- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 13 februarie 2025
- Stat pârât
- SVK
- Concluzia
- Inadmisibil
Kiaček împotriva Slovaciei
Traducere în română Auto
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 6251/20 Milan KIAČEK împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 13 februarie 2025 în calitate de comitet compus din: Georgios A. Serghides , Președintele Alena Poláčková, Alain Chablais , judecători și Liv Tigerstedt, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea (nu).
6251/20) împotriva Republicii Slovace depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 23 ianuarie 2020 de către un național slovac, dl Milan Kiaček („reclamantul”), care s-a născut în 1955, locuiește în Bratislava și a fost reprezentat de dl A. Werner, un avocat care practică în Bratislava; hotărârea de a anunța plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind necomunicarea reclamantului observațiilor unei terțe părți în răspunsul la plângerea sa constituțională în cadrul procedurii dinaintei Curții Constituționale guvernului slovac („ Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dna M. Bálintová, și să declare restul cererii inadmisibil; observațiile părților; după deliberare, hotărăște după cum urmează: OBJETORUL CAUZEI Cazul se referă la necomunicarea observațiilor terțe adresate reclamantului în acțiunea dinainte de Curtea Constituțională și la presupusa lipsă de respect pentru procesul adversar.
Reclamantul a devenit parte la procedurile administrative inițiate de părinții săi împotriva unei decizii ale autorității de construcție care aprobă construcția unei clădiri pe o parcelă de teren adiacente celui al părinților reclamantului. Acțiunea administrativă a fost respinsă de două nivele de instanțe. Susținerea reclamantului că autoritatea de construcție ar fi trebuit să aplice un plan de utilizare a terenului nou adoptat a fost respinsă de ambele cazuri. Ei au constatat că noul plan nu conține nicio dispoziție intermediară și legea obligă explicit organele administrative să protejeze drepturile achiziționate de bună credință cât mai mult posibil. Societatea de construcție a avut așteptări legitime că cererea sa va fi decisă pe baza legii eficace la momentul depunerii cererii sale.
Reclamantul a depus o plângere constituțională care a contestat decizia Curții Supreme. Într-o hotărâre din 3 iulie 2019, Curtea Constituțională a respins-o ca fiind, vădit nefondată, că decizia Curții Supreme a fost motivată în mod corespunzător, subliniind faptul că instanța inferioară nu ar fi putut adopta o abordare diferită a chestiunii de aplicabilitate a noului plan de utilizare a terenurilor. Având în vedere absența dispozițiilor provizorii, aplicarea sa ar fi încălcat interzicerea retroactivității dispozițiilor juridice, care ar fi contrar principiilor statului de drept și așteptărilor legitime (fișul nr. III. 333/2018).
În cadrul procedurii dinainte de Curtea Constituțională, reclamația constituțională a reclamantului a fost, de asemenea, trimisă societății de construcție ca terță parte și a prezentat observații care declară că plângerile reclamantului au fost întemeiate în mod evident, deoarece au fost formulate în mod repetat și fără succes în fața organelor administrative și a instanțelor de judecată. În timp ce observațiile se referă în principal la deciziile autorităților interne, acestea conțin, de asemenea, un pasaj mai cuprinzător cu privire la plângerea reclamantului privind presupusa aplicare a unui plan de utilizare a terenului învechit, care nu a fost comunicat reclamantului. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul plânge că Curtea Constituțională și-a bazat decizia pe argumentele prezentate de terț în observațiile sale.
Având în vedere faptul că nu i-a comunicat, el nu a putut face observații cu privire la acestea, și că, prin urmare, procedura nu a fost inversă și nu a fost în conformitate cu principiul egalității armelor. Referindu-se la hotărârile Curții din Stepinska c. Franța , nr. 1814/02, 15 iunie 2004, Vânzare c. Franța , nr. 39765/04, 21 martie 2006, și Verdú Verdú c. Spania , nr. 43432/02, 15 februarie 2007, guvernul, printre altele , a contestat faptul că plângerea a fost evident nefondată, deoarece observațiile terțe nu au fost, chiar și teoretic, capabile de a schimba rezultatul cauzei în fața Curții Constituționale. În acest sens, ei au subliniat faptul că observațiile terțe nu conțin nimic nou dincolo de argumentarea deja prezentată în fața instanțelor inferioare și nu există nimic în raționarea hotărârii Curții Constituționale pentru a sugera că aceasta se bazează pe concluzia sa asupra observațiilor în cauză.
Principiile generale privind dreptul la procedurile adversare au fost rezumate recent în Janáček c. Republica Cehă , nr. 9634/17 , § 46, 2 februarie 2023. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea constată că, în ceea ce privește observațiile terțe adresate plângerilor formulate de reclamant doar prin trimitere la deciziile instanțelor de jos, acestea nu conțin nici o nouă argumentare factuală sau juridică care să conducă la concedierea plângerii constituționale (a se vedea contrario ibid., § 52). 10. Cu toate acestea, în ceea ce privește presupusa aplicare a unui plan de utilizare a terenului învechit (a se vedea punctul 4 de mai sus), Curtea observă că observațiile terțe par să depășească o simplă trimitere la deciziile instanțelor interne.
Cu toate acestea, Curtea reiterează că dreptul la procesul adversar nu este absolut, iar domeniul său de aplicare poate varia în funcție de caracteristicile specifice ale procedurii în cauză. În anumite cazuri specifice, în cazul în care posibilitatea de a face observații asupra unui document prezentat în cadrul procedurii nu ar fi schimbat rezultatul deoarece abordarea juridică adoptată nu a fost deschisă la discuții, Curtea a acceptat faptul că necomunicarea acestui document nu a încălcat echitatea procedurii (a se vedea Verdú Verdú , §§ 26-28 și Stepinska §18, ambele citate mai sus). 11. În acest context, Curtea constată că, în hotărârea sa, Curtea Constituțională a subliniat faptul că nu există o altă soluție juridică pe care Curtea Supremă ar fi putut să o adopte (a se vedea punctul 3 de mai sus).
Curtea nu vrea să speculeze dacă hotărârea Curții Constituționale a fost sau nu a fost bazată pe observațiile terțe, deoarece formularea acesteia nu permite o concluzie clară. Cu toate acestea, Curtea este de acord cu Guvernul că argumentele prezentate în observațiile terțe referitoare la aplicarea presupusă a unui plan de utilizare a terenului învechit au fost prezentate, examinate și răspunse la ambele nivele ale instanțelor inferiore; aceasta din urmă furnizează întotdeauna același răspuns ca și nu a existat altă opțiune. În acest sens, Curtea remarcă, de asemenea, că, înainte de toate nivelurile de competență, argumentele reclamantului nu au mers dincolo de simplă afirmație că autoritățile interne ar trebui să aplice retroactiv planul de utilizare a terenului nou adoptat.
12. Întrucât reclamantul a avut șansa de a se familiariza și de a face observații cu argumentele terțelor cu privire la această chestiune juridică în cadrul procedurii interne, inclusiv în fața Curții Supreme, ale căror hotărâre a fost subiectul revizuirii constituționale, necomunicarea observațiilor nu ar fi putut constitui un obstacol pentru prezentarea, în cadrul procedurii în fața Curții Constituționale, toate argumentele pe care le-a considerat necesare pentru succesul plângerii sale constituționale (a se vedea Prin urmare , având în vedere aceste circumstanțe, Curtea consideră că furnizarea reclamantului posibilitatea de a face observații cu privire la observațiile terțelor nu ar fi schimbat rezultatul procedurii, deoarece abordarea juridică adoptată de instanța internă nu a fost deschisă la discuție.
14. Prin urmare, cererea este evident nefondată și trebuie declarată inadmisibilă în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 13 martie 2025. Liv Tigerstedt Georgios A. Serghides Președintele Adjunct Registrului
FIRST SECTION
DECISION Application no. 6251/20 Milan KIAČEK against Slovakia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 13 February 2025 as a Committee composed of: Georgios A. Serghides , President , Alena Poláčková, Alain Chablais , judges , and Liv Tigerstedt, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 6251/20) against the Slovak Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 23 January 2020 by a Slovak national, Mr Milan Kiaček (“the applicant”), who was born in 1955, lives in Bratislava and was represented by Mr A. Werner, a lawyer practising in Bratislava; the decision to give notice of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention concerning the non-communication to the applicant of the observations of a third party in reply to his constitutional complaint in the proceedings before the Constitutional Court to the Slovak Government (“the Government”), represented by their Agent, Ms M. Bálintová, and to declare the remainder of the application inadmissible; the parties’ observations; Having deliberated, decides as follows:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1. The case concerns the non-communication of third-party observations to the applicant in the proceedings before the Constitutional Court and the alleged lack of respect for adversarial trial.
The applicant became a party to administrative proceedings initiated by his parents against a decision of the building authority approving the construction of a building on a plot of land adjacent to that of the applicant’s parents. The administrative action was dismissed by two levels of courts. The applicant’s claim that the building authority should have applied a newly adopted land use plan was dismissed by both instances. They found that the new plan did not contain any interim provisions and the law explicitly obliged the administrative organs to protect rights acquired in good faith as much as possible. The building company had legitimate expectations that its application would be decided on the basis of the law effective at the time of the submission of its application. 3 . The applicant lodged a constitutional complaint challenging the Supreme Court’s decision. In a judgment of 3 July 2019, the Constitutional Court dismissed it as manifestly ill-founded finding the Supreme Court’s decision duly reasoned. It stressed that the lower court could not have adopted a different approach to the question of applicability of the new land use plan. Given the absence of interim provisions, its application would have violated the prohibition of retroactivity of legal provisions, which would be contrary to the principles of the rule of law and legitimate expectations (file no. III. ÚS 333/2018). 4 . In the proceedings before the Constitutional Court, the applicant’s constitutional complaint had also been sent to the building company as a third party and it submitted observations stating that the applicant’s complaints were manifestly ill ‑ founded since they had been repeatedly and unsuccessfully raised before the administrative bodies and the lower courts. While the observations referred mainly to the domestic authorities’ decisions, they also contained a more comprehensive passage regarding the applicant’s complaint concerning the alleged application of an outdated land use plan. These observations were not communicated to the applicant.
Relying on Article 6 § 1 of the Convention, the applicant complains that the Constitutional Court based its decision on the arguments presented by the third party in its observations. Given the failure to communicate them to him, he could not comment on them, and the proceedings were therefore not adversarial and fell short of the principle of equality of arms.
THE COURT’S ASSESSMENT
6. Referring to the Court’s judgments in Stepinska v. France , no. 1814/02, 15 June 2004, Sale v. France , no. 39765/04, 21 March 2006, and Verdú Verdú v. Spain , no. 43432/02, 15 February 2007, the Government, inter alia , objected that the complaint was manifestly ill-founded, because the third-party observations were not, even theoretically, capable of changing the outcome of the case before the Constitutional Court. In this regard they stressed that the third-party observations did not contain anything new beyond its argumentation already presented before the lower courts and there is nothing in the reasoning of the Constitutional Court’s judgment to suggest that it based its conclusion on the observations in question.
The applicant maintained his complaints.
The general principles concerning the right to adversarial proceedings were recently summarised in Janáček v. the Czech Republic , no. 9634/17, § 46, 2 February 2023.
Turning to the facts of the present case, the Court notes that as far as the third-party observations addressed the complaints raised by the applicant merely by reference to the lower courts’ decisions, they did not contain any new factual or legal argumentation leading to the dismissal of the constitutional complaint (see a contrario ibid., § 52).
However, as regards the alleged application of an outdated land use plan (see paragraph 4 above) the Court observes that the third-party observations appear to go beyond a mere reference to the domestic courts’ decisions. Nevertheless, the Court reiterates that the right to adversarial trial is not absolute, and its scope may vary according to the specific features of the proceedings in question. In certain specific cases, where the possibility to comment on a document submitted in the proceedings would not have changed their outcome as the legal approach adopted was not open to discussion, the Court has accepted that the non-communication of that document had not violated the fairness of the proceedings (see Verdú Verdú , §§ 26-28, and Stepinska , §18, both cited above).
In this context the Court notes that in its judgment the Constitutional Court stressed that there was no other legal solution that the Supreme Court could have adopted (see paragraph 3 above). The Court does not want to speculate as to whether the Constitutional Court’s judgment was or was not based on the third-party observations as its wording does not allow for a clear conclusion. Nevertheless, the Court agrees with the Government that the arguments contained in the third-party observations concerning the alleged application of an outdated land use plan had been presented, examined and answered before both levels of the lower courts; the latter always providing the same answer as there was no other option. In this regard, the Court also notes that before all levels of jurisdiction the applicant’s arguments did not go beyond the mere assertion that the domestic authorities were supposed to retroactively apply the newly adopted land use plan.
Since the applicant had a chance to familiarise himself and comment on the third-party’s arguments concerning this legal issue during the domestic proceedings, including before the Supreme Court, whose decision was the subject matter of the constitutional review, the non-communication of the observations could not have constituted an obstacle to present, in the proceedings before the Constitutional Court, all arguments he deemed necessary for the success of his constitutional complaint (see Verdú Verdú , cited above, § 27).
Thus, given these circumstances the Court considers that providing the applicant with an opportunity to comment on the third-party’s observations would not have changed the outcome of the proceedings as the legal approach adopted by the domestic courts was not open to discussion.
Therefore, the application is manifestly ill-founded and must be declared inadmissible pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 13 March 2025. Liv Tigerstedt Georgios A. Serghides Deputy Registrar President