la închisoare pentru a retras închisoarea nr. IZ-16/2 în Kazan. La scurt timp după aceea, sănătatea lui s - a înrăutăţit. 13. La 28 octombrie 2009, autoritățile închisoare i-au ordonat admiterea în instituția medicală de închisoare nr. 2 la Kazan („spitalul închisorii”), unde dl Kaimov a fost diagnosticat cu tuberculoză a plămânului drept la etapa distrugerii ţesuturilor. Tratamentul cu medicamentele de linie a doua a fost prescris. 14. În februarie şi martie 2010, medicii au observat progresia bolii. În acel moment, dl Kaimov a început să tuse sângele. Un tratament intens modificat i - a adus starea sub control. 15. La 14 aprilie 2010, ca răspuns la „atitudinea neglijentă a dlui Kaimov faţă de tratamentul său”, un medic i-a vorbit despre importanţa de a lua drogurile în mod regulat. La 22 aprilie și 1 mai 2010, medicul a repetat discuțiile cu el cu privire la această problemă. 16. La sfârșitul lunii mai 2010, primul reclamant a vizitat fiul ei. Dl Kaimov a fost într-o sănătate proastă. El a afirmat că nu i s-a administrat nici un tratament şi că « personalul medical nu a acordat absolută atenţie stării sale». 17. La 22 aprilie, 31 mai și 8 iunie 2010, medicul responsabil pentru tratamentul dlui Kaimov a remarcat din nou în dosarul medical că pacientul nu își lua medicamentele conform prescris și a insistat că ar trebui să urmeze în mod corespunzător instrucțiunile medicale. Dosarele medicale nu au fost semnate de dl Kaimov. 18. Până la jumătatea lunii iunie 2010, starea dlui Kaimov a devenit gravă. Nu mai putea să părăsească patul. 19. La 24 iunie 2010, un deținut al închisoarei deținute a informat primul reclamant că starea fiului său a devenit foarte gravă și că nu i se acordă asistență medicală. 20. Patru zile mai târziu, dl K., avocat care lucrează cu Iniţiativa pentru Justiţie a Rusiei, l-a interogat pe dl Kaimov în spitalul închisorii. El a spus că nu a primit medicamentele, deoarece spitalul închisorii nu le avea. Administraţia spitalului a refuzat să accepte colete cu droguri pentru deţinuţi. 21. Dl Kaimov a murit din cauza insuficienţei cardiace cauzate de tuberculoza la 1 iulie 2010. Primul reclamant nu a permis o autopsie. 22. Potrivit Guvernului, autoritățile de investigare au efectuat o anchetă penală cu privire la circumstanțele decesului dlui Kaimov, care s-a încheiat cu o decizie din 21 iulie 2010 de a nu deschide un caz penal. 23. La 22 noiembrie 2010, dl K. a cerut şefului Comitetului investigativ al Republicii Tatarstan să investigheze circumstanţele decesului dlui Kaimov. El a subliniat că deținutul s-a plâns de lipsa de tratament în detenție. O copie a dosarului de interviu din 28 iunie 2010 a fost atașată la cerere. 24. Autoritățile investigatoare au intervievat dl K., care a confirmat declarațiile sale, și dna I., șeful unității de tuberculoză responsabile cu tratamentul dlui Kaimov în 2009 și 2010. Medicul a declarat că pacientul a primit tuberculoza până la sfârşitul lunii mai 2010, când a refuzat să ia orice drog. 25. La 6 decembrie 2010, citarea declarațiilor dnei I., autoritățile investigatoare au concluzionat că nu s-a observat neglijență din partea autorităților medicale. Ei au decis să nu deschidă un caz penal. 26. Trei săptămâni mai târziu, un investigator de rang mai înalt a respins această decizie, menționând că ancheta nu a fost completă, în special pentru că nu au fost colectate documente medicale. 27. Investigatorul a refuzat din nou să deschidă un caz penal la 5 ianuarie 2011. Această decizie a fost anulată de autoritatea de rang superior la 15 martie 2011 pentru lipsa măsurilor de investigare necesare, având în vedere faptul că investigatorul nu a redresat deficiențele deja identificate în deciziile de reexaminare anterioare. 28. La douăsprezece zile de la anularea deciziei sale anterioare, investigatorul a refuzat din nou să deschidă un caz penal, bazat pe noua sa decizie pe aceleași dovezi și argumente ca înainte. 29. Între timp, dl K. a depus o nouă plângere penală Departamentului Interdistrict Central al Comitetului Investigativ din Republica Tatarstan. Autoritățile au fost invitate să verifice dacă presupusa inaction a autorităților medicale a constituit privarea asistenței medicale, o infracțiune în temeiul Codului penal rus. La 10 mai 2011, cazul a fost transmis la secţia de poliţie Promyshlennyiy din Kazan. 30. Un investigator de poliție a intervievat un specialist în tuberculoză, care a tratat dl Kaimov și o asistentă în închisoare. Ei au declarat în unanimitate că pacientul a refuzat tratamentul. 31. La 29 mai 2011, investigatorul a refuzat să deschidă un caz penal. Având în vedere declarațiile de mai sus și istoria medicală a dlui Kaimov, el a constatat că moartea acesteia a fost rezultată din decizia sa neglijentă de a nu lua medicamentele prescrise și că autoritățile medicale au luat toate măsurile rezonabile pentru a-l convinge să reînceapă tratamentul. 32. Primul reclamant a apelat împotriva deciziei din 29 mai 2011. Avocatul ei a fost respins, în ultima instanță, de Curtea Supremă a Republicii Tatarstan la 11 octombrie 2011. Instanțele au concluzionat că ancheta privind moartea dlui Kaimov a fost completă și cuprinzătoare. Decizia de refuzare a instituției procedurilor penale a fost bazată pe examinarea dosarului medical și declarațiile de către un număr de martori, inclusiv personalul medical al spitalului de închisoare. Instanța a susținut concluzia investigatorului că dl Kaimov a refuzat tratamentul și nu a respectat recomandările personalului medical. Tribunalul a remarcat, de asemenea, că prima reclamantă a fost conștientă de comportamentul dlui Kaimov și nu a formulat nici o plângere cu privire la calitatea tratamentului în acel moment. 33. În urma comunicării cererii către guvernul rus, acestea au susținut că, la 13 și 26 februarie 2015, deciziile din 27 martie și respectiv 29 mai 2011, au fost respinse de funcționari cu rang mai ridicat și au fost ordonate măsuri suplimentare de investigare. În special, trebuie efectuat un examen de experți medicali. 34. Potrivit corespondenței reclamanților din 3 iulie 2015, ancheta penală a fost în așteptare. Nu există informații suplimentare cu privire la rezultat.