Kaimova și alții împotriva Rusiei

Dna Damani Kaimova, dna Maryam Moldyyevna Kaimova și dna Zarina Tamiyevna Maschhurova s-au născut la 16 februarie 1953, 13 ianuarie 2005, respectiv 18 septembrie 1981. Locuiesc în Republica Chechenă. Primul reclamant este mama, al doilea reclamant este o fiică, iar al treilea reclamant este văduva domnului Kaimov. La 23 septembrie 2006, dl Kaimov a fost arestat pentru faptul că a fost membru al unei organizații militare ilegale în Republica Chechenă. El a rămas în detenție pe parcursul anchetei și procesului. La 1 noiembrie 2006, Curtea de district Achkhoiy-Martan a Republicii Chechene l-a considerat vinovat de acuzații legate de organizația militară și de achiziționarea ilegală de arme. El a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare.

Între timp, el a fost acuzat de tentativă de ucidere a oficialilor de forță de lege, de a face un exploziv casnic și alte infracțiuni. El a fost condamnat la 28 octombrie 2008 de Curtea Supremă a Republicii Chechene și condamnat la șase ani și jumătate de închisoare. Înainte de detenţia sa, dl Kaimov a fost diagnosticat cu tuberculoză pentru care a primit tratament ambulatoriu într-un spital local. 10. La admiterea într-o închisoare în custodie, dl Kaimov a informat autorităţile de custodie cu privire la istoria sa de tuberculoză. O analiză de radiografie toracică în ianuarie 2007 a dezvăluit semnele acestei boli. A fost prescris un tratament standard cu medicamente de primă linie. 11. La începutul anului 2009, dl Kaimov a fost trimis pentru a-și îndeplini condamnarea Republicii Tatarstan.

În martie 2009 a fost admis la instituția medicală de închisoare nr. 1 în Nizhnekamsk, unde tuberculoza sa a fost vindecată după cum a confirmat un consiliu medical la 7 iunie 2009. 12. La 2 octombrie 2009, dl Kaimov a fost concediat din instituția medicală de la închisoare pentru a retras închisoarea nr. IZ-16/2 în Kazan. La scurt timp după aceea, sănătatea lui s - a înrăutăţit. 13. La 28 octombrie 2009, autoritățile închisoare i-au ordonat admiterea în instituția medicală de închisoare nr. 2 la Kazan („spitalul închisorii”), unde dl Kaimov a fost diagnosticat cu tuberculoză a plămânului drept la etapa distrugerii ţesuturilor. Tratamentul cu medicamentele de linie a doua a fost prescris. 14. În februarie şi martie 2010, medicii au observat progresia bolii.

În acel moment, dl Kaimov a început să tuse sângele. Un tratament intens modificat i - a adus starea sub control. 15. La 14 aprilie 2010, ca răspuns la „atitudinea neglijentă a dlui Kaimov faţă de tratamentul său”, un medic i-a vorbit despre importanţa de a lua drogurile în mod regulat. La 22 aprilie și 1 mai 2010, medicul a repetat discuțiile cu el cu privire la această problemă. 16. La sfârșitul lunii mai 2010, primul reclamant a vizitat fiul ei. Dl Kaimov a fost într-o sănătate proastă. El a afirmat că nu i s-a administrat nici un tratament şi că « personalul medical nu a acordat absolută atenţie stării sale». 17. La 22 aprilie, 31 mai și 8 iunie 2010, medicul responsabil pentru tratamentul dlui Kaimov a remarcat din nou în dosarul medical că pacientul nu își lua medicamentele conform prescris și a insistat că ar trebui să urmeze în mod corespunzător instrucțiunile medicale.

Dosarele medicale nu au fost semnate de dl Kaimov. 18. Până la jumătatea lunii iunie 2010, starea dlui Kaimov a devenit gravă. Nu mai putea să părăsească patul. 19. La 24 iunie 2010, un deținut al închisoarei deținute a informat primul reclamant că starea fiului său a devenit foarte gravă și că nu i se acordă asistență medicală. 20. Patru zile mai târziu, dl K., avocat care lucrează cu Iniţiativa pentru Justiţie a Rusiei, l-a interogat pe dl Kaimov în spitalul închisorii. El a spus că nu a primit medicamentele, deoarece spitalul închisorii nu le avea. Administraţia spitalului a refuzat să accepte colete cu droguri pentru deţinuţi. 21. Dl Kaimov a murit din cauza insuficienţei cardiace cauzate de tuberculoza la 1 iulie 2010. Primul reclamant nu a permis o autopsie.

22. Potrivit Guvernului, autoritățile de investigare au efectuat o anchetă penală cu privire la circumstanțele decesului dlui Kaimov, care s-a încheiat cu o decizie din 21 iulie 2010 de a nu deschide un caz penal. 23. La 22 noiembrie 2010, dl K. a cerut şefului Comitetului investigativ al Republicii Tatarstan să investigheze circumstanţele decesului dlui Kaimov. El a subliniat că deținutul s-a plâns de lipsa de tratament în detenție. O copie a dosarului de interviu din 28 iunie 2010 a fost atașată la cerere. 24. Autoritățile investigatoare au intervievat dl K., care a confirmat declarațiile sale, și dna I., șeful unității de tuberculoză responsabile cu tratamentul dlui Kaimov în 2009 și 2010. Medicul a declarat că pacientul a primit tuberculoza până la sfârşitul lunii mai 2010, când a refuzat să ia orice drog.

25. La 6 decembrie 2010, citarea declarațiilor dnei I., autoritățile investigatoare au concluzionat că nu s-a observat neglijență din partea autorităților medicale. Ei au decis să nu deschidă un caz penal. 26. Trei săptămâni mai târziu, un investigator de rang mai înalt a respins această decizie, menționând că ancheta nu a fost completă, în special pentru că nu au fost colectate documente medicale. 27. Investigatorul a refuzat din nou să deschidă un caz penal la 5 ianuarie 2011. Această decizie a fost anulată de autoritatea de rang superior la 15 martie 2011 pentru lipsa măsurilor de investigare necesare, având în vedere faptul că investigatorul nu a redresat deficiențele deja identificate în deciziile de reexaminare anterioare.

28. La douăsprezece zile de la anularea deciziei sale anterioare, investigatorul a refuzat din nou să deschidă un caz penal, bazat pe noua sa decizie pe aceleași dovezi și argumente ca înainte. 29. Între timp, dl K. a depus o nouă plângere penală Departamentului Interdistrict Central al Comitetului Investigativ din Republica Tatarstan. Autoritățile au fost invitate să verifice dacă presupusa inaction a autorităților medicale a constituit privarea asistenței medicale, o infracțiune în temeiul Codului penal rus. La 10 mai 2011, cazul a fost transmis la secţia de poliţie Promyshlennyiy din Kazan. 30. Un investigator de poliție a intervievat un specialist în tuberculoză, care a tratat dl Kaimov și o asistentă în închisoare.

Ei au declarat în unanimitate că pacientul a refuzat tratamentul. 31. La 29 mai 2011, investigatorul a refuzat să deschidă un caz penal. Având în vedere declarațiile de mai sus și istoria medicală a dlui Kaimov, el a constatat că moartea acesteia a fost rezultată din decizia sa neglijentă de a nu lua medicamentele prescrise și că autoritățile medicale au luat toate măsurile rezonabile pentru a-l convinge să reînceapă tratamentul. 32. Primul reclamant a apelat împotriva deciziei din 29 mai 2011. Avocatul ei a fost respins, în ultima instanță, de Curtea Supremă a Republicii Tatarstan la 11 octombrie 2011. Instanțele au concluzionat că ancheta privind moartea dlui Kaimov a fost completă și cuprinzătoare.

Decizia de refuzare a instituției procedurilor penale a fost bazată pe examinarea dosarului medical și declarațiile de către un număr de martori, inclusiv personalul medical al spitalului de închisoare. Instanța a susținut concluzia investigatorului că dl Kaimov a refuzat tratamentul și nu a respectat recomandările personalului medical. Tribunalul a remarcat, de asemenea, că prima reclamantă a fost conștientă de comportamentul dlui Kaimov și nu a formulat nici o plângere cu privire la calitatea tratamentului în acel moment. 33. În urma comunicării cererii către guvernul rus, acestea au susținut că, la 13 și 26 februarie 2015, deciziile din 27 martie și respectiv 29 mai 2011, au fost respinse de funcționari cu rang mai ridicat și au fost ordonate măsuri suplimentare de investigare.

În special, trebuie efectuat un examen de experți medicali. 34. Potrivit corespondenței reclamanților din 3 iulie 2015, ancheta penală a fost în așteptare. Nu există informații suplimentare cu privire la rezultat.

6. Ms Damani Kaimova, Ms Maryam Moldyyevna Kaimova, and Ms Zarina Tamiyevna Maskhurova were born on 16 February 1953, 13 January 2005, and 18 September 1981, respectively. They live in the Chechen Republic. The first applicant is the mother, the second applicant is a daughter, and the third applicant is the widow of the late Mr Kaimov. 7. On 23 September 2006 Mr Kaimov was arrested for being a member of an illegal military organisation in the Chechen Republic. He remained in detention throughout the investigation and trial. On 1 November 2006 the Achkhoiy-Martan District Court of the Chechen Republic found him guilty of charges related to the military organisation and illegal acquisition of weapons.

He was sentenced to two and a half years’ imprisonment. 8. In the meantime, he was charged with attempted murder of lawenforcement officials, with making a homemade explosive, and other offences. He was convicted as charged by the Supreme Court of the Chechen Republic on 28 October 2008 and sentenced to six and a half years’ imprisonment. 9. Prior to his detention Mr Kaimov had been diagnosed with tuberculosis for which he had been receiving outpatient treatment in a local hospital. 10. On admission to a remand prison Mr Kaimov informed the custodial authorities of his history of tuberculosis. A chest X-ray in January 2007 examination revealed the signs of that disease. A standard treatment with first-line medication was prescribed.

11. In early 2009 Mr Kaimov was sent to serve his sentence to the Republic of Tatarstan. In March 2009 he was admitted to prison medical institution no. 1 in Nizhnekamsk, where his tuberculosis was cured as confirmed by a medical board on 7 June 2009. 12. On 2 October 2009 Mr Kaimov was discharged from the prison medical institution to remand prison no. IZ-16/2 in Kazan. Shortly thereafter his health worsened. 13. On 28 October 2009 the prison authorities ordered his admission to prison medical institution no. 2 in Kazan (“the prison hospital”) where Mr Kaimov was diagnosed with tuberculosis of the right lung at the stage of tissue destruction. Treatment with second-line drugs was prescribed.

14. In February and March 2010 doctors noted progression of the disease. At that time Mr Kaimov started coughing up blood. An amended intense treatment brought his condition under control. 15. On 14 April 2010, in response to Mr Kaimov’s “negligent attitude towards his treatment”, a doctor talked to him about the importance of taking his drugs regularly. On 22 April and 1 May 2010 the doctor had repeated talks with him on the issue. 16. In late May 2010, the first applicant visited her son. Mr Kaimov was in a poor health. He claimed that no treatment had been given to him and that “the medical staff [had] paid absolutely no attention to his condition”. 17. On 22 April, 31 May and 8 June 2010 the doctor responsible for Mr Kaimov’s treatment again noted in the medical file that the patient was not taking his drugs as prescribed and insisted that he should follow medical instructions properly.

