CASE OF KARAKOC v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list (friendly settlement)
CASE OF KARAKOC v. TURKEY (CtEDO, 2004)
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KARAKOÇ v. TURKEY (Documentul nr. 28294/95) JUDGEMENTUL (Resoluție a francezului) STRASBOURG 2 noiembrie 2004 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Karakoç v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: J.-P. Președintele Costa Loucaides Bîrsan Jungwiert Butkevych Dna Thomassen judecători Gölcüklü, judecătorul ad hoc și dna Dollé, grefierul secțiunii, după ce s-a deliberat în privat la 30 mai 2000 și 12 octombrie 2004, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 28294/95) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 28294/95) de către un cetățen turc, dl Erdal Karakoç (nr. „reclamantul”), la 11 aprilie 1995. Reclamantul, care a fost acordată asistență juridică, a fost reprezentat de doamna A. Stock, un avocat atașat proiectului Curd pentru Drepturile Omului din Londra. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns că a fost victim de o încălcare a articolelor 3, 5, 6, 8, 13, 14 și 18 din Convenția și art. 18 Protocolul nr. 1 la Convenție. În urma comunicării cererii la Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 30 mai 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 12 martie 2004, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 1 aprilie și, respectiv, 20 septembrie 2004, reclamantul și guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul s-a născut în 1967 și locuiește în Hozat, Tunceli. Versiunea A. Reclamantului cu faptele Până în octombrie 1994 a locuit în Kozluca, un sat al districtului Hozat din Tunceli, unde deține proprietatea. În octombrie 1994 forțele de securitate au evacuat din forță Kozluca. De asemenea, au distrus proprietatea reclamantului. Reclamantul și familia lui s-au mutat apoi în Hozat, unde locuiesc în prezent. La 31 octombrie 1994, reclamantul a solicitat birourile Primului Ministru , guvernatorul Tunceli și guvernatorul statului de urgență . El s-a plâns că a fost evacuat forțat din satul său de către forțele de securitate . 10. La 16 noiembrie 1994, reclamantul a depus o cerere la biroul procurorului public din Hozat și a solicitat inițiarea unei anchete împotriva celor responsabile pentru evacuarea satului său și distrugerea proprietății sale. 11. La 26 ianuarie 1995, guvernatorul districtului Hozat a scris o scrisoare în răspunsul reclamantului care a afirmat că nu poate fi furnizat locuințe, deoarece nu a îndeplinit cerințele Legii nr. 2510 privind locuința. 12. Reclamantul nu a urmărit niciun alt remediu intern. Reclamantul a părăsit satul său din cauza activităților teroriste din regiune și nu există dovezi care indică faptul că casa sa a fost arsă. 14. Guvernatorul districtului Hozat a furnizat reclamantului cazare la cererea sa. El a primit în continuare ajutor pentru alimente, încălzire și chirie. Cu toate acestea, reclamantul nu a solicitat autorităților pentru a primi ajutorul monetar care trebuia să fie acordat la momentul respectiv. 15. La 11 ianuarie 1995, procurorul public șef din Hozat, care a primit plângeri penale ale reclamantului cu privire la expulziarea sa din satul său și distrugerea proprietății sale, a emis o decizie de neînsemnare jurisdicția și-a trimis dosarul de anchetă Consiliului Administrativ de District din Hozat în conformitate cu Legea privind acuzarea funcționarilor publici. Ancheta este încă în așteptare în fața Consiliului Administrativ. HOTĂRÂREA 16. La 20 septembrie 2004, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „1. Guvernul regretă apariția, ca în acest caz, a cazurilor individuale de distrugere a locuințelor, a proprietăților și a bunurilor care rezultă din actele de agenți ale statului din sud-estul Turciei, obliga civili să părăsească satele lor și de nerespectarea autorităților de a efectua investigații eficace în circumstanțele care înconjoară aceste evenimente, în ciuda legislației turce și a hotărârii guvernului de a preveni aceste acte și de a remedia aceste eșecuri. Se acceptă faptul că astfel de acte și eșecuri constituie o încălcare a articolelor 8 și 13 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și, având în vedere circumstanțele distrugerii și suferințele emoționale implicate, de la art. 3 din Convenție. Guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că drepturile individuale garantate de articolele menționate mai sus – inclusiv obligația de a efectua investigații eficiente – sunt respectate în viitor. În acest sens, se observă că nu există nici un obstacol pentru returnarea reclamantului în satul său. În plus, prevederile necesare pentru restabilirea casei sale vor fi furnizate în conformitate cu proiectul „Return to Village and Rehabilitation”. De asemenea, se remarcă că au fost adoptate noi măsuri juridice și administrative care au determinat o reducere a apariției distrugerii proprietăților în circumstanțe similare cu cele ale cererii instantanee și în investigații mai eficiente care au fost efectuate. 2. Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească grația reclamantului cu o valoare totală de 48.000 EUR (cu opt mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii sale înregistrate în temeiul nr. 28294/95. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. 3. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei privind executarea hotărârilor Curții referitoare la Turcia în aceste cazuri și în cazuri similare constituie un mecanism adecvat pentru asigurarea continuării îmbunătățirilor în acest context. În acest scop, va continua să se desfășoare cooperarea necesară în acest proces. 4. În cele din urmă, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 17. La 1 aprilie 2004, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „1. În calitate de reprezentant al reclamantului, am luat în considerare termenele declarației guvernului Turciei și faptul că acestea sunt pregătite să facă reclamantului o plată totală de 48.000 EUR (prezece mii de euro) cu scopul de a încheia o soluționare prietenoasă a cazului său care a fost originată în cererea nr. 28294/95. Această sumă, care acoperă, de asemenea, costurile și cheltuielile legate de caz, va fi plătită în conformitate cu termenele prevăzute în declarația menționată în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. După consultarea în mod corespunzător a reclamantului, accept această ofertă și, în consecință, el renunțe la toate celelalte cereri împotriva Republicii Turciei în ceea ce privește chestiunile care au fost la originea cererii. Declarăm că cazul a fost rezolvat în cele din urmă și ne angajăm să nu solicităm trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții. Această declarație este făcută în domeniul de aplicare al soluționării prietenoase pe care guvernul și cu mine, în conformitate cu reclamantul, am ajuns.” 18. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 19. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 2 noiembrie 2004, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa