Van de Cauter împotriva Belgiei

Comunicat la 27 noiembrie 2017 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 18918/15 Hans VAN DE CAUTER împotriva Belgiei introdusă la 15 aprilie 2015 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, Hans van de Cauter, este un resortisant belgian născut în 1973 și rezident la Bruxelles. Circumstanțele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În vederea alegerilor pentru Camera Reprezentanților din 25 mai 2014, reclamantul a pus la dispoziția biroului principal al circumscripției electorale din Bruxelles-Capitala (denumit în continuare "B.U.B.") o listă electorală, însoțită de 502 de semnături ale alegătorilor belgieni validate de comunele în cauză. 449 semnaturile au fost colectate de alegătorii care își aveau reședința în aripa electorală Bruxelles-Capitală, iar 53 de semnături fuseseră colectate în Flandra de Est.

Prin procesul-verbal din 1 mai 2014 care conținea încetarea definitivă a listelor de candidați, biroul principal a respins actul de prezentare a candidaților din lista B.U.B. motivul pentru care actul de prezentare nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 116 alineatul (1) din Codul electoral care prevedea că prezentarea trebuie semnată de cel puțin 500 de alegători din circumscripția electorală. La 8 mai 2014, reclamantul a introdus o acțiune în anulare și în suspendare de extremă urgență în fața Consiliului de Stat în privința acestei decizii. El a susținut că biroul principal a interpretat greșit art. 116 alineatul (1) din Codul electoral care nu prevedea în mod expres că 500 alegătorii trebuiau să aibă domiciliul în circumscripția electorală în care era depusă lista.

La 12 mai 2014, Consiliul de Stat a respins cererea de suspendare de extremă urgență din cauza faptului că nu era competent să cunoască cererea și, într-adevăr, a considerat că nu există nicio dispoziție pe lângă Consiliul de Stat împotriva deciziei prin care biroul principal a hotărât definitiv listele de candidați la alegerile din camera reprezentanților. În ultimul său memoriu, reclamantul a căutat să demonstreze că Consiliul de Stat se putea declara competent în conformitate cu dispozițiile dreptului intern și că trebuia să facă acest lucru în conformitate cu art. 3 din Protocolul nr. 1 și art. 25 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice.

Prin hotărârea din 9 martie 2015, Consiliul de Stat a respins acțiunea în anulare în temeiul următoarelor motive, având în vedere că desfășurarea operațiunilor electorale este, în conformitate cu art. 63 alineatul (4) alineatul (1) din Constituție stabilită prin lege ; că toate acțiunile care pot fi exercitate în cursul procedurilor electorale sunt organizate în mod expres prin lege și cu termene extrem de stricte, prin derogare de la normele obișnuite de competență • că nici o cale de atac nu este deschisă în mod expres Consiliului de Stat pentru a sancționa imediat neregulile care ar fi fost comise în momentul prezentării candidaturilor și al admiterii listelor; că legiuitorul a conceput un set de mecanisme astfel încât să excludă în mod obligatoriu aplicarea unor căi de atac care nu sunt prevăzute în mod expres de legislația electorală ; că, în cazul în care, în lipsa unor norme de procedură specifice, Consiliul de Stat ar trebui să cunoască o astfel de acțiune, aceasta nu ar putea fi decât la sfârșitul unei proceduri desfășurate în conformitate cu normele obișnuite, ci că o astfel de procedură s-ar dovedi complet necorespunzătoare ;că termenul acordat reclamanților pentru a sesiza în special Consiliul de Stat nu ar putea, în conformitate cu art. 30 din legile coordonate privind Consiliul de Stat, să fie mai mic de 60 de zile; că o acțiune introdusă în acest termen ar fi,

prin urmare, lipsită de niciun efect util (...) că art. 6 din Convenție se referă numai la contestațiile privind drepturile și obligațiile cu caracter civil, precum și la acuzațiile întemeiate în materie penală și că nu se aplică în instanța electorală; că dispozițiile tratatelor invocate stabilesc obligații care nu sunt definite cu precizie și lasă statelor o largă putere discreționară ; că o normă de drept internațional … ; în acest caz, există mai multe mijloace de a organiza alegeri astfel încât acestea să fie corecte, libere și să asigure libera exprimare a opiniei publice asupra alegerii corpului legislativ, astfel încât normele supranaționale invocate trebuie să facă obiectul unor măsuri de transpunere și nu se stabilește că acestea ar trebui să facă în mod necesar Consiliul de Stat competent să facă apel la o acțiune împotriva deciziei unui birou principal care stabilește definitiv lista candidaților; ; că astfel de norme nu sunt direct aplicabile, având în vedere că Consiliul de Stat nu este competent să facă recurs; că acesta este inadmisibil; dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Codul electoral se citesc după cum urmează art. 94 § 1. La sediul fiecărei circumscripții electorale pentru alegerea membrilor Camerei Reprezentanților, este constituit un birou principal al circumscripției electorale.

Biroul principal al circumscripției electorale trebuie să fie constituit cu cel puțin 27 de zile înainte de alegeri și este prezidat de președintele Tribunalului de Primă Instanță sau, în absența acestuia, de magistratul care îl înlocuiește. Biroul principal al circumscripției electorale din Bruxelles este prezidat în comun de președintele Tribunalului de Primă Instanță francofonă și de președintele Tribunalului de Primă Instanță din Neerlandofon.

Pentru circumscripția electorală din Bruxelles, prin "președintele biroului principal de circumscripție" se înțelege "președintele birourilor principale de circumscripție menționate la art. 94" și "președintele biroului principal": "președintele Tribunalului de Primă Instanță francofonă și președintele Tribunalului de Primă Instanță din Neerlandofon care își are sediul comun (...) Biroul principal al circumscripției electorale include, în plus față de președinte, patru membri și patru membri supleanți numiți de președinte printre alegătorii locali ai circumscripției electorale și un secretar numit în conformitate cu dispozițiile art. 100. (...) Biroul principal al circumscripției electorale este însărcinat exclusiv cu efectuarea operațiunilor preliminare ale alegerilor și ale recensământului general al voturilor.

(...) art. 116 Pentru alegerea Camerei Reprezentanților, prezentarea trebuie să fie semnată fie de cel puțin 500 de alegători la ultimul recensământ, populația din circumscripția electorală este mai mare de un milion de locuitori, de cel puțin 400 de alegători atunci când populația respectivă este cuprinsă între 500 000 și 500 000. și un milion de dai și de cel puțin două sute de alegători în celelalte cazuri, fie de cel puțin trei membri care ies. (...) art. 125 (...) Deciziile biroului principal al circumscripției electorale, altele decât cele referitoare la eligibilitatea candidaților, nu sunt supuse recursului, cu excepția deciziilor luate în temeiul articolului 119b la art. 119b Codul electoral prevede că biroul principal al circumscripției îi îndepărtează pe candidații care nu au anexat la actul lor de acceptare declarația privind cheltuielile electorale.

GRIFS Invochează art. 3 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de interpretarea reținută de biroul principal al art. 116 alin. (1) din Codul electoral pentru a-și respinge candidatura privându-l astfel de dreptul său de a candida la alegerile parlamentare. În plus, această decizie ar fi fost luată în absența garanțiilor procedurale împotriva arbitrarului. Invocând art. 13 coroborat cu art. 3 din Protocolul nr. 1 și care se referă la hotărârea Grosaru c. România 78039/01, CEDH 2010), reclamantul se plânge de inexistența oricărei acțiuni împotriva deciziei Biroului principal privind regularitatea candidaturii sale la alegerile parlamentare.

Întrebări cu privire la părți Care este ultima decizie internă definitivă în sensul art. 1 din Convenție Acțiunea în anulare în fața Consiliului de Stat putea, în speță, să fie considerată o cale de atac eficientă pentru a epuiza sau, cel puțin, o acțiune a cărei introducere nu constituia o inițiativă inutilă ( Ünal Tekeli c. Turcia, nr. 29865/96, § 38, CEDH 2004 X (extracturi))) sau a fost în mod clar pronunțată la eșec (Mocanu și alte c. România [GC], n 10865/09 și 2 altele, § 259, CEDH 2014 (extrageri) Decizia Biroului principal al circumscripției electorale Bruxelles-Capitale din 1 mai 2014 a încălcat dreptul reclamantului de a participa la alegeri libere care să asigure libera exprimare a opiniei publice cu privire la alegerea corpului legislativ în sensul articolului 3 din protocol A avut reclamantul la dispoziția sa, conform dispozițiilor art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care și-a putut formula interdicția de la art. 3 din Protocolul nr (compararea Grosaru c. România, nr. 78039/01, CEDH 2010)

Communiquée le 27 novembre 2017

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 18918/15 Hans VAN DE CAUTER contre la Belgique introduite le 15 avril 2015

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Hans van de Cauter, est un ressortissant belge né en 1973 et résidant à Bruxelles. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. En vue des élections de la chambre des représentants du 25 mai 2014, le requérant déposa une liste électorale « B.U.B. » (« Belgische Unie – Union belge ») auprès du bureau principal de la circonscription électorale de Bruxelles-Capitale (ci-après, le « bureau principal ») accompagnée de 502 signatures d’électeurs belges validées par les communes concernées. 449 signatures avaient été récoltées par des électeurs résidant dans l’arrondissement électoral de Bruxelles-Capitale, et 53 signatures avaient été récoltées en Flandre orientale.

Par procès-verbal du 1 er mai 2014 contenant l’arrêt définitif des listes de candidats, le bureau principal rejeta l’acte de présentation des candidats de la liste B.U.B au motif que l’acte de présentation ne satisfaisait pas aux exigences de l’article 116 § 1 er du Code électoral qui prévoyait que la présentation devait être signée par 500 électeurs au moins de la circonscription électorale. Le 8 mai 2014, le requérant introduisit un recours en annulation et en suspension d’extrême urgence devant le Conseil d’État à l’encontre de cette décision. Il fit valoir que le bureau principal avait mal interprété l’article 116 § 1 du Code électoral qui ne prévoyait pas expressément que les 500 électeurs devaient être domiciliés dans la circonscription électorale dans laquelle était déposée la liste.

Le 12 mai 2014, le Conseil d’État rejeta la requête en suspension d’extrême urgence au motif qu’il n’était pas compétent pour connaître de la demande. Il considéra en effet qu’aucune disposition n’ouvrait de recours auprès du Conseil d’État contre la décision par laquelle le bureau principal arrêtait définitivement les listes de candidats aux élections à la chambre des représentants. Le requérant demanda la poursuite de la procédure sur le fond. Dans son dernier mémoire, il chercha à démontrer que le Conseil d’État pouvait se déclarer compétent en application des dispositions du droit interne et qu’il devait le faire eu égard à l’article 3 du Protocole n o 1 et de l’article 25 du Pacte international relatif aux droits civils et politiques.

Par un arrêt du 9 mars 2015, le Conseil d’État rejeta le recours en annulation selon les motifs suivants : « Considérant que le déroulement des opérations électorales est, selon l’article 63, § 4, alinéa 1 er de la Constitution déterminé par la loi ; que tous les recours qui peuvent être exercés au cours des procédures électorales sont expressément organisés par la loi, et assortis de délais extrêmement stricts, en dérogation aux règles ordinaires de compétence ; qu’aucun recours n’est expressément ouvert auprès du Conseil d’État pour sanctionner immédiatement des irrégularités qui auraient été commises lors de la présentation des candidatures et de l’admission des listes ; que le législateur a conçu un ensemble de mécanismes agencé de telle manière qu’il exclut nécessairement l’application de recours non expressément prévus par la législation électorale ; que, si en l’absence de règles de procédure spécifiques, le Conseil d’État devait connaître d’un tel recours, ce ne pourrait être qu’au terme d’une procédure menée selon les règles ordinaires, mais qu’une telle procédure se révélerait totalement inadaptée ; que le délai laissé aux requérants pour saisir notamment le Conseil d’État ne pourrait, selon l’article 30 des lois coordonnées sur le Conseil d’État, être inférieur à 60 jours ; qu’un recours introduit dans ce délai serait, dès lors, dépourvu de tout effet utile ;

(...) que l’article 6 de la Convention ne concerne que les contestations sur des droits et obligations de caractère civil, et sur le bien-fondé d’accusations en matière pénale, et n’est pas applicable au contentieux électoral ; que les dispositions des traités invoquées énoncent des obligations qui ne sont pas définies avec précision et laissent un large pouvoir discrétionnaire aux États ; qu’une règle de droit international n’est directement applicable dans l’ordre juridique interne que si elle impose à ses destinataires une obligation précise ; qu’en l’occurrence, il existe de multiples moyens d’organiser des élections de manière à ce qu’elles soient honnêtes, libres et qu’elles assurent la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif, de sorte que les règles supranationales invoquées doivent faire l’objet de mesures de transposition et qu’il n’est pas établi que celles-ci devraient nécessairement rendre le Conseil d’État compétent pour connaître d’un recours contre la décision d’un bureau principal arrêtant définitivement la liste des candidats ; que de telles règles ne sont pas directement applicables ; Considérant que le Conseil d’État n’est pas compétent pour connaître du recours ; que celui-ci est irrecevable.

» B. Le droit interne pertinent Les dispositions pertinentes du Code électoral se lisent comme suit : Article 94 « § 1er. Au chef-lieu de chaque circonscription électorale pour l’élection des membres de la Chambre des représentants, il est constitué un bureau principal de la circonscription électorale. Le bureau principal de la circonscription électorale doit être constitué au moins vingt-sept jours avant l’élection. Il est présidé par le président du tribunal de première instance du chef-lieu ou, à son défaut, par le magistrat qui le remplace. Le bureau principal de la circonscription électorale de Bruxelles est présidé conjointement par le président du tribunal de première instance francophone et le président du tribunal de première instance néerlandophone.

Pour la circonscription électorale de Bruxelles, l’on entend par "président du bureau principal de circonscription", "président des bureaux principaux de circonscription visés à l’article 94" et "président du bureau principal" : "le président du tribunal de première instance francophone et le président du tribunal de première instance néerlandophone siégeant conjointement. (...) Le bureau principal de la circonscription électorale comprend outre le président, quatre assesseurs et quatre assesseurs suppléants désignés par le président parmi les électeurs de la commune chef-lieu de la circonscription électorale et un secrétaire nommé conformément aux dispositions de l’article 100. (...) Le bureau principal de la circonscription électorale est chargé exclusivement de l’accomplissement des opérations préliminaires de l’élection et de celles du recensement général des votes.

(...) » Article 116 « § 1 er . Pour l’élection de la Chambre des représentants, la présentation doit être signée soit par cinq cents électeurs au moins lorsqu’au dernier recensement, la population de la circonscription électorale est supérieure à un million d’habitants, par quatre cents électeurs au moins lorsque ladite population est comprise entre 500 000 et un million d’habitants et par deux cents électeurs au moins dans les autres cas, soit par trois membres sortants au moins. (...) » Article 125 « (...) Les décisions du bureau principal de la circonscription électorale, autres que celles se rapportant à l’éligibilité des candidats, ne sont pas sujettes à appel à l’exception des décisions prises en vertu de l’article 119 ter . » L’article 119 ter du Code électoral dispose que le bureau principal de la circonscription écarte les candidats qui n’ont pas joint à leur acte d’acceptation la déclaration relative aux dépenses électorales.

GRIEFS Invoquant l’article 3 du Protocole n o 1, le requérant se plaint de l’interprétation retenue par le bureau principal de l’article 116 § 1 du Code électoral pour rejeter sa candidature le privant ainsi de son droit de se porter candidat aux élections législatives. De plus, cette décision aurait été prise en l’absence de garanties procédurales contre l’arbitraire. Invoquant l’article 13 combiné avec l’article 3 du Protocole n o 1 et se référant à l’arrêt Grosaru c. Roumanie (n o 78039/01, CEDH 2010), le requérant se plaint de l’inexistence de tout recours contre la décision du bureau principal relative à la régularité de sa candidature aux élections législatives.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Quelle est la dernière décision interne définitive au sens de l’article 35 § 1 de la Convention ? Le recours en annulation devant le Conseil d’État pouvait-il, en l’espèce, passer pour un recours effectif à épuiser ou, du moins, un recours dont l’introduction ne constituait pas une initiative futile ( Ünal Tekeli c. Turquie , n o 29865/96, § 38, CEDH 2004 ‑ X (extraits)) ou était-il clair d’emblée qu’il était voué à l’échec ( Mocanu et autres c. Roumanie [GC], n os 10865/09 et 2 autres, § 259, CEDH 2014 (extraits)) ? 2. La décision du bureau principal de la circonscription électorale de Bruxelles-Capitale du 1 er mai 2014 a-t-elle méconnu le droit du requérant de participer à des élections libres assurant la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif au sens de l’article 3 du Protocole n o 1 ? 3. Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il a pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 3 du Protocole n o 1 (comparer Grosaru c. Roumanie , n o 78039/01, CEDH 2010) ?