AFFAIRE BARAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

10.11.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-3-b;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BARAN c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 [1] CAUZA BARAN c. TURCIA (solicitarea nr. 48988/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 noiembrie 2004 DEFINIF 10/02/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Baran c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii Ress Președintele Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 19 iunie 2003 și 21 octombrie 2004, Rend la hotărâre, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se găsește o cerere (n 48988/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Zeynep Baran ( Recurenta, care a fost acceptată în beneficiul asistenței judiciare, este reprezentată de domnul F. Karakaș, avocată la Istanbul. Guvernul turc ( Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 19 iunie 2003, camera a declarat cererea admisibilă. În martie 1997, reclamanta, președintele Fundației pentru solidaritate cu femeile kurde și cercetarea privind problemele femeilor (Kürt Kad La data de 3 iunie 1997, instanța de securitate din statul membru în care a fost sesizată această broșură. 10. În aceeași zi, procurorul Republicii a solicitat Direcției pentru securitate d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Procesul-verbal din 4 iunie 1997 întocmit la ora 14:45 de către polițiștii din cadrul Direcției de Securitate arată că două sute de exemplare ale broșurii în litigiu fuseseră sesizate și că reclamanta fusese informată cu privire la convocarea sa de către procurorul Republicii. 12. 312 din Codul penal, procurorul general al Republicii a intentat o acțiune penală împotriva reclamantei din cauza publicării broșurii în litigiu 13. În lacul din 25 martie 1988 în fața instanței de siguranță a statului, reclamanta a declarat că în această broșură apăra drepturile femeilor, drepturile omului și libertatea de exprimare și că nu era vorba despre reținerea mâniei. Ea a indicat că nu există nici un element de decădere și că acest proces pe care ea nu avea libertate de exprimare. 14. Prin hotărârea din 7 august 1998, în temeiul articolului 312 alineatul (2) din Codul penal, Curtea de Securitate a statului a condamnat-o pe reclamantă la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și la o amendă de 1 720 Ea a constatat că broșura incriminată incrimina poporul cu urâțenie și dușmănie prin crearea unei discriminări pe motive de apartenență la o clasă socială, citând, printre altele, următoarele pasaje din broșura "Femeia kurdă" Întrucât nu are dreptul la educație în limba ei natală, ea nu știe nici să citească, nici să scrie, din cauza identității ei kurde, este supusă unui tratament de clasa a doua (...) Noi femeile kurde (...) în timpul arestului lor, în timpul operațiunilor desfășurate în sate, ele sunt supuse violenței sexuale (cinsel taciz) ) și sunt violate de forțele speciale și de soldați, (...) corpurile lor dezbrăcate sunt expuse pe piețele satelor și în mass-media, (...) ele sunt [batute de] forțele ordinii (...) chiar moarte corpurile lor sunt violate, corpurile lor dezbrăcate sunt expuse pe piețele satelor și în mass-media. Din cauza identității sale kurde, ele sunt urmărite și aruncate în temnițe. Femeia și lagoda (...) din cauza embargoului alimentar la care sunt supuse orașele în care trăiesc kurzii, [acestea] sunt condamnate la foame și mizerie; în speranța de a găsi pâine, ei trebuie să plece în marile orașe (...) Noi femeile Pe motiv că ea nu este virgină, este bătută, expusă, lapidă în piețe publice, suferă toată violența instituțiilor feudale și conservatorilor, femeia este percepută ca o marfă a bărbaților, un obiect sexual (...) Femeia și copilul (...) ei, adică suveranii sistemului, au furat viața de zi cu zi și viitorul copiilor noștri, și-au ars satele și și-au luat părinții (...) ; și copilul a văzut-o pe mama sa complet deznădăjduită și târâtă la pământ; [copiii] au văzut cerul [nu plin] de zmee, ci de întunericul avioanelor de război (...) De ce K.Ka.Dav. Am trăit colonizarea de clasă, am fost zdrobiți din cauza identității noastre sexuale, am fost colonizați din cauza apartenenței noastre la o națiune și a unei identități diferite (...) noi continuăm să trăim colonizarea națională (...) 15. La 24 septembrie 1998, recurenta a formulat un recurs în recurs împotriva hotărârii Curții de Securitate a Uniunii Europene prin care a solicitat, printre altele, inițierea unei instanțe judecătorești. 16. În avizul său din 19 octombrie 1998, procurorul general lângă Curtea de Casație a solicitat confirmarea hotărârii atacate. 17. La 16 noiembrie 1998, Curtea de Casație a respins recursul introdus de recurentă. 18. Printr-o ordonanță din 6 octombrie 1999, în temeiul Legii nr. 4454 care a intrat în vigoare la 28 august 1999, președintele Curții de Securitate a Uniunii Europene a impus suspendarea executării pedepsei pronunțate împotriva reclamantei. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 19. Dreptul și practica internă relevante în vigoare la momentul respectiv sunt descrise în hotărâri. Turcia 28635/95, 30171/96 și 34535/97, § 41-42, 10 octombrie 2000) și Karkhim Aksoyc. Turcia, nr 43998/98, § 17 și 19, 23 septembrie 2003). 20. Legea nr. 4454, care a intrat în vigoare la 28 august 1999, prevede suspendarea executării pedepselor pronunțate împotriva indivizilor, cu condiția ca, în termen de trei ani de la data suspendării, persoanele interesate să nu comită o nouă infracțiune similară celei pentru care au fost condamnați. Recurenta se plânge că condamnarea sa la penalitate din cauza publicării unei broșuri i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare și, în acest sens, invocă art. 10 din Convenție, astfel de formulare. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) 22. Referindu-se la conținutul broșurii, guvernul susține că lapidarea este o pedeapsă prevăzută de charia, care este un sistem juridic bazat pe religia islamică și care nu se aplică în Turcia. El insistă asupra faptului că, în calitatea sa de președinte al unei asociații care apără cauza femeii, recurenta ar trebui să aibă responsabilitatea intelectuală și socială de a nu ține astfel de discuții calomniatoare, care ar putea provoca la inculpat în cadrul societății. El susține că libertatea nu înseamnă în nici un caz o astfel de iresponsabilitate proprie pentru cetățeni, în special pentru sex feminin, un sentiment de nesiguranță și de teamă față de tîlc. Libertatea de exprimare nu include nici afirmații gratuite și calomniatoare care pot induce în eroare cititorul. 23. Guvernul susține că acționând astfel reclamanta a lipsit de respect față de toate femeile care trăiesc în Turcia, făcând o distincție în funcție de originea lor și menționând cuvinte calomniatoare și iresponsabile sub pretextul apărării drepturilor lor. În această privință, el susține că reclamanta avea drept obiectiv să facă propagandă separatistă. 24. Referindu-se la traducerea broșurii (a se vedea pasajele traduse mai sus), guvernul susține că instanțele naționale au considerat că această publicație conținea cuvinte de natură să semene culpă și ură în cadrul societății. Recurenta a depășit limitele libertății de exprimare într-o societate democratică, ceea ce i-a adus condamnarea pentru că a provocat ura în cadrul populației, din cauza diferitelor origini ale cetățenilor. În această privință, guvernul se referă la cauza Zana c. Turcia (hotărârea din 25 noiembrie 1997, Rec., 1997). VII, §§ 61-62), în care Curtea a stabilit limitele libertății de exprimare prin existența unei situații de terorism care pune în pericol integritatea teritorială. 25. Recurenta susține că este examinată în ansamblul său, broșura insistă asupra discriminării pe care o suferă femeia. Aceasta subliniază în special condiția femeii kurde într-o zonă subdezvoltată, unde au loc numeroase confruntări și își exprimă solidaritatea cu problemele femeilor, fără a acuza guvernul sau funcționarii dintr-o anumită țară. Ea declară că este conștientă că lapidarea nu este practicată în Turcia, ci în țări precum Iranul sau în alte țări în care se aplică sharia. Scopul ei a fost acela de a solicita apărarea drepturilor femeilor supuse discriminării și violenței. 26. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul recurentei la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 alineatul (1). Nu se contestă mai mult faptul că ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția integrității teritoriale, în sensul articolului 10 alineatul (2) (a se vedea În acest caz, litigiul se referă la întrebarea dacă ingerința era necesară într-o societate democratică 27. Curtea a tratat deja probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 10 din convenție (a se vedea în special, Ceylan c. Turcia [GC], nr. 23556/94, § 38, CEDH 1999 IV, Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, § 74, CEDH 1999 VI, Curtea a examinat prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale și consideră că nu există dovezi sau argumente care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față 29. Curtea a acordat o atenție deosebită termenilor utilizați în broșura incriminată și contextului publicării acesteia. În această privință, Curtea a ținut seama de circumstanțele din jurul cazului supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea Hotărârea din 9 iunie 1998, Incalc Turcia, Rec., 1998, p. 1568, punctul 58). 30. Broșura în litigiu, intitulată "Fundația pentru solidaritate cu femeile kurde și cercetarea privind problemele femeilor" (punctul 8 de mai sus), consta într-un tablou general, fără îndoială cu un partid luat, criticând statutul și condiția generală a femeii kurde în sud-estul Anatolianului. 31. Curtea arată că Curtea de Securitate a Uniunii Europene a considerat că broșura în litigiu conținea termeni care aveau drept scop incitarea poporului la ură și la înălțare, creând astfel o discriminare pe motive de origine socială (punctul 14 de mai sus). 32. Curtea a examinat motivele care figurează în hotărârile instanțelor interne care nu pot fi considerate în ele însele suficiente pentru a justifica ingerința în dreptul recurentei la libertatea de exprimare (a se vedea, mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999). În special, Comisia observă că, deși broșura conținea pasaje sensibile și exagerate cu privire la starea femeilor kurde din Turcia, aceasta nu solicita utilizarea violenței, a rezistenței armate sau a revoltei și nu implică un discurs de ură, ceea ce este esențial pentru Curte (a se vedea, 33. Curtea arată că natura și povara pedepselor impuse sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când În speță, condamnarea recurentei este disproporționată în raport cu obiectivele vizate și, prin urmare, nu este necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGUĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 35. Recurenta susține că instanța de securitate din statul care l-a numit și condamnat nu constituie o Instanța independentă și imparțială care i-a putut garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. De asemenea, recurenta denunță lipsa de echitate a procedurii în fața Curții de Casație, în măsura în care avizul procurorului general nu i-a fost comunicat Curții de Casație. Aceasta vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (b) din Convenție care, în părțile relevante ale acesteia, se citește astfel Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...). Orice acuzat are dreptul în special la (...) să dispună de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...) privind independența și imparțialitatea Curții de Siguranță de la . . . Curtea a tratat în repetate rânduri probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție (a se vedea Özel c. Turcia, nr. 4373/98, § 33-34, 7 noiembrie 2002); și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 35-36, 6 februarie 2003). 37. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că De aceea, ea se putea teme în mod legitim ca instanța de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile prezentate de recurentă cu privire la independența și la imparțialitatea acestei instanțe (inflal, citată anterior, § in fine 38. Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și condamnat reclamanta, instanța de securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 Õ 1. Cu privire la necomunicarea avizului procurorului general 39. Guvernul în litigiu existența unei încălcări. 40. Curtea reamintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și de imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 41. Având în vedere constatarea de încălcare a dreptului recurentei de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare prezentul Õ (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998-VII, p. 3074, § 44-45). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 42. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea la o parte mai mult decât Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Ö Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta susține că a suferit un prejudiciu material pe care îl evaluează la 4 347 EUR (EUR), ca urmare a pierderii veniturilor profesionale. 44. În plus, aceasta solicită repararea unei daune morale pe care o ridică la 10 000 EUR. 45. Guvernul nu se pronunță. 46. În ceea ce privește pierderea veniturilor imputate, Curtea consideră că dovezile prezentate nu permit să se ajungă la o cuantificare precisă a deficitului de câștig rezultat pentru reclamantă din încălcarea articolului 10 din Convenție (a se vedea, în același sens, Karakoç și alții c. Turcia, n 27692/95, 28138/95 și 28498/95, § 69, 15 octombrie 2002). Prin urmare, Curtea respinge această cerere. În ceea ce privește înălțarea, Curtea arată că executarea sa a fost însoțită de o suspendare și că reclamanta nu a prezentat niciun document care să ateste plata acestei sume. În consecință, Curtea respinge această cerere. 47. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că este posibil ca persoana în cauză să fi trecut pentru că a trecut printr-o anumită neplăcere din cauza circumstanțelor din speță. Statuând în echitate în conformitate cu prevederile articolului 41 din Convenție, Curtea îi alocă 5 500 EUR în acest sens. 48. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de către o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi să fie rejudecată în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencepel c. Turcia, nr 53431/99, § 27, 23 octombrie 2003). De asemenea, recurenta solicită 6 280 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. Ca dovadă, aceasta furnizează o convenție de plată și o declarație de ieșire pe baza cheltuielilor de traducere. 50. Guvernul nu se pronunță. 51. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 3 000 EUR, în orice caz, și acordul cu reclamanta, care urmează să fie dedus din suma de 660 EUR plătită de Consiliul Europei în cadrul asistenței judiciare. Interese moratorii 52. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a instanței de jurisdicție a instanței de jurisdicție a instanței de aplicare a legii. 44 alin. (2) din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 500 EUR (cinci mii cinci sute de euro) pentru daune morale (ii. 000 EUR (trei mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, minus 660 EUR (șase sute 60 de euro) percepute pentru asistență judiciară (iii. plus orice sume care pot fi datorate cu titlu de impozit pe profit sau pierdere) de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 10 noiembrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte În componența sa anterioară datei de 1 noiembrie 2004.