CASE OF İNAN v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Administrative proceedings;Article 6-1 - Impartial tribunal;Independent tribunal)
CASE OF İNAN v. TURKEY (CtEDO, 2017)
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE İNAN v. TURKIE (Declarația nr. 40757/10) HOTĂRÂREA Strasburg 28 noiembrie 2017 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul İnan v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca compusă din: Ledi Bianku, președinte, Paul Lemmens, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 7 noiembrie 2017, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 40757/10) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dl Emre İnan („reclamantul”), la 11 iunie 2010. Reclamantul a fost reprezentat de dl M.M. Bayram, un avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. La 5 decembrie 2016, reclamațiile privind presupusa independență și imparțialitate a Curții Supreme de Administrație Militară, echitatea procedurii în fața instanței respective din cauza incapacității reclamantului de a accesa documentele clasificate prezentate de Ministerul Apărării și necomunicarea avizului scris al procurorului public au fost comunicate guvernului și restul cererii a fost declarat inadmisibil în temeiul articolului 54 § 3 din Regulamentul Curții. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1980 și trăiește în Bursa. Reclamantul a fost un ofițer în armată. Pe baza rapoartelor de anchetă clasificate, contractul său a fost încheiat. El nu a avut acces la rapoartele clasificate. La 8 septembrie 2008, reclamantul a inițiat proceduri împotriva Ministerului Apărării cu Curtea Supremă de Administrație Militară pentru a anula decizia impugnată. În baza rapoartelor de anchetă clasificate, precum și avizul scris al procurorului public, care nu a fost comunicat reclamantului, Curtea Supremă de Administrație Militară a respins cererea reclamantului. La 26 ianuarie 2010, cererea de rectificare a reclamantului a fost, de asemenea, respinsă de Curtea Supremă de Administrație Militară. II. O descriere a dreptului intern la momentul material poate fi găsită în Yavuz c. Turcia (dec.), nr. 29870/96, 25 mai 2000), și Tanıșma c. Turcia (n. 32219/05, §§ 29-47, 17 noiembrie 2015). PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 A CONVENȚIEI În baza articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plâns că a fost refuzat o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial, deoarece cei doi ofițeri militari care stăteau pe banca Curții Supreme de Administrație Militară au rămas sub ierarhia autorităților militare și nu au beneficiat de aceleași garanții judiciare ca celelalte judecători militari. În plus, el se plângea de lipsa de echitate în cadrul procedurii dinaintea Curții Supreme de Administrație Militară, având în vedere incapacitatea sa de a avea acces la documentele clasificate prezentate de Ministerul Apărării la această instanță în cursul procedurii și necomunicarea cu privire la opinia scrisă a procurorului public prezentată Curții. În ceea ce privește independența și imparțialitatea admisibilității Curții administrative supreme militare Guvernul a susținut, în temeiul articolului 35 din Convenție, că plângerea reclamantului în ceea ce privește independența și imparțialitatea Curții Supreme de Administrație Militară trebuie respinsă pentru neepușirea recourslor interne. În acest sens, ei au susținut că reclamantul nu a depus o propunere, solicitând dezqualificarea judecătorilor militari. 10. Reclamantul nu a formulat comentarii cu privire la acest argument. 11. Curtea observă că înființarea și compoziția Curții Supreme de Administrație Militară a fost prescrisă în mod expres de Constituție și lege. Prin urmare, orice obiecție depusă de reclamant în ceea ce privește compunerea Curții din motive simple că judecătorii care stau pe bancă ar fi fost membri ai armatei ar fi fost condamnați la eșec (a se vedea mutadis mutadis mutandis) Yavuz v. Turcia (dec.), nr. 29870/96, 25 mai 2000, și Satık v. Turcia (n. 2), nr. 60999/00, § 39, 8 iulie 2008). 12. Prin urmare, o astfel de cerere în fața autorităților naționale nu ar fi remediat situația plângută, de aceea ar trebui respinsă această obiecție. Curtea consideră, de asemenea, că această plângere nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că a examinat deja o plângere similară în cazul Tanıșma v. Turcia (nr. 32219/05, §§ 68-84, 17 noiembrie 2015) și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții Supreme Militare. În ceea ce privește plângerile privind accesul la documentele clasificate și necomunicarea avizului scris al procurorului public 15. Reclamantul s-a plâns de echitatea procedurii dinaintea Curții Supreme de Administrație Militară din cauza incapacității sale de a avea acces la documentele clasificate prezentate de Ministerul Apărării și necomunicarea avizelor scrise ale procurorului public. 16. Curtea remarcă că aceste plângeri sunt legate de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile. 17. Având în vedere constatarea sa de încălcare a dreptului reclamantului la o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial, Curtea consideră că nu este necesar să examineze aceste plângeri (a se vedea, printre altele, Incal c. Turcia, 9 iunie 1998, § 74, Raportul hotărârilor și hotărârilor 1998 IV; Ükünç și Güneș c. Turcia , nr. 42775/98 , § 26, 18 decembrie 2003; și Yeltepe c. Turcia , nr. 24087/07 , § 33, 14 martie 2017). II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL DACURILOR DE CONVENȚIE 18. Reclamantul a solicitat 591.927 lira turcă (TRY- aproximativ 145.000 euro (EUR)) în ceea ce privește prejudiciu material și 15.000 EUR morale. 19. În ceea ce privește prejudiciile materiale, Guvernul a contestat afirmațiile. 20. Curtea constată că nu poate specula în ceea ce privește rezultatul procedurii compatibile cu art. 6 § 1 ar fi fost. În consecință, consideră că nu poate fi acordată nicio atribuire sub acest cap. În ceea ce privește prejudiciile morale, ținând seama de recentele modificări din legislația internă și de posibilitatea unei redresări în fața instanțelor civile, Curtea, hotărând în mod echitabil, acordă 1 500 de euro reclamantului. Costuri și cheltuieli 21. Reclamantul a solicitat, de asemenea, TRY 5.250 (aproximativ 1.300 EUR) pentru costurile și cheltuielile legale suportate. În acest sens, a prezentat o factură de 5000 EUR (aproximativ 1.230 EUR) pentru taxa avocatului său. 22. Guvernul a contestat cererea. 23. În ceea ce privește documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1.230 EUR pentru acțiunea în fața Curții care acoperă costurile în cadrul tuturor șefurilor. Curtea consideră adecvată faptul că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a Curții Supreme de Administrație Militară susține că nu este necesar să se ia în considerare încălcarea plângerii reclamantului formulate în temeiul articolului 6 din Convenție; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 1.500 EUR (1.000.500 de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1,230 EUR (o mie două sute treizeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxat reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 28 noiembrie 2017, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului