- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 2 noiembrie 2004
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Karakoc împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KARAKOÇ v. TURKEY (Documentul nr. 28294/95) JUDGEMENTUL (Resoluție a francezului) STRASBOURG 2 noiembrie 2004 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Karakoç v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: J.-P.
Președintele Costa Loucaides Bîrsan Jungwiert Butkevych Dna Thomassen judecători Gölcüklü, judecătorul ad hoc și dna Dollé, grefierul secțiunii, după ce s-a deliberat în privat la 30 mai 2000 și 12 octombrie 2004, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 28294/95) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 28294/95) de către un cetățen turc, dl Erdal Karakoç (nr. „reclamantul”), la 11 aprilie 1995. Reclamantul, care a fost acordată asistență juridică, a fost reprezentat de doamna A. Stock, un avocat atașat proiectului Curd pentru Drepturile Omului din Londra.
Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns că a fost victim de o încălcare a articolelor 3, 5, 6, 8, 13, 14 și 18 din Convenția și art. 18 Protocolul nr. 1 la Convenție. În urma comunicării cererii la Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 30 mai 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 12 martie 2004, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 1 aprilie și, respectiv, 20 septembrie 2004, reclamantul și guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului.
Reclamantul s-a născut în 1967 și locuiește în Hozat, Tunceli. Versiunea A. Reclamantului cu faptele Până în octombrie 1994 a locuit în Kozluca, un sat al districtului Hozat din Tunceli, unde deține proprietatea. În octombrie 1994 forțele de securitate au evacuat din forță Kozluca. De asemenea, au distrus proprietatea reclamantului. Reclamantul și familia lui s-au mutat apoi în Hozat, unde locuiesc în prezent. La 31 octombrie 1994, reclamantul a solicitat birourile Primului Ministru , guvernatorul Tunceli și guvernatorul statului de urgență . El s-a plâns că a fost evacuat forțat din satul său de către forțele de securitate . 10. La 16 noiembrie 1994, reclamantul a depus o cerere la biroul procurorului public din Hozat și a solicitat inițiarea unei anchete împotriva celor responsabile pentru evacuarea satului său și distrugerea proprietății sale.
11. La 26 ianuarie 1995, guvernatorul districtului Hozat a scris o scrisoare în răspunsul reclamantului care a afirmat că nu poate fi furnizat locuințe, deoarece nu a îndeplinit cerințele Legii nr. 2510 privind locuința. 12. Reclamantul nu a urmărit niciun alt remediu intern. Reclamantul a părăsit satul său din cauza activităților teroriste din regiune și nu există dovezi care indică faptul că casa sa a fost arsă. 14. Guvernatorul districtului Hozat a furnizat reclamantului cazare la cererea sa. El a primit în continuare ajutor pentru alimente, încălzire și chirie. Cu toate acestea, reclamantul nu a solicitat autorităților pentru a primi ajutorul monetar care trebuia să fie acordat la momentul respectiv.
15. La 11 ianuarie 1995, procurorul public șef din Hozat, care a primit plângeri penale ale reclamantului cu privire la expulziarea sa din satul său și distrugerea proprietății sale, a emis o decizie de neînsemnare jurisdicția și-a trimis dosarul de anchetă Consiliului Administrativ de District din Hozat în conformitate cu Legea privind acuzarea funcționarilor publici. Ancheta este încă în așteptare în fața Consiliului Administrativ. HOTĂRÂREA 16. La 20 septembrie 2004, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „1.
Guvernul regretă apariția, ca în acest caz, a cazurilor individuale de distrugere a locuințelor, a proprietăților și a bunurilor care rezultă din actele de agenți ale statului din sud-estul Turciei, obliga civili să părăsească satele lor și de nerespectarea autorităților de a efectua investigații eficace în circumstanțele care înconjoară aceste evenimente, în ciuda legislației turce și a hotărârii guvernului de a preveni aceste acte și de a remedia aceste eșecuri. Se acceptă faptul că astfel de acte și eșecuri constituie o încălcare a articolelor 8 și 13 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și, având în vedere circumstanțele distrugerii și suferințele emoționale implicate, de la art. 3 din Convenție.
Guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că drepturile individuale garantate de articolele menționate mai sus – inclusiv obligația de a efectua investigații eficiente – sunt respectate în viitor. În acest sens, se observă că nu există nici un obstacol pentru returnarea reclamantului în satul său. În plus, prevederile necesare pentru restabilirea casei sale vor fi furnizate în conformitate cu proiectul „Return to Village and Rehabilitation”. De asemenea, se remarcă că au fost adoptate noi măsuri juridice și administrative care au determinat o reducere a apariției distrugerii proprietăților în circumstanțe similare cu cele ale cererii instantanee și în investigații mai eficiente care au fost efectuate.
2. Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească grația reclamantului cu o valoare totală de 48.000 EUR (cu opt mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii sale înregistrate în temeiul nr. 28294/95. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. 3. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei privind executarea hotărârilor Curții referitoare la Turcia în aceste cazuri și în cazuri similare constituie un mecanism adecvat pentru asigurarea continuării îmbunătățirilor în acest context. În acest scop, va continua să se desfășoare cooperarea necesară în acest proces.
4. În cele din urmă, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 17. La 1 aprilie 2004, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „1. În calitate de reprezentant al reclamantului, am luat în considerare termenele declarației guvernului Turciei și faptul că acestea sunt pregătite să facă reclamantului o plată totală de 48.000 EUR (prezece mii de euro) cu scopul de a încheia o soluționare prietenoasă a cazului său care a fost originată în cererea nr. 28294/95. Această sumă, care acoperă, de asemenea, costurile și cheltuielile legate de caz, va fi plătită în conformitate cu termenele prevăzute în declarația menționată în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
După consultarea în mod corespunzător a reclamantului, accept această ofertă și, în consecință, el renunțe la toate celelalte cereri împotriva Republicii Turciei în ceea ce privește chestiunile care au fost la originea cererii. Declarăm că cazul a fost rezolvat în cele din urmă și ne angajăm să nu solicităm trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții. Această declarație este făcută în domeniul de aplicare al soluționării prietenoase pe care guvernul și cu mine, în conformitate cu reclamantul, am ajuns.” 18. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții).
19. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 2 noiembrie 2004, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa
SECOND SECTION
CASE OF KARAKOÇ v. TURKEY (Application no. 28294/95) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 2 November 2004 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Karakoç v. Turkey, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr L. Loucaides , Mr C. Bîrsan , Mr K. Jungwiert , Mr V. Butkevych , Mrs W. Thomassen , judges , Mr F. Gölcüklü, ad hoc judge , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having deliberated in private on 30 May 2000 and 12 October 2004, Delivers the following judgment, which was adopted on the last ‑ mentioned date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 28294/95) against the Republic of Turkey lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Turkish national, Mr Erdal Karakoç (“the applicant”), on 11 April 1995.
The applicant, who had been granted legal aid, was represented by Ms A. Stock, a lawyer attached to the Kurdish Human Rights Project in London. The Turkish Government (“the Government”) did not designate an Agent for the purposes of the proceedings before the Court.
The applicant complained that he had been a victim of a violation of Articles 3, 5, 6, 8, 13, 14 and 18 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
Following communication of the application to the Government by the Commission, the case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention. On 30 May 2000, having obtained the parties' observations, the Court declared the application admissible.
On 12 March 2004, after an exchange of correspondence, the Registrar suggested to the parties that they should attempt to reach a friendly settlement within the meaning of Article 38 § 1 (b) of the Convention. On 1 April and 20 September 2004 the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant was born in 1967 and lives in Hozat, Tunceli. A. Applicant's version of the facts
Until October 1994 the applicant lived in Kozluca, a village of the Hozat district in Tunceli, where he owns property.
In October 1994 security forces forcibly evacuated Kozluca. They also destroyed the applicant's property. The applicant and his family then moved to Hozat, where they currently live.
On 31 October 1994 the applicant petitioned the offices of the Prime Minister, the Tunceli governor and the governor of the state of emergency region . He complained that he had been forcibly evicted from his village by the security forces.
On 16 November 1994 the applicant lodged a petition with the Public Prosecutor's office in Hozat and requested that an investigation be initiated against those responsible for the evacuation of his village and the destruction of his property.
On 26 January 1995 the Hozat District Governor wrote a letter in reply to the applicant stating that he could not be provided with housing as he did not fulfil the requirements of Law no. 2510 on housing.
The applicant did not pursue any other domestic remedy. B. Government's version of the facts
The applicant left his village on account of the terrorist activities in the region and there is no evidence indicating that his house was burned down.
The Hozat District Governor supplied the applicant with accommodation upon his request. He further received aid for food, heating and rent. However, the applicant did not apply to the authorities to receive the monetary aid which was due at the time.
On 11 January 1995 the Chief Public Prosecutor in Hozat, who had received the applicant's criminal complaints concerning his eviction from his village and destruction of his property, issued a decision of non ‑ jurisdiction and referred the investigation file to the District Administrative Council in Hozat in accordance with the Law on the Prosecution of Civil Servants. The investigation is still pending before the Administrative Council. THE LAW
On 20 September 2004 the Court received the following declaration from the Government: “1. The Government regret the occurrence, as in the present case, of individual cases of destruction of home, property and possessions resulting from the acts of agents of the State in south-east Turkey, obliging civilians to leave their villages, and of failure by the authorities to carry out effective investigations into the circumstances surrounding such events, notwithstanding existing Turkish legislation and the resolve of the Government to prevent such acts and to remedy such failures. It is accepted that such acts and failures constitute a violation of Articles 8 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 and, given the circumstances of the destruction and the emotional suffering entailed, of Article 3 of the Convention. The Government undertake to issue appropriate instructions and adopt all necessary measures to ensure that the individual rights guaranteed by the aforementioned Articles – including the obligation to carry out effective investigations – are respected in the future. It is noted in this connection that there is no obstacle to the return of the applicant to his village. Furthermore, necessary provisions for the restoration of his house will be supplied in accordance with the 'Return to Village and Rehabilitation Project'. It is further noted that new legal and administrative measures have been adopted which have resulted in a reduction in the occurrence of destruction of property in circumstances similar to those of the instant application and in more effective investigations being carried out. 2. I declare that the Government of the Republic of Turkey offer to pay ex gratia to the applicant an all-inclusive amount of EUR 48,000 (forty eight thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of his application registered under no. 28294/95. This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by the applicant and/or his duly authorised representative. This sum shall be payable within three months from the date of the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. 3. The Government consider that the supervision by the Committee of Ministers of the Council of Europe of the execution of Court judgments concerning Turkey in this and similar cases is an appropriate mechanism for ensuring that improvements will continue to be made in this context. To this end, necessary co ‑ operation in this process will continue to take place. 4. Finally, the Government undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
On 1 April 2004 the Court received the following declaration signed by the applicant's representative: “1. In my capacity as the representative of the applicant, I have taken cognisance of the terms of the declaration of the Government of Turkey and of the fact that they are prepared to make to the applicant an e x gratia all-inclusive payment of EUR 48,000 (forty eight thousand euros) with a view to concluding a friendly settlement of his case that originated in application no. 28294/95. This sum, which also covers the costs and expenses related to the case, will be paid in accordance with the terms stipulated in the said declaration within three months after notification of the Court's judgment delivered pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. 2. Having duly consulted the applicant, I accept that offer and he, in consequence, waives all other claims against the Republic of Turkey in respect of the matters that were at the origin of the application. We declare that the case has been settled finally and we undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment. 3. This declaration is made within the scope of the friendly settlement which the Government and I, in agreement with the applicant, have reached.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 2 November 2004, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. S. Dollé J.-P. Costa Registrar President