VAN DE CAUTER c. BELGIQUE

RESPONDENT

BEL

HOTĂRÂRE

08.06.2021

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

VAN DE CAUTER c. BELGIQUE (CtEDO, 2021)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 18918/15 Hans Marcel Joos VAN DE CAUTER împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 8 iunie 2021 într-o cameră compusă din Georgios A. Serghides, președinte, Paul Lumments, Dmitry Dedov, Georges Ravarani, María Elósegui, Darian Pavli, Peeter Roosma, judecători, și Milano Blaško, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 15 aprilie 2015, având în vedere decizia de a aduce la cunoștința guvernului belgian (inclusiv a celui care a formulat cererea) obiecțiunile referitoare la articolele 3 din Protocolul 1 și 13 la convenție și de a declara inadmisibilă cererea pentru surplus, având în vedere decizia de a permite reclamantului să își asigure propria apărare [art. 36 alineatul (2) din Regulamentul de procedură], Având în vedere observațiile părților, După ce au deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul Hans Van de Cauter este un resortisant belgian născut în 1973 și rezident la Bruxelles. Guvernul a fost reprezentat de agentul său, dl Niedlispacher, de la Serviciul Public Federal al Justiției. Circumstanțele din speță în vederea alegerilor Camerei Reprezentanților din 25 În mai 2014, reclamantul a depus o listă electorală B.U.B. - Belg. Unie (înfășurată Unity Union Belgian mai) la biroul principal din circumscripția electorală Bruxelles-Capitală (în continuare, biroul principal, în urma procesului-verbal din 1 februarie 2014). mai 2014 care conține încetarea definitivă a listelor de candidați, biroul principal a eliminat, ca ilegală, actul de prezentare a candidaților din lista B.U.B. - Belg. Unie în care figurează reclamantul pe motiv că actul nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 116 alineatul (1) din Codul electoral. La 8 mai 2014, reclamantul a introdus o acțiune în anulare și în suspendare de urgență gravă în fața Consiliului de Stat în privința acestei decizii și a solicitat măsuri provizorii. El a susținut că biroul principal a interpretat greșit și a încălcat astfel dispoziția menționată și că nu și-a motivat în mod corespunzător decizia. 227.344), Consiliul de Stat a respins cererea de suspendare în regim de suspendare extrem de urgentă a motivului că nu era competent să cunoască cererea de suspendare sau cererea de măsuri provizorii. Considerând (...) că Consiliul de Stat este incompetent să anuleze un act prevăzut de lege care determină desfășurarea operațiunilor electorale, cu excepția cazului în care acesta conferă în mod expres competență Consiliului de Stat ; că, în general, toate acțiunile care pot fi exercitate în cursul procedurilor electorale sunt organizate în mod expres prin lege și cu termene extrem de stricte, stabilite adesea în ore; că aceste dispoziții derogă de la normele obișnuite de competență ;că legislatorul a conceput astfel un set de mecanisme astfel încât să excludă în mod obligatoriu aplicarea unor căi de atac care nu sunt prevăzute în mod expres de legislația electorală ; mai mult, nici o dispoziție nu deschide calea de atac la Consiliul de Stat împotriva deciziei prin care biroul principal al circumscripției electorale adoptă definitiv listele candidaților la alegerile pentru Camera Reprezentanților; (...) Reclamantul a solicitat continuarea procedurii pe fond. În ultimul său memoriu din data de 5 decembrie 2014, a căutat să demonstreze că Consiliul de Stat se putea declara competent în temeiul articolului 14 din legile coordonate privind Consiliul de Stat din 12 ianuarie 1973 (punctul 13 de mai jos) și că a trebuit să facă acest lucru având în vedere art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție și la la art. 25 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice. Prin Hotărârea din 9 martie 2015 (n 230.444), Consiliul de Stat a declarat acțiunea în anulare inadmisibilă pe motiv că nu era competent să facă recurs. În plus față de considerațiile exprimate în Hotărârea din 12 mai 2014 (punctul 6 de mai sus), Consiliul de Stat a indicat următoarele: Considerând (...) că, în cazul în care, în lipsa unor norme de procedură specifice, Consiliul de Stat ar trebui să cunoască o astfel de acțiune, aceasta nu ar putea fi decât la sfârșitul unei proceduri desfășurate în conformitate cu normele obișnuite, ci că o astfel de procedură s-ar dovedi complet necorespunzătoare. ;că termenul acordat reclamanților pentru a sesiza în special Consiliul de Stat nu ar putea, în conformitate cu art. 30 din legile coordonate privind Consiliul de Stat, să fie mai mic de 60 de zile; că o acțiune introdusă în acest termen ar fi, prin urmare, lipsită de niciun efect util (...) că dispozițiile tratatelor invocate stabilesc obligații care nu sunt definite cu precizie și lasă statelor o largă putere discreționară; că o normă de drept internațional n mai este direct aplicabilă în ordinea juridică internă numai dacă impune destinatarilor săi o obligație precisă ; în acest caz, există mai multe mijloace de a organiza alegeri astfel încât acestea să fie corecte, libere și să asigure libera exprimare a opiniei publice asupra alegerii corpului legislativ, astfel încât normele supranaționale invocate trebuie să facă obiectul unor măsuri de transpunere și nu se stabilește că acestea ar trebui să facă în mod necesar Consiliul de Stat competent să facă apel la o acțiune împotriva deciziei unui birou principal care stabilește definitiv lista candidaților; ; că astfel de norme nu se aplică direct; (...) Dreptul și practica internă relevantă Codul electoral În părțile lor relevante, articolele 116, 124 și 125 din Codul electoral sunt astfel formulate art. 116 § 1. Pentru alegerea Camerei Reprezentanților, prezentarea trebuie semnată fie de cel puțin 500 de alegători atunci când la ultimul recensământ populația circumscripției electorale este mai mare de un milion de ani (...), fie de cel puțin trei membri care ies. (...) art. 124 (...) [Biroul principal al circumscripției electorale], rectifică, dacă este cazul, lista candidaților și o adoptă definitiv. (...) Art. 125 (...) Deciziile biroului principal al circumscripției electorale, altele decât cele referitoare la eligibilitatea candidaților, nu sunt supuse recursului, cu excepția deciziilor luate în temeiul art. 119b 11. La art. 119b din Codul electoral prevede că biroul principal al circumscripției electorale îi depărtează pe candidații care nu au anexat la actul lor de acceptare declarația privind cheltuielile electorale. Competența Consiliului de Stat Dispozițiile relevante ale Constituției se citesc după cum urmează: Contestațiile care au ca obiect drepturile politice sunt de competența instanțelor, cu excepția excepțiilor stabilite de lege. art. 160 Există pentru întreaga Belgia un Consiliu de Stat, a cărui componență, competență și funcționare sunt determinate de lege. (...) Consiliul de Stat hotărăște prin hotărâre judecătorească în calitate de instanță administrativă și emite avize în cazurile stabilite de lege. În părțile sale relevante, art. 14 din legile coordonate privind Consiliul de Stat din 12 ianuarie 1973 prevede următoarele: § 1. În cazul în care nu este atribuit prin lege unei alte instanțe, secțiunea [jurisdicția administrativă] se pronunță prin recursuri în anulare pentru încălcarea formelor fie substanțiale, fie sunt prevăzute cu abia nulitate, exces sau deviere de putere, formulate împotriva actelor și regulamentelor diferitelor autorități administrative (...) În mai multe rânduri, Consiliul de Stat este declarat incompetent pentru recurs împotriva deciziilor unui birou principal al unei circumscripții electorale care refuză depunerea unei cereri sau a unei liste (a se vedea, de exemplu, CE, nr. 49.237 din 23 septembrie 1994, Lebrun; CE, nr. 53.164 din 5 mai 1995, Labiaux și Pector; CE, nr. 53.170 din 8 mai 1995, Feret ; CE, 53.171 din 8 mai 1995, Francois , și mai ales în legătură cu o decizie luată de biroul principal prin care se refuză reclamanților dreptul de a utiliza un anumit deget CE, nr. 54.395, 6 iulie 1995, Vrancken și Stukken . În aceste hotărâri, Consiliul de Stat indiqua În special, nu există alte căi de atac decât cele prevăzute în mod expres de legea electorală și că: nici o cale de atac nu a fost în mod expres deschisă în fața sa pentru a sancționa neregulile care ar fi fost comise în momentul prezentării candidaturilor și al admiterii listelor. GRIFS 15. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1, reclamantul susține că refuzul biroului principal d.d. își înregistrează candidatura la alegerile parlamentare din 25 mai 2014 a încălcat dreptul de a candida și se plânge, de asemenea, din perspectiva articolului 13 din convenție, că nu a recurs efectiv la cererea sa. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a candida la alegerile parlamentare din 25 martie 2014, precum și de a nu fi beneficiat de o cale de atac eficientă pentru a-și exercita drepturile. Înalții P ă r ț i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu scrutin secret, în c o n d i ț ii care asigură libera exprimare a p o zi ț ii poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 17. Guvernul ridică o excepție preliminară bazată pe nerespectarea termenului de șase luni. Tezele părților 18. Guvernul susținea că a fost evident că Consiliul de Stat nu a fost competent pentru a cunoaște o instanță privind prezentarea și admiterea de liste la alegerile Camerei Reprezentanților. Într-adevăr, nu ar fi suficient să se constate că o dispoziție legală nu prevede competența Consiliului de Stat care și-a declarat deja incompetența de mai multe ori în cauze similare cu cele din prezent (punctul 14 de mai sus). Reclamantul, avocat de profesie și reprezentat de un consiliu în cadrul procedurii interne, nu putea ignora jurisprudența constantă a Consiliului de Stat. Chiar dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, din momentul în care Consiliul de Stat din 12 mai 2014 respingea cererea de suspendare în extremă urgență, reclamantul nu mai putea pretinde contrariul, astfel încât termenul de șase luni ar fi început să curgă cel târziu la această ultimă dată. Guvernul deduce din aceasta că cererea în suspendare de urgență și acțiunea în anulare introdusă de solicitant erau, în mod evident, condamnate la eșec, astfel încât: prin sesizarea Curții la 15 aprilie 2015, reclamantul și-a depus cererea în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din Convenție. 19. Reclamantul susține că ultima decizie internă care trebuie luată în considerare pentru a verifica respectarea termenului de șase luni este pronunțată de Consiliul de Stat din 9 martie 2015, dat fiind că acțiunea în anulare părea să fie o acțiune efectivă în litigiu. Reclamantul explică faptul că a întemeiat acțiunea sa pe competența generală a Consiliului de Stat prevăzut la art. 14 alineatul (1) Legea Consiliului de Stat privind acțiunile împotriva deciziilor autorităților administrative (punctul 13 de mai sus). Potrivit acestuia, Consiliul de Stat nu a respins această teză și nici nu a explicat de ce o acțiune în anulare nu a fost posibilă pe această bază. În plus, reclamantul susține în mod eronat că Consiliul de Stat a considerat în mod eronat că art. 3 din Protocolul nr 1 la Convenția astfel cum a fost interpretat de Curtea nu era direct aplicabil în Belgia și impunea măsuri de transpunere. Principiile generale referitoare la termenul de șase luni și la data la care începe să curgă au fost amintite în hotărârea Mocanu și în alte hotărâri ale României ([GC], n 10865/09 și alte 2 § 258-260, CEDH 2014 (extracturi) ; a se vedea, de asemenea, Lopes de Sousa Fernandes c. Portugalia [GC], n 56080/13, § 129-132, 19 decembrie 2017 și Lekić c. Slovenia [GC], n 36480/07, §§ 64-65, 11 decembrie 2018).