The medical records were not signed by Mr Kaimov. 18. By mid-June 2010 Mr Kaimov’s condition became serious. He was no longer able to leave his bed. 19. On 24 June 2010 an inmate of the remand prison allegedly informed the first applicant that her son’s condition had become very serious and that no medical care was being given to him. 20. Four days later Mr K., a lawyer working with the Russian Justice Initiative, interviewed Mr Kaimov in the prison hospital. He said that he had not received the medicines, as the prison hospital did not have them. The prison hospital’s management refused to accept parcels with drugs for detainees. 21. Mr Kaimov died of heart failure caused by tuberculosis on 1 July 2010. The first applicant did not allow an autopsy to take place.

22. According to the Government, the investigating authorities carried out a criminal inquiry into the circumstances of Mr Kaimov’s death, which ended with a decision of 21 July 2010 not to open a criminal case. 23. On 22 November 2010 Mr K. asked the head of the Investigative Committee of the Republic of Tatarstan to investigate the circumstances of Mr Kaimov’s death. He pointed out that the detainee had complained of the lack of treatment in detention. A copy of the interview record of 28 June 2010 was attached to the request. 24. The investigating authorities interviewed Mr K., who confirmed his statements, and Ms I., the head of the tuberculosis unit responsible for Mr Kaimov’s treatment in 2009 and 2010. The doctor stated that the patient had received tuberculosis treatment until late May 2010, when he had refused to take any drugs.

25. On 6 December 2010, citing statements by Ms I., the investigating authorities concluded that there had been no appearance of negligence on the part of the medical authorities. They decided not to open a criminal case. 26. Three weeks later a higher-ranking investigator overruled that decision, noting that the investigation had not been thorough, in particular, because no medical documents had been collected. 27. The investigator again refused to open a criminal case on 5 January 2011. That decision was annulled by the higher-ranking authority on 15 March 2011 for want of necessary investigative measures, in view of the investigator’s failure to rectify the shortcomings already identified in the previous review decisions.

28. Twelve days after the annulment of his previous decision, the investigator again refused to open a criminal case, having based his new decision on the same evidence and arguments as before. 29. In the meantime, Mr K. submitted a new criminal complaint to the Central Inter-district Department of the Investigative Committee in the Republic of Tatarstan. The authorities were called on to verify whether the alleged inaction of the medical authorities had amounted to the deprivation of medical care, an offence under the Russian Criminal Code. On 10 May 2011 the case was forwarded to the Promyshlennyiy district police station in Kazan. 30. A police investigator interviewed a tuberculosis specialist, who had treated Mr Kaimov, and a prison nurse.

They unanimously stated that the patient had refused treatment. 31. On 29 May 2011 the investigator refused to open a criminal case. Relying on the above statements and Mr Kaimov’s medical history, he found that the latter’s death had resulted from his own careless decision in not taking the prescribed drugs, and that the medical authorities had taken all reasonable steps to convince him to re-initiate the treatment. 32. The first applicant appealed against the decision of 29 May 2011. Her appeal was rejected, in the final instance, by the Supreme Court of the Tatarstan Republic on 11 October 2011. The courts concluded that the investigation into Mr Kaimov’s death had been thorough and comprehensive.

The decision refusing the institution of criminal proceedings had been based on the examination of the medical file and statements by a number of witnesses, including the medical personnel of the prison hospital. The courts endorsed the investigator’s conclusion that Mr Kaimov had refused treatment and had not followed the recommendations of the medical personnel. The courts also noted that the first applicant had been aware of Mr Kaimov’s behaviour and had not made any complaints about the quality of the treatment at that time. 33. Following the communication of the application to the Russian Government, they submitted that on 13 and 26 February 2015 the decisions of 27 March and 29 May 2011, respectively, had been overruled by higherranking officials and additional investigative measures had been ordered.

In particular, a medical expert examination was to be performed. 34. According to the applicants’ correspondence of 3 July 2015, the criminal investigation was pending. There is no further information about the outcome.