CtEDO 05.06.2007 Auto

CASE OF DEMİRHAN, GÖRSAV AND ÇELİK v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
05.06.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF DEMİRHAN, GÖRSAV AND ÇELİK v. TURKEY (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DEMĂRHAN, GÖRSAV ȘI ÇELĂK v. TURKEY (numărul de aplicare 28152/02, 28155/02 și 28156/02) JUDIȚIA Strasburg 5 iunie 2007 FINAL 05/09/2007 Prezenta hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Demirhan, Görsav și Çelik v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința în calitate de Cameră compusă din: Președintele Tulkens A.B. Baka Türmen Ugrekhelidze Zagrebelsky Jočienė Popović, judecători și grefierul Secțiunii Dollé, care a deliberat în particular la 15 mai 2007, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut în trei cereri (n. 28152/02 și n. 28155/02 și n. 28156/02) împotriva Republicii Turciei depuse Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de trei cetățeni turci, dl Nezir Demirhan, dl Mehdi Görsav și dl Fırat Çelik, la 18 iunie 2002. Reclamanții au fost reprezentați de dl Sedat Çınar, un avocat care practică în Diyarbakır. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Reclamanții s-au plâns că neexecutarea hotărârilor judecătorești în favoarea lor a dat naștere unei încălcări a articolului 6 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. La 12 septembrie 2006, Curtea a hotărât să anunțe cererile. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererilor în același timp cu admisibilitatea lor. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții sunt toți cetățenii turci și locuiesc în Diyarbakır. Până la 4 mai 1999, reclamanții au fost angajati ca lucrători manuali de către Comuna Diyarbakır Sur („Municipalul”). La acea dată, municipalitatea a externat 153 angajați, inclusiv reclamanții, fără a-și plăti salariile, o indemnitate de concediere sau orice alte drepturi pecuniare la care au dreptul în temeiul legislației interne a forței de muncă. La 2 iunie 1999, reclamanții au introdus acțiuni separate de compensare împotriva Comunității în fața Curții de Muncire Diyarbakır. La 11 noiembrie 1999, instanța a hotărât în favoarea lor și a ordonat municipalității să plătească 743.859.795 lira turcă (TRL) [1] dlui Demirhan, TRL 1.000.000.000 [2] dlui Görsav și TRL 774.821.795 [3] Dl Çelik, plus dobânzile legale care decurg din 2 iunie 1999 a decis, de asemenea, că costurile și cheltuielile juridice ale procedurii ar trebui să fie suportate de municipalitate. În lipsa unui recurs, hotărârile au devenit definitive la 11 noiembrie 1999. 10. Cu toate acestea, eforturile lor s-au dovedit inutile, deoarece municipalitatea a refuzat să respecte hotărârile. 11. La 15 februarie 2001 și 21 martie 2001, reprezentantul reclamanților a solicitat Oficiului Guvernatorului Diyarbakır și Ministerul Afacerilor Interne să intervină în numele lor pentru a facilita executarea hotărârilor instanței. 12. La 9 mai 2001, Guvernatorul din Diyarbakır a informat reprezentantul reclamanților că au scris municipalității să le ceară să remedieze plângerile reclamanților. Cu toate acestea, municipalitatea nu a efectuat nici o plată din moment ce a fost subfinanțată. 13. La 20 iunie 2002, dl Mehdi Görsav a ajuns la un acord de soluționare prietenos cu municipalitatea. Protocolul de soluționare prietenos prevedea că reclamantul va renunța la toate cererile sale, inclusiv suma principală de compensare determinată de Curtea de Muncă, dobânzi și toate costurile și taxele, dacă ar fi plătit TRL 1.025.815.000. De asemenea, protocolul a declarat că reclamantul va primi această sumă în cinci rate. Între 27 Între timp, dl Fırat Çelik a inițiat proceduri de aplicare în vederea recuperării compensației sale. Cu toate acestea, la 19 decembrie 2002, cazul său a fost anulat de către biroul de executare, deoarece nu a urmărit cererea sa. 15. Prin scrisori din 6 ianuarie 2005, municipalitatea a invitat dl Fırat Çelik și dl Nezir Demirhan să primească în termen de șapte zile suma principală acordată de Curtea de Muncă. Cu toate acestea, reclamanții au refuzat invitația deoarece suma oferită nu a acoperit dobânzile, costurile și taxele acordate de Curtea de Muncă. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRACTICĂ 16. art. 138 § 4 din Constituția turcă prevede: „Organitățile de competență executivă și legislativă și autoritățile trebuie să respecte deciziile judecătorești; acestea nu pot, în nici un caz, modifica deciziile judecătorești sau amâna executarea acestora.” 17. art. 28 § 2 din Codul de Procedură Administrativă afirmă: „2. Deciziile și hotărârile în acțiunile administrative privind o sumă specifică se aplică ... în conformitate cu dispozițiile legislației ordinare.” 18. În temeiul articolului 82 alineatul (1) din Legea privind executarea și falimentarea (Legea nr. De asemenea, secțiunea 19(7) din Legea municipalităților (Legea nr. 1580 din 3 aprilie 1930) prevede că proprietatea municipală care este atribuită unui serviciu public nu poate fi confiscată. Legea 19. Având în vedere similaritatea cererilor, atât în ceea ce privește faptele, cât și în ceea ce privește legea, Curtea consideră oportună aderarea la acestea. Guvernul a susținut că, după depunerea cererilor, municipiul a invitat reclamanții să colecteze sumele care le sunt plătibile. Prin urmare, Mehdi Görsav a ajuns la un acord de decontare prietenos cu municipalitatea. Deși ceilalți doi solicitanți au refuzat oferta, fondurile au fost puse la dispoziția lor prin intermediul contului biroului local de aplicare. Prin urmare, Guvernul a solicitat Curții să elimine cererile din lista de cazuri a Curții. 21. Reclamanții au susținut că protocolul impugat a fost făcut din cauza vulnerabilității financiare a Mehdi Görsav și că sumele depuse pentru Nezir Demirhan și Fırat Çelik au constituit doar plăți parțiale. 22. Curtea remarcă că municipalitatea a semnat un protocol de decontare cu Mehdi Görsav. Protocolul prevedea că reclamantul a renunțat la cererile de compensare, drepturile și alte credite, inclusiv costurile, cheltuielile și taxele juridice, la plata anumitor sume forfetare. 23. Curtea constată că soluționarea prietenoasă achiziționată între părți are un impact critic asupra cererii examinate. În cazuri similare, a constatat anterior că chestiunea a fost rezolvată pentru reclamanții care au semnat astfel de soluții și au primit sumele relevante, având în vedere că plângerile lor au fost bazate pe problema nepagată (Yıldırım și Durman c. Turcia) (dec.), nr. 49507/99, Bilgin c. Turcia (dec.), nr. 69821/01, 3 noiembrie 2005; Șahin c. Turcia (dec.), nr. 33902/02, 20 octombrie 2005). În ceea ce privește dl Mehdi Görsav, Curtea nu constată niciun motiv să se depărteze de jurisprudența sa stabilită. În opinia Curții, dl Görsav, care a semnat un protocol și a primit un anumit sumă, nu mai poate fi considerat victimă de încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 24. Cu toate acestea, acest raționament nu impune Curtea să-și scoată aplicarea din lista de cauze, menționând că jurisprudența menționată anterior a abordat numai plângeri în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Astfel, „protocolul” care a fost rezolvat prin protocolul de decontare a fost reclamațiile de „privare a proprietății”. Într-adevăr, în timp ce plata sumelor în curs poate răspunde suficient la problemele legate de proprietăți, alte plângeri, dacă sunt prezentate separat, vor rămâne nerezolvate dacă statul nu ia măsuri suplimentare pentru remedierea acestora. 25. În acest sens, Curtea constată că dl Görsav s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, având în vedere faptul că autoritățile nu au executat hotărârea instanței de muncă pentru o perioadă semnificativă de timp. Prin urmare, Curtea consideră că statutul de victimă al dlui Görsav a fost eliminat numai în contextul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Cu toate acestea, plângerile sale în temeiul articolului 6, necesită o examinare separată cu privire la fond (a se vedea, mutatis mutandis, Guerrera și Fusco v. Italia , nr. 40601/98, §§ 54-55, 3 aprilie 2003). 