KARABULUT c. TURQUIE

Comunicat la 7 decembrie 2017 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 74021/12 Mahmut KARABULUT împotriva Turciei, introdusă la 18 octombrie 2012 FOARTE DE L , al cărui reprezentant local a fost la Mersin, pentru a ține o declarație publică în fața presei. În timpul dispersării mulțimii, s-au petrecut încălțări între forțele de ordine și protestatari, iar reclamantul a fost rănit în mai multe locuri în frunte. Reclamantul a fost acuzat de încălcare a legii nr. 2911 privind întâlnirile și paradele publice, pentru elogierea unei infracțiuni și a unui criminal, pentru rezistență la poliție și în cele din urmă pentru degradarea bunurilor publice. În același timp, reclamantul a depus plângere împotriva polițiștilor care l-ar fi brutalizat.

Această plângere a fost soluționată printr-un refuz care a fost confirmat de instanța de judecată din Tarsus. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost supus unui tratament abuziv în timpul dispersării demonstrației. El critică la fel de mult de care ar fi beneficiat forțele de ordine. Pe de altă parte, invocând articolele 10 și 11 din Convenție, reclamantul denunță o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare și de întrunire.

Reclamantul a fost supus, cu încălcarea articolului 3 din convenție, unor tratamente inumane sau degradante în timpul dispersării manifestării de către forțele de ordine, având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea, Bouyid c. Belgia [GC], 23380/09, §§ 114-123, CEDO 2015) și având în vedere decizia de nejudiciare pronunțată de procurorul Republicii Mercin, ancheta desfășurată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele articolului 3 din convenție având în vedere principiile generale care se desprinde din jurisprudența Curții cu privire la dreptul la libertatea de întrunire pașnică, amintite în hotărârea sa Kudrevičius și alții c. Lituania ([GC], n 37553/05, CEDO 2015) și în lumina, printre altele, a Hotărârilor Oya Ataman c. Turcia, n 74552/01, CEDO 2006 XIV, Balç 36443/06, § 44, 14 aprilie 2015, a fost încălcat dreptul reclamantului la libertatea de întrunire pașnică, în sensul articolului 11 alineatul (1) din convenție?

Communiquée le 7 décembre 2017

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 74021/12 Mahmut KARABULUT contre la Turquie introduite le 18 octobre 2012

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la dispersion d’un rassemblement organisé par le parti politique Barıș ve Demokrasi Partisi , dont le requérant était le représentant local à Mersin, en vue de tenir une déclaration publique à la presse. Lors de la dispersion de la foule, des échauffourées eurent lieu entre les forces de l’ordre et les manifestants, et le requérant fut blessé à plusieurs endroits à la tête. Le requérant fut poursuivi pour infraction à la loi n o 2911 relative aux réunions et défilés publics, pour éloge d’un crime et d’un criminel, pour résistance à la police et enfin pour dégradation de biens publics. Dans le même temps, le requérant porta plainte contre les agents de police qui l’auraient brutalisé.

Cette plainte se solda par un non-lieu qui fut confirmé par la cour d’assises de Tarsus. Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir subi des mauvais traitements lors de la dispersion de la manifestation. Il critique l’impunité dont auraient bénéficié les forces de l’ordre. Par ailleurs, invoquant les articles 10 et 11 de la Convention, le requérant dénonce une atteinte à son droit à la liberté d’expression et de réunion.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant a-t-il été soumis, en violation de l’article 3 de la Convention, à des traitements inhumains ou dégradants lors de la dispersion de la manifestation par les forces de l’ordre ? 2. Eu égard à la protection procédurale contre des traitements inhumains ou dégradants (voir, Bouyid c. Belgique [GC], n o 23380/09, §§ 114-123, CEDH 2015) et au vu de la décision de non-lieu rendue par le procureur de la République de Mersin, l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention ? 3. Au vu des principes généraux qui se dégageant de la jurisprudence de la Cour concernant le droit à la liberté de réunion pacifique, rappelés dans son arrêt Kudrevičius et autres c. Lituanie ([GC], n o 37553/05, CEDH 2015) et à la lumière, entres autres, des arrêts Oya Ataman c. Turquie , n o 74552/01, CEDH 2006 ‑ XIV, Balçık et autres c. Turquie , n o 25/02, 29 novembre 2007, Nurettin Aldemir et autres c. Turquie , n os 32124/02 et 6 autres, 18 décembre 2007 et Lütfiye Zengin et autres c. Turquie , n o 36443/06, § 44, 14 avril 2015, y a-t-il eu violation du droit du requérant à la liberté de réunion pacifique, au sens de l’article 11 § 1 de la Convention ?