KARAKOC, ALPASLAN ET AKYOL contre la TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
KARAKOC, ALPASLAN ET AKYOL contre la TURQUIE (CtEDO, 2000)
PRIMĂ DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor prezentate împotriva Turciei de către nr. 27692/95 nr. 28138/95 nr. 28498/95 Bahri Zülfü KARAKOÇ Mehmet ALPASLAN Hamdullah AKYOL Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 17 octombrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, Gaukur Jörundsson, C. Bîrsan, J. Casadevall, R. Maruste, judecători F. Gölcüklü, judecător ad-hoc și grefier de secțiune, din cauza cererilor menționate mai sus introduse în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 26 mai 1995 și înregistrate la 26 iunie, 4 august și 11 septembrie 1995, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererile, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții sunt resortisanți turci, născuți în 1959, 1952, respectiv 1964, și locuiește în Diyarbakr. Primii doi reclamanți sunt sindicaliști, iar al treilea este jurnalist. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Sezgin Tanr'kulu, avocat în Baroul de la Diyarbakr. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează. La 27 mai 1993, reclamanții și alte 20 de persoane, toate reprezentând diverse sindicate, asociații și ziare, au făcut o declarație de presă, ale cărei extrase sunt prezentate mai jos, criticând politica autorităților turce din regiunea de sud-est a Turciei și protestând împotriva execuțiilor extrajudiciare În Turcia și în țara noastră, statul continuă să pună sigiliul său la desfășurarea evenimentelor, prin masacre și execuții extrajudiciare. Această situație, în special în țara noastră, nu a pierdut nimic din viteza sa în timpul perioadei guvernului coaliției DYP-SHP, în ciuda apelurilor făcute de poporul kurd și de ansamblul structurilor patriotice (...) la încetarea focului și la pace. Mentalitatea masacrului este identificată împreună cu guvernul coaliției (...). Forțele de ordine, înainte și după lupta înarmată care a început la Bingöl, căutau o ocazie de a lua din nou pe ordinea de zi mentalitatea masacrului. Toate eforturile mergeau în acest sens (...). Execuțiile judiciare sau extrajudiciare, masacrele izolate sau colective au devenit o soartă pentru popoarele kurde și turce. Uneori, știrile despre un nou masacru sau execuție extrajudiciară în Turcia sau în țara noastră ajung la noi, iar oamenii kurzi care încearcă să-și apere limba, cultura și valorile, sunt forțați să plece. ; Cei care spun că sunt patrioți mai degrabă devin ținta contra-vindecerii; cei care vorbesc despre drepturile omului și democrație sunt răpiți în noaptea locuinței lor, dispar și sunt uciși; funcționarii care vorbesc despre drepturile sindicale sunt mutați sau uciși. Locurile de reședință sunt încă ciuruite de gloanțe, mitralizate (...). Cu câteva zile în urmă, polițiștii din secția de luptă împotriva terorismului au condus o operațiune la casele a doi studenți pe nume U.Y. și S.Y. care luptau pentru o universitate liberă și [ei] au fost uciși de echipe din secțiunea de luptă împotriva terorismului... Guvernul coaliției este vinovat de la sosirea sa la putere pentru că a tolerat această politică (...). Presa burgheză este complice la felul său de a ucide forțele de ordine și de a fi, până în prezent, în serviciul acestor politici. Condamnăm execuțiile extrajudiciare și masacrele desfășurate de forțele de pe tărâm, solicităm presei burgheze (...) să-și folosească penele într-un mod mai realist împotriva execuțiilor extrajudiciare, a masacrelor, a incendiilor și a evacuării satelor. La 16 septembrie 1993, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakr l-a întrebat pe judecătorul care se ocupă de curtea de securitate a statului: arestarea provizorie a reclamanților; procurorul le-a reproșat că a făcut propagandă separatistă. La 16 septembrie 1993, judecătorul judecător al Curții de Securitate a statului Diyarbakr a emis o ordonanță prin care respingea cererea de arestare provizorie a reclamanților și a trimis dosarul cauzei în fața procurorului republicii lângă curtea de securitate a statului. La 17 septembrie 1993, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakr și-a formulat opoziția față de ordonanța din 16 septembrie 1993. Prin hotărârea din 17 septembrie 1993, Curtea de Securitate a statului Diyarbakýr i-a inculpat pe reclamanți și i-a pus în detenție provizorie. În decizia sa, Curtea a constatat că, având în vedere suspiciunile întărite, Această declarație de presă era menită să aducă atingere integrității teritoriale a statului și proprietății națiunii, prevăzută în art. 8 alin. (1) din Legea privind combaterea terorismului. Prin actul de acuzare depus la 24 septembrie 1993, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbak. El a intentat o acțiune penală împotriva reclamanților și a altor semnatari ai declarației menționate anterior, în temeiul art. 8 alin. La 20 octombrie 1993, avocații reclamanților au recuzat judecătorii și au susținut că judecătorii, în decizia lor privind arestarea provizorie, și-au exprimat opinia cu privire la temeinicia cauzei. Această cerere a fost respinsă la 10 noiembrie 1993. La 23 februarie 1994, reclamanții au fost duși în fața Curții de Securitate și au fost reținuți provizoriu. În aceeași zi, cererea de eliberare a reclamanților a fost respinsă de Curtea de Securitate a Statelor Unite. La 30 martie 1994, reclamanții au fost eliberați provizoriu. Prin hotărârea din 13 aprilie 1994, Curtea de Securitate a statului a condamnat fiecare solicitant la o pedeapsă cu închisoarea de 20 de luni și la o amendă de 208 333 000 de lire turce (TRL). Curtea a citat prima teză din declarația incriminată. în Turcia și în țara noastră, statul continuă să-și pună sigiliul la desfășurarea evenimentelor, prin masacre și execuții extrajudiciare, că aceasta conținea o propagandă separatistă, care era făcută în detrimentul națiunii turce și al integrității teritoriale a statului său. În recursul reclamanților, Curtea de Casație, prin Hotărârea din 14 decembrie 1994, a confirmat hotărârea de primă instanță. La 30 octombrie 1995 a intrat în vigoare Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995, care a redus în special pedeapsa cu închisoarea, dar a înăsprit pedepsele cu închisoarea prevăzute în art. 8 din Legea nr. 3713. Într-o dispoziție provizorie privind art. 2, Legea nr. 4126 prevedea, de asemenea, revizuirea din oficiu a pedepselor pronunțate în hotărârile pronunțate în temeiul articolului 8 din Legea nr. 3713. Prin urmare, instanța de securitate a statului reexaminează în fond cauza reclamanților. În hotărârea sa din 16 noiembrie 1995, a condamnat pe fiecare solicitant la o pedeapsă cu închisoarea de zece luni și la o amendă de 83 333 333 de lire turce cu suspendare la executare. Această hotărâre a devenit definitivă la 29 aprilie 1997. Dreptul intern relevant la interdicția 8 § 1 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului dispunea de: Propaganda scrisă sau orală, întrunirile, adunările și protestele care au ca scop să aducă atingere unității indivizibile a Republicii Turcia, a teritoriului său și a națiunii sale sunt interzise indiferent de metoda sau intenția lor și de ideile care i-au motivat. Oricine continuă o astfel de activitate va fi condamnat la o pedeapsă de doi până la cinci ani de închisoare și la o amendă de 50 până la 100 de milioane de lire turcești (...) L Propaganda scrisă și orală, întrunirile, adunările și protestele menite să aducă atingere proprietății indivizibile a Republicii Turcia prin teritoriul și națiunea sa sunt interzise. Oricine continuă o astfel de activitate va fi condamnat la o pedeapsă de la unu la trei ani de închisoare și la o amendă de o sută la trei sute de milioane de lire turcești. (...) Constituția art. 3 La ă r ț ia Republicii turce este o unitate indivizibilă prin teritoriul și națiunea sa (...). Art. 4 Dispoziția art. 1 din Constituție care stabilește forma de la . ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... art. 14 Nici unul dintre drepturile și libertățile menționate în Constituție nu poate fi exercitat în scopul de a aduce atingere integrității indivizibile a la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Legea stabilește sancțiunile aplicabile celor care încalcă aceste interdicții sau care încurajează sau încurajează pe alții să le încalce. Nici o dispoziție a Constituției nu poate fi interpretată ca oferind dreptul de a se angaja într-o activitate de eliminare a drepturilor și libertăților menționate în Constituție. art. 143 alineatul (1) - (în versiunea anterioară amendamentului depus la 18 iunie 1999 prin Legea nr. 4388) Se instituie cursuri de securitate a statului însărcinat cu cunoașterea infracțiunilor comise împotriva Republicii mai întâi ale căror caracteristici sunt enunțate în constituție . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cursurile de securitate din statul membru sunt formate dintr-un președinte, doi membri titulari, doi membri supleanți, un procuror și un număr suficient de înlocuitori. Președintele, un membru titular, un membru supleant și procurorul sunt aleși, în conformitate cu procedurile stabilite prin legi speciale, dintre judecătorii și procurorii Republicii de prim rang, un titular și un supleant dintre judecătorii militari de prim rang și înlocuitorii dintre procurorii Republicii și judecătorii militari. Președinții și membrii titulari și supleanți (...) se numesc cursuri de securitate de la .. ..pe o perioadă de patru ani, care poate fi reînnoită. Curtea de Casație cunoaște apeluri formulate împotriva hotărârilor pronunțate de cursurile de securitate de la ....... Legea nr. 4388 de modificare a articolului 143 din Constituție art. 1 Dispoziția privind situația asediului și starea de război se adaugă la primul paragraf al articolului 143 din Constituția turcă, Legea nr. 2709 din 7 noiembrie 1982. Al doilea paragraf al acestui articol a fost modificat după cum urmează, paragrafele 3 și 4 au fost reunite și redefinite într-un singur paragraf, iar ultimul paragraf a fost abrogat. Cursurile de schimb valutar sunt formate din președinte, doi membri titulari, un membru supleant, un procuror și un număr suficient de înlocuitori. Președintele, cei doi membri titulari, membrul supleant și procurorul sunt aleși, în conformitate cu procedurile stabilite prin legi speciale, dintre judecătorii și procurorii Republicii de prim rang de către Înaltul Consiliu al Magistraturii și procurorii pentru o perioadă de patru ani care poate fi reînnoită. Reclamanții se plâng de o încălcare a libertății lor de exprimare, în măsura în care au fost condamnați la penalitate din cauza unei declarații făcute pentru a atrage atenția asupra încălcării drepturilor omului în regiunea în care își au reședința. Reclamanții se plâng în al doilea rând de faptul că cauza lor nu ar fi fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială, contrar articolului 6 § 1 din Convenție, în măsura în care un judecător militar, a cărui independență față de comandanții săi nu este asigurată, se afla în cadrul Curții de Siguranță a Lacului și judecătorii atunci când au pronunțat cu privire la punerea lor în detenție provizorie s-ar fi pronunțat asupra temeiniciei cauzei prin încuviințarea în decizia lor că există suspiciuni consolidate În cele din urmă, reclamanții se plâng de faptul că nu ar fi putut controla legalitatea detenției lor de la 35 de zile la scurt timp în fața unei instanțe judecătorești. Reclamanții se plâng de o încălcare a libertății lor de exprimare în măsura în care au fost condamnați la penalitate din cauza unei declarații făcute și a articolului 10 din convenție astfel formulat Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de exprimare și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei, fără a putea exista intervenție din partea autorităților publice și fără a lua în considerare granița. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de film sau de televiziune unui regim de autorizații. exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. Guvernul susține că, în urma amendamentului la art. 8 din Legea privind combaterea terorismului, instanța de securitate a statului a fost sesizată din nou cu privire la cauza din oficiu și ca urmare a modificării pedepselor impuse reclamanților a decis să suspende executarea acestora. Reclamanții susțin că hotărârea lor de a se pronunța într-o ingerință nejustificată în libertatea lor de exprimare și subliniază că, deși Curtea de Securitate a statului a suspendat executarea pedepselor pronunțate, se află totuși pe cale de dispariție în măsura în care vor fi condamnați pentru o infracțiune similară în termen de trei ani de la data suspendării. În lumina tuturor argumentelor părților, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a procedurii, dar necesită o examinare pe fond. Această parte a cererii nu poate, prin urmare, să fie declarată în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Reclamanții se plâng de faptul că, în ciuda articolului 6 alineatul (1) din convenție, nu ar fi beneficiat de un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar printre judecătorii Curții de Securitate a statului care i-au judecat și condamnat În plus, reclamanții se plâng de lipsa de imparțialitate a instanței de securitate a statului în măsura în care judecătorii, în momentul în care au luat o hotărâre cu privire la arestarea lor provizorie, și-au exprimat opiniile cu privire la temeinicia cauzei. Art. 6 alin. (1) dispune în pasajele sale relevante Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă imparțial, stabilit de lege, care va decide... de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Guvernul observă că judecătorul militar care se află în curtea de securitate a statului beneficiază de garanțiile de independență și de justitate enunțate de Constituție. Reclamanții resping teza guvernului. În lumina tuturor argumentelor părților, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a procedurii, dar necesită o examinare pe fond. Această parte a cererii nu poate, prin urmare, să fie declarată în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. De asemenea, reclamanții susțin că nu au dispus de o cale de atac în conformitate cu condițiile prevăzute la art. 5 alineatul (4) din convenție, astfel încât orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o cale de atac în fața unei instanțe judecătorești, astfel încât aceasta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea acesteia în cazul în care detenția este ilegală. Guvernul ridică o excepție de la obligația de a nu epuiza căile de atac interne. Acesta susține că, în temeiul Legii nr. 466 privind despăgubirea persoanelor arestate în mod ilegal sau deținute, reclamanții au dreptul la despăgubiri pe care le pot utiliza după încheierea procesului. Cu toate acestea, Curtea nu este chemată să se pronunțe cu privire la dacă faptele invocate de reclamanți arată că o încălcare a dispoziției menționate. Întradevăr, reclamanții au fost eliberați provizoriu. e 30 martie 1994 și termenul de șase luni începe să curgă de la această dată, în timp ce cererile au fost depuse la 26 mai 1995. Această parte a cererilor este, prin urmare, tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE DE A CONTINUA CERERIA nr. 28138/95 la cererile nr. 27692/95 și 28498/95 deja atașate DECLARĂ RECEVABILE toate mijloacele de fond rezervate, obiecțiile recurentelor privind o presupusă încălcare a dreptului lor la libertatea de exprimare și la imparțialitate și independența și independența Curții de Securitate a Uniunii Europene, care i-a judecat și condamnat, declară revendicările IRRECEVABILE pentru surplus. Michael O