TURCIA (solicitarea nr. 41578/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 mai 2004 DEFINIF 10/11/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Kūris Türmen Zupančič Hedigan mes Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 mai 2004, Rend la hotărârea pe care a adoptat-o aceasta, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 41578/98) îndreptat împotriva Republicii Turcia, inclusiv opt resortisanți ai acestui stat, domnul F. Melek Baransel, Selma Öztok, Saliha Parlaöz, Z. Semra Gülüser și Z. Neriman Gülüser, și domnii Turgut Baransel, K. Süha Gülüser și Soner Gülüser (inclusiv leșii) au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului ( La 24 februarie 1998, în temeiul articolului 25 anterior din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind libertățile fundamentale). Reclamanții sunt reprezentați de N. Türko noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei secții a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o scrisoare din 3 noiembrie 2003, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatele (1) și (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. CIRCONSTANCE DE LA L La 20 septembrie 1995, în dezacord cu privire la suma plătită de municipalitate, reclamanții au introdus la Tribunalul de Mare Instanță din Bursa o acțiune în creștere a dreptului de proprietate. 10. printr-o hotărâre din 1 iulie 1996, Tribunalul le-a acordat câștig de cauză și a acordat o indemnizație suplimentară de 39 658 350 Având în vedere un alt caz atașat, el a stabilit la data de 36 353 487 000 TRL, sumă însoțită de dobânzi simple la o rată de 30 % laan începând cu 13 octombrie 1995. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație la data de 4 noiembrie 1996 11. Între 19 martie și 2 septembrie 1997, municipalitatea a plătit suma suplimentară în cauză în șapte tranșe. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 12. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., p. 1305-1306, § 13-16) și Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec. 1998 VI, pp. 2674 2676, § 17-25). ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA LICHIDITATE ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 13. Reclamanții se plâng de o pierdere de valoare a dreptului suplimentar la pensie de expropriere plătit cu întârziere de municipalitate, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. În acest sens, aceștia se referă la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 14. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, precité) și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că instanța trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de decădere. Pe fond 15. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31, și Aka, citată anterior, p. 2682, § 50-51). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct în ceea ce privește adăugarea la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral 19. Reclamanții pretind că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care îl reprezintă 658 402 dolari americani. În plus, ei solicită repararea unei daune morale pe care o reprezintă 50 000 000 000 TRL. 20. Guvernul contestă aceste revendicări. 21. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (precision, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă reclamanților în comun drept daune materiale 87 000 EUR. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Reclamanții nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața organelor convenției și/sau a instanțelor interne și nici nu solicită o examinare din oficiu (Colacioppo c. Italia, Hotărârea din 19 februarie 1991, seria A n 197-D, p. 52, § 16). Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 87 000 EUR (47 000 EUR) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 27 mai 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE BARANSEL ET AUTRES c. TURQUIE
(Requête n
o
41578/98)
ARRÊT
27 mai 2004
10/11/2004
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Baransel et autres c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
P.
Kūris
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
J.
Hedigan
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
H.S.
Greve,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 mai 2004,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
41578/98) dirigée contre la République de Turquie et dont huit ressortissants de cet Etat, M
mes
Neriman Gülüser, et MM. Turgut Baransel, K. Süha Gülüser et Soner Gülüser («
les requérants
»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 24 février 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent dans la procédure devant la Cour.
3.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n
o
11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n
o
11).
4.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article
26 § 1 du règlement.
5.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.
Par une lettre du 3 novembre 2003, la Cour a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.
I.
7.
Les requérants résident à Istanbul.
8.
En 1995, la municipalité de Bursa («
la municipalité
») expropria des biens immobiliers appartenant aux requérants, sis à Bursa. L’indemnité d’expropriation fixée par la municipalité fut versée aux requérants à la date du transfert de propriété.
9.
Le 20 septembre 1995, en désaccord sur le montant payé par la municipalité, les requérants introduisirent auprès du tribunal de grande instance de Bursa une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.
10.
Par un jugement du 1
er
juillet 1996, le tribunal leur donna gain de cause et accorda une indemnité complémentaire de 39
658
350
000 livres turques (TRL). Eu égard à une autre affaire qui avait été jointe, il fixa l’indemnité en question à 36
353
487
000 TRL, somme assortie d’intérêts moratoires simples au taux de 30 % l’an à compter du 13 octobre 1995. Ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation le 4 novembre 1996.
11.
Entre le 19 mars et le 2 septembre 1997, la municipalité paya le complément d’indemnité en question en sept versements.
II.
12.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Akkuș c. Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
13.
Les requérants se plaignent d’une perte de valeur de l’indemnité complémentaire d’expropriation versée avec retard par la municipalité, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Ils invoquent à cet égard l’article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
14.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment,
Akkuș
, precité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en outre que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
15.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité
,
p. 1310, §§ 30-31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
16.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir aux propriétaires un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de leurs biens. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
17.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
18.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
19.
Les requérants affirment devoir être dédommagés pour un préjudice matériel qu’ils évaluent à 658 402 dollars américains. Ils réclament en outre la réparation d’un dommage moral qu’ils évaluent à 50
000
000
000
TRL.
20.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
21.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt
Akkuș
(précité, p.
1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde aux requérants conjointement à titre de dommage matériel 87
000 euros (EUR).
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
22.
Les requérants ne sollicitent pas le remboursement de frais et dépens supportés devant les organes de la Convention et/ou les juridictions internes, et pareille question n’appelle pas un examen d’office (
Colacioppo c.
Italie
, arrêt du 19 février 1991, série A n
o
197-D, p. 52, § 16).
C.
Intérêts moratoires
23.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 87
000
EUR (quatre-vingt-sept mille euros) pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 mai 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président