AFITSERYAN v. ARMENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
AFITSERYAN v. ARMENIA (CtEDO, 2018)
Comunicat la 9 ianuarie 2018 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 28597/14 Kamo AFITSERYAN împotriva Armenia depusă la 26 martie 2014 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Kamo Afitseryan, este un național armenian născut în 1972 și locuiește în Vanadzor. El este reprezentat în fața Curții de către dl Tumanyan, un avocat care practică în Vanadzor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 aprilie 2013, reclamantul a fost arestat pe suspect că abuzează de autoritatea sa ca angajat al unei bănci private și a provocat daune financiare semnificative băncii. La 27 aprilie 2013, Curtea Regională Lori a hotărât să dețină reclamantul, la cererea investigatorului în cauză, pentru o perioadă de două luni calculată de la momentul arestării sale. Curtea Regională a afirmat că există o suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis o infracțiune imputată, care a dat motive să creadă că ar putea exercita influență ilegală asupra martorilor și, prin urmare, să obstrucționeze ancheta dacă este în general. Detenția reclamantului a fost prelungită de două ori de două luni de către instanță pe aceleași motive, și anume la 20 iunie și 15 august 2013. La 22 octombrie 2013, Curtea Regională Lori a hotărât să prelungească detenția reclamantului cu încă o lună, până la 25 noiembrie 2013. Nu s-a interzis niciun recurs împotriva acestei decizii. La 29 octombrie 2013, reclamantul a depus o cerere de cauțiune. La 7 noiembrie 2013, Curtea Regională Lori a hotărât să permită cererea și a înlocuit detenția cu cauțiune. La 8 noiembrie 2013, reclamantul a plătit cauțiunea și a fost eliberat din detenție. La 9 noiembrie 2013, procurorul a interzis un recurs împotriva deciziei din 7 noiembrie 2013. La 25 noiembrie 2013, Curtea Penală de Apel a permis recursul, anulând hotărârea din 7 noiembrie 2013 și, în același timp, susținând hotărârea din 22 octombrie 2013. Curtea de Apel a declarat că timpul petrecut de către reclamant în detenție – de la 25 octombrie la 8 noiembrie 2013 – trebuia să fie numărat în direcția perioadei sale generale de detenție. La 3 decembrie 2013, reclamantul a fost luat în custodie și a fost deținut în detenție pe baza deciziei respective. Între timp, ancheta privind cazul penal al reclamantului a fost finalizată și a fost transferată Curții Regionale Lori pentru a fi examinată în fond. La 18 decembrie 2013, Curtea de Apel a informat reclamantul, ca răspuns la o cerere de clarificare a deciziei sale, că hotărârea din 22 octombrie 2013 și-a prelungit perioada de detenție până la 25 noiembrie 2013. În timp ce el a fost eliberat din detenție la 8 noiembrie 2013, el a trebuit să rămână în detenție pentru partea perioadei de detenție stabilite prin decizia din 22 octombrie 2013 pe care nu le-a servit. La 20 decembrie 2013, Curtea Regională Lori a hotărât să stabilească procesul, declarând că măsura preventivă impusă reclamantului, și anume detenția, a fost „să rămână nemodificată”, deoarece motivele acesteia nu au încetat să existe. La 9 ianuarie 2014, reclamantul a depus un recurs împotriva acestei decizii, care a fost lăsat neexaminat de Curtea de Apel la 29 ianuarie 2014, din cauza faptului că nu era posibil să se recurge în temeiul dreptului intern. art. 134 din Codul de Procedură Penală prevede că măsurile preventive sunt măsuri de compulsiune care sunt impuse unui suspect sau acuzate în scopul prevenirii comportamentului necorespunzător în cursul procedurilor penale și asigurării executării unei hotărâri. Măsurile preventive includ detenția și cauțiunea. Cauțiunea este considerată o alternativă la detenție și poate fi impusă numai dacă a existat o decizie de judecată privind detenția. art. 136 § 2 din CCP prevede că detenția și cauțiunea nu pot fi impuse decât prin o hotărâre pe o cerere de către un investigator sau procuror sau de propunerea proprie a unei instanțe în timpul procedurii judiciare. De asemenea, instanțele pot înlocui detenția cu cauțiunea pe o cerere de apărare. art. 150 din CCP prevede că o hotărâre în cadrul procedurilor preliminare de instituire sau respingere a unei măsuri preventive sau de prelungire sau refuzare a detenției poate fi contestată în fața unei instanțe de recurs. Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 5 § 1 din Convenție că detenția sa între 3 și 20 decembrie 2013 nu a fost stabilită de lege și nu a fost bazată pe o decizie judecătorească, în conformitate cu legislația internă. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 1 litera (c) din Convenție că, în timpul procedurii judiciare, el a fost reținut pe baza hotărârii instanței de judecată din 20 decembrie 2013, care nu conține niciun motiv. Întrebări către părți a fost detenția reclamantului între 3 și 20 decembrie 2013 compatibilă cu cerințele articolului 5 § 1 din Convenție? A fost detenția reclamantului autorizată prin decizia din 20 Decembrie 2013 compatibile cu cerințele articolului 5 § 1 din Convenție? În special, această decizie a permis o protecție adecvată împotriva arbitrației și a îndeplinit cerințele de licență în sensul articolului respectiv? Guvernul este solicitat să precizeze până când reclamantul a fost reținut în detenție pe baza deciziei respective și să prezinte copii ale documentelor relevante.