CASE OF ÇÖLGEÇEN AND OTHERS v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Remainder inadmissible (Art. 35) Admissibility criteria;Violation of Article 2 of Protocol No. 1 - Right to education-{general} (Article 2 of Protocol No. 1 - Right to education);Pecuniary damage - claim dismissed (Article 41 - Pecuniary damage;Just satisfaction);Non-pecuniary damage - award (Article 41 - Non-pecuniary damage;Just satisfaction)
CASE OF ÇÖLGEÇEN AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2017)
Reclamanții s-au născut în 1977, 1978, 1977, 1981, 1981, 1980, 1982 și, respectiv, 1980. Ei locuiau la Hakkari (prima reclamantă), la Bingöl (al doilea reclamant), la Istanbul (al treilea, al patrulea, al cincilea și al optulea solicitanți), la Diyarbakır (al șaselea solicitant) și la Muş (al șaptelea reclamantă) la momentul în care cererile lor au fost depuse în instanță. Reclamanții, care sunt de origine etnică curdă, au fost elevi la diferite facultăți atașate la Universitatea Istanbul („Universitatea”) la momentul evenimentelor. În noiembrie 2001, ei au solicitat biroul Rectorului Universității care a solicitat introducerea claselor de limbă kurdă ca modul opțional. În același timp, studenții care studiau în diverse universități din Turcia au prezentat cereri similare. La primirea acestor cereri, Universitatea a inițiat o anchetă disciplinară în acțiunile reclamanților. La 14 februarie 2002, se bazează fie pe art. 9 litera (d), fie pe art. 10 litera (e) din Regulamentele disciplinare ale instituțiilor de învățământ superior, Consiliul Administrativ al Universității din Istanbul, după ce a primit observații de apărare de la unele dintre solicitanți, fie le-a suspendat de la Universitate pentru o perioadă de doi semestri (domnul Çölgeçen și domnului Salim) sau le-a expulsat de la Universitate (domnul Bek, dl Çalışkan, dl Işık, dlului Ay, dl Uçak și dl Turğay). Reclamanții susțin că, în urma acestei sancțiuni disciplinare, au fost refuzate accesul la instalațiile universitare, au fost marcați ca teroriști de către autoritățile universitare, numele lor au fost puse în consilii de notificare și au fost respinse de prietenii și de alți studenți. Unele dintre reclamante au susținut, de asemenea, că sunt supuse anchetelor penale. 10. Reclamanții, la notificarea sancțiunilor disciplinare în cauză, au depus acțiuni separate la Curtea Administrativă de la Istanbul, cerând o suspendare a executării deciziilor disciplinare, în vederea anulării lor ulterioare. 11. La 9 mai 2002 și la 27 iunie 2002 (în ceea ce privește cel de-al cincilea reclamant) Curtea administrativă de la Istanbul a suspendat executarea sancțiunilor disciplinare ale reclamanților din motivul că, printre altele, sancțiunile în cauză erau ilegale și că, prin urmare, cererea lor ar provoca prejudicii ireparabile pentru reclamanții. Se pare că obiecțiile universității față de unele dintre aceste decizii au fost, de asemenea, respinse de instanță la 4 iulie 2002. 12. La 25 iunie 2002, după notificarea deciziilor menţionate anterior către Universitate, solicitanţii, cu excepţia dlui Çalışkan, au fost reînscrişi în facultăţile lor respective. În consecință, au fost autorizate să participe la examenele repetate care au fost desfășurate la 1-12 iulie 2002. Dl Çalışkan a fost reînscris la 23 iulie 2002 şi a fost autorizat să-şi ia examenele, la cererea sa, în perioada de primăvară 2002-2003. 13. La 12 şi 19 decembrie 2002, Curtea Administrativă de Istanbul a examinat fondurile cazurilor şi a anulat sancţiunile disciplinare împotriva solicitanţilor din cauza faptului că acestea erau ilegale. În hotărârile sale, instanța a remarcat, printre altele, că nu există nimic în conținutul cererilor sau în modul în care acestea au fost depuse pentru a justifica sancțiuni disciplinare. 14. Universitatea a contestat fără succes aceste decizii în faţa Curţii Supreme de Administraţie. 15. În 2004, reclamanții au depus o acțiune de compensare în favoarea Curții administrative de la Istanbul în temeiul articolului 13 din Legea privind procedura administrativă (Legea nr. 2577). În cererile lor, ei au susținut că au suferit daune psihologice ca urmare a pedepsei disciplinare impuse lor pentru că le-au folosit dreptul democratic de cerere și au solicitat prejudiciu moral. 16. Între septembrie 2004 și ianuarie 2005, Curtea administrativă de la Istanbul a acordat compensații reclamanților din motive de negare a dreptului lor la educație și că onoarea și demnitatea lor au fost afectate negativ de acuzațiile împotriva acestora. 17. Între martie 2007 și martie 2008, Curtea Administrativă de districtul Istanbul a anulat hotărârile instanței de primă instanță și a respins acțiunile. În hotărârile sale, instanța a hotărât, printre altele, că, după șederea executării sancțiunilor disciplinare, administrația universitară a permis studenților să ia examene repetate în iulie, compensarea pentru examenele pe care nu le-a putut așeza în semestrul primăvară și că, prin urmare, nu au fost îndeplinite condițiile pentru acordarea unor prejudiciu moral. 18. Prin o scrisoare din 25 martie 2011 biroul Dean al Facultăţii de Literatură din Universitatea din Istanbul a transmis guvernului următoarele informaţii în sensul prezentului proces: – dl Mehmet Halit Çölgeçen, care a studiat să devină bibliotecar, absolvit la 14 iulie 2006; – dl Übeyt Salim, care a studiat limba şi literatură rusă, a absolvit la 11 octombrie 2004; – dl Mürsel Bek, care a studiat să devină profesor de limba turcă, a absolvit la 13 iunie 2003; – dl Yavuz Uçak, care a studiat să devină profesor de școală primară, a absolvit la 4 iunie 2003; – dl Mustafa Çalışkan, care a studiat să devină profesor de matematică primară, a absolvit la 11 iulie 2006; – dl Münür Ay, care a studiat geografie, a eșcolat la 18 februarie 2008. Potrivit Deanului Facultăţii de Literatură din Universitatea Istanbul, dl Bek şi dl Uçak au absolvit Universitatea în termenul minim permis (4 ani).