- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 9 ianuarie 2018
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 37
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Dilipak și Karakaya împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE DİLİPAK ȘI KARAKAYA v. TURKIE (Aplicații nos. 7942/05 și 24838/05) JUGAMENTul poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Dilipak și Karakaya v. Turcia, hotărârea a devenit finală, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința ca Cameră compusă din: Robert Spano, Președintele, Julia Laffranque, Ledi Bianku, Ișıl Karakaș, Nebojša Vučinić, Paul Lemmens, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct Deliberat în privat la 5 decembrie 2017, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut în două cereri (n. 7942/05 și n. 24838/05) împotriva Republicii Turciei depuse la Curte în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți turci, dl Abdurrahman Dilipak și dl Hasan Karakaya (n. 28 ianuarie 2005 și, respectiv, 16 iunie 2005. Dl Dilipak a fost reprezentat de dl S. Döğücü, avocat care practică la Istanbul.
Dl Karakaya a fost reprezentat de dl A. Pacci, alt avocat care practică la Istanbul. Guvernul turc (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Într-o hotărâre pronunțată la 4 martie 2014 („Hotărârea principală”), Curtea a hotărât să se alăture cererilor și a susținut că s-a încălcat articolele 6 și 10 din Convenție (a se vedea Dilipak și Karakaya Turkistan , nr. 7942/05 și nr. 24838/05, §§§ 108 și 143, 4 martie 2014). În temeiul articolului 41 din Convenție, în calitate de prim solicitant, dl Karakaya, nu a depus nici o cerere, Curtea a considerat că nu a existat nici un apel pentru a-i acorda nici o sumă pe contul respectiv.
În ceea ce privește cel de-al doilea reclamant, dl Dilipak, întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu era pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamantul să își prezinte observațiile scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge. Dl Dilipak și Guvernul fiecare au depus observații. La 1 decembrie 2016, Curtea a primit o declarație comună în mod corespunzător semnată de ambele părți, prin care reclamantul a acceptat ca cererea sa să fie eliminată din lista de cazuri împotriva unei întreprinderi de către Guvern de a-i plăti 15.000 EUR (cincimimimi de euro) în ceea ce privește nerespectarea acesteia.
prejudiciu material, TRY 6,875 (seize mii opt sute șaptezeci cinci lira turcă) în ceea ce privește prejudiciu material, și TRY 12,720 (două mii șapte sute douăzeci și două sute lira turcă) pentru costuri și cheltuieli. În conformitate cu această declarație comună, părțile au convenit că această plată va constitui rezoluția finală a cazului și dl. Dilipak a renunțat la dreptul său de a se aplica Curții pentru o justă satisfacție în acest caz. HOTĂRÂREA Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că această chestiune a fost rezolvată în sensul articolului 37 § 1 litera (b) din Convenție și că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale nu impune să continue examinarea cererii în temeiul articolului 37 §§ în amendă În consecință, restul cererii ar trebui să fie eliminate din listă.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, hotărăște să lovească restul cererii din lista cazurilor sale; Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 9 ianuarie 2018, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Hasan Bakırcı Robert Spano Președintele adjunct al grefierului
SECOND SECTION
CASE OF DİLİPAK AND KARAKAYA v. TURKEY (Applications nos. 7942/05 and 24838/05) JUDGMENT ( Just satisfaction - Striking out ) STRASBOURG 9 January 2018 FINAL 09/04/2018 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Dilipak and Karakaya v. Turkey, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Robert Spano, President, Julia Laffranque, Ledi Bianku, Ișıl Karakaș, Nebojša Vučinić, Paul Lemmens, Stéphanie Mourou-Vikström, judges, and Hasan Bakırcı, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 5 December 2017, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in two applications (nos. 7942/05 and 24838/05) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Turkish nationals, Mr Abdurrahman Dilipak and Mr Hasan Karakaya (“the applicants”), on 28 January 2005 and 16 June 2005 respectively.
Mr Dilipak was represented by Mr S. Döğücü, a lawyer practising in Istanbul. Mr Karakaya was represented by Mr A. Pacci, another lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
In a judgment delivered on 4 March 2014 (“the principal judgment”), the Court decided to join the applications and held that there had been a violation of Articles 6 and 10 of the Convention (see Dilipak and Karakaya v. Turkey , nos. 7942/05 and 24838/05, §§ 108 and 143, 4 March 2014).
Under Article 41 of the Convention, as the first applicant, Mr Karakaya, did not submit any claim, the Court considered that there was no call to award him any sum on that account.
In respect of the second applicant, Mr Dilipak, since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it and invited the Government and the applicant to submit their written observations on that issue, and in particular to notify the Court of any agreement that they might reach.
Mr Dilipak and the Government each filed observations.
On 1 December 2016 the Court received a common declaration duly signed by both parties, whereby the applicant agreed to have his application struck out of the Court’s list of cases against an undertaking by the Government to pay him EUR 15,000 (fifteen thousand euros) in respect of non ‑ pecuniary damage, TRY 6,875 (six thousand eight hundred and seventy five Turkish liras) in respect of pecuniary damage, and TRY 12,720 (twelve thousand seven hundred and twenty Turkish liras) for costs and expenses. In accordance with this common declaration, the parties agreed that this payment will constitute the final resolution of the case and Mr Dilipak waived his rights to apply to the Court for just satisfaction in this case. THE LAW
In the light of the above, the Court considers that the matter has been resolved within the meaning of Article 37 § 1 (b) of the Convention and that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of the application under Article 37 § 1 in fine .
Accordingly, the remainder of the application should be struck out of the list. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Decides to strike the remainder of the application out of its list of cases; Done in English, and notified in writing on 9 January 2018, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Hasan Bakırcı Robert Spano Deputy Registrar President