- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 5 decembrie 2017
- Stat pârât
- RUS
- Concluzia
- Inadmisibil
B.T. împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl B.T., este un național uzbec care s-a născut în 1977. Președintele a acordat reclamantului cererea de a-și nu fi divulgat identitatea publicului (art. 47 § 4). El a fost reprezentat în fața Curții de către dna N.N. Motuz, avocat care practică în Simferopol. Guvernul Rus („Guvernul”) a fost reprezentat inițial de dl G. Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și apoi de succesorul său în acest birou, dl M. Galperin. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la riscul real de maltratare în cazul extradiției sale în Uzbekistan. La 19 iulie 2016 a fost acordată cererea reclamantului de măsuri intermediare în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură.
A fost indicat Guvernului rus că reclamantul nu ar trebui să fie extraditat până la notificarea suplimentară. În același timp, Curtea, hotărând în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul de procedură, a solicitat Guvernului să furnizeze informații factuale privind procedura de extrădare. La 30 august 2016, Guvernul a furnizat informațiile solicitate, susținând în special că reclamantul nu a confruntat niciun risc real de maltratare în Uzbekistan pentru că nu a aparține unui grup vulnerabil și pentru că autoritățile uzbeke au furnizat garanții relevante. La 19 decembrie 2013, un investigator în Uzbekistan a deschis o anchetă penală asupra acțiunilor reclamantului. La 25 decembrie 2013, a fost acuzat de trafic de droguri, a fost eliberat un mandat de percheziție în numele său și a fost ordonat detenția sa în absență.
Potrivit reclamantului, la sfârșitul lunii ianuarie 2014, a traversat granița rusească și a mutat ulterior la Crimea. La 29 iunie 2015, reclamantul a fost arestat. 10. La 24 iulie 2015 a fost depusă o cerere de extrădare de către autoritățile uzbeke. 11. La 7 aprilie 2016, extradarea reclamantului a fost autorizată de un procuror general adjunct al Federației Ruse. Reclamantul a contestat decizia în instanță. 12. La 19 mai 2016, ordinul de extrădare a fost susținut în apel. 13. La 28 iulie 2016 Curtea Supremă a Federației Ruse a susținut decizia instanței de recurs. Autorizația de extrădare a reclamantului a devenit finală și executivă. 14. Ca răspuns la argumentele reclamantului în temeiul articolului 3 din Convenție, Curtea Supremă a declarat că reclamantul nu a confruntat un risc comparabil cu persoanele care aparțin grupurilor vulnerabile identificate de rapoartele internaționale.
Ei au considerat că a părăsit voluntar Uzbekistanul în asigurarea vieții familiale în Rusia și a fost acuzat de o infracțiune legată de droguri, care nu a fost o crimă motivată din punct de vedere politic sau religios. Ei au făcut referire la asigurarea autorităților uzbeke și au susținut că el nu a demonstrat că circumstanțele sale individuale justifică concluzia că va confrunta cu un risc de maltrat în cazul în care este extraditat în Uzbekistan. În partea relevantă, hotărârea se citește după cum urmează: „Așând luat în considerare plângerile referitoare la posibila tortură a B.T. [în Uzbekistan], care ar împiedica transferul la autoritățile uzbeke, [curtea] notează următoarele.
Rezultă din Raportul Mondial 2016 [de Human Rights Watch] privind situația în Uzbekistan, precum și rapoarte privind sistemul de justiție penală din Uzbekistan al ONU și organizațiilor internaționale non-guvernamentale, prezentate de reprezentantul B.T., că există cazuri de utilizare a torturii, de maltrat de către oficialii de aplicare a legii și persecuții sistematice a opoziției politice, activiști ai drepturilor omului, jurnaliștii, musulmani și creștini [non-ortodoxe]. Examinarea judiciară a acestei plângeri de către B.T. nu a dezvăluit circumstanțele capabile să conducă la concluzia că el va fi supus riscului de tratament crud sau de tortură în caz de extrădare în Uzbekistan. În declarațiile sale după arestarea și în timpul audierii Curții B.T., un uzbek etnic, nu a pretins că a aparținut unei mișcări de opoziție sau unui grup religios.
El nu a justificat plecarea sa din Uzbekistan prin orice persecuție pe motive politice, religioase, etnice, de credință sau sociale. Nici el nu a ridicat aceste argumente în apelul său. Potrivit declarațiilor B.T. în instanță a sosit la Crimea, în cazul în care rudele sale (mamă și frate) au rezistat, cu scopul de a stabili o familie. Acuzațiile de infracțiuni legate de droguri urmărite împotriva B.T. În aceste circumstanțe, garanțiile scrise ale [autorităților uzbeke], conform standardelor juridice internaționale, precum și garanțiile că urmărirea penală va fi urmărită în respectarea strictă a legislației privind procedurile penale și a tratatelor internaționale, trebuie considerate suficiente...
Orice altă concluzie, în absența informațiilor specifice cu privire la existența unui risc real de încălcare a drepturilor [art. 3 din B.T.] ar fi o simplă speculație. Violațiile acestei convenții în ceea ce privește persoanele acuzate de infracțiuni motivate din punct de vedere politic sau religios nu susțin concluzia că încălcări similare vor avea loc în ceea ce privește B.T., care este acuzat de o infracțiune penală comună.” 15. La 22 decembrie 2016, reclamantul a fost eliberat pe propriul său recunoaștere din cauza expirării perioadei de detenție maximă.
1. The applicant, Mr B.T., is an Uzbek national who was born in 1977. The President granted the applicant’s request for his identity not to be disclosed to the public (Rule 47 § 4). He was represented before the Court by Ms N.N. Motuz, a lawyer practising in Simferopol.
The Russian Government (“the Government”) were represented initially by Mr G. Matyushkin, the Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights, and then by his successor in that office, Mr M. Galperin.
The applicant complained under Article 3 of the Convention about the real risk of ill-treatment in the event of his extradition to Uzbekistan.
On 19 July 2016 the applicant’s request for an interim measure under Rule 39 of the Rules of Court was granted. It was indicated to the Russian Government that the applicant should not be extradited until further notice. At the same time the Court, acting under Rule 54 § 2 (a) of the Rules of Court, requested the Government to provide factual information regarding the extradition proceedings.
On 30 August 2016 the Government provided the requested information, arguing in particular that the applicant did not face any real risk of ill-treatment in Uzbekistan because he did not belong to any vulnerable group and because the Uzbek authorities had provided relevant assurances.
On 19 December 2013 an investigator in Uzbekistan opened a criminal inquiry into the applicant’s actions. On 25 December 2013 he was indicted on charges of trafficking in drugs, a search warrant was issued in his name and his detention was ordered in absentia.
According to the applicant, at the end of January 2014 he crossed the Russian border and subsequently moved to the Crimea.
On 29 June 2015 the applicant was arrested.
On 24 July 2015 an extradition request was submitted by the Uzbek authorities.
On 7 April 2016 the applicant’s extradition was authorised by a deputy Prosecutor General of the Russian Federation. The applicant challenged the decision in court.
On 19 May 2016 the extradition order was upheld on appeal.
On 28 July 2016 the Supreme Court of the Russian Federation upheld the appeal court’s decision. The applicant’s extradition authorisation became final and enforceable.
In response to the applicant’s arguments under Article 3 of the Convention, the Supreme Court stated that the applicant did not face a risk comparable to persons belonging to vulnerable groups identified by the international reports. They considered that he voluntarily left Uzbekistan in pursuance of family life in Russia and was charged with a drug-related offence, which was not a politically or religiously motivated crime. They referred to the assurances of the Uzbek authorities and argued that he had failed to prove that his individual circumstances justified the conclusion that he would face a risk of ill-treatment if extradited to Uzbekistan. In the relevant part the judgment read as follows: “Having considered the complaints concerning possible torture of B.T. [in Uzbekistan], which would prevent his transfer to Uzbek authorities, [the court] notes the following. It follows from the World Report 2016 [by Human Rights Watch] on the situation in Uzbekistan, as well as reports on the criminal justice system in Uzbekistan of the UN and international non-governmental organizations, submitted by the representative of B.T., that there are instances of the use of torture, ill-treatment by law enforcement officials, and systematic persecution of political opposition, human rights activists, journalists, [non-orthodox] Muslims and Christians. Judicial consideration of this complaint by B.T. did not reveal circumstances capable of leading to a conclusion that he would be subjected to the risk of cruel treatment or torture in case of extradition to Uzbekistan. In his statements after arrest and during the court hearings B.T., an ethnic Uzbek, did not claim that he belonged to any opposition movement or a religious group. He did not justify his departure from Uzbekistan by any persecution on political, religious, ethnic, faith, or social grounds. Neither did he raise these arguments in his appeal. According to B.T.’s statements in court he arrived to Crimea, where his relatives (mother and brother) reside, with the purpose of establishing a family. The charges of drug-related offences pursued against B.T. also have no political or religious basis. Under these circumstances the written assurances of [Uzbek authorities], compliant with international legal standards, as well as assurances that the criminal prosecution will be pursued in strict compliance with criminal procedure legislation and international treaties, must be considered sufficient... Any other conclusion in absence of specific information on the existence of a real risk of violation of [B.T.’s Article 3 rights] would be a mere speculation. Violations of the said Convention provision in respect of persons charged with politically or religiously motivated crimes do not substantiate the conclusion that similar violations are going to take place in respect of B.T., who is accused of a common criminal offence.”
On 22 December 2016 the applicant was released on his own recognisance because of the expiry of the maximum statutory period of detention.