În special, Curtea a considerat că, în cazul în care un solicitant recurge la o cale de atac condamnată la eșec, decizia luată cu privire la această acțiune nu poate fi luată în considerare în scopul calculării termenului de șase luni Lekić, menționat anterior, § 65 21. Întrebarea care se pune în speță este dacă, așa cum a declarat guvernul, recursul introdus de reclamant în fața Consiliului de Stat era, în mod evident, condamnat la eșec. 22. În această privință, Curtea constată mai întâi că părțile și-au exprimat opinia potrivit căreia nu există nicio cale de atac specifică în temeiul codului electoral împotriva deciziilor administrative ale biroului principal al circumscripției electorale privind regularitatea unei cereri sau a unei liste electorale la nivel federal În schimb, o astfel de acțiune este exclusă în mod expres prin art. 125 din Codul electoral (punctul 10 de mai sus). 23. În al doilea rând, Curtea constată că reclamantul și-a întemeiat acțiunea în fața Consiliului de Stat pe competența generală a acestei instanțe pentru a controla legalitatea actelor autorităților administrative (punctul 13 de mai sus. El a încercat să demonstreze că Consiliul de Stat se poate declara competent pe această bază și că ar trebui să facă acest lucru în special în conformitate cu art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție (punctul 8 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea constată că nu este prevăzută în mod expres nicio acțiune pe lângă Consiliul de Stat în materie de drepturi electorale și că, în temeiul articolelor 145 și 160 din Constituție (punctul 12 de mai sus), acesta nu dispune decât de o competență de atribuire. 25. Jurisprudența Consiliului de Stat privind competența sa în acest domeniu a fost, de altfel, clară și constantă în momentul în care reclamantul a introdus acțiunea: Consiliul de Stat era deja declarat incompetent în mai multe rânduri pentru a cunoaște o cale de atac împotriva deciziei unui birou principal al unei circumscripții electorale (punctul 14 de mai sus 26). În plus, Consiliul de Stat a explicat în cauza reclamantului (punctul 9 de mai sus) și în jurisprudența sa anterioară că, în cazul în care ar trebui să cunoască o astfel de acțiune, aceasta nu ar putea fi decât la sfârșitul unei proceduri desfășurate în conformitate cu normele obișnuite, ci că o astfel de procedură s-ar dovedi complet necorespunzătoare. Într-adevăr, termenul acordat reclamanților pentru a sesiza Consiliul de Stat nu putea fi mai mic de 60 zile. O acțiune introdusă într-un astfel de termen ar fi, prin urmare, din avizul Consiliului de Stat, fără niciun efect util. Curtea deduce că, în ceea ce privește obiectul acțiunii reclamantului, Consiliul de Stat nu ar avea, în orice caz, competența de a-i oferi o redresare adecvată. 27. Este adevărat că Consiliul de Stat are, la fel ca toate instanțele belgiene, competența de a lăsa neaplicarea unui standard intern care nu ar fi în conformitate cu Convenția (a se vedea, în ceea ce privește Curtea de Casație, Jans c. Belgia (dec.), n 68494/10, § 25, 1 octombrie 2013). Cu toate acestea, reclamantul a solicitat, în speță, Consiliului de Stat să se declare competent să examineze acțiunea sa numai pe baza unor dispoziții de drept internațional, în timp ce: nicio dispoziție de drept intern nu i-ar aplica o competență și că normele procedurale aplicabile nu ar trebui să permită o redresare adecvată în acest domeniu. Curtea consideră că nu se poate reproșa Consiliului de Stat că dispozițiile de drept internațional invocate nu erau direct aplicabile în ceea ce privește desemnarea organismului competent să facă apel la o acțiune exclusă de dreptul intern. 28. În aceste condiții, Curtea consideră că acțiunea la Consiliul de Stat era, în mod evident, condamnată la eșec și, prin urmare, nu constituie o acțiune care trebuie luată în considerare în raport cu art. 1 din Convenție. Având în vedere faptul că decizia biroului principal nu a fost comunicată reclamantului, termenul de șase luni a început să curgă de la data la care avea o cunoaștere efectivă și suficientă a deciziei respective (Baghli c. Franța, nr. 34344/97, § 31, CEDH 1999). VIII), fie, cel târziu la 8 mai 2014, când a sesizat Consiliul de Stat cu privire la o acțiune împotriva deciziei în litigiu. Prin urmare, cererea formulată la 15 aprilie 2015 este tardivă. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate, declară cererea inadmisibilă. iulie 2021. {semnătură_p_2} Milan Blaško Georgios A. Serghides Module Președinte