26. În sfârșit, în ceea ce privește sumele depuse în contul biroului local de executare în favoarea lui Nezir Demirhan și a lui Fırat Çelik, Curtea observă că aceste sume nu corespund în întregime hotărârilor Curții de Muncă, cuprinzând datoriile inițiale, fără dobânda, costurile și cheltuielile acordate. Prin urmare, Curtea constată că Nezir Demirhan și Fırat Çelik pot continua să susțină că au fost victimele încălcărilor articolului 6 din Convenție, precum și a articolului 1 din Protocolul nr. II. Reclamanții Nezir Demirhan și Fırat Çelik s-au plâns că faptul că autoritățile nu au plătit datoriile de judecată și-au încălcat dreptul la bucurarea pașnică a bunurilor lor, care se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1, care se menționează, în parte relevantă, după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu trebuie să fie privat de posesele sale, cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.” Admisibilitatea 28. În plus față de afirmația lor că reclamanții nu mai puteau fi considerați victime (punctul 20 de mai sus), Guvernul a ridicat, de asemenea, următoarele provocări de admisibilitate. 29. În primul rând, ei au susținut că Curtea nu are competența ratione materiae . Potrivit Guvernului, Convenția și Protocolurile sale nu protejează drepturile economice și sociale. art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar trebui să acopere drepturi cum ar fi indemnitățile de indemnizare sau de concediere. 30. În al doilea rând, Guvernul a susținut că reclamanții nu au epuizat toate căile de recurs interne. Acestea au susținut că, odată ce reclamanții nu au reușit să recupereze datoriile hotărârii, au existat o serie de opțiuni disponibile în temeiul legii turce. Ei ar fi putut iniția o procedură penală împotriva autorităților municipale pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești, au depus cauze proaspete pentru a căuta remedii temporare, cum ar fi o suspendare a executării sau au solicitat un certificat de insolvență ( Aciz vesikası ) care le-ar fi permis să relueze procedurile de aplicare în orice moment în viitor. În plus, Fırat Çelik nu a urmărit cazul său în biroul de aplicare și Nezih Demirhan nu a reușit să inițieze orice procedură de aplicare. 31. În al treilea rând, Guvernul a susținut că plângerile din temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 au fost vădit nefondate, deoarece hotărârile instanței de muncă au rămas valabile, în ciuda incapacității municipalității de a plăti datoria. În consecință, reclamanții nu au putut fi considerați privați de niciun drept. 32. În ceea ce privește provocarea jurisdicțională a guvernului, Curtea reamintește că prezentele cereri nu se referă la întrebarea dacă reclamanții au dreptul la anumite drepturi economice și sociale în temeiul Convenției. Curtea de Muncă din Diyarbakır a abordat deja această chestiune ca o chestiune de drept intern al muncii și a rezolvat-o în favoarea reclamanților. Singura chestiune în fața acestei Curte este dacă neexecuția hotărârilor instanței de muncă ridică probleme în temeiul Convenției și al Protocolelor sale. 33. În acest context, Curtea reamintește că, în binele său jurisprudența stabilită, art. 1 din Protocolul nr. 1, precum și art. 6 din Convenție sunt aplicabile la nepagarea unei datorii de judecată. În consecință, Curtea respinge contestația față de competența sa. 34. În ceea ce privește obiecția de „neepușire” a Guvernului, Curtea reamintește că o persoană care a obținut o hotărâre executabilă împotriva statului ca urmare a litigiilor de succes nu poate fi obligată să recurgă la proceduri suplimentare, cum ar fi procedurile de punere în aplicare, pentru a fi executată (a se vedea Metaxas c. Grecia , nr. 8415/02, § 19, 27 mai 2004). În același sens, reclamanții nu au fost obligați să solicite un remediu temporar sau un certificat de insolvență sau să inițieze proceduri penale în sensul articolului 35 din Convenție. În orice caz, niciuna dintre remediile citate de Guvern nu a fost capabilă să ofere reclamanților orice posibilitate de succes în obligarea autorităților naționale să plătească sumele corespunzătoare. 35. În consecință, Curtea respinge obiecția preliminară privind epuizarea recoursurilor interne. 36. În ceea ce privește a treia obiecție preliminară, Curtea observă că faptul că hotărârile Tribunalului muncii rămân valabile nu are nicio influență asupra plângerilor de față. Puncturile se referă la neexecuția hotărârilor obligatorii a autorităților, nu la problema dacă hotărârile au devenit invalide. În consecință, Curtea respinge, de asemenea, argumentul că reclamanții nu au fost privați de drepturile lor. 37. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că cererile depuse de Nezir Demirhan și Fırat Çelik, care nu au ajuns la acorduri de soluționare prietenoase cu Comunitatea, necesită o examinare în fond și nu există alte motive pentru a le declara inadmisibil. Curtea reiterează că o „claimitate” poate constitui o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, în cazul în care este suficient de stabilit pentru a fi executoare (a se vedea Refinarii Grece Stran și Stratis Andreadis c. Grecia , hotărârea din 9 decembrie 1994, Serie A nr. 301-B, p. 84, § 59). 39. Hotărârile Tribunalului de Muncire din noiembrie 1999 din Diyarbakır au conferit reclamanților cereri executive și nu doar un drept general de a primi sprijin de la stat. Hotărârile au devenit definitive, deoarece nu a fost interzis niciun recurs împotriva acestora, iar procedurile de punere în aplicare au fost instituite. Rezultă că imposibilitatea, pentru reclamanții care nu au ajuns la așezări cu Comunitatea, de a pune în aplicare hotărârile în favoarea lor a constituit o ingerință în dreptul lor la bucurarea pașnică a bunurilor lor, astfel cum se prevede în prima teză a articolului 1 primul paragraf din Protocolul nr. 40. Prin nerespectarea hotărârilor Tribunalului muncii, autoritățile naționale au împiedicat reclamanții să primească banii la care aveau dreptul. Guvernul nu a avansat nici o justificare pentru această interferență și Tribunalul consideră că lipsa de fonduri nu poate justifica o asemenea omisiune (a se vedea mutatis mutandis Ambrousi v. Italia, nr. 31227/96, §§ 28-34, 19 octombrie 2000). 41. Rezultă că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește Nezir Demirhan și Fırat Çelik. III. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI 42. Reclamanții se plâng de asemenea că nerespectarea hotărârilor instanței de muncă pentru o perioadă lungă de timp a constituit o încălcare a drepturilor lor protejate în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, care prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” Admisibilitate 43. Curtea constată că plângerea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că art. 6 § 1 asigură tuturor dreptul de a avea orice reclamație legată de drepturile și obligațiile sale civile aduse în fața unei instanțe sau a unui tribunal; în acest mod, acesta încarcă „dreptul la o instanță”, din care dreptul de acces, adică dreptul de a iniția proceduri în fața instanțelor în materie civilă, constituie un aspect. Cu toate acestea, acest drept ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al unui stat contractant ar permite o decizie judiciară finală și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. Ar fi inconcebibil ca art. 6 § 1 să descrie în detaliu garanțiile procedurale acordate litigiilor – proceduri echitabile, publice și rapide – fără a proteja punerea în aplicare a deciziilor judiciare; pentru a convinge art. 6 ca fiind preocupat exclusiv de accesul la o instanță și de conducere a procedurii ar putea conduce la situații incompatibile cu principiul statului de drept pe care statele contractante le-au angajat să le respecte atunci când au ratificat Convenția. Prin urmare, executarea unei hotărâri din partea oricărei instanțe trebuie considerată o parte integrantă a „procediului” în sensul articolului 6 (a se vedea Hornsby c. Grecia , hotărârea din 19 martie 1997, Raporturile 1997-II, p. 510, § 40). 45. Nu este permis unei autorități de stat să citeze lipsa de fonduri ca scuză pentru a nu onora o datorie de judecată. Deși o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în anumite circumstanțe, aceasta nu poate fi ca să afecteze esența dreptului protejat în temeiul articolului 1 (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, § 74, ECHR 1999-V). În cazul instantaniei, reclamanții nu ar fi trebuit să fi fost împiedicați să beneficieze de succesul litigiului din cauza presupuselor dificultăți financiare confruntate cu municipalitatea Diyarbakır Sur. 46. Curtea remarcă că hotărârile Tribunalului de Muncii din noiembrie 1999 au rămas neexecute integral sau în parte, cel puțin până la încheierea unui protocol de soluționare cu Mehdi Görsav, și sunt încă neexecute pentru Nezir Demirhan și Fırat Çelik. 47. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, prin nerespectarea de ani de zile a măsurilor necesare pentru a se conforma deciziilor judiciare finale în acest caz, autoritățile au privat dispozițiile articolului 6 § 1 din toate efectele utile. 48. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește toate reclamanții. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 49. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 50. În ceea ce privește prejudiciile materiale, reclamanții au solicitat următoarele sume: Nezir Demirhan, 9,600 euro (EUR); Mehdi Görsav, 12,337 EUR; și Fırat Çelik, 11,618 EUR. 51. Potrivit reclamanților, aceste sume sunt echivalente cu cele în care datoriile hotărârilor ar fi crescut, dacă ar fi fost plătite cu promptitudine și depuse într-un cont de economii. 52. În plus, fiecare dintre reclamanții a solicitat 3000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 53. Guvernul a contestat aceste sume, susținând că acestea se bazează pe calcule fictive. De asemenea, au susținut că, dacă Curtea ar găsi încălcări în acest caz, acest lucru ar constitui o compensație suficientă pentru orice prejudicii morale suferite de solicitanți. 54. Curtea constată că, în conformitate cu concluzia sa de încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, Nezir Demirhan și Fırat Çelik au dreptul la prejudicii materiale. Având în vedere faptul că plângerea reclamanților referitoare la nepagarea datoriei hotărârii, Curtea constată că plata de către Guvern a acestor sume în curs, inclusiv orice dobânzi suportate în temeiul legislației interne aplicabile pentru plata întârziere a cererilor de ocupare a forței de muncă, ar satisface cererile reclamanților pentru prejudicii materiale. 55. Având în vedere concluzia sa privind statutul victimei Mehdi Görsav în ceea ce privește plângerea sa în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, Curtea respinge cererea de prejudicii materiale. 56. Având în vedere constatarea unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza perioadei semnificative în care hotărârile interne au rămas neexecute, Curtea consideră că prejudiciul reclamanților nu poate fi compensat în mod suficient doar prin constatarea unei încălcări. Având în vedere circumstanțele cauzei și având în vedere jurisprudența sa și hotărârea echitabilă, Curtea acordă 4000 EUR pentru fiecare dintre reclamanții dl Nezir Demirhan și dl Fırat Çelik și 1 500 EUR pentru dl Mehdi Görsav în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 57. Reclamanții au solicitat fiecare aproximativ 1.101 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii în fața autorităților interne și a Curții. 58. Guvernul a susținut că cererile reclamanților au fost total nefondate. 59. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 500 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate de fiecare dintre solicitanți. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. 1 din Protocolul nr. 1 admisibil în ceea ce privește Nezir Demirhan și Fırat Çelik și inadmisibil în ceea ce privește Mehdi Görsav; declară reclamațiile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește Nezir Demirhan și Fırat Çelik; Deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește toate reclamanții; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească Nezir Demirhan și Fırat Çelik, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală, sumele datorării hotărârii interne, plus dobânda legală aplicabilă în temeiul dreptului intern; (b) ca Statul pârât să plătească, de asemenea, fiecărui solicitant sumele următoare, care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data de decontare: (i) 4000 EUR (4 mii de euro) pentru fiecare dintre reclamanții, dl Nezir Demirhan și dl Fırat Çelik și 1.500 EUR (1 mie cinci sute de euro) pentru dl Mehdi Görsav pentru prejudicii morale; (ii) 500 EUR (cincă sute de euro) pentru costurile și cheltuielile; (iii) plus orice impozit care poate fi taxabil; (c) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe valoarea de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; Președintele grefierului Dolle Tulkens [1] Aproximativ 1.450 EUR la momentul respectiv. [2] Aproximativ 1.950 EUR la momentul respectiv. [3] Aproximativ 1.500 EUR la momentul respectiv